Pretenţii. Decizia nr. 1408/2015. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 1408/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 44722/215/2014

Dosar nr._ -pretenții-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1408/2015

Ședința publică din data de 21 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. C. C.

Judecător: V. P.

Grefier: F. C. C.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENTA C., împotriva sentinței civile nr. 4589/08.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât T. D. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:

- apelul a fost declarat și motivat în termen;

- motivele de apel au fost comunicate;

- nu s-a depus întâmpinare;

- s-a solicita judecarea cauzei în lipsă.

Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța apreciază cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 19.12.2014, sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul T. D. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 912, 18 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, pârâtul a fost internat în secția Chirurgie Toracică, în perioada 31.07-02.05.2011, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 912, 18 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.

Reclamantul a mai arătat că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, în calitate se furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate.

Reclamantul a mai menționat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C., și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.

De asemenea, reclamantul a arătat că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea 146/1997.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. civil, 112 C.pr. civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A depus la dosar decont de cheltuieli din data de 03.08.2011.

Prin sentința civilă nr. 4589/08.04.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., în contradictoriu cu pârâtul T. D. I..

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.

Ca atare, în speță este vorba despre o acțiune în răspundere civilă delictuală.

Prin decizia nr. 1/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speța), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Prin urmare, pentru calcularea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 201 din Legea nr. 79/2011.

Instanța a reținut că suma solicitată cu titlu de despăgubiri materiale nu reprezintă o creanță bugetară, astfel cum a susținut reclamantul, deoarece aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în accepțiunea dispozițiilor art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 131 Cod procedură fiscală privind termenul de prescripție extinctivă de 5 ani.

În cauză, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea din momentul în care a pârâtul a fost externat, respectiv la data de 02.08.2011, instanța a reținut că, de la acel moment, a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

Or, prezenta acțiune a fost trimisă prin poștă la data de 19.12.2014, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, acesta împlinindu-se la data de 02.08.2014.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că, în speță ar fi intervenit vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă.

Față de cele expuse, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul apelant S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, s-a arătat că, potrivit art. 262 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.

Totodată, alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedura Fiscală.

Obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.

Apelantul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin. 1, termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.

Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.

Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.

De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public, iar, potrivit art. 30 (2) din OUG nr. 80/2013, în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.

Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la plata sumei de 912, 18 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282-298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art. 21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.

Apelul este scutit de taxă de timbru conform disp. art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.

Intimatul pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Părțile nu au solicitat administrarea de noi probe în prezenta cale de atac.

Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-478 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

Tribunalul reține că reclamantul apelant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei intimate ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.

Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, aspect reținut, în mod corect, de către prima instanță.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că, prin decizia nr. 1/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speța), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Tribunalul reține că, potrivit disp. art. 21 din OG nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.

Conținutul acestui raport este dat de relațiile financiare care se formează în procesul de instituire și percepere a impozitelor, taxelor și a altor contribuții datorate bugetului general consolidat al statului. Natura acestui raport este una obligațională, în conținutul său intrând: dreptul de creanță ce aparține subiectului activ, care este creditorul și corelativul acestuia, adică latura pasivă a raportului, reprezentând obligația fiscală ce aparține subiectului pasiv, care este debitorul.

Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt

statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de subiecte active cărora le revine dreptul de a controla, a calcula, a încasa și a urmări încasarea obligațiilor fiscale și contribuabilul, ca subiect pasiv ce are în principal îndatorirea de a plăti la termen obligațiile fiscale ce-i incumbă.

Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale care, la rândul lor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective, iar calitate de contribuabil are orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat al statului.

Astfel, în speța de față, nu se poate reține că, între apelant și intimat, a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere acestuia dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către intimat, în baza unui astfel de raport, în contextul în care alin. 2 al art. 21 din OG nr. 92/2003 enumără drepturile de natură fiscală ce decurg din astfel de raporturi, iar art. 22 din același act normativ definește obligațiile fiscale, iar cea din speța de față nu se circumscrie acestora.

Mai mult, reclamantul apelant nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina intimatului pârât.

Așadar, astfel cum a reținut, în mod corect, instanța de fond, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamantului apelant conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară potrivit dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar, întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci, dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Prin urmare, în speță nu sunt incidente disp. art. 131 din OG nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară.

Având în vedere că reclamantul apelant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 02.08.2011, în mod corect a reținut și instanța de fond că, de la acest moment, a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

De asemenea, întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, în mod corect s-a reținut că acest termen s-a împlinit la data de 02.08.2014, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, iar, la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de fond, respectiv la data de 19.12.2014, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 3 din cadrul dosarului de fond, era prescris dreptul reclamantului la acțiune, aspect pentru care instanța de fond a admis excepția prescripției, invocată, din oficiu.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 teza I N.c.p.c., tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul declarat de câtre apelantul reclamant S. C. Județean de Urgenta C., în contradictoriu cu intimatul T. D. I., împotriva sentinței civile nr. 4589/08.04.2015, pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de câtre apelantul reclamant S. C. Județean de Urgenta C., cu sediul în municipiul C., ., Cod fiscal_, în contradictoriu cu intimatul T. D. I., CNP_, domiciliat în municipiul C., .. 187 B, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 4589/08.04.2015, pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi, 21.09.2015.

Președinte,

L. C. C.

Judecător,

V. P.

Grefier,

F. C. C.

Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 4 ex./05.10.2015

Jud. fond: M. D. M.

← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9747/2015. Tribunalul DOLJ		Contestaţie la executare. Hotărâre din 28-09-2015, Tribunalul... →

Pretenţii. Decizia nr. 1408/2015. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1408/2015. Tribunalul DOLJ