Pretenţii. Sentința nr. 25/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 701/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 701/2015
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător V. F.
Grefier C. C. S.
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul G. N. în contradictoriu cu reclamantul C. C., împotriva sentinței civile nr._ din 25 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apel. pârât rep. de av. L. F., intimatul reclamant C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termen, timbrat, s-a depus întâmpinare care s-a comunicat, s-a depus răspuns la întâmpinare, după care;
Instanța procedează la verificarea identității părților, conform art. 219 C.p.civ., intimatul reclamant C. C. legitimându-se cu C.I. – CNP_.
Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 alin. 1 C.p.civ., verifică dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina și constată că este competentă cu soluționarea apelului, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 2 C.p.civ
Av. L. F. pentru intimatul reclamant solicită completarea probatoriului cu proba testimonială cu un martor nominalizat în motivele de apel, E. C. .
Intimatul reclamant solicită respingerea probei cu un martor.
Instanța pune în vedere apel. pârât prin apărător să precizeze ce înțelege să dovedească cu proba testimonială.
Av. L. F. pentru intimatul reclamant învederează că prin administrarea probei cu un martor înțelege să dovedească prejudiciul.
Intimatul reclamant învederează că s-a întocmit decontul și s-a emis factură proformă.
Instanța după deliberare, respinge proba cu un martor, cererea de probatoriu nefiind utilă solutionarii cauzei, avandu-se in vedere actele și lucrările dosarului.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Av. L. F., pentru intimatul reclamant, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariul de avocat.
Intimatul reclamant solicită respingerea apelului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 13.01.2014, sub nr._, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâtul G. N., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale și morale în cuantum de 1640 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, în ziua de 18.08.2013, pârâtul a degradat prin zgâriere cu intenție, cu ajutorul unui obiect contondent, capota motor a autoturismului marca Opel Vectra, parcat pe . din municipiului C., aparținând reclamantului, daunele produse constând în daune materiale în cuantum de 1.343,24 lei, conform devizului service nr._/20.08.2013 și daune morale în cuantum de 300 lei.
Reclamantul a mai arătat că s-a adresat organelor competente și, la data de 06.12.2013, P. de pe lângă Judecătoria C. a emis o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală, în dosarul nr._/P/2013 prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, considerându-se că fapta comisă cu intenție i-a adus un prejudiciu minim.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 și urm. N.c.c.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în xerocopie, calcul reparație nr._/20.08.2013, carte de identitate reclamant, ordonanță scoatere de sub urmărire penală emisă în dosarul nr._/P/2013.
La data de 12.03.2014 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că împotriva ordonanței nr. 635/II/2/2014 din 31.01.2014 a formulat plângere la Judecătoria C. care nu este soluționată.
Totodată pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art. 2 raportat la art. 601 alin. 1 lit. f) din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
De asemenea, pârâtul a arătat că nu a zgâriat capota motor a autoturismului proprietatea reclamantului, acesta din urmă neproducând nicio dovadă privind prejudiciul, depunând la dosar un înscris "calculare reparație" neînsoțit de factură fiscală și chitanță fiscală.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 N.c.p.c.
La data de 30.04.2014 reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a arătat că la data de 17.04.2014, ora 16, a avut loc ședința de mediere la care au participat reclamantul și pârâtul și în urma căreia s-a decis rezolvarea conflictului în instanță.
Reclamantul a anexat, în copii conforme cu originalul, proces verbal privind prezența părților la ședința de informare privind avantajele medierii din 17.04.2014 încheiat de Birou de Mediator I. C., certificat de informare nr. 24 din 17.04.2014 eliberat de același birou, CD, planșe foto.
La data de 10.06.2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că faptul că pârâtul a zgâriat capota autoturismului este dovedit prin proba video depusă de reclamant la dosarul penal și de martorii audiați în acest dosar.
Reclamantul a mai arătat că prin ordonanța emisă în dosarul_/P/2013 s-a decis că sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 C.p. pârâtului i se aplică o sancțiune cu caracter administrativ constând în amendă în cuantum de 300 lei, infracțiune care îl incriminează pe pârât.
De asemenea, reclamantul a arătat că suma de 1.343,24 lei care reprezintă contravaloarea reparației, nu o deține pentru a repara autoturismul, solicitând-o de la pârât.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei C., în vederea observării, acesta fiind ulterior dezatașat și restituit Compartimentului Arhivă al Judecătoriei C..
Prin sentința civilă nr._/25.11.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâtul G. N..
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1343,24 lei, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale si a sumei de 300 lei daune morale.
S-a luat act că reclamantul nu solicita obligarea paratului la cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale în procesele civile, efect al hotărârii penale de care trebuie să se țină seama în cazul în care acțiunea civilă pentru repararea pagubei rezultate din săvârșirea infracțiunii este exercitată, după judecarea cauzei penale, în fața instanței civile. Acest efect constă în aceea că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile (sesizată ulterior pentru despăgubiri) cu privire la existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia. Astfel, dacă hotărârea penală definitivă retine ca fapta a fost săvârșită si reprezintă o infracțiune, instanța civilă trebuie să considere ca definitiv stabilite existența faptei și vinovăția inculpatului și să-l oblige, în consecință, la repararea pagubei cauzate părții vătămate.
Prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, pronunțata de P. de pe langa Judecătoria C., în dosarul nr._/P/2013, s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, constând in amenda in cuantum de 300 lei, sub aspectul savarsirii infracțiunii de distrugere prevăzuta de art.217 alin.1 C.pen., considerându-se că fapta învinuitului G. N., care in ziua de 18.08.2013, a degradat, prin zgâriere, cu un obiect contondent, capota motor a autoturismului marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare_, aparținând părții vătămate C. C., nu prezinta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prin încheierea nr.61/08.05.2014 pronunțata de Judecătoria C., in dosarul nr._, a fost respinsa, definitiv, plângerea formulata de petentul G. N. împotriva Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală si aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ, pronunțata de P. de pe langa Judecatoria C., în dosarul nr._/P/2013, reținându-se ca situația de fapt a fost corect stabilita prin probele administrate in faza de urmărire penala. Totodata instanța penala mai retine, in considerentele încheierii, ca aplicarea art.10 lit.b ind.1 C.pen. nu face ca fapta sa fie dezincriminata, aceasta neînsemnând ca fapta nu mai constituie infracțiune.
In acest context, instanța a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, cu privire la existența faptei de distrugere, la persoana care a săvârșit-o – in speta G. N. și la vinovăția acesteia urmand să-l oblige, în consecință, la repararea pagubei cauzate părții vătămate C. C. .
Pentru a exista răspundere civila trebuie sa existe un prejudiciu, respectiv paguba sau dauna, iar prejudiciul trebuie sa fie cert, adică sigur in ceea ce privește existenta sa si in privința posibilităților de evaluare si sa nu fi fost reparat incă.
Prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea paratului la daunele produse constând în daune materiale în cuantum de 1.343,24 lei, conform devizului service nr._/20.08.2013 și daune morale în cuantum de 300 lei.
Din actele depuse de reclamant in dovedirea cuantumului prejudiciului, respectiv devizul service nr._/20.08.2013 emis de . rezulta ca suma necesara reparației autoturismului reclamantului ca urmare a faptei paratului este in cuantum de 1343,24 lei, suma ce include atât prețul materialelor cat si costul manoperei de reparație, fiind dovedita astfel de către reclamant întinderea prejudiciului suferit.
Pe de alta parte instanța a avut in vedere susținerile paratului din întâmpinare care nu recunoaște săvârșirea faptei nici după finalizarea dosarului penal astfel încât se poate retine ca paratul nu a achitat prejudiciul suferit, ca urmare a faptei sale, de către reclamant, nefăcându-se la dosar nicio dovada in acest sens de către parat.
In ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a paratului la plata sumei de 300 lei daune morale, instanța retine ca daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reclamantului, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
În situația daunelor morale datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
Instanța a constatat ca suma de 300 lei solicitată de reclamant cu acest titlu nu este excesivă, răspunderea civilă delictuală fiind menită tocmai să acopere o pagubă si nu să asigure un câștig.
Este cert ca reclamantul a suferit un prejudiciul moral constând in neliniștea datorata de distrugerea de către parat a unui bun si disconfortul cauzat de deplasarea reclamantului la P. in perioada desfășurării anchetei penale si la Judecătoria C., dar si la societatea ce a calculat costul reparației autoturismului avariat, astfel încât a obligat pârâtul la repararea acestui prejudiciu moral cauzat reclamantului.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanța a admis acțiunea și a obligat paratul la plata către reclamant a sumei de 1343,24 lei, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale si a sumei de 300 lei daune morale.
Instanța a luat act că reclamantul nu solicita obligarea paratului la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul G. N., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, se arată că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 22 alin.2 și alin.6 NCPC.
Conform art. 601* lit. „f", in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile si/sau partea interesata, după caz, sunt ținute sa faca dovada ca au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii in litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei.
Cererea de chemare in judecata a fost introdusa fără a fi însoțita de dovada participării la ședința de informare privind medierea, o astfel de dovada producându-se in cursul desfășurării procesului civil.
De asemenea, paratul a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantului, proba care a fost încuviințata, dar cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat si nici nu a motivat înlăturarea acestei probe.
In ceea ce priveste prejudiciul, sustine ca in cauza s-a depus, de către reclamant, un deviz service nr._/20.08.2013, emis de S.C Rokor Trading S.R.L., înscris din care instanța a dedus ca suma menționata in acesta este necesara pentru reparația autoturismul reclamantului.
Așa cum a arătat mai sus prejudiciul, in prezenta cauza, nu este cert deoarece înscrisul mai sus menționat nu este suficient pentru a oferi o posibilitate de evaluare pentru ca nu este suficienta numai existenta prejudiciului ci trebuie sa fie îndeplinită si condiția posibilității de evaluare. Sub acest aspect, al posibilității de evaluare, reclamantul nu a produs nicio proba.
Pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu un martor insa instanța a respins aceasta proba motivând ca hotărârea penala are autoritate de lucru judecat in procesul civil.
Aceasta motivație a instanței de fond vine în contradicție cu dispozițiile art. 309 N.C.P.C care reglementează admisibilitatea probei cu martori.
Din dispozițiile art. 309 pct. 4 N.C.P.C rezulta ca proba cu martori este inadmisibilă in situațiile prevăzute la alin. 4 pct. 1 - 6. Or, in prezenta cauza nu ne aflăm în niciuna din situațiile reglementate de lege privind inadmisibilitatea probei cu martori, și în consecința instanța de fond trebuia sa încuviințeze proba cu martorul solicitat de parat in dovedirea situației de fapt.
De asemenea, invocă faptul ca instanța de fond a încălcat si prevederile art. 425 lit. „b" N.C.P.C in sensul ca nu a motivat in drept motivul pe care si-a întemeiat soluția si, de asemenea, așa cum am arătat mai sus nu a arătat motivul pentru care a înlăturat proba cu interogatoriul luat reclamantului de către pârât.
Conform art. 425 lit. „b" instanța de fond era obligata să arate in considerente motivele de fapt si de drept pe care si-a întemeiat soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis cat si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor.
Solicită apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, atât sub aspectul daunelor materiale cat si sub aspectul daunelor morale care nu au fost dovedite.
In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466; 479 alin. 2; 480 alin. 2 N.C.P.C.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
La data de 17.04.2014, ora 16, a avut loc ședința de mediere, la care au participat părțile, în urma căreia s-a decis rezolvarea conflictului în instanță.
Hotărârea definitiva a instanței penale are autoritate de lucru judecat in fata primei instanțe civile care judeca acțiunea civila, cu privire la existenta faptei,a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
In ceea ce privește prejudiciul, din lecturarea textelor noului cod civil (art. 1381-1395), îl putem defini ca fiind rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecințe ale încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane, care au valoare economică, putând fi evaluate pecuniar. Ele sunt, în primul rând, urmarea încălcării drepturilor și intereselor economice ale victimei, in cauza de fata - distrugerea sau degradarea unui bun, autoturismul proprietatea intimatului.Conform art. 1349 alin. (2) și art. 1357 Noul Cod Civil, răspunderea civilă reparatorie intervine numai în cazul în care există un prejudiciu injust cauzat unei persoane, prejudiciu ce trebuie, potrivit legii, să fie reparat.Dacă avem în vedere conduitele umane, în planul dreptului civil, fapta ilicită, chiar săvârșită cu vinovăție, este lipsită de relevanță și efecte, dacă prin ea nu s-a cauzat un prejudiciu altei persoane. Așadar, răspunderea civilă reparatorie are ca primă finalitate - conform textelor Codului civil -repararea prejudiciilor cauzate. Din această perspectivă, putem afirma că prejudiciul este nu numai condiția răspunderii reparatorii, ci și măsura ei, în sensul că ea se angajează doar în limita prejudiciului injust cauzat. Literatura de specialitate a susținut și susține fără rezerve că prejudiciul este cel mai important element al răspunderii civile, fiind o condiție esențială și necesară a acesteia, de sine stătătoare. Credem că această afirmație este valabilă doar în spațiul răspunderii civile reparatorii, singura reglementată în normele noului Cod civil.Existența unui prejudiciu este o condiție necesară, dar insuficientă pentru nașterea obligației de reparare. în acest scop, prejudiciul, la rândul său, este necesar să întrunească anumite condiții cu valoare de caractere proprii. Numărul și denumirea acestor caractere diferă de la autor la autor. Astfel, unii doctrinari consideră că prejudiciul trebuie să fie cert, personal, direct și să rezulte din atingerea unui drept sau cel puțin a unui interes legitim. Alți autori apreciază că pentru a putea obține repararea lui, prejudiciul este necesar să fie cert și să nu fi fost încă reparat. In literatura juridică franceză, în general, se susține că pentru:"gajarea răspunderii civile delictuale caracterele prejudiciului patrimonial sunt:să fie direct, actual și cert ori cert, direct și legitim.Chiar in cazul in care am pleca de premisa ca pe lângă condițiile minime obligatorii, prejudiciul să fie cert, direct,personal, care atât noi cât si celelalte instanțe consideram ca sunt îndeplinite, mai adăugam si condiția generala, aceea ca prejudiciul să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim, finalitatea este aceeași, apelantul- pârât fiind ținut sa răspundă patrimonial.
In ceea ce privește prima condiție a existentei prejudiciului,certitudinea sau caracterul cert al prejudiciului, acesta este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale și prejudiciile viitoare și sigure.Prin prejudiciu actual se înțelege acela care s-a produs în totalitate până la momentul în care victima cere repararea lui. In ceea ce privește ce de-a doua condiție a existentei prejudiciului caracterul direct al prejudiciului, consideră ca, pentru a fi direct, prejudiciul presupune necesitatea existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și acel prejudiciu injust cauzat victmei; așadar, el privește un element obiectiv, raportul de cauzalitate, iar nu subiectiv. De aceea, caracterul direct al prejudiciului există atât în cazul prejudiciilor cauzate în mod direct (prejudiciul suferit de victima imediată), cât timp în cazul prejudiciilor directe cauzate indirect(prejudiciilor cauzate altor persoane, victime indirecte, datorită prejudiciului inițial cauzat în mod direct și nemjlocit victimei imediate). În privința condiției generale, aceea ca prejudiciul să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim, celelalte instanțe s-au aplecat si asupra acestui aspect, stabilind in mod cert ca prejudiciul suferit este urmarea încălcării sau atingerii unui alt subiectiv sau a unui interes legitim al intimatului.
Existenta si întinderea prejudiciului a fost stabilita definitiv dintr-o hotărâre definitiva a unei instanțe penale, iar in ceea ce privește evaluarea prejudiciului,acesta a fost făcut . autorizat conform devizului lucrare nr._/20.08.2013 emis de ROKOR Trading SRL, suma necesară pentru reparația autoturismului,ca urmare a faptei paratului, ridicându-se 1343.24 lei,incluzând atât prețul materialelor cat si costul manoperei de reparație.
Apelantul G. N. a formulat răspuns la întâmpinare,
Apelantul parat arată că intimatul reclamant mai invoca faptul ca hotărârea penală are autoritate de lucru judecat in fata instanței civile care judecă acțiunea civila cu privire la existenta faptei si a persoanei care a săvârșit-o.
În ceea ce privește prejudiciul intimatul reclamant invoca faptul ca a depus un deviz eliberat de un service autorizat privind întinderea prejudiciului.
In motivele de apel a invocat faptul ca nu este suficienta numai existenta prejudiciului ci trebuie sa fie îndeplinita si condiția posibilității de evaluare, iar cu privire la acest aspect intimatul reclamant nu a produs nicio probă.
Intimatul reclamant face referire doar la condițiile angajării răspunderii delictuale fără a răspunde la toate motivele de apel invocate in prezenta cauză.
Apelul nu este fondat.
Prima critică a apelantului, prin care se invoca sancțiunea inadmisibilității actiunii, pe considerentul ca reclamantul nu a facut dovada parcurgerii procedurii prealabile a medierii, nu poate fi primită ca intemeiată, pentru argumentele ce vor fi expuse:
Curtea Constituțională a României a decis, prin Decizia nr. 266/2014, publicată în Monitorul Oficial, la data de 25 iunie 2014, că prevederile art. 2 alin. (1) și (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale, întrucat reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție.
Astfel, prin hotararea mentionata, Decizia nr. 266/2014, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, precum și celor ale art. 2 alin. (1) și (12) și art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, a fost admisa excepția de neconstituționalitate, ridicată de o societate comercială, și s-a constatat că prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
Conform aceastei decizii, care are putere general obligatorie, cele două dispoziții din Legea medierii contravin art. 21 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție: „Obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiție, deoarece se constituie într-un filtru pentru exercitarea acestui drept constituțional, iar prin sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată, acest drept este nu doar îngrădit, ci chiar interzis”, se mentionează în Decizia CCR.
Așadar, sedința de informare privind avantajele medierii nu mai este obligatorie. Prin admiterea excepției de neconstituționalitate, a fost înlăturată obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile acțiunii în instanță privind participarea la ședința de informare cu privire la mediere, dar și sancțiunea inadmisibilității aplicabilă în situația în care reclamantul nu face dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile.
In ceea ce priveste celelalte critici, formulate de catre apelant, relative la fondul cauzei, Tribunalul constata ca si acestea sunt neintemeiate, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata despagubirilor civile, constând în daune materiale, în cuantum de 1.343,24 lei, și daune morale, în cuantum de 300 lei, pentru prejudiciul, material si moral, produs prin fapta ilicita a pârâtului.
In primul rand, Tribunalul retine că hotararea primei instante redă, . si coerenta, argumentele de fapt si de drept care au stat la baza rezolvarii juridice adoptate in cauză, respectand exigenta legală a motivarii solutiei pronuntate, ce face posibilă exercitarea controlului judiciar.
De asemenea, se constată justă retinerea primei instante, potrivit căreia prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria C., dată in dosarul nr.l0297/P/2013, mentinută prin încheierea nr.61/08.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., in dosarul nr._, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, ca pârâtul din cauza de fată, Gifu N., a săvârsit, cu vinovatie, fapta ilicită, constând in degradarea, prin zgâriere, cu un obiect contondent, a capotei motor a autoturismului marca OPEL Vectra, cu nr. de înmatriculare_, aparținând reclamantului, C. C..
Este firesc să se acorde unei hotarâri judecătoresti caracterul de lucru judecat, chiar dacă oarecum limitat si conditionat, in functie de anumite aspecte speciale.
Potrivit art. 278 1 C. pr. pen.[6], “Dupa respingerea plangerii facute conform art. 275-278 impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, in termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecătorul de la instanta căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta să judece cauza in primă instantă.
Conform art. 278 1 al. 8 lit. a, “Judecatorul pronunta una dintre urmatoarele solutii: a) respinge plangerea, prin sentinta, ca tardiva sau inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata, mentinand rezolutia sau ordonanta atacata”.
Referitor la puterea de lucru judecat in cazul hotararilor astfel pronuntate de judecator, in temeiul art. 2781 al. 8 lit. a., observam ca acest tip de hotarare ocupa un loc intermediar intre hotararile date in cauze in care sesizarea se face in modul clasic, prin rechizitoriu (ori prin plangerea la care faceam referire anterior), iar instanta se pronunta cu adevarat “pe fondul cauzei” si situatia in care solutionarea raportului penal de conflict se face printr-un act al procurorului, dispunandu-se incetarea ori scoaterea de sub urmarire penala.
Aceasta hotarare nu se poate bucura de o autoritate de lucru judecat deplina, intrucat nu se circumscrie unei judecati pe fond, dar nici nu poate fi asimilata unei solutii date de procuror, ea fiind emisa de o instanta de judecata.
Apreciem ca suntem in prezenta unei autoritati de lucru judecat conditionala, in sensul ca ea subzista doar atat timp cat nu apar noi date, informatii, probe, care nu au fost cunoscute de organele judiciare care au analizat cauza anterior.
In acest sens se statueaza si in art. 278 1 al. 11 C. pr. pen., care dispune textual ca, “In situatia prevazuta in alin. 8 lit. a), persoana in privinta careia judecatorul, prin hotarare definitiva, a decis ca nu este cazul sa se inceapa ori sa se redeschida urmarirea penala nu mai poate fi urmarita pentru aceeasi fapta, afara de cazul cand s-au descoperit fapte sau imprejurari noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmarire penala si nu a intervenit unul dintre cazurile prevazute in art.10”.
Asadar, daca se va formula o noua plangere penala, impotriva aceleiasi persoane, pentru aceleasi fapte, cercetate anterior, aceasta nu va putea fi considerata decat inadmisibila, solutia ce ar urma sa fie emisa de catre procuror fiind incetarea urmaririi penale (conform art. 10 al. 1 lit. j si art. 11 al. 1 pct. 1 lit. c C. pr. pen.).
In acest caz, trebuie valorificata, confirmata si consolidata puterea de lucru judecat a hotararii judecatoresti, pronuntata in urma plangerii contra actelor procurorului, iar aceasta situatie este aplicabila si in speta de fata, dat fiind ca in cauza nu s-a invocat descoperirea unor fapte sau imprejurari noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmarire penala, ci pur si simplu paratul a inteles, prin intampinarea formulata in fata primei instante, sa nu recunoasca fapta retinuta in sarcina sa, urmarind astfel sa anuleze intreg demersul judiciar finalizat prin hotarare judecatoreasca definitiva, ceea ce nu este posibil.
Aceleasi sunt considerentele pentru care Tribunalul constata ca nu se poate imputa judecatorului fondului neadministrarea probei testimoniale, solicitate de parat, pentru a dovedi ca nu a zgaraiat autoturismul paratului, ea nefiind utila pentru solutionarea cauzei.
In ce priveste proba cu interogatoriul reclamantului, solicitata de parat, se observa ca aceasta, desi administrata in sedinta publica de la 20. 05. 2014, nu este relevanta in economia spetei.
Totodata, Tribunalul constata corecta retinerea primei instante, privind caracterul cert si evaluabil al prejudiciului material incercat de catre reclamant, rezultat in mod direct din insasi fapta învinuitului Gifu N., constand in zgârierea, cu un obiect contondent, a autoturismului aparținând paratului, C. C..
In ce priveste posibilitatea concreta de evaluare a intinderii prejudiciului material produs reclamantului, in cauza existau doar doua variante: aceea a apelarii la parerea unui specialist, a unui expert in autoturisme, care insa nu era absolut necesara, nefiind nici solicitata de catre parti, prin cererea de chemare in judecata ori prin intampinare, prezentand, in plus, dezavantajul prelungirii duratei procesului si al supunerii partilor la cheltuieli suplimentare ridicate; cea de-a doua posibilitate de dovedire a cuantumului prejudiciului este cea la care, de altfel, a apelat reclamantul, constand . estimativ, obtinut de la o firma specializata, in masura sa faca aprecieri cu privire la costul lucrarilor necesare pentru repararea autoturismului reclamantului.
Astfel, inscrisul depus de reclamant, respectiv devizul service nr._/20.08.2013, emis de ., care se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza, face dovada cuantumului prejudiciului suferit de catre reclamant. Din acest inscris probator, rezulta ca suma necesara reparației autoturismului reclamantului, degradat ca urmare a faptei paratului, este in cuantum de 1343,24 lei, iar aceasta suma include atât prețul materialelor cat si costul manoperei de reparație.
Odata probata astfel de către reclamant întinderea prejudiciului material suferit, in conditiile in care paratul nu a inteles sa combata, printr-un alt inscris cu aceeasi putere probatorie, realitatea sau exactitatea celor stabilite prin inscrisul produs de catre reclamant, nu exista niciun temei pentru ca acesta din urma sa nu fie avut in vedere la adoptarea solutiei.
In ceea ce privește daunele morale acordate reclamantului, acestea au fost corect stabilite, in concordanta cu jurisprudenta CEDO, prin asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reclamantului, cu luarea in considerare a gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Este evident ca reclamantul a suferit un prejudiciul moral, constând in neliniștea datorata de distrugerea, de către parat, a bunului sau, si disconfortul cauzat de participarea la desfășurarea anchetei penale si, apoi, in instanta de judecata, aspecte care, de altfel, nici nu au fost combatute prin motivele de apel, astfel incat este pe deplin justificata obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului.
Asa fiind, in temeiul dispozitiilor art 480 C proc civ, apelul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâtul G. N., C.N.P_0 cu domiciliul în C., ., ., în contradictoriu cu reclamantul C. C., având C.N.P._, cu domiciliul în C., ., nr. 10, .. 6, jud. D., împotriva sentinței civile nr._ din 25 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2015.
Președinte, M. N. | Judecător, V. F. | |
Grefier, C. C. S. |
Red.M.N.
15.05.2015
Tehn.F.M./4 ex.
Jud.fond.S.M.B.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 709/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 4618/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
