Pretenţii. Sentința nr. 10/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 39664/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 255/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător V. P.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr._/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. M., intimata-chemată în garanție G. R. asigurare REASIGURARE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
- este primul termen de judecată în apel,
- apelul este declarat și motivat în termen,
- au fost comunicate motivele de apel,
- intimata-chemată în garanție a depus întâmpinare, aceasta fiind comunicată.
- se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
După reținerea cauzei în pronunțare, dar mai înainte de sfârșitul ședinței de judecată se prezintă consilier juridic M. E. pentru intimata-chemată în garanție care depune delegație la dosarul cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 26.11.2013, sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâta T. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 809,02 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În fapt, s-a arătat că în data de 13.06.2009 pârâta T. M. a fost internată la Secția Chirurgie BMF a Spitalului C. Județean de Urgență C., în perioada 13.06 – 15.06.2009, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 809,02 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 și 999 C. Civil, precum și condițiile prev. de art. 313 din Lg. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
S. C. Județean de Urgență C. solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei menționate mai sus, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.
Totodată solicită ca prin hotararea ce se va pronunța să o oblige la plata sumei menționate mai sus, reactualizată cu indicele de inflație până la data plații efective a debitului.
Având in vedere dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii: "persoanele care prin faptele, lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucat pârâtul a a fost victima unui accident/agresiune, iar sumele ocazionate de spitalul cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 5/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se li portă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări .
S., in calitate de furnizor de servicii medicale, are obliga de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate de Fondul Național de asigurari de sanatate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurari de Sanatate D..
In cauza de față apreciaza faptul ca printr-o simplă interpretarea gramaticala a dispozițiilor art.313 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, insa printr-o interpretare teleologica se ajunge la concluzia că in acele situații in care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilita persoana a cărei fapta proprie sa fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale consta tocmai in lipsa sa de diligenta in stabilirea persoanei vinovate. In cazul in care s-ar accepta ideea ca doar persoana vinovata de vătămarea sanatatii altei persoane trebuie obligata la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, in condițiile in care, in lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs aceasta vătămare.
Având in vedere faptul ca pârâtul/pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea reclamantă a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că unitatea reclamantă, în speță, S. C. Județean de Urgență C.. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care 1-a accidentat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul ca, paratul avea obligația sa efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar si numai in scopul rezolvării obligațiilor ce rezulta din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii in instanța, astfel, se poate prezuma ca paratul își recunoaște culpa, constând in omisiunea sau neglijenta de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectata de o alta persoana care ar răspunde fata de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului fapte presupune întrunirea a patru condiții cumulative- existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției care a acordat îngrijiri medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negativ ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudicial produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
Menționează că debitul solicitat reprezintă, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata"" si face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedura Fiscala cu privire atât la conținutul cat si cuantumul creanțelor fiscale .
In același timp obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 al Codului de procedura Fiscala: - obligația de a plati la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; - obligația de a plați majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor, si altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Termenul de prescripție al dreptului la acțiune, este de 5 ani si potrivit alin. 1 termenul incepe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, întrucât debitul menționat în cererea noastră de chemare în judecată este o creanță bugetară.
Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă in impozite, taxe, contribuții, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora.
Menționează că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât unitatea reclamantă, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art .998 și 999 C.Civil, 112 C.P.C și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatății.
La dosar a depus decont de cheltuieli.
La data de 17.12.2013, pârâta T. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării, pârâta a învedetrat că nu este de acord cu plata sumei solicitată de reclaamnt, întrucît la data de 13.06.2009, data producerii accidentului, autoturismul în care se afla, marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ era asigurat obligatoriu pentru pagube produse terților prin accidente de circulație la societatea Asigurare Reasigurare ARDAF SA ACTUALĂ G. R. Asigurare Reasigurare SA, cu poliția de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./05/M3/NP, nr._, valabilitate de la 03.01.2009 până la 02.01.2010.
Din aceste considerente în temeiul art. 72-74 C.p.c. a formulat și cerere de chemare în garanție împotriva G. R. Asigurare Reasigurare.
În drept a invocat dispoz. Art. 205 C.p.c., art. 72-74 C.p.c.
În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul chematei în garanție, orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.
La termenul de judecată din data de 30.04.2014, chematul în garanție . Reasigurare SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție, ca netemeinice și nelegale.
Pe cale de excepție, față de cererea de chemare în judecată a invocat excepția netimbrării, întemeiată pe dispoz. art. 197 NCPC, cu consecința anulării acesteia ca netimbrată.
De asemenea, a inocat excepția prescripției dreptului reclamantei de a cere despăgubiri, întemeiată pe dispoz. art. 2528 NCC.
Față de cererea de chemare în garanție a invocat excepția netimbrării, întemeiată pe dispoz. art. 197 NCPC, cu consecința anulării acesteia ca netimbrată.
De asemenea, a inocat excepția prescripției dreptului pârâtei de a cere despăgubiri, întemeiată pe dispoz. art. 2528 NCC.
A mai invoat și excepția lipsa calității procesual pasive a pârâtei . Reasigurare SA față de obiectul cererii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, având în vedere dispozițiile legale invocate de însăși reclamanta, respectiv art. 313 din Lg. 95/2006.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a învederat că, din verificările în baza de date, a rezultat că polița de asigurare . nr._ invocată de pârâtă este încheiată între ARDAF și asiguratul . SRL pentru autovehiculul nr._ .
Astfel, a învederat că potrivit art. 49-50 din Lg. 136/1995, prin această poliță de asigurare se acoperă răspunderea civilă a asiguratului pentru prejudiciile produse terțului păgubit.
În scop probator a solicitat proba cu interogatoriul reclamantei și pârâtei și înscrisuri.
În drept a invocat dispoz. Art. 205 și urm. C.p.c.
Anexat întâmpinării a depus înscrisuri doveditoare.
Prin sentința civilă nr._/10.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâta T. M. și chematul în garanție . Reasigurare SA.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta T. M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată prin întâmpinare de chemata în garanție, instanța reține următoarele:
In conformitate cu dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.
Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.
Prin urmare, dreptul material la acțiunea având ca obiect plata contravalorii zilelor de spitalizare din perioada 13.06._09 a început la data de 15.06.2009, astfel că termenul de prescripție pentru cheltuielile de spitalizare s-a împlinit la data de 15.06.2012,conform art. 8 alin.1 Decretul nr. 167/1958.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2013, instanța constată că s-a împlinit termenul de prescripție pentru plata sumei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare din perioada 13.06._09, întrucât in cauza contrar susținerilor reclamantei din cererea de chemare in judecată, nu este vorba de o creanța bugetara pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art.21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.209 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun.București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, faptul că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Din aceste considerente, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, va respinge acțiunea, ca prescrisă și pe cale de consecință și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care R. este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 809,02 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedură Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel, dar și în raport de disp. art. 477-478 N.c.p.c., tribunalul constată că apelul formulat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 25.11.2013, reclamantul S. C. Județean de Urgentă C. l-a chemat în judecată pe pârâta T. M., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 809,02 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale ce va fi reactualizată cu indicele de inflație până la data plătii efective.
Prin sentința civilă nr._/10.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată, din oficiu și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C..
Tribunalul reține că reclamantul apelant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtei intimate ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acesteia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, aspect reținut, în mod corect, de către prima instanță.
Astfel, prin decizia nr. 1/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speța), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Tribunalul reține că, potrivit disp. art. 21 din OG nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.
Conținutul acestui raport este dat de relațiile financiare care se formează în procesul de instituire și percepere a impozitelor, taxelor și a altor contribuții datorate bugetului general consolidat al statului. Natura acestui raport este una obligațională, în conținutul său intrând: dreptul de creanță ce aparține subiectului activ, care este creditorul și corelativul acestuia, adică latura pasivă a raportului, reprezentând obligația fiscală ce aparține subiectului pasiv, care este debitorul.
Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt
statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de subiecte active cărora le revine dreptul de a controla, a calcula, a încasa și a urmări încasarea obligațiilor fiscale și contribuabilul, ca subiect pasiv ce are în principal îndatorirea de a plăti la termen obligațiile fiscale ce-i incumbă.
Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale care, la rândul lor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective, iar calitate de contribuabil are orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat al statului.
Astfel, în speța de față, nu se poate reține că, între apelant și intimat, a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere acestuia dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către intimat în baza unui astfel de raport, în contextul în care alin. 2 al art. 21 din OG nr. 92/2003 enumără drepturile de natură fiscală ce decurg din astfel de raporturi, iar art. 22 din același act normativ definește obligațiile fiscale, iar cea din speța de față nu se circumscrie acestora.
Mai mult, reclamantul apelant nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina intimatei pârâte.
Așadar, astfel cum a reținut, în mod corect, instanța de fond, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamantului apelant conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară potrivit dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar, întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci, dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente disp. art. 131 din OG nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară.
Având în vedere că reclamantul apelant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâta a fost externată, respectiv de la data de 15.06.2009, în mod corect a reținut și instanța de fond că, de la acest moment, a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, în mod corect s-a reținut că acest termen s-a împlinit la data de 15.06.2013, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, iar, la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de fond, respectiv la data de 25.11.2013, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 7 din cadrul dosarului de fond, era prescris dreptul reclamantului la acțiune, aspect pentru care instanța de fond a admis excepția prescripției, invocată, din oficiu.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 teza I N.c.p.c., tribunalul va respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. C. Județean de Urgență C., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul apelului formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cont RO19TREZ2915005XXX000154 la Trezoreria C., cod fiscal_, cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr._/10.09.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. M., CNP_, cu domiciliul în C., .. 115 C, . și chematul în garanție . Reasigurare SA, cu sediul în București, . Gaulle, nr. 15, sector 1.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2015.
Președinte, D. G. | Judecător, V. P. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./5 ex., 31.03.2015
Jud.fond- A.G.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 137/2015. Tribunalul DOLJ | Accesiune. Sentința nr. 24/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
