Contestaţie la executare. Hotărâre din 28-09-2015, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 109/201/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1481/2015

Ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G.

Judecător V. P.

Grefier E. D. C.

Pe rol, soluționarea apelului formulat apelantul-contestator B. M., domiciliat în comuna D., .. 20, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 565/07.05.2015, pronunțată de Judecătoria Calafat, în doarul cu nr._ /_, în contradictoriu cu intimata ANAF- DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., .. 2, jud. D. având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

- apelul este declarat și motivat în termen

- au fost comunicate motivele de apel

- s-a depus întâmpinare

- a fost comunicată întâmpinarea

- s-a depus răspuns la întâmpinare.

Instanța, având în vedere că părțile nu au răspuns la apelul nominal al cauzei, în temeiul art.104 pct. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Instanța verificându-și competența, în raport de dispozițiile art.482 coroborat cu art.131 raportat la dispozițiile art. 95 pct.2 și art. 94 pct. 1 litera j Noul Cod procedură civilă constată că este competentă, general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Instanța, în raport de dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, estimează durata procesului la un termen de judecată.

Instanța, având în vedere că prin întâmpinarea depusă la filele 15-16, se solicită judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Calafat la data de 21.01.2015, sub nr._, contestatorul B. M. a formulat contestație la executare împotriva executării silite a PV nr. pvc_ din data de 09.04.2013 și PV nr. pvc_ din data de 10.07.2013 respectiv a somației și Titlului executoriu nr._/29.12.2014, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea executării și a actelor de executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

În fapt, s-a arătat că prin procesele verbale nr. pcv_ din data de 09.04.2013 și pcv_ din data de 10.07.2013 a fost sancționat in lipsă cu amenda contravențională pentru circulația pe drumurile publice fără rovinieta valabilă.

A susținut că la data de 15.03.2013 a înstrăinat in baza contractului de vânzare-cumpărare autoutilitara_ numitului V. R. cu domiciliul in com Podari ..

CNADNR a emis in datele de mai sus procesele verbale fără să fie înștiințat de acest lucru si astfel nu a mai avut posibilitatea de a comunica numele șoferului care a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ .

În conformitate cu alin. 7 al art. 141 din OG 92/2003 CNADNR avea obligația transmiterii proceselor verbale în termen de 90 de zile de la emitere către Serviciul Fiscal orășenesc Calafat, care la rândul său trebuia să emită decizia de impunere în termen de 15 zile.

Procedura de executare silită nu respectă condițiile legale prevăzute în legislația în vigoare.

La 29.12.2014 Serviciul Fiscal orășenesc Calafat a emis titlu executoriu nr._ cuprinzând cele două amenzi. De la data emiterii amenzilor și până la primirea titlului executoriu, petentul susține că nu a avut cunoștință de aceste procese verbale.

Față de această situație se solicită suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 711 și urm. C.proc. civ și art. 172 și 173 din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală.

În conformitate cu art. 718 alin. 1 NCPC se solicită suspendarea executării până la soluționarea cauzei

S-a depus la dosar titlul executoriu și somația din 29.12.2014, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit.

Contestația și actele care au însoțit-o au fost înaintate intimatei care la 10.02.2015 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

În fapt s-a susținut că această contestație la titlu este inadmisibilă întrucât potrivit art. 172 alin. 3 cod pr. fiscală contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de instanța judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Potrivit art. 141 alin. 2 din OG 92/2003 titlu de creanță devine executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent.

Pentru a se putea introduce contestația la titlu, aceasta trebuia să îndeplinească două condiții cumulativ și anume să nu fie o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau alt organ jurisdicțional și să nu existe o altă procedură prevăzută d e lege.

Potrivit art. 205 din OG 92/2003 împotriva titlului de creanță se poate formula contestație potrivit legii.

Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia în condițiile legii.

Întrucât contestatorul nu a urmat procedura contestației prev. de art. 205, el nu poate face contestație împotriva titlului executoriu .

Unul din titlurile de creanță este reprezentat de decizia de impunere din 4.06.2014 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit, decizie care este un act administrativ și pentru care este prevăzută o procedură prealabilă și una judiciară la instanța de contencios administrativ.

Al doilea titlu de creanță este decizia din 16.10.2014 referitoare la obligațiile de plată accesorii care de asemenea poate fi contestată prin procedura prealabilă și o alta jurisdicțională

Procesul verbal de contravenție din 09.04.2013 a fost comunicat contestatorului la 17.04.2014, iar procesul verbal din 10.07.2013 i-a fost comunicat la 18.07.2014 iar contestatorul nu a făcut plângere împotriva lor.

Cererea de suspendare a executării silite se impune a fi respinsă întrucât nu s-a achitat cauțiunea.

Contestatorul nu a motivat cererea astfel încât se apreciază că nu există motive temeinice pentru suspendarea executării.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 cod pr.civilă, 223, 224 cod pr.civilă.

S-a depus la dosar somația din 29.12.2014, titlul executoriu, confirmarea poștală de primire, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, anexa la decizia din 31.12.2014, anexa la decizia din 16.10.214, confirmare poștală de primire, copie de pe procesele verbale de contravenție și confirmarea de primire a celor două procese verbale de contravenție, decizia de impunere.

La 23.02.2015 B. M. a formulat răspuns la întâmpinare prin care arată că cele două amenzi au fost înregistrate la data de 28 august 2014 la mai mult de un an de zile de la emiterea lor, contrar art. 141 alin. 7 din OG 92/2003.

În octombrie intimata a emis pe numele contestatorului decizii referitoare la obligațiile de plată și printre ele nu se regăsesc debitele aferente celor două amenzi contestate și nici penalitățile aferente.

Serviciul orășenesc Calafat nu a emis decizie de impunere pentru sumele cuprinse în cele două procese verbale.

Prin sentința civilă nr.565/07.05.2015 pronunțată de Judecătoria Calafat a fost respinsă contestația la executare formulate de contestator B. M., împotriva executării silite a procesului verbal nr._ din data de 09.04.2013 și procesului verbal_ din data de 10.07.2013, a somației și titlului executoriu emise de ANAF- Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenția .. 13, nr._ din 9.04.2013 s-a aplicat contestatorului B. Mircrea amendă contravențională în baza art. 8 alin. 1 din OG 15/2007 în sumă de 705 lei întrucât a circulat pe DN 56 în localitatea B., la 15.03.2013, fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat contravenientului, așa cum rezultă din confirmarea de primire de la fila 25 din dosar.

Prin procesul verbal de contravenție . 13, nr._ din 10 iulie 2013 s-a aplicat contestatorului babalâc M. 750 lei amendă contravențională în baza art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 întrucât la 15.06.2013 a circulat cu vehiculul înmatriculat sub nr._ pe raza localității Malu M., fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat contravenientului, conform confirmării de primire de la fila 27 din dosar.

Deși avea cunoștință de conținutul proceselor verbale de contravenție, contestatorul nu a înțeles să facă plângere împotriva lor.

Contestatorul a înstrăinat autovehiculul, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit la 15.03.2013, fără a radia din circulație acest vehicul.

Întrucât vehiculul este înscris în circulație pe numele contestatorului, în mod corect CNADNR a aplicat sancțiunea contravențională contestatorului.

Procesul verbal de contravenție neatacat în termenul prevăzut de lege precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate, așa cum prevede art. 37 din OG 2/2001.

Pentru punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale, organul din care face parte agentul constatator comunică procesul verbal în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de contestare organelor de specialitate ale unităților subordonate, Ministerului Finanțelor Publice, în a căror rază teritorială își are domiciliul contravenientul, iar executarea se poate face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanței fiscale.

La 29.12.2014 Serviciul Fiscal orășenesc Calafat a emis somația nr._ prin care era încunoștințat contestatorul că datorează suma de 1616 din care 1350 lei amenzi. La aceeași dată s-a emis și titlul executoriu pentru suma totală de 1616 lei. Această sumă se compune din amenzi, impozit pe venitul din activități agricole și contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoane care nu realizează venituri.

La neplata în termen a acestor contribuții s-au calculat accesorii, conform deciziilor și anexei la decizii de la filele 19-22 din dosar .

Împotriva titlurilor de creanță reprezentate de decizia de impunere contestatorul trebuia să urmeze o procedură prealabilă și una judiciară la instanța de contencios administrativ și fiscal.

Întrucât contestatorul nu a urmat procedura prealabilă, instanța a apreciat că nu se poate adresa cu contestație împotriva executării silite la Judecătoria Calafat.

În consecință, instanța a respins contestația la executare, având în vedere prevederile art. 172 din OG 92/2003 precum și ale Deciziei ICCJ nr. 14 /2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul B. M., arătând că instanța de fond nu a cercetat în mod corect fondul cauzei, respectiv contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare pentru neîndeplinirea procedurii de înregistrare, somare și impunere a DFP D., Serviciul Financiar Orășenesc Calafat. Procesele-verbale de contravenție au fost emise în aprilie și iulie 2013 și au fost înregistrate la Serviciul Financiar Orășenesc Calafat în august 2014, la mai mult de un an de zile, și mai mult, nici la acea dată nu a emis somație de plată decât după cinci luni.

Conform art. 39 alin. 2 lit. a din O.G. nr. 2/2001, CNADNR avea obligația transmiterii proceselor-verbale la organul de specialitate al unității administrativ teritoriale pe a cărei rază locuiește apelantul, respectiv Primăria Comunei D., și nicidecum Serviciului Fiscal Orășenesc Calafat, ai cărui funcționari nu și-au îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu privind înregistrarea, somarea și impunerea pentru cele două procese-verbale.

Astfel, instanța de fond nici nu a verificat modul de înregistrare a proceselor verbale, astfel încât aceasta nu și-a manifestat rolul activ, dând dovadă de superficialitate în judecarea speței.

La data judecării contestației la executare, instanța de fond ar fi trebuit să dea relevanță Deciziei nr.6/2015 a ÎCCJ, atâta timp cât a fost publicată în MO nr.199/25.03.2015, dezlegarea dată problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare pentru cele două procese-verbale invocate.

Analizând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că acesta nu este întemeiat.

Astfel, se reține că, potrivit prevederilor art. 711 alin. 1 NCPC, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Dispozițiile art. 712 alin. 2 NCPC stabilesc că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Or, potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins contestația la executare reținând că procesele-verbale de contravenție . nr._/09.04.2013 și respectiv_/10.07.2013 i-au fost comunicate contestatorului, așa cum rezultă din confirmările de primire de la filele 25 și 27 din dosar, și că acesta nu a înțeles să formuleze plângere împotriva lor.

În aceste condiții, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesele-verbale constituie titluri executorii.

Apelantul-contestator a invocat faptul că instanța de fond nu a exercitat rol activ, întrucât nu a verificat modul de înregistrare a proceselor-verbale.

Potrivit art. 22 alin. 2 NCPC, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Contestatorul, prin contestația la executare, invocă faptul că agentul constatator, față de prevederile art. 141 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, avea obligația transmiterii proceselor-verbale în termen de 90 de zile de la emitere către Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat, care la rândul său trebuia să emită decizia de impunere în termen de 15 zile. Însă la data de 29.12.2014 Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat a emis titlul executoriu nr._ cuprinzând cele două amenzi, iar până la primirea acestui titlu, contestatorul pretinde că nu a avut cunoștință de aceste procese-verbale.

Potrivit art. 141 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, netransmiterea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente atrage anularea acestora prin decizie de către conducătorul organului emitent. Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligația emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenției personalului care se face vinovat de întârziere. Decizia de imputare se comunică de către organul emitent persoanei vinovate, care trebuie să achite contravaloarea contravenției în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. La expirarea acestui termen, decizia devine titlu executoriu. Contravaloarea contravenției înscrise în decizia de imputare se face venit la bugetul de stat sau bugetul local căruia i se datora, potrivit legii, amenda contravențională. Termenul de 90 de zile se prelungește cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenției.

Din prevederile legale anterior expuse se reține că nerespectarea de către agentul constatator a termenului de transmitere a procesului-verbal organelor de executare nu are consecințe în privința valabilității actului sau executării amenzii, putând atrage anularea procesului-verbal doar prin decizia conducătorului organului emitent. În lipsa acestei decizii, actul își păstrează deci valabilitatea, putând fi pus în executare.

În aceste condiții, nu se poate reține în speță o nesocotire de către prima instanță a prevederilor art. 22 NCPC, în mod corect apreciindu-se prin hotărârea apelată că, în lipsa formulării plângerii împotriva celor două procese-verbale, acestea constituie titluri executorii.

Prin motivele de apel, s-a susținut de către apelantul-contestator și că instanța de fond nu a cercetat în mod corect fondul cauzei, respectiv contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare pentru neîndeplinirea procedurii de înregistrare, somare și impunere a DFP D., Serviciul Financiar Orășenesc Calafat. Procesele-verbale de contravenție au fost emise în aprilie și iulie 2013 și au fost înregistrate la Serviciul Financiar Orășenesc Calafat în august 2014, la mai mult de un an de zile, și mai mult, nici la acea dată nu a emis somație de plată decât pună cinci luni.

S-au invocat dispozițiile art. 39 alin. 2 litera a din O.G. 2/2001, arătându-se că agentul constatator avea obligația transmiterii proceselor-verbale la organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază locuiește, respectiv Primăria Comunei D. și nicidecum Serviciului Fiscal Orășenesc Calafat.

Referitor la ultima susținere se constată însă de instanța de apel că aceasta contravine dispozițiilor art. 478 alin. 2 NCPC, fiind deci inadmisibilă, întrucât nu corespunde susținerilor inițiale din fața primei instanțe, în contestația la executare arătându-se că agentul constatator avea obligația de a transmite procesele-verbale în termen de 90 de zile de la emitere către Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat.

Prin motivele de apel se invocă și faptul că, prin Decizia nr. 6/16.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că procesele-verbale de contravenție emise de CNADNR sunt lovite de nulitate absolută, întrucât nu au semnătura olografă a agentului constatator. Însă nici acest aspect nu a fost invocat prin contestația la executare, ori, potrivit art. 478 alin. 2 NCPC, părțile nu se pot folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Prin urmare, în cazul unui apel motivat, cum este în speța de față, motivelor, mijloacelor de apărare și dovezilor invocate la prima instanță, apelantul le va putea adăuga, prin criticile formulate, alte motive, mijloace de apărare și dovezi, cu condiția ca acestea să nu contravină interdicției statuate prin art. 478 alin. 3 NCPC, și anume să nu conducă la schimbarea calității părților, a cauzei sau obiectului cererii deduse judecății sau să nu constituie o pretenție nouă în apel.

Aceste motive și mijloace de apărare noi față de cele de care partea s-a prevalat la prima instanță sunt însă legate de argumentele redate și raționamentul dezvoltat de prima instanță în considerentele hotărârii, de care părțile iau cunoștință prin comunicarea hotărârii și pe care pot să le combată prin intermediul criticilor formulate în calea de atac, deci nu pot fi aspecte invocate pentru prima oară, cum este cazul de față, apelanta contestatoare criticând actele de executare pentru prima oară în apel referitor la menționarea eronată a numelui debitorului.

Oricum, tribunalul reține că aspectul invocat prin acest motiv nu ar pute fi valorificat decât pe calea plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție, nu pe calea contestației la executare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 480 NCPC, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-contestator B. M., domiciliat în comuna D., .. 20, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 565/07.05.2015, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul cu nr._ /_, în contradictoriu cu intimata ANAF- Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. cu sediul în C., .. 2, jud. D..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Septembrie 2015.

Președinte,

D. G.

Judecător,

V. P.

Grefier,

E. D. C.

Red.jud.D.G.

Tehn.S.V./4 ex., 05.10.2015

Jud.fond-D.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 28-09-2015, Tribunalul DOLJ