Pretenţii. Sentința nr. 4618/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4618/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1905/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1905/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDETEAN DE URGENTA C. împotriva sentinței civile nr. 4618 pronunțată la data de 08.04.2015 de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen, motivat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.12.2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul C. G. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.311,14 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în data de 14.06.2011, pârâtul a fost internat în secția chirurgie toracică, iar contravaloarea serviciilor medicale în cuantum de 1.311,14 lei, nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 și 999 C.civ., precum și condițiile prevăzute de art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat reclamantul că, potrivit dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății care prevăd că „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâta a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate de Fondul național de asigurări de sănătate.
A învederat că sumele solicitate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor/accidentelor de circulație, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speță S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
În drept, a invocat dispozițiile art.998 și 999 C.civ., art.112 C.pr.civ. și art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, iar în dovedire a depus la dosar, în copie, decont de cheltuieli.
Potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Prin sentința civilă nr.4618/08.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul C. G., ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a cunoscut paguba produsă prin fapta ilicită, la momentul internării victimei faptei ilicite, prin întocmirea decontului privind serviciile medicale, iar pe cel care răspunde de ea, respectiv pe pârât (în opinia reclamantului, căci fapta ilicită a fost produsă de către o altă persoană, nu de pârât), tot la data internării.
În raport de momentul începerii cursului prescripției dreptului material la acțiune, 14.06.2011, față de dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Întrucât prescripția extinctivă sub imperiul Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă este reglementată de norme de ordine publică și nu de ordine privată -potrivit Noului cod Civil, exceptia prescripției dreptului material la acțiune este o excepție absolută, care poate fi invocată în orice stare a pricinii, inclusiv de instanță, din oficiu.
Având în vedere momentul începerii cursului prescripției dreptului material la acțiune, acțiunea reclamantului este introdusă după expirarea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 8 din Decretul- Lege nr. 167/1958.
Instanța a mai retinut ca, sub imperiul Decretului 167/1958, cauzele de întrerupere a cursului prescripției sunt: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel in folosul căruia curge prescripția si introducerea unei cereri de chemare in judecata. Cauzele de întrerupere sunt legale, limitative și produc efecte de drept.
Reclamantul nu a făcut dovada unui act de întrerupere a prescripției extinctive.
De asemenea, nu este întemeiată susținerea reclamantului că prezenta acțiune este supusă prevederilor Codului de procedură fiscală, deoarece acest act normativ reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal. Acest cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel (art.1 CPF).
Însă, pentru a deveni creanță fiscală, dreptul de creanță al reclamantului trebuie mai întâi recunoscut de instanța de judecată și se presupune a fi născut dintr-un alt raport juridic decât cel fiscal, un raport de drept civil, născut din fapta ilicită. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală cu privire la prescripție, care reglementează dreptul organului fiscal (deci nu dreptul reclamantului) de a stabili obligații fiscale.
Față de cele reținute mai sus, instanța a apreciat că dreptul material la acțiune este prescris, motiv pentru care instanța a admis excepția și a respins acțiunea formulată de reclamant, ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 1311,14 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma criticilor, dar și în raport de dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamantul apelant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului intimat ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică, în ceea ce privește prescripția extinctivă, dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Astfel, prin decizia nr. 1/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 (cum este cazul in speță), împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Tribunalul reține că, potrivit disp. art. 21 din O.G. nr. 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal cuprinde totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.
Conținutul acestui raport este dat de relațiile financiare care se formează în procesul de instituire și percepere a impozitelor, taxelor și a altor contribuții datorate bugetului general consolidat al statului. Natura acestui raport este una obligațională, în conținutul său intrând: dreptul de creanță ce aparține subiectului activ, care este creditorul și corelativul acestuia, adică latura pasivă a raportului, reprezentând obligația fiscală ce aparține subiectului pasiv, care este debitorul.
Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de subiecte active cărora le revine dreptul de a controla, a calcula, a încasa și a urmări încasarea obligațiilor fiscale și contribuabilul, ca subiect pasiv ce are în principal îndatorirea de a plăti la termen obligațiile fiscale ce-i incumbă.
Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale care, la rândul lor, sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective, iar calitate de contribuabil are orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat al statului.
Astfel, în speța de față, nu se poate reține că, între apelant și intimat a preexistat un raport de drept material fiscal care să-i confere acestuia dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către intimat în baza unui astfel de raport, în contextul în care alin. 2 al art. 21 din O.G. nr. 92/2003 enumără drepturile de natură fiscală ce decurg din astfel de raporturi, iar art. 22 din același act normativ definește obligațiile fiscale, iar cea din speța de față nu se circumscrie acestora.
Mai mult, reclamantul apelant nu are calitate de subiect activ al raportului juridic fiscal în sensul celor definite de Codul de procedură fiscală, aspect pentru care nu se poate reține nici calitatea de subiect pasiv al unui astfel de raport în sarcina intimatului pârât.
Așadar, sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, nu se poate reține faptul că suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară potrivit dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar, întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci, dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Prin urmare, în speță nu sunt incidente disp. art. 131 din O.G. nr. 92/2003 privind termenul general de prescripție de 5 ani privind o creanță bugetară.
Având în vedere că reclamantul apelant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 14.06.2011, de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
De asemenea, întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, acest termen s-a împlinit la data de 14.06.2014, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 și alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, iar, la data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de fond, respectiv la data de 19.12.2014, era prescris dreptul reclamantului la acțiune.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 teza I N.C.P.C., va respinge apelul formulat, păstrând sentința atacată,.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENTA C., cu sediul în C., ., județul D., cont RO 19TREZ2915005XXX000154, deschis la Trezoreria C., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 4618 pronunțată la data de 08.04.2015 de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. G., CNP_, domiciliat în ., ., ., județul D., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Președinte, A. B. | Judecător, A. C. Tițoiu | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.B.
Tehn.S.V./4 ex.
Jud.fond-L.N.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 25/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 244/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
