Pretenţii. Sentința nr. 976/2015. Tribunalul DOLJ

Comentarii

0

Sentința nr. 976/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 12515/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1350/2015

Ședința publică de la 11 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. F.

Judecător M. N.

Grefier C. C. S.

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. D. M. în contradictoriu cu pârâta O. R. C., împotriva sentinței civile nr. 976 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termen, s-a timbrat, se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța, din oficiu, în temeiul art. 131 alin. 1 C.p.civ., verifică dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina și constată că este competentă cu soluționarea apelului, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 2 C.p.civ și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu s-au solicitat probe prin apel și prin întâmpinare, declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ la data de 07.04.2014, reclamantul S. D. M. a chemat în judecată pe pârâta O. R. C. și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa repare prejudiciul material si moral ce s-a cauzat prin încălcarea drepturilor sale de autor decurgând din Contractul de cesiune drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012 încheiat cu fostul Teatrul Liric „E. TEODORINI ( actual O. R. C.) in temeiul Legii nr. 8/2006 privind dreptul de autor si drepturile conexe, să oblige pârâta sa-i achite suma de 10.000 lei brut cu titlu de remunerație drepturi patrimoniale de autor ce i se cuvin in baza contractului de cesiune drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012 precum și 1a plata daunelor moratorii constând in dobânda legala calculata de la data scadentei, respectiv 14.12.2012 si pana la plata efectiva a remunerației, sa oblige parata la plata de daune-interese constând in indexarea remunerației de 10.000 lei brut cu indicii de inflație calculați de la data scadentei remunerației, respectiv de la 14.12.2012 si pana la plata efectiva a acesteia, sa oblige parata sa-i achite daune morale in suma de 5000 Euro, plătibili in lei la cursul de schimb al BNR din ziua plații efective.

În motivare a arat ca in urma convenției verbale avute cu parata din luna iunie 2012 - inserata ulterior si in Contractul de cesiune drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012 încheiat intre părți s-a obligat sa realizez muzica spectacolul „Bună seara, domnule Wilde", producție a paratei.

Totodată, s-a obligat sa cesioneze paratei drepturile de autor in mod exclusiv, pe o perioada de 5 ani de la data primei reprezentații astfel cum s-a stipulat in art.3 si 6 din contract.

In schimbul acestor prestații, parata s-a obligat să-i achite o remunerație de 10.000 lei brut, după prima reprezentație a spectacolului din 13.12.2012 ( premiera), fără ca părțile, sa stabilească în această fază termenul de predare a lucrării de către el.

Așadar, anterior perfectării in forma scrisa a contractului dintre părți, in scopul luării la cunoștința despre cerințele paratei privind realizarea de către el a lucrării muzicale comandate, a purtat discuții de informare cu managerul paratei, regizoarea spectacolului doamna A. R., dirijorul orchestrei (angajat al paratei) și cel puțin doi membri ai Consiliului artistic al teatrului, regizoarea comunicându-i caracteristicile momentelor muzicale ce se solicitau pentru spectacol iar dirijorul indicându-i aptitudinile vocale generale ale posibilei distribuții ce urma sa fie concretizata ulterior. Respectiv i s-a precizat că soliștii au capacități interpretative complexe. de anvergură. Totodată, la aceste prime discuții i s-a solicitat sa compună muzica pentru o orchestra de cel puțin 60 de persoane (orchestra tip „ Puccini"). Urmare acestor discuții, in cursul lunilor iulie si august a demarat lucrul si a realizat prima piesa pentru personajul "Cecily". Tot pe parcursul acestor 2 luni, regizoarea a stabilit numărul inițial de momente muzicale ale spectacolului. In luna septembrie 2012 regizoarea producției i-a comunicat distribuția concreta a montării, urmare acestui fapt consultându-se cu dirijorul asupra calităților vocale ale membrilor distribuției. In cursul lunii octombrie 2012 acompus si trimis paratei un număr 5 piese mp3 Apoi, tot in octombrie, parata a organizat o audiția muzicală cu membrii distribuției, la C., la care a participat împreună cu dirijorul și regizoarea spectacolului, precum și cu managerul teatrului.

Cu aceasta ocazie, s-a constatat ca fata de cerințele inițiale privind calitățile vocale ale interpreților, pentru care compusese deja cele 5 piese, audiția a relevat cu totul alte calități vocale, inferioare ca si ambitus si dificultate interpretativa.

D. urmare, piesele compuse de care a făcut vorbire nu au mai corespuns, trebuind sa le refacă liniile melodice precum si parțial orchestrația.

Consideră că pentru aceasta situație, vinovată este parata care ar fi trebuit de la bun început sa organizeze o audiție la care sa participe și el si sa il convingă personal cu privire la calitățile vocale ale interpreților. Arată că a creditat cu incredere pe dirijorul orchestrei care, cunoscând capacitățile interpretative ale soliștilor, ar fi trebuit sa-i furnizeze informațiile corecte, profesional.

De asemenea, in luna octombrie, după audiție regizoarea a definitivat totalul momentelor muzicale necesare pentru spectacol, respectiv in număr de 18 pentru care urma sa compună piesele muzicale.

Mai arată reclamantul că au intervenit în continuare schimbări, respectiv în luna noiembrie 2012 pârâta a decis înlocuirea solistei D. T. pentru care deja compusese piesa Gwendolen, ceea ce l-a determinat să rescrie patru piese.

În privința modalității de comunicare a partiturilor, reclamantul a arătat că le-a expediat pârâtei în format pdf. prin intermediul regizoarei A. R., astfel cum rezultă din centralizatorul pe care îl anexează. Tot în luna noiembrie 2012 regizoarea a fost internată în spital și spectacolul nu s-a mai putut pune în scenă.

Pentru că se apropia sfârșitul anului 2012, pârâta a reziliat contractul de colaborare cu regizoarea, coregraful și cu reclamantul motivând verbal că aceste contracte nu pot să-și producă efectul după data de 31.12.2012, urmând a fi încheiate altele noi când vor fi reluate repetițiile în 2013.

Într-adevăr contractul cu regizoarea a fost reluat în 2013, nu și cu reclamantul, acesta primind notificarea 1825/19.11.2012 prin care era anunțat de rezilierea unilaterală a contractului nr. 1018/01.11.2012. La această notificare reclamantul a expediat la 05.04.2013 o adresă prin care i-a reamintit situația de fapt și a solicitat achitarea remunerației stabilite în contract.

Pârâta i-a răspuns prin adresa nr. 844/25.04.2013 reiterând susținerile sale din notificare.

În privința modalității de încheiere a contractului, reclamantul arată că acesta poartă data de 01.11.2012, cu termen de predare a originalului operei a doua zi, fiind cert că nu putea compune întreaga operă într-o noapte. Așa cum rezultă din cronologia evenimentelor elementele contractului au fost stabilite de părți inițial verbal, referitoare la obiectul acestuia, la data premierei la distribuție și orchestrație precum și la remunerația cuvenită, fără să stabilească data predării efective a lucrării de către reclamant.

A solicitat reclamantul să se constate că și-a îndeplinit în mare parte obligațiile contractuale, transmițând pârâtei un număr de 25 piese format mp3, 17 reducții canto-pian, 4 partituri generale de care s-a folosit pe perioada repetițiilor piesei. Din corespondența cu regizoarea rezultă că a colaborat constant cu pârâta în sensul compunerii pieselor muzicale până la data de 13 noiembrie..

Solicită să se constate că obligația sa de cesiune a drepturilor de autor pe o perioadă de 5 ani de la data primei reprezentații publice a rămas fără obiect datorită pârâtei care i-a reziliat contractul de colaborare, a reprogramat premiera și a angajat alt colaborator compozitor.

În această situație, conform art. 1350 N.C.civ., coroborat cu art. 1530, 1531, 1535 N.C.civ. făcând trimitere la art. 43 și 62 din Legea 8/2006, pârâta este răspunzătoare de repararea prejudiciului ce l-a cauza reclamantului prin neplata remunerației.

Privitor la daunele morale, arată reclamantul că nepunând în scenă, în mod culpabil, spectacolul cu creația sa muzicală, pârâta l-a privat de un proiect important pentru portofoliul său artistic, ceea ce a generat neincluderea sa pe afișul spectacolului și anularea completă a vizibilității creației sale. Mai mult, pârâta i-a afectat buna reputație și imaginea de care se bucură în breaslă, întrucât prin înlăturarea sa a fost plasat în ochii celorlalți colegi în lumină nefavorabilă și generatoare de îndoială cu privire la profesionalismul și probitatea sa.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 7 lit. d, art. 39, art. 43(1), art. 62,art. 138 ind. 7, art. 139(1) și (2) lit. a din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată și completată, art. 1350, 1517, 1518(1), 1530,1531, 1535, 1547, 1548 din NCC, art. 453 alin 1 și art. 223 NCPC.

La dosar au fost depuse: Procesul - Verbal nr. 3/17.03.2014, procura speciala nr. 231/20.03.2014,contractul de cesiune drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012, notificarea nr. 1825/19.11.2012 întocmita de parâta TEATRUL LIRIC „E. TEODORINI", adresa FN din data de 05.04.2012 a reclamantului către parat si dovezi ale comunicării, (înregistrata la parata sub nr. 706/8.04.2013), Adresa nr. 844/25.04.2013 întocmită de parata TEATRUL LIRIC „E. V TEODORINI", copia corespondentei electronice purtate de subsemnatul cu regizoarea A. R.. Situația pieselor, reducțiilor, partiturilor trimise paratei in intervalul 31.08._12, CENTRALIZATORUL pieselor, reducțiilor, partiturilor trimise paratei in intervalul 31.08._12.

În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea proba testimonială în care să fie audiată martora A. R., proba cu înscrisurile anexate prin care dovedește relația contractuala dintre părți, rezilierea unilaterala a contractului de către pârâtă, punerea acesteia in întârziere, interogatoriul pârâtei, înscrisuri pe care le deține parata, respectiv contracte de colaborare încheiate cu regizoarea A. R. înainte si după data de 1.01.2013 pentru spectacolul „Bună seara, domnule Wilde", contractul de cesiune drepturi de autor încheiat cu noul compozitor pentru spectacolul „Bună seara, domnule Wilde", contractele de colaborare.

La solicitarea instanței, în temeiul art. 200 NCPC reclamantul a depus adresa nr._/07.05.2014 la care a atașat întrebările pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtei.

La data de 18.06.2015 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune în conformitate cu prevederile. art.247 Cod de procedură civilă și ținând cont de art. 2500 și următoarele din Codul Civil. Arată că dreptul la acțiune al reclamantului a luat naștere în momentul în care a primit notificarea de reziliere a contractului, adică în 19.11.2012, iar acesta a introdus acțiune în instanță în data de 07.04.2014, deci peste termenul de un an.

Ținând cont de faptul că autorii sunt considerați liber profesioniști, termenul de prescripție al dreptului este de 1 an din momentul în care titularul dreptului la acțiune a cunoscut nașterea lui.

Arată pârâta că instituția a semnat in data de 01.11.2012 contractul de cesiune drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012 și că respectivul contract a fost încheiat în conformitate cu prevederile legii 8/1996 cu modificări și că este un contract de cedare drepturi de autor, nu de comandă a unei opere viitoare.

Așa cum se observă, obiectul contractului nr.1018/01.11.2012 a fost următorul: cesiunea exclusiva, de către autor a următoarelor drepturi privind muzica spectacolului Bună seara domnule Wilde reproducerea integrala sau parțiala a operei, difuzarea operei, reprezentarea scenica, recitarea sau orice alta modalitate publica de execuție sau prezentare directa a operei, transmiterea operei către public prin fir, cablu, fibra optica sau alte procedee, comunicarea publica prin intermediul inregistrarilor audio-video, prezentarea, ., prin intermediul oricăror mijloace a unei opere radiodifuzate sau televizate, și nu realizarea muzicii spectacolului „Bună seara ,domnule Wilde,,, așa cum menționează reclamantul în acțiune la punctul 1.

Arată pârâta că autorul poate realiza muzica pentru un spectacol, apoi o poate ceda unui producător de spectacole oricare, așa cum a și negociat cu instituția lor.

De asemenea autorul nu poate spune că a negociat această cedare în necunoștință de cauză, știind foarte bine că această muzică o putea ceda și altor producători, le-a cedat-o pe o perioadă determinată de 5 ani, urmând ca după această perioadă să reintre în posesia originalelor materialelor muzicale pentru a le putea ceda altor producători sau tot instituției lor dacă mai doreau să joace piesa cu muzica compusă de reclamant.

Faptul că trebuia să predea a doua zi după semnarea contractului originalele este o clauză a contractului negociată de către cele 2 părți, nimeni nu a impus semnarea acestei clauze, autorul putând să nu semneze dacă nu avea compusă respectiva muzică.

De asemenea putea să refuze semnarea unui contract de cedare drepturi dacă nu deținea aceste drepturi și să ceară încheierea unui contract de comandă pentru muzică.

Tipul contractului „cedare drepturi,, presupune că autorul deține dreptul de proprietate asupra unei opere create deja, drept pe care îl cedează cesionarului.

Faptul că autorul nu deținea muzica pentru spectacol nu este vina cesionarului, care dorea aceste originale ale partiturilor cât mai repede pentru a fi sigur că poate prezenta publicului piesa.

Datorită faptului că autorul muzicii a transmis doar e-mail-uri cu materiale muzicale fragmentate și într-o ordine aleatoare (e-mail-uri trimise la terțe persoane care nu reprezentau instituția) instituția putea face doar repetiții pentru a câștiga timp și a permite autorului să depună originalele. În schimb, dacă nu existau materialele muzicale în variantă originală instituția nu putea realiza premiera spectacolului și juca piesa pe scenă pentru public. În momentul în care au trimis notificarea de reziliere în data de 19.11.2012, autorul nu le-a transmis faptul că deține originalele la toată muzica spectacolului, nu le-a făcut această dovadă, dovadă pe care consideră că o putea face prin transmiterea prin poștă cu confirmare de primire a originalului operei - partitură generală, reducții canto-pian, partituri/știme pentru orchestră.

Arată pârâta că evenimentele menționate de către reclamant la punctele 2,3,4 din acțiune sunt niște evenimente anterioare semnării unui contract cu instituția, autorul putând să compună muzica în ce condiții dorește. Acest fapt reiese și din corespondența acestuia cu doamna A. R., corespondență purtată anterior ca cei doi să fi încheiat contracte cu instituția.

Exista posibilitatea ca cei 2 să colaboreze apoi să vină la O. R. C. sau la orice alt producător (instituție) cu un proiect pentru a-l putea implementa.

De asemenea pentru a compune muzica autorul putea să se documenteze în ce mod dorea, să stabilească legături cu orice instituție de profil din țară pentru a putea să ia contact direct cu personalul artistic.

Arată pârâta că compozitorul muzicii, în speță reclamantul, nu scrie o partitură pentru un solist anume (așa cum precizează reclamantul la punctul 5 din acțiune) ci pentru un gen de voce. Muzica compusă poate fi interpretată de orice solist/solistă care dețin genul de voce respectiv.

La punctul 6 reclamantul menționează că a expediat pe e-mail partiturile lucrărilor, fapt care nu s-a întâmplat, reclamantul neavând o corespondență electronică cu O. R. C. sau cu un reprezentant al acesteia.

În ceea ce privește expedierea partiturilor pe email d-nei A. R. (deși aceasta nu avea o relație contractuală cu instituția în perioada august-octombrie, precum și susținerea reclamantului că după aceste partituri au avut loc

repetiții arată că în cadrul instituției nu au avut loc asemenea repetiții tocmai

pentru motivul invocat în rezilierea contractului - până în data de 19.11.2012 reclamantul nu trimisese instituției decât reducție canto- pian nr. 1-13 și partitura generală nr. 3 nr.,3 În conformitate cu avizierele instituției (anexa 2 la prezenta întâmpinare) pe baza cărora sunt programate repetițiile vă comunicăm că în perioada august-noiembrie 2012 în cadrul instituției au avut loc doar 6 cabine cu actorii și soliștii pentru a învăța muzica și niciuna cu orchestra pentru că

aceasta nu avea materialele muzicale(știmele) după care să repete, în cadrul instituției existând doar o copie printată de pe un e-mail ce conținea partitura generală aferentă numărului 3 muzical.

Toate aceste cabine au fost puse în luna noiembrie și au fost efectuate de către actori și soliști în data de 07.11.2012, 12.11.2012,13.11.2012, 15.11.2012 după niște

materiale muzicale trimise prin intermediul regizoarei, nu după originale așa cum ceruse cesionarul.

De asemenea regizoarea spectacolului a început repetițiile de text cu distribuția, repetiții la care nu a folosit muzica. Situația pieselor reducțiilor, partiturilor și centralizatorul acestora trimise d/nei A. R. și nu instituției, așa cum susține reclamantul este o situație întocmită de reclamant. Faptul că reclamantul purta o corespondență electronică cu doamna A. R. încă din luna mai 2012, așa cum reiese din e-mailuri, este dreptul său însă nu poate implica instituția.

Instituția este reprezentată de către manager și așa cum se stipulează în contract reclamantul trebuia să predea originalele la toată muzica spectacolului instituției pe bază de proces verbal de predare primire

Arată pârâta că articolul 9 din contract prevede că obligațiile autorului sunt: sa predea cesionarului originalul operei - partituri generale, reducție canto-pian, partituri/știme pentru orchestră, la data de 02.11.2012. Instituția a așteptat predarea acestor partituri până în data de 19.11.2012, însă autorul nu le-a predat.

Mai arată pârâta că îmbolnăvirea regizoarei nu avea legătură cu obligația reclamantului de a preda muzica instituției, orchestra, soliștii și actorii Operei Române C. putând să învețe muzica si fără a fi nevoie de prezența regizoarei.

În schimb fără partituri era imposibil, ceea ce s-a și întâmplat: orchestra nu a putut lucra nimic pentru că nu avea materialele muzicale necesare(știmele), iar soliștii și actorii au făcut doar câteva cabine.

Repetițiile orchestrei, învățarea muzicii de către soliști și actori puteau fi făcute și dacă regizoarea era bolnavă, dar dacă instituția nu avea muzica, respectiv materialele muzicale, nu putea să facă aceste repetiții.

De asemenea coregrafia trebuia făcută pe o muzică bine stabilită de la început și nu pe anumite fragmente. Un spectacol pentru a putea fi pus în scenă trebuie să urmeze anumiți pași (sau o anumită procedură ), care sunt valabili pentru orice tip de spectacol în premieră(operă, operetă, musical etc) indiferent de instituția care-l produce. În acest sens depune anexa nr. 7 la prezenta întâmpinare care prezintă acești pași, și din care rezultă faptul că îmbolnăvirea regizoarei nu avea o legătură directă obligația reclamantului de a preda partiturile.

În ceea ce privește rezilierea contractelor încheiate cu regizoarea, coregraful a avut loc în luna noiembrie, aceste contracte fiind contracte de execuție și având cu totul o altă cauză pentru reziliere.

Ținând cont de faptul că muzica ar fi trebuit să existe (să fie deja compusă) în momentul semnării contractului de cesiune drepturi și doar cedate drepturile pentru această muzică, autorul muzicii nu a predat acest material muzical - motiv imputabil autorului, instituția a decis rezilierea contractului pentru motivele invocate în notificarea de reziliere.

După aproximativ 5 luni de la notificarea de reziliere autorul s-a gândit că ar trebui să ceară instituției plata pentru un contract pe care nu 1-a respectat. Acesta nu a putut și nici nu poate face dovada predării acestor originale ale partiturilor către instituție. Faptul că instituția, ulterior, la data de 18.04.2013 a pus premiera în scenă se datorează faptului că aceasta a încheiat un alt contract pentru cedarea dreptului de autor cu un alt compozitor, care și-a îndeplinit obligațiile contractuale predând originalele partiturilor către O. R. C. anterior prezentării spectacolului către public.

Răspunsul instituției la notificare este cel din adresa nr.844/25.04.2013 și, așa cum reiese din acest răspuns, instituția nu putea plăti o cedare drepturi pentru niște drepturi care nu i-au fost cedate de către autor

Arată pârâta că Legea 8/1996 interzice folosirea drepturilor patrimoniale ale autorului de către cei care nu dețin aceste drepturi.

O. R. C. avea un contract de cesiune exclusivă drepturi muzică, dar îi lipsea tocmai muzica respectivă și nu știe care au fost motivele pentru care autorul nu a expediat originalul operei pe adresa instituției cu confirmare de primire sau nu s-a prezentat la sediul acesteia pentru a preda partiturile bibliotecii muzicale dar nu deține un asemenea document care să demonstreze faptul că a făcut acest lucru. Dacă reclamantul deține o astfel de probă ar fi trebuit să facă dovada acesteia.

Arată că încheierea contractului s-a făcut pe e-mail, autorul fiind prezent la C. în data de 12 octombrie 2012 (conform avizierului instituției) pentru a prezenta audio muzica sa instituției și pentru a negocia clauzele contractului.

În acea zi a participat la întâlnirea cu întreaga distribuție a spectacolului și a verificat dacă vocile se potrivesc pe muzica compusă de el, a negociat cedarea de drepturi, spunând că poate preda originalul muzicii( partituri, stime ,etc) la începutul lunii noiembrie, după ce va mai face mici corecturi. De asemenea a negociat remunerația pentru a ne ceda respectiva muzică și perioada pe care o ceda instituției - 5 ani și a primit un model de contract.

Contractul a fost înregistrat la instituție cu data de 01.11.2012, termenul de predare fiind cel I negociat de către părți și nu stabilit „unilateral„de către instituție așa cum precizează reclamantul.

Faptul că reclamantul a semnat acest contract în data de 09.11.2012, deși îl primise pe data de 01.11.2012, așa cum se înțelesese cu conducerea instituției în luna octombrie, a pus ceva semne de întrebare însă „de bună credință,, instituția a așteptat să predea această muzică promisă până în data de 19.11.2012, dându-i un timp de la semnarea contractului. De asemenea, așa cum se poate observa reclamantul nu a pus problema, în data de 09.11.2012, că nu poate îndeplini obligațiile din contract, ci doar a semnat și expediat contractul, uitând ulterior să și predea muzica, așa cum era stipulat.

In conformitate cu prevederile Legii 8/1996 contractul de cesiune drepturi de autor se încheie în momentul în care dreptul de autor există(în speță compoziția muzicală), dacă reclamantul nu deținea această compozit, partituri în original, ar fi trebuit să nu semneze cedarea exclusivă a unor drepturi pe care nu le avea.

Ținând cont de faptul că acest drept de autor asupra unei compoziții muzicale cu sau fără text se presupune că exista in momentul în care reclamantul a semnat contractul de cedare drepturi prin cesiune exclusivă, era evident că O. R. C. (cesionarul) trebuia să intre în posesia originalelor compoziției muzicale pentru a avea dreptul să prezinte publicului spectacolul.

Deși reclamantul a fost de acord cu toate clauzele contractuale în data de 09.11.2012 așa cum menționează, instituția nu i-a solicitat să predea respectivele originale in data de 02.11.2012, dar după ce a semnat era de datoria reclamantului ca și autor să predea instituției(bibliotecii muzicale )aceste partituri astfel încât și instituția să dețină un drept pentru a putea prezenta publicului spectacolul.

Dacă nu putea să-și îndeplinească sarcinile din contract putea negocia (în cazul în care instituția era de acord) un alt tip de contact, în speță un contract de comandă și execuție muzică.

Faptul că reclamantul a trimis pe e-mail la diverse persoane, care nu aveau o relație contractuală cu instituția, și nu persoanelor abilitate din cadrul acesteia- secretariat muzical, director artistic, manager anumite părți din materialul muzical nu dovedește faptul că acesta și-a îndeplinit singura obligație pe care o avea față de instituție în conformitate cu prevederile contractuale sa predea cesionarului originalul operei - partituri generale, reducție canto-pian, partituri/știme pentru orchestră, la data de 02.11.2012

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a constata instanța că acesta și-a îndeplinit cea mai mare parte a obligațiilor contractuale prin transmiterea instituției a materialelor muzicale solicită să se constate că acesta nu a transmis instituției nimic în conformitate cu prevederile contractului încheiat. Singura persoană cu care a vorbit a fost d -na A. R.. Tot doamna A. R. 1-a anunțat și de întreruperea lucrului(așa cum însuși dumnealui recunoaște la punctul 12 din acțiune), deși instituția i-a comunicat că reziliază contractul pentru motivul inexistenței materialelor pe care se obligase că le predă.

Deși reclamantul avea o relație contractuală cu instituția, a preferat să o asculte pe d-na A. R., nu a făcut dovada instituției că deține toate materialele originale, însă după aproximativ 5 luni a solicitat achitarea remunerației pentru un contract pe care nu-l respectase. În momentul când a fost reluată pregătirea pentru premieră, toată distribuția spectacolului a lucrat după o altă muzică a unui alt autor, care a predat originalele tuturor materialelor muzicale instituției.

Obligația de cesiune pe o perioadă de 5 ani de zile de la data premierei nu a rămas fără obiect fiindcă s-a îmbolnăvit regizorul, autorul muzicii trebuind să-și îndeplinească sarcinile sale conform contractului, să predea originalul.

Invocarea de către reclamant a art.l alin 2 din Legea 8/1996, conform căruia opera de creație intelectuală este protejată și recunoscută independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar și în forma nefinalizată ar fi putut fi luată în calcul dacă reclamantul ar fi avut semnat un contract de comandă muzică conform aceleiași legi, însă și în acest caz dacă această comanda nu era conformă cu cerințele exista posibilitatea rezilierii contractului.

În ceea ce privește faptul că cedentul (reclamantul) era îndreptățit să ceară rezilierea contractului menționăm faptul că cesionarul(în speță instituția) nu putea executa opera în termenul stabilit prin contract pentru simplul motiv că cedentul nu a predat acesteia ce s-a obligat prin contract.

Conform prevederilor Legii 8/1996, cu modificări, la art. 47 alin 1 se arată că " Autorul poate solicita desființarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă și dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil.

Autorul nu poate solicita desființarea contractului de cesiune, dacă motivele de neutilizare sau de utilizare insuficientă se datorează propriei culpe, faptei unui terț, unui caz fortuit sau de forță majoră."

In speță culpa autorului este aceea de a nu-și îndeplini sarcina de a preda cesionarului originalul operei - partituri generale, reducție canto-pian, partituri/știme pentru orchestră.

În ceea ce privește repararea prejudiciului moral solicitat de către reclamant, în urma rezilierii contractului, considerăm că acesta deține în continuare drepturile asupra propriei muzici create(dacă aceasta există), cesiunea exclusivă neproducându-și efectele.

Dreptul de autor pentru muzica acestui spectacol nu poate sa-1 dețină altcineva decât autorul, acesta fiind tot timpul în posesia originalelor muzicii pentru acest spectacol. Reclamantul nepredând aceste originale Operei Române C.(cesiune exclusivă- în acest caz pe o perioadă de 5 ani conform contractului însuși reclamantul nu se mai putea folosi de creația sa ) putea să folosească această muzică în continuare cedând drepturile asupra ei unui alt producător.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 8/1996, art. 1351, art. 1517, art. 2500 și urm din Codul Civil, art. 247, art. 205 și urm din Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură civilă.

A atașat plan de repetiții și programul de activitate zilnică.

La data de 14.07.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității promovării acțiunii invocată de pârâtă, dreptul material la acțiune prescriindu-se în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2517 din Noul cod civil iar nu în cel de un an de zile la care face referire art. 2520 din același Cod.

Arată reclamantul că nu activează ca liber profesionist ca medicii, notarii, avocații, contabilii ci are o activitate independentă astfel cum este definită de art. 46 cod fiscal, obținând venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Arată reclamantul că pârâta încearcă să minimalizeze rolul regizorului în spectacol și să afirme că regizoarea nu ar fi avut contract cu teatrul astfel că prezența sa ăn instituție și munca depusă până în luna noiembrie 2012 ar fi fost pur informare personală. Arată reclamantul că rolul regizorului este esențial, el decide ce elemente de muzică, coregrafie, decor se folosesc în spectacol și îndrumă procesul de creare a acestor elemente împreuna cu realizatorii lor, în speță privitor la muzica spectacolului "Buna seara domnule Wilde". Regizorul este cel care decide care parți muzicale le utilizează, cat si pe cele care trebuie înlocuite, modificate sau schimbate total, îmbinând toate elementele spectacolului in concordanta cu viziunea lui regizoral- artistica. Nici instituția si nici conducerea ei administrativa nu este in măsura sa decidă daca un anumit element din compunerea spectacolului (inclusiv elementul muzical) este oportun sau nu, daca sa fie folosit si in ce modalitate. Producătorul spectacolului are doar căderea de a finanța sau nu spectacolul.

Arată reclamantul că parata, de rea-credința fiind, încearcă sa inducă instanței convingerea ca nu se află în prezenta unui contract de comanda opera muzicala ci doar a celui de cesiune a drepturilor de autor. In acest scop, se prevalează doar de titulatura contractului nr. 1018/01.11.201 respectiv "Contract de cesiune drepturi de autor" cat si de obiectul înscris in contract, ignorând situația de fapt si adevăratele relații dintre parți, care sunt mult mai ample si complexe decât cele rezultând din contractul întocmit in condiții destul de discutabile după cum a arătat in acțiune.

In scopul aflării adevărului, instanța va trebui sa coroboreze contractul cu celelalte probe din dosar iar din aceasta apreciere de ansamblu va reieși faptul ca nu doar i-a cesionat muzica ci in prealabil si in primul rând, a compus-o la comanda speciala a paratei.

Arată reclamantul că este necesar a se face cuvenita distinctive dintre comanda operei muzicale si cesiunea drepturilor de autor, respectiv a dreptului de folosința a operei muzicale.

Daca i-ar fi cesionat paratei folosința muzicii pentru spectacolul " Buna seara domnule Wilde", aceasta presupunea ca ea sa fi fost create in prealabil de el.

Fără îndoiala insa ca parata, care afirma ca doar a dorit cesiunea dreptului de autor, ar fi trebuit - conform celei mai elementare logici, - sa cunoască muzica sa, sa fie de acord cu ea, ca sa știe ce plătește.

Altfel, cum ar putea admite ca un producător de spectacole muzicale precum parata, ar accepta de plano, sa obțină de pe o zi pe alta, contra cost din bani publici, numai folosința muzicii fără sa aibă habar de ea.

Daca parata nu i-ar fi comandat compunerea operei muzicale, nu avea de ce sa participe la ședințe de lucru cu reprezentanții săi decidenți pentru a se stabili felul si capacitatea orchestrei si distribuția, calitatea vocala, a interpreților si nici cu regizoarea spre a-i urma indicațiile sistematice. Totodată, nu aveam de ce sa refac piesele după schimbările in distribuție operate de parata, pentru adaptarea la calitățile vocale ale interpreților (dovedite a fi altele decât cele inițial precizate de parata) sau urmare schimbării felului orchestrei.

Toate acestea au însemnat o munca laborioasa depusa de mine in procesul creației pentru a onora comanda operei muzicale făcuta de parata

Arată reclamantul că este suficient ca instanța sa lectureze corespondenta electronica purtata cu regizoarea A. R. pentru a realiza ca in speța este vorba de executarea unei comenzi de opera muzicala conform cerințelor sale.

Neaflându-se așadar in prezenta unei opera muzicale pe care ar fi compus-o de sine stătător, conform talentului si imaginației reclamantului, fără ingerințe, modificări si indicații din afara.

D. in cazul unei comenzi de opera muzicala, compozitorul este obligat sa urmeze indicații si recomandări, altminteri, deloc

Arată reclamantul că nu se află in situația de a fi acceptat sa creeze fără plata, o muzica pentru spectacolul "Buna seara domnule Wilde" ca sa obțină doar un preț pentru cesionarea dreptului de autor sau pentru alte eventuale oportunități viitoare si incerte" de valorificare a creației sale la terți.

Fără temei așadar si cu rea-credința, parata încearcă sa susțină cu pretenții de a convinge, ca toata munca sa depusa înainte de data stabilita pentru predarea lucrării, nu a însemnat executarea comenzii operei muzicale si doar acțiunea sa unilaterala, liber consimțita ca sa creez pentru a avea ce sa cesioneze, lucru care nu este adevărat.

Arată că pârâta interpretează eronat clauza 9, paragraf 1 din contract referitoare la una din obligațiile sale si anume "sa predea cesionarului originalul operei - partituri generale, reducții canto-pian, partituri/stime pt. orchestra la data de 02.11.2012". Dupa cum se observa, nicăieri nu se face vorbire in contract ca aceasta predare sa se facă prin proces-verbal de predare-primire încheiat intre părți, modalitate de care face vorbire-pârâtă doar in întâmpinarea sa. Transmiterea de către el pe cale electronica a lucrărilor muzicale executate alături de înregistrări audio in format mp3, nu înseamnă ca nu a transmis originalul .Noțiunea de "original" in cadrul unei opere de creație muzicala nu are nimic de a face cu suportul pe care este materializata creația. Daca parata are in vedere doar suportul de hârtie care doar acesta ar însemna "originalul operei", afirmă pârâtul ca se situează cu cel puțin 25 de ani in urma tehnologiei utilizate in comunicații, in tara noastră.

Afirmația paratei cum ca putea refuza semnarea unui contract de cedare de drepturi daca nu deținea aceste drepturi si sa ceară încheierea unui contract de comanda de muzica, este pur speculativa

Arată că nu a ridicat obiecțiuni la contract din simplul motiv ca acesta, chiar in forma in care fusese redactat de parata, stipula prețul negociat de părți in care era inclusa atât valoarea creării muzicii comandate cat si cesiunea drepturilor de autor.

Apoi, faptul creării muzicii la comanda si după indicațiile paratei exprimate prin intermediul regizoarei, era de notorietate in teatru si ușor de dovedit oricând, corespondenta electronica fiind edificatoare in acest sens. Parata insa, de rea-credința fund, nu mai recunoaște si faptul comandării operei muzicale tocmai pentru ca știe ca-i datorează prețul in baza art. 1, alin (2) din Legea nr.8/1996.

Daca nu intervenea insa rezilierea, nu doar a contractului său dar si a celorlalți colaboratori, cu promisiunea paratei de reluare a colaborării după 1._, putea finaliza întreaga opera muzicala, oricum gata in proporție de peste 85%.

Susținerea pârâtei cum ca datorita faptului "ca nu existau materialele muzicale in varianta originala, instituția nu putea realiza premiera spectacolului si juca piesa pe scena pentru public", este hilara si totalmente ilogica, fără suport real. Pe lângă faptul ca parata are eronata reprezentare a ceea ce înseamnă "originalul materialelor muzicale", nu poate explica de ce o punere in scena a unei piese utilizând muzica materializata pe un alt suport decât cel apreciat ca fiind original, nu ar putea fi realizata. Se cunosc cazuri in care montări de producții muzicale au loc după copii ale unor partituri ale căror originale s-au pierdut in negura timpului. Pe acea vreme insa, suportul partiturilor era doar pe hârtie.

Parata, afirmând ca nici la data rezilierii contractului in data de 19.11.2012 nu a anunțat-o ca "deține originalele la toata muzica spectacolului", omite evident sa recunoască faptul ca a reziliat si contractele celorlalți colaboratori, ca faptul îmbolnăvirii regizoarei a constituit un motiv important in stoparea repetițiilor cu si fără muzica si ca tocmai ea, parata a fost cea care prin repetate intervenții in realizarea muzicii de către mine, a împiedicat finalizarea întregii opera muzicale comandate.

Privitor la afirmația paratei cum ca, compozitorul muzicii, nu scrie o partitura pentru un solist anume ci pentru un gen de voce si ca muzica compusa poate fi interpretata de orice solist/solista care deține genul de voce respective, este adevărata de principiu, nu si in cazul in speța. Aceasta, întrucât nu deținea o lucrare muzicala anterioara pe care parata sa o fi cunoscut in prealabil, pentru a aprecia in cunoștința de cauza daca se pretează a fi interpretata de soliștii săi.

Parata a optat insa pentru o comanda muzicala speciala, adaptata la posibilitățile interpretative concrete ale soliștilor, după cum a si procedat si dovedit fără tăgadă.

Faptul ca nu a expediat lucrările muzicale direct paratei ci colaboratorului sau principal, respectiv regizoarea A. R., in unicul scop al punerii in scena a spectacolului, nu poate echivala cu o neîndeplinire a obligației sale după cum aceasta susține.

Situația pieselor, reducțiilor, partiturilor si Centralizatorul acestora, depuse de mine la dosar si pe care parata nu le recunoaște, nu reprezintă situații întocmite de subsemnatul unilateral si pro cauza, după cum sugerează parata ci constituie o sinteza extrasa din toata corespondenta purtata cu regizoarea A. R..

In nici un email, regizoarea nu a negat ca i-ar fi expediat lucrările menționate in Centralizator, ba dimpotrivă, a avut de fiecare data fie aprecieri pozitive fie a sugerat si transmis indicațiile sale pentru diverse adaptări cărora s-a conformat

Afirmația paratei cum ca nu a putut repeta cu orchestra întrucât nu a avut materialele dupa care sa repete, nu este adevărata, parata fiind in culpa pentru ca a schimbat orchestra altfel de cum o stabilise anterior si pentru care compusese la un moment dat.

Arată reclamantul că afirmația paratei cum ca nu avusese încheiat nici un contract de colaborare cu regizoarea A. R. si prin urmare colaborase cu un terț oarecare, nu este adevărata, fiind contrazisa de însăși parata care menționează ca: "Rezilierea contractelor încheiate cu regizoarea, coregraful, au avut loc in luna noiembrie, aceste contracte fiind contracte de execuție si având cu totul o alta cauza pentru reziliere."

Parata nu recunoaște in întâmpinare nici faptul ca in mod unilateral a fixat atât data îndeplinirii obiectului contractului cat si data încheierii sale insa din textul emailului trimis de parata in data de 01.11.2012, semnat de doamna Vladut E., rezulta contrariul.

Arată reclamantul că nu i s-a comunicat anexa care face referire la pașii de urmat in realizarea unui spectacol

La data de 11.11.2014 pârâta a depus răspunsul la interogatoriu, centralizator piese, reducții, partituri primite de la A. R. pentru spectacolul Bună seara, domnule Wilde în intervalul 26.10-14.11.2012, contract de cesiune de drepturi de autor, proces verbal de predare primire încheiat în data de 15.03.2013, contract, notificare reziliere contract.

Prin sentința civilă nr.976/27.01.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. D. M. în contradictoriu cu pârâta O. R. C., ca neîntemeiată.

S-a luat act că pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Este de necontestat faptul că reclamantul care compune muzică este un liber-profesionist în sensul art. 3 lit. a din Legea nr. 109/2005, astfel că în situația sa termenul de prescripție în care poate invoca pretenții în legătură activitatea sa este cel de un an prevăzut de art. 2520 pct. 8 N.C.civ., termen care se calculează de la terminarea lucrării.

Cum însă, în speță, reclamantul S. D. M. nu a terminat și predat lucrarea pentru care a încheiat contractul de cesiune drepturi de autor, ceea ce a determinat pârâta să considere desființat contractul, rezultă că termenul de prescripție a dreptului la acțiune privind plata contravalorii operei create de reclamant, nu a început să curgă.

Pârâta a susținut începerea cursului prescripției la data comunicării notificării din 19.12.2012 de rezoluțiune a contractului pentru neexecutarea, însă în privința acestei rezoluțiuni, instanța apreciază că nu a intervenit în condițiile legii, urmând a analiza aceste aspecte pe fondul cauzei, după cum urmează.

În privința rezoluțiunii contractului încheiat de părți este esențială analiza clauzelor contractului nr. 1018/01.11.2012 raportat la dispozițiile art. 1549 și urm. N.C.civ. Din interpretarea art. 1550 N.C.civ. rezultă că rezoluțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale intervine fie la cerere, caz în care se pronunță de către instanță, fie unilateral, când este declarată de partea îndreptățită. Rezoluțiunea mai poate opera de plin drept atunci legea prevede expres această posibilitate în favoarea contractantului creditor, fie când părțile au convenit astfel (prin pact comisoriu).

Art. 1552 N.C.civ. stabilește condițiile rezoluțiunii unilaterale, rezoluțiune de care s-a prevalat pârâta în prezenta cauză prin notificarea nr.1225/19.11.2012 (f. 22) transmisă reclamantului prin e-mail.

O primă condiție este aceea ca părțile să fi convenit posibilitatea pentru creditorul obligației neîndeplinite de a declara unilateral rezoluțiunea, ori debitorul să fie de drept în întârziere sau să nu fi executat obligația în termenul fixat prin punerea sa în întârziere.

Observând cuprinsul contractului încheiat de părți, se constată că posibilitatea denunțării unilaterale pentru neîndeplinirea obligației de către reclamant nu a fost conferită pârâtei, dar și faptul că nu suntem nici în situația ca reclamantul debitor să fie de drept în întârziere, dar nici în aceea ca pârâta să-l fi pus în întârziere și să-i fi acordat un termen pentru executare, reclamantului.

Pârâta a ales să declare direct rezoluțiunea pentru neexecutare, declarație ce nu respectă condițiile art. 1552 N.C.civ., iar reclamantul s-a opus acestei notificări și a contestat-o (f.23-24).

Notificarea de rezoluțiune unilaterală nu poate fi considerată o punere în întârziere pentru executarea obligației întrucât nu fixează un termen concret pentru executare și nici nu arată sancțiunea ce va interveni, conform art. 1522 N.C.civ.

Prin urmare, notificarea de rezoluțiune transmisă de pârâtă nu este conformă art. 1552 N.C.civ., iar pretențiile formulate de reclamant în prezenta cauză se întemeiază tocmai pe clauzele contractului încheiat cu pârâta, solicitând executarea contraprestației asumate de către aceasta, considerând deci contractul ca nefiind desființat.

Suntem deci în situația analizării contractului încheiat de părți, a clauzelor acestuia, a voinței reale a părților și a executării obligațiilor asumate de ambele părți, fiind un contract sinalagmatic astfel cum este definit de art. 1171 N.C.civ.

Specific acestui contract este, conform art. 1556 N.C.civ., posibilitatea uneia din părți atunci când i se solicită executarea propriei obligații de a invoca excepția de neexecutare a obligației celeilalte părții, prin intermediul apărărilor pe care le formulează în cuprinsul întâmpinării.

Or, instanța reține că prin toate actele procedurale ale pârâtei, aceasta a susținut că nu poate fi obligată să plătească suma convenită în contract pentru remunerarea reclamantului întrucât acesta nu și-a îndeplinit propria obligație de a preda originalele partiturilor compuse pentru muzica spectacolului "Bună seara, domnule Wilde".

În privința cuprinsului și naturii juridice a contractului încheiat de către părți, acestea au poziții diferite, reclamantul susținând că în realitate a purtat negocieri cu pârâta pentru încheierea unui contract de comandă a unei opere viitoare urmat de un contract de cesiune a dreptului de autor asupra acestei opere pentru o perioadă de 5 ani, iar pârâta susținând că a încheiat cu reclamantul doar contractul de cesiune nr. 1018/01.11.2012 având clauzele expres stipulate în cuprinsul său, iar nu și un contract de comandă, întrucât reclamantul a pretins că are opera compusă și doar trebuie adaptată, arătând și faptul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 46 din Legea 8/1996 pentru a fi în prezența unui astfel de contract.

Potrivit art. 1165 N.C.civ., contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. Contractul se supune regulilor generale reglementate de titlul II din N.C.civ. și celor din legi speciale, în speță celor prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Art. 1178 N.C.civ. stabilește că simplul acord de voințe al părților este suficient pentru încheierea contractului, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

Voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris, sau manifestată printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare, conform art. 1240 N.C.civ.

În speță, normele speciale din Legea nr. 8/1996 impun forma scrisă nu pentru încheierea valabilă a contractului, ci pentru a dovedi existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, dar și în cazul contractului de comandă pentru opere viitoare, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor din capitolul VII denumit "cesiunea drepturilor patrimoniale de autor" (art. 39 și urm.).

În cadrul dispozițiilor comune ale secțiunii I din acest capitol se arată că autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale (art. 39). Potrivit art. 42 existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se poate dovedi numai prin forma scrisă a acestuia, iar art. 46 stabilește că în cazul contractului de comandă a unei opere viitoare, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale aparțin autorului, stabilind la alin. 2 cuprinsul obligatoriu pe care trebuie să îl aibă contractul de comandă (termenul de predare și termenul de acceptare a operei), iar la alin. 3 posibilitatea persoanei care comandă opera de a denunța contractul dacă opera nu îndeplinește condițiile stabilite.

Aceste articole se situează în secțiunea care reglementează dispozițiile comune tuturor contractelor de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, următoarele secțiuni reglementând diferite forme de cesiune.

În interpretarea contractului încheiat de părți, instanța a avut în vedere atât denumirea dată de acestea, dar și clauzele contractuale, respectiv obiectul contractului detaliat la art. 3, drepturile și obligațiile părților inserate în cuprinsul art. 8-10, precum și modalitatea de exploatare a operei de către cesionar prevăzută la art. 5.

În funcție de aceste criterii, contractului de cesiune nr. 1018/01.11.2012 încheiat de părți i se aplică regulile generale de la secțiunea I și cele speciale de la secțiunea III privitoare la contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală, părțile stabilind atât cesionarea dreptului patrimonial de autor pentru opera "Bună seara, domnule Wilde", cât și a dreptului de reprezentare scenică, difuzare a operei, reproducere, comunicare publică sau prezentare într-un loc public (art. 3 contract).

Prin contractul de execuție muzicală (art. 58) titularul dreptului de autor cedează unei alte persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta sau de a executa în public o operă actuală sau viitoare muzicală, în schimbul unei remunerații, iar cesionarul se obligă să o reprezinte în condițiile convenite. Acest contract se încheie în scris, pe o durată determinată ori pentru un număr determinat de comunicări publice, trebuie să prevadă termenul în care va avea loc premiera, caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii, teritoriul, precum și remunerația autorului (art. 59).

Prin urmare, contractul de reprezentare muzicală poate avea ca obiect o opera actuală sau viitoare.

În situația operei actuale părțile încheie doar acest contract, titularul dreptului patrimonial de autor transmițând cesionarului dreptul de a reprezenta opera deja creată.

În cazul în care este vorba de o operă viitoare, este necesar ca părțile să încheie în prealabil un contract de comandă opere viitoare, contract supus condițiilor art. 46, iar numai după ce persoana care a comandat opera apreciază că aceasta a fost realizată în condițiile stipulate, părțile ajung să încheie și un contract de cesiune a dreptului de autor asupra acestei opere, pentru a fi reprezentată în public. Această cesiune poate fi redată într-un contract separat, încheiat ulterior, sau cuprinsă în contractul de comandă, sub forma unei clauze. Această condiție se deduce tocmai din interpretarea art. 46 alin. 1 care prezumă că, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale aparțin autorului care a încheiat contractul de comandă pentru opere viitoare. Este deci necesară inserarea în contractul de comandă a unei clauze exprese privind cesiunea dreptului de autor asupra operei viitoare, pentru a se transmite acest drept.

Analizând cuprinsul contractului încheiat de părți se constată că acesta se încadrează în reglementările generale ale art. 39, 42 și speciale ale art. 58-62 din Legea 8/1996, este un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor privitoare la muzica spectacolului Bună seara domnule Wilde constând în reproducerea integrală sau parțială a operei, difuzarea operei, reprezentarea scenică, transmiterea operei, comunicarea publică, prezentarea într-un loc public.

Părțile poartă denumirea de cedent și cesionar, iar în art. 2 se precizează clar că "prezentul contract se încheie în baza Legii nr. 8/1996". Art. 9 instituie pentru cedent obligația de a preda cesionarului originalul operei – partituri generale, reducție canto-pian, partituri/știme pentru orchestră la data de 02.11.2012.

Termenii folosiți și cuprinsul concret al contractului sunt specifici unui contract de cesiune și reproducere a unei opere muzicale și nu există niciun element care să releve o altă intenție a părților la încheierea acestui contract, asumarea altor obligații sau intervenirea unei alte înțelegeri privind natura și conținutul concret al contractului încheiat. Nicio clauză sau termen din contract nu relevă intenția părților de a încheia un contract de comandă opere viitoare urmată de un contract de cesiune a dreptului de autor și a dreptului de reprezentare publică a operei, ci contractul încheiat este unul clar de cesiune a drepturilor de autor asupra muzicii pentru spectacolul Bună seara domnule Wilde pentru a fi reprezentată public. De asemenea, nicio clauză din contract nu face referire la faptul că opera cesionată ar urma să fie compusă de autor și că nu ar exista în materialitatea sa la data încheierii contractului.

Dacă susținerea reclamantului conform căreia drepturile ce se cedau purtau asupra unei opere viitoare, ar fi reală, atunci un contract de comandă nu putea interveni decât anterior încheierii contractului nr. 1018/01.11.2012 sau cel mult concomitent, așa cum s-a arătat în expunerea anterioară.

Dovada încheierii unui astfel de contract revine celui care îl invocă, în speță reclamantului, dovadă care nu poate fi făcută decât prin înscris, așa cum prevăd dispozițiile secțiunii I, capitolul VII a Legii nr. 8/1996, înscris care să cuprindă clauzele concrete, inclusiv pe cele impuse de art. 46.

Întrucât pârâta a negat încheierea unui astfel de contract și a susținut existența anterioară a operei la data începerii negocierilor ce au purtat strict asupra contractului de cesiune, asupra remunerației autorului pentru cedarea drepturilor, revine reclamantului obligația dovedirii faptului pretins.

Fiind necesară un contract încheiat în formă scrisă, ca o condiție ad probationem, și având în vedere lipsa unui astfel de contract, instanța apreciază că reclamantul nu a dovedit existența unui contract de comandă a muzicii pentru spectacolul Bună seara domnule Wilde.

Prin urmare, singurul contract încheiat de părți este cel de cesiune drepturi autor cu nr. 1018/01.11.2012, contract în temeiul căruia reclamantul solicită plata remunerației convenite cu pârâta, iar aceasta pretinde neexecutarea obligației corelative și interdependente asumate prin contract de către reclamant.

În privința argumentului reclamantului conform căruia nu putea încheia un contract la data de 01.11.2012 cu termen de executare a obligației de predare a originalului operei stabilit la data de 02.11.2012, de unde ar rezulta că în realitate contractul a fost anterior încheiat și obiectul acestuia ar fi fost și de comandă a operei viitoare, instanța îl apreciază ca neîntemeiat. Din susținerile pârâtei, dar și ale reclamantului (f.72) rezultă că negocierile pentru încheierea contractului au fost inițiate din vara anului 2012, iar în cadrul întâlnirilor dintre reclamant și reprezentanții legali ai pârâtei s-au stabilit obligațiile părților, obiectul contractului, data la care se va realiza reprezentarea scenică a spectacolului, durata contractului și remunerația autorului operei, contractul în formă scrisă fiind încheiat ulterior, prin corespondență, în baza înțelegerii părților (f. 220, răspuns interogatoriu întrebarea 6, f. 224 răspuns interogatoriu întrebarea 17). În măsura în care cuprinsul acestui contract nu ar fi corespuns cu înțelegerea anterioară a părților, reclamantul ar fi trebuit să refuze semnarea contractului. Or, prin semnarea acestuia, reclamantul și-a asumat obligațiile prevăzute în contract și a certificat totodată că acesta reprezintă voința reală a părților, astfel cum se purtaseră anterior negocierile, inclusiv obligația de a preda la data de 02.11.2012 originalul operei "Bună seara, domnule Wilde".

Fiind dovedită existența, dar și cuprinsul contractului de cesiune drept autor ce a dat naștere unor obligații interdependente în sarcina ambelor părți, revine reclamantului sarcina de a dovedi îndeplinirea propriei obligații.

Nici în cuprinsul acțiunii și nici prin susținerile ulterioare reclamantul nu a pretins că ar fi predat pârâtei, prin organele sale de conducere, originalul operei – partituri generale, reducție canto-pian, partituri/știme pentru orchestră la data de 02.11.2012. Acesta a susținut doar existența unei corespondențe electronice cu regizoarea spectacolului prin intermediul căreia a transmis o parte din piese și în colaborare cu care a modificat anumite piese pentru a se potrivi textului sau vocii interpreților.

Pârâta, prin întâmpinare a recunoscut că prin intermediul regizoarei a primit doar reducția canto-pian nr. 1-13 și partitura generală nr. 3, iar repetițiile pentru spectacolul "Bună seara, domnule Wilde" din perioada august-noiembrie 2012 au fost efectuate doar cu soliștii și actorii din spectacol, nu și cu orchestra, tocmai din lipsa materialelor muzicale pe care trebuia să le predea reclamantul. A mai susținut că după materialele muzicale trimise prin intermediul regizoarei, iar nu după originale, au avut loc repetițiile cu actorii și soliștii în data de 07, 12, 13 și 15 noiembrie 2012.

Faptul că la data de 03.09.2012 au fost programate repetiții de ansamblu și scenă cu interpreții pentru spectacolul "Bună seara, domnule Wilde" (f.103) nu face dovada că reclamantul și-a îndeplinit obligația predării originalelor partiturilor generale, reducției canto-pian, partiturilor/știmelor pentru orchestră, aceasta fiind o repetiție cu actori și interpreți, nu cu persoane din orchestră, chiar reclamantul susținând că doamna D. T. făcea parte din echipa de interpreți vocali. De altfel, aceste repetiții, ca și cele din data de 12.10.2012 (f. 142) la care a participat și reclamantul, așa cum rezultă din programul de activitate zilnică afișat de pârâtă, nu reprezintă decât o dovadă a negocierilor anterioare încheierii contractului de cesiune, tocmai pentru ca pârâta să fie convinsă că opera compusă de reclamant se potrivește spectacolului pe care urma să îl pună în scenă.

La data de 20.10.2012 (f.150) a avut loc o probă de videoproiecție, conform avizierului pârâtei, iar în perioada 31.10.2012 – 03.11.2012 au avut loc repetiții pentru citirea textului de către actori, activități ce este absolut necesar să fie întreprinse anterior oricărui spectacol preconizat a fi redat publicului și pentru care nu este necesară compoziția muzicală a reclamantului, aceste repetiții nedovedind cu nimic îndeplinirea obligației contractuale de către reclamant.

În ce privește repetiția muzicală pentru opera "Bună seara, domnule Wilde" din 31.10.2012 (f. 164) și cele efectuate începând cu 05 noiembrie 2012, deci ulterior încheierii în formă scrisă a contractului, având în vedere și recunoașterile pârâtei privind . partituri neoriginale, prin intermediul regizoarei A. R., nu reprezintă decât o dovadă a stabilirii clauzelor contractuale anterior redării acestora în înscrisul transmis reclamantului pentru a fi însușit prin semnătură, a corespondenței purtate de reclamant cu regizoarea, însă nu dovedește îndeplinirea obligației de a preda originalele întregii opere, astfel cum a fost asumată de reclamant.

O executare necorespunzătoare și parțială a obligației asumate prin contract de către reclamant nu-i poate da, însă, dreptul să pretindă celeilalte părți să-și execute propria obligație corelativă, cu atât mai mult cu cât reprezentarea publică a spectacolului nu a mai avut loc din lipsa tuturor partiturilor. Reclamantul nu poate pretinde plata remunerației prevăzute în contract, în temeiul art. 62 din Legea 8/1996, pe motivul că cesionarul nu a reprezentat opera în termenul stabilit, întrucât nu este îndeplinită condiția ca neîndeplinirea obligației pârâtei să fie culpa acesteia, iar nu tocmai culpa reclamantului.

În raport de aceste concluzii, instanța constată că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația principală prevăzută la art. 9 în contractul părților, astfel încât nu este îndreptățit să primească remunerația stabilită în sarcina pârâtei.

În ce privește pretenția reclamantului de a-i fi achitate daunele morale în cuantum de 5000 euro, instanța a constatat că reclamantul a invocat drept cauză a prejudiciului moral produs, nepunerea în scenă a spectacolului "Bună seara, domnule Wilde", din culpa pârâtei, ceea ce l-a privat de un proiect important pentru portofoliul său, de neincluderea sa pe afișul spectacolului și, implicit de asigurarea unui renume, reclamantul apreciind că i-a fost afectată și buna reputație și imaginea de care se bucură în breaslă.

Potrivit art. 139, alin. 1, teza 1 din Legea nr. 8/1996 republicată, titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, atât a celui material cât și a celui moral.

Așa cum s-a reținut anterior, cel care nu și-a îndeplinit în mod imputabil obligația principală asumată prin contract, obligație în lipsa căreia punerea în scenă a spectacolului era imposibil de realizat, este chiar reclamantul, pârâta neavând vreo culpă.

În privința afectării reputației și imaginii reclamantului, instanța reține că acesta nu a făcut un minim de dovadă a pretinsei afectări, astfel că nu poate fi îndreptățit la repararea unui prejudiciu nedovedit. Din acest motiv nu pot fi analizate nici celelalte condiții ale răspunderii, respectiv existența unei fapte a pârâtei și a legăturii de cauzalitate între o pretinsă faptă și prejudiciul de imagine invocat.

Față de toate aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantului privind plata remunerației stabilite în contract, cu daune moratorii reprezentate de dobânda legală și rata inflației, dar și a daunelor morale cauzate de neexecutarea contractului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. D. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentintei apelate, în sensul admiterii acțiunii.

În mod eronat prima instanță a reținut situația de fapt, în contradicție cu probatoriul administrat; s-a dat o eronata calificare contractului de cesiune drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012, care în realitate este si un contract de execuție operă muzicală; s-au ignorat probele care dovedesc fără dubiu natura reala a contractului mai susmenționat, in sensul ca este si un contract de execuție operă muzicală;s-a reținut eronat culpa apelantului in rezilierea de către parata-intimata a Contractului de cesiune drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012; s-a apreciat eronat ca nu i se cuvin daune morale si pentru ca nu ar fi dovedit prejudiciul moral suferit de reclamant.

Astfel, deși prima instanță a apreciat corect că pârâta nu i-a reziliat contractul cu respectarea normelor legale în materie, - respectiv cele ale art. 155 NCCiv, - ca nu l-a pus in întârziere, nu i-a fixat un termen de predare a lucrării, totuși menține in mod eronat consecințele rezilierii, respectiv neplata onorariului.

Pe de alta parte, pârâta nu poate invoca excepția de neexecutare atâta timp cat a dovedit ca a executat lucrarea in proporție covârșitoare, ceea ce ar mai fi rămas de terminat reprezenta un procent mic, iar nefinalizarea s-a datorat altor factori decât culpei reclamantei (îmbolnavirea regizoarei, apropierea sfârșitului de an financiar când contractele nefinalizate nu se puteau extinde pe anul următor, etc).

Astfel, instanța trebuia sa facă aplicarea prevederilor art. 1556 alin.(2) NCCiv, constatând ca parata-intimata nu putea refuza obligația sa de plata daca potrivit împrejurărilor si ținând cont de mica însemnătate a prestației neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credințe.

Instanța, afirmând ca reclamantul nu a predat „originalul" partiturilor, in contextul in care totuși apelantul dovedise predarea si mai mult decât atat, s-a repetat pe partiturile reclamantului, - avea obligația sa clarifice sintagma „originale", întrucât parata are o eronata reprezentare a acestei noțiuni. Instanța insa nu a făcut-o deși reclamanta a pus problema in discuție.

Conform art. 9, paragraf 1 din contract, reclamantul trebuia sa predea originalul operei - partituri generale, reducții canto-pian, partituri/stime pt. orchestra la data de 02.11.2012".Or, nicăieri nu se face vorbire in contract ca aceasta predare sa se facă prin proces-verbal de predare-primire încheiat intre părți, modalitate de care face vorbire parata doar in întâmpinarea sa.

Transmiterea de către reclamant pe cale electronica a lucrărilor muzicale executate alături de înregistrări audio in format mp3, nu înseamnă ca nu a transmis originalul operei

Noțiunea de "original" in cadrul unei opere de creație muzicala nu are nimic de a face cu suportul pe care este materializata creația, ci original, înseamnă ca muzica creata sa nu fie un plagiat sau o adaptare după o alta creație ci una proprie, adică originala. Contractul vorbește despre originalul operei, si nu despre vreun original al suportului pe care este stocata.

Daca insa prin „original" se înțelege doar suportul pe care este materializata opera predata, atunci ne aflam in fata unei grave necunoașteri si a unei interpretări ilogice. C. nu s-ar putea argumenta de ce o punere in scena a unei opere muzicale nu se poate face decât daca aceasta este imprimata pe un suport de hârtie sau pe altceva considerat ca fiind „original". Cu alte cuvinte, un anumit suport de imprimare a partiturilor, ar fi mai original decât altul.

In concluzie, „original" in cazul in speța si cu referire la clauza din contract, înseamnă opera originala compusa de reclamant, iar nu adaptata, imitata, plagiata, transformata etc., iar parata nu a dovedit si nici nu va putea, ca ceea ce i-am comunicat, nu este opera reclamantului.

Atenția instanței trebuia sa se axeze nu doar pe clauzele scrise ale contractului, ci pe toate împrejurările de fapt si pe relațiile pârtilor, care ar fi putut conduce fara dubiu la certitudinea ca ne aflam si in prezenta unei comenzi de opera muzicala.

Daca reclamantul doar i-ar fi cesionat paratei folosința muzicii pentru spectacolul "Buna seara domnule Wilde", aceasta presupunea ca ea sa fi fost create in prealabil de apelant.

Fără îndoiala insa ca parata, care afirma ca doar a dorit cesiunea dreptului de autor, ar fi trebuit - conform celei mai elementare logici, - sa cunoască muzica, sa fie de acord cu ea, ca sa știe ce plătește.

D. in cazul unei comenzi de opera muzicala, compozitorul este obligat sa urmeze indicații si recomandări, altminteri, deloc.

Pe de alta parte, deși a relevat si dovedit primei instanțe ca parata are o carența de tehnica juridica in redactarea contractelor de genul celui încheiat cu mine, in sensul ca intitulează contractul ca fiind de cesionare de drepturi de autor, când in realitate este vorba de mai mult, inclusiv de comanda de opera muzicala, instanța a ignorat cu desăvârșire aceasta împrejurare esențiala, nici nu a făcut vorbire despre ea. Ba mai mult, nu a făcut absolut deloc vorbire despre proba cu înscrisuri depusa de mine la dosar, edificatoare in acest sens.

Reclamantul arată că nu a refuzat semnarea contractului care prevedea doar cesiunea, întrucât a fost mulțumit de onorariul negociat care cuprindea si valoarea muzicii. Apoi, de buna-credinta fiind, nu și-a putut imagina ca parata îl va rezilia si ca va avea probleme de interpretare a clauzelor contractului.

Este foarte adevărat ca un contract de executare de opera viitoare, trebuie încheiat fie anterior, fie concomitent cu cel de cesiune a drepturilor de autor privitor la opera muzicala creata.

In speța, acest contract mixt, a fost încheiat concomitent, doar ca redactarea sa s-a referit numai la cesiunea drepturilor de autor pentru motivul mai sus arătat.

Apelantul mai sustine ca in lipsa formei scrise a convenției părtilor, nu si-a putut dovedi existenta contractului de comanda opera muzicala, tocmai acesta fiind si motivul pentru care a solicitat instanței sa se constate adevărata natura a sa, rezultata din toate împrejurările de fapt si probatoriul administrat.

Instanța are căderea sa facă aceasta interpretare conform voinței reale a pârtilor, rezultata din probe, ceea ce nu a făcut, rezumându-se doar la dizertatii teoretice pe marginea a ceea ce rezulta strict scriptic din contractul in discuție.

Ceea ce instanța trebuie sa retina este faptul ca s-a repetat cu muzica creata de apelant, ca parata si-a schimbat distribuția de mai multe ori, reclamantul fiind obligat sa recreeze piesele, ca nu si-a fixat de la bun început componenta orchestrei, toate acestea îngreunându-i munca.

Privitor la daunele morale, instanța nu le-a acordat câtă vreme a apreciat ca nu i se cuvin daca i se retine culpa in rezilierea contractului.

Dar mai retine prima instanța si ca nu am dovedit daunele suferite, însă, in speța, prejudiciul moral se presupune, rezulta implicit din fapta paratei de a nu-i pune in opera muzica creata, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Asa cum in cazul daunelor morale recunoscute unei victime a unui accident rutier pentru suferințele fizice suferite si pe care nu este obligata sa le dovedească, tot asa si in cazul autorului unei opere muzicale, a unui artist, lipsirea acestuia de posibilitatea afirmării sale prin publicarea numelui pe afișul spectacolului, prin aducerea la cunoștința publicului a operei sale, se presupune fără îndoială de către oricine si cu atât mai mult decât de instanța.

În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 466 si urm, art. 453 alin (1) NCPr.civ, art. 1, alin 2) din L. Nr.8/1996, art. I556 alin.(2) NCCiv,

Intimata O. R. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.

Asa cum a demonstrat la judecătoria C., intimata arata că a semnat cu reclamantul un act care reprezintă acordul de voință al părților semnatare conform art.1165 N.C.civ și care se supune regulilor speciale din legea 8/1996 cu modificări.

Datorită faptului că autorul muzicii a transmis doar mailuri cu materiale muzicale fragmentate într-o ordine aleatoare (mailuri trimise la terțe persoane care nu reprezentau instituția) itituția putea face doar repetiții pentru a câștiga timp și a permite autorului să depună finalele pentru întreaga muzică a spectacolului.

În momentul în care a trimis notificarea de reziliere în data de 19.11.2012, autorul nu a transmis faptul că deține originalele la toată muzica spectacolului, nu a făcut această dovadă, dovadă pe care considerăm că o putea face prin transmiterea prin poștă cu confirmare de primire a originalului operei - partitură generală, reducții canto-pian, partituri/știme pentru.

Faptul că reclamantul purta o corespondență electronică cu doamna A. R. încă din luna mai 2012, așa cum reiese din e-mailuri, este dreptul reclamantului însă nu poate implica instituția.

După aproximativ 5 luni de la notificarea de reziliere, autorul s-a gândit că ar trebui să solicite instituției plata pentru un contract pe care nu l-a respectat, nu a putut și nici nu poate face dovada predării acestor originale ale partiturilor către instituție. Or, dacă instituția, ulterior, la data de 18.04.2013 a pus premiera în scenă se datorează faptului că aceasta a încheiat un alt contract pentru cedarea dreptului de autor cu un alt compozitor, și-a îndeplinit obligațiile contractuale predând originalele partiturilor către O. R. C. anterior prezentării spectacolului către public.

Răspunsul instituției la notificare este cel din adresa nr.844/25.04.2013 instituția nu putea plăti o cedare drepturi pentru niște drepturi care nu i-au fost predate de către autor.

Legea nr.8/1996 interzice folosirea drepturilor patrimoniale ale autorului de către cei care nu dețin drepturi.

In ceea ce privește repararea prejudiciului moral solicitat de către reclamant, în urma rezilierii contractului, consideră că acesta deține în continuare drepturile asupra propriei muzici create(dacă există), cesiunea exclusivă neproducându-și efectele.

Tribunalul constata ca apelul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prima instanță a reținut o stare de fapt corecta, rezultata din probatoriul administrat.

Astfel, din coroborarea actelor și lucrărilor dosarului cu ansamblul materialului probatoriu administrat in cauză reiese faptul că în vara anului 2012, între apelantul-reclamant, pe de o parte, și reprezentanții intimatei-pârâte, pe de altă parte, s-au initiat și s-au purtat negocieri pentru încheierea unui contract în vederea asigurării creatiei muzicale necesare pentru punerea în scenă a spectacolului "Bună seara, domnule Wilde".

În cadrul întâlnirilor dintre reclamant și reprezentanții legali ai pârâtei s-au purtat discuții în legătură cu obligațiile părților, obiectul contractului, data la care se va realiza reprezentarea scenică a spectacolului, durata contractului și remunerația autorului operei.

Premiera spectacolului urma sa aiba loc la data de 14.12.2012.

Reclamantul, autor al muzicii spectacolului, a transmis în perioada august-noiembrie 2012 doar e-mailuri cu materiale muzicale fragmentate, într-o ordine aleatoare unei terțe persoane, A. R., care nu s-a dovedit că avea calitatea de a reprezenta instituția pârâtă. A purtat corespondență electronică doar cu această persoana, chiar si după data de 13 nov. 2012, când aceasta i-a sugerat să contacteze instituția, reclamantul neavând o corespondență electronică cu O. R. C. sau cu un reprezentant al acesteia.

Contractul în formă scrisă a fost încheiat ulterior, prin corespondență, i-a fost trimis prin e-mail reclamantului la data de 01. 11.2012, fiind transmis de acesta, cu semnătura sa, pârâtei, la data de 9. 11.2012.

Contractul în formă scrisă, valabil încheiat în cauză, are putere obligatorie între părtile contractante, potrivit dispoziției generale cuprinsă în art. 1270 din Codul civil, și, totodată, se supune regulilor speciale cuprinse în Legea 8/1996 cu modificări.

Instituția este reprezentată de către manager căruia reclamantul trebuia să ii predea originalele pentru toată muzica spectacolului, numai în acest fel putându-se elibera de obligația ce-i revenea în virtutea contractului.

Dovada executării obligatiei se putea face fie printr-un proces verbal de predare primire, fie prin orice alt mijloc de probă apt să faca dovada certă a îndeplinirii exacte a obligatiei rezultate din conventie, insa, în cauză, titularul actiunii nu a făcut această dovadă. Nici chiar după momentul primirii notificării de reziliere, din data de 19.11.2012, autorul nu a transmis faptul că deține originalele pentru toată muzica spectacolului, și nici nu a probat în instanță faptul predării originalului operei - partitură generală, reducții canto-pian, partituri/știme pentru orchestră.

Această probă era absolut necesară pentru a se putea retine îndeplinirea de către apelant a obligatiilor stipulate în cuprinsul articolul 9 din contract, conform căruia obligațiile autorului erau: sa predea cesionarului originalul operei - partituri generale, reducție canto-pian, partituri/știme pentru orchestră, la data de 02.11.2012.

Tribunalul constată nefondată si critica apelantului referitoare la greșita calificare, stabilire a naturii juridice a contractului încheiat de părți, de către prima instanță. Astfel, se reține că judecătorul fondului a dat o justă calificare contractului de cesiune drepturi de autor nr.1018/01.11.2012, în concordanță cu conținutul acestuia si dispozițiile legale incidente, referitoare la interpretarea contractului, stabilind că ne aflăm în prezența unui contract de cesiune drepturi de autor și nu de comandă a unei opere viitoare.

Este adevărat că, potrivit art 1266 alin 1 din Codul civil, rolul esential în interpretarea contractului îl are voința concordantă a părților, însă alin 2 al aceluiasi articol prevede că la stabilirea acesteia se va ține seama nu numai de negocierile purtate între părti, ci și de scopul contractului și de comportamentul lor ulterior încheierii conventiei.

Art.1267 din Codul civil consacră regula interpretării sistematice, conform căreia clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

În operațiunea logico-juridică de interpretare a contractului, judecătorul fondului a avut în mod corect în vedere nu numai denumirea acestuia, ci și cuprinsul clauzelor inserate în conținutul său, în conformitate cu prevederile Legii 8/1996, obiectul contractului detaliat în articolul nr. 3, drepturile și obligațiile părților, reglementate în cuprinsul art.8-10, precum și modalitatea de exploatare a operei de către cesionar, prevăzută la articolul nr.5.

Astfel, părțile au prevăzut în convenția scrisă atât cesionarea dreptului de autor pentru opera „Bună seara, domnule Wilde,, cât și a dreptului de reprezentare scenică, difuzare a operei, reproducere, comunicare publică sau prezentare într-un loc public, potrivit articolului nr.3.

Art. 9 instituie pentru cedent obligația de a preda cesionarului originalul operei – partituri generale, reducție canto-pian, partituri/știme pentru orchestră la data de 02.11.2012.

Tribunalul constată, totodată, just si necombătut argumentul primei instanțe potrivit căruia nicio clauză sau termen din contractul pentru care legea specială prevede necesară forma scrisă ad probationem nu relevă intenția părților de a încheia un contract de comandă opere viitoare, urmată de un contract de cesiune a dreptului de autor și a dreptului de reprezentare publică a operei, contractul încheiat fiind în mod clar unul de cesiune a drepturilor de autor asupra muzicii pentru spectacolul ,,Bună seara domnule Wilde,, pentru a fi reprezentată public. De asemenea, nicio clauză din conventia scrisa nu face referire la faptul că opera cesionată ar urma să fie compusă de autor și că nu ar exista în materialitatea sa la data încheierii contractului.

Tribunalul mai reține că stabilirea obiectului contractului, a drepturilor si obligatiilor părtilor nu poate fi făcută decât prin prisma clauzelor inserate în contract, care în speță sunt clare, nu sunt îndoielnice, astfel încât pentru interpretarea actului juridic să fie necesar a se apela la negocierile invocate de reclamant, si acelea purtate cu o persoană care nu avea calitate de reprezentant al părții cocontractante.

Nu poate fi primită ca întemeiată nici critica apelantului referitoare la reținerea eronată, prin sentinta apelată, a culpei reclamnatului in rezilierea de către parata-intimata a Contractului de cesiune drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012.

În primul rând, trebuie făcută precizarea că prima instanță nu a reținut o culpă a reclamantului în rezilierea contractului, întrucât a statuat că în speță nu a intervenit rezilierea contractului, urmare a declarației unilaterale a pârâtei, prin intermediul notificării, nefiind întrunite cerințele legii. A constatat că notificarea de rezoluțiune transmisă de pârâtă nu este conformă art. 1552 N.C.civ., iar pretențiile formulate de reclamant în prezenta cauză se întemeiază tocmai pe clauzele contractului încheiat cu pârâta, solicitând executarea contraprestației asumate de către aceasta, considerând deci contractul ca nefiind desființat.

Prima instanta a retinut în mod corect faptul că singurul contract încheiat de părți este cel de cesiune de drepturi de autor nr. 1018/01.11.2012, contract în temeiul căruia reclamantul solicită plata remunerației convenite cu pârâta, iar aceasta din urmă, la randul ei, îi opune pretenției reclamantului exceptia neexecutarii de catre acesta a obligației corelative și interdependente asumate prin contract.

Tribunalul observă că, într-adevăr, reclamantul, căruia îi revenea sarcina de a dovedi îndeplinirea propriei obligații care rezulta din cuprinsul contractului, nici măcar nu a susținut că ar fi predat pârâtei, prin organele sale de conducere, originalul operei – partituri generale, reducție canto-pian, partituri/știme pentru orchestră la data de 02.11.2012. Acesta a invocat doar existența unei corespondențe electronice cu regizoarea spectacolului, prin intermediul căreia a transmis o parte din piese și în colaborare cu care a modificat anumite piese pentru a se potrivi textului sau vocii interpreților.

Or, imprejurarea că reclamantul a trimis pe e-mail unor persoane, care nu aveau un raport juridic cu instituția, iar nu persoanelor abilitate din cadrul acesteia- secretariat muzical, manager-, anumite părți din materialul muzical, nu dovedește faptul că si-a îndeplinit obligația contractuala.

Reclamantul nu a dovedit decât că a făcut o corespondență electronică cu o terță persoană și nicidecum că și-a îndeplinit sarcinile la care s-a obligat prin contractul de cesiune drepturi, contract ale cărui părți erau instituția, în calitate de cesionar și reclamantul în calitate de cedent.

Pe de altă parte, Tribunalul mai reține că, independent de interpretarea notiunii de "original" al operei de creație muzicala din cuprinsul contractului, transmiterea de către reclamant, pe cale electronica, numai a unei părți din lucrarea muzicală alături de înregistrări audio in format mp3, până la data de 19 nov. 2012, nu poate echivala în niciun caz cu executarea la termenul stipulat ori în timp util a obligatiilor ce-i incumbau. Aceasta deoarece prin contract s-a stabilit un termen scurt, de o zi, pentru îndeplinirea obligației de către autor, iar predarea cu întârziere a lucrărilor muzicale, după data notificării, respectiv 19.11 2012 era de natura sa faca imposibilă pregătirea spectacolului pentru premiera stabilită înca din vara anului 2012 pentru data de 14.12.2012.

De aceea, este corectă statuarea din sentința apelată conform căreia o executare necorespunzătoare și parțială a obligației asumate prin contract de către reclamant nu il indreptateste să pretindă celeilalte părți să-și execute propria obligație corelativă, cu atât mai mult cu cât reprezentarea publică a spectacolului nu a mai avut loc datorita lipsei tuturor partiturilor.

Prin urmare, reclamantul nu poate pretinde plata remunerației prevăzute în contract, cu justificarea că cesionarul nu a reprezentat opera la termenul stabilit, întrucât nu este îndeplinită condiția ca neexecutarea obligației pârâtei să se datoreze culpei acesteia, probele administrate relevand o culpa a reclamantului in neindeplinirea propriei obligatii.

Data fiind legatura de interdependenta dintre prejudiciul material, pretins in cauza de catre reclamant, si cel moral, ambele intemeiate pe neindeplinirea culpabila de catre parata a sarcinilor contractate, Tribunalul constata ca nu pot fi primite ca intemeiate nici criticile apelantului relative la neacordarea de catre prima instanta a daunelor morale solicitate.

Asa cum s-a aratat, cel care nu și-a îndeplinit în mod imputabil obligația principală asumată prin contract, obligație în lipsa căreia punerea în scenă a spectacolului era imposibil de realizat, este chiar reclamantul, pârâta neavând nicio culpă.

Pe de alta parte, Tribunalul mai observa ca apelantul nu a combatut in niciun fel retinerea primei instante referitoare la lipsa produceri vreunei dovezi care sa probeze afectarea reputației și imaginii reclamantului, astfel că nu poate fi îndreptățit la repararea unui prejudiciu nedovedit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul S. D. M., cu domiciliul procesul ales în Timișoara, ., nr.8, cod postal_ (unde mi se vor comunica toate actele de procedura), având CNP_, împotriva sentinței civile nr. 976 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta O. R. C., cu sediul în Municipiul C., .. 7, cod __, județul D., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 976 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2015.

Președinte, V. F.		Judecător, M. N.
	Grefier, C. C. S.

Red.jud.M.N.

01.10.2015

Tehnored.F.M./4 ex.

Jud.fond.C.M.B.

← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 88/2015. Tribunalul DOLJ		Pretenţii. Hotărâre din 14-09-2015, Tribunalul DOLJ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Hotărâre din 14-09-2015, Tribunalul DOLJ