Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1248/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1248/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 65/304/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1248/2015
Ședința publică de la 07 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. L. Z.
Judecător A. B.
Grefier G. D.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta V. M., intervenienții în nume propriu V. C., V. P. M. și pe pârâții M. G., M. V., având ca obiect revendicare imobiliară, ca urmare a anulării sentinței nr. 306/10.03.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ și reținerii cauzei pt. evocarea fondului.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp pt. a delibera, instanța a amânat pronunțarea la termenul din 30.06.2015, respectiv la termenul de azi, 07.07.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, din data de 18.01.2013, reclamanta V. M. a chemat în judecată pe pârâții M. G. și M. V. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 195 m.p., situat în ., cu următoarele vecinătăți: N - V. F., E - DJ 4550, S - M. G. și V., V - V. T..
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că este proprietarul terenul anterior indicat, conform sentinței civile nr. 120/23.03.2004, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr. 1387/2003, rămasă definitivă și irevocabilă.
Reclamanta a precizat faptul că imobilul este ocupat de către pârâți de la data de 16.08.1994, fără nici un drept, iar aceștia refuză să îl elibereze, astfel că solicită intervenția instanței pentru protejarea dreptului său de proprietate.
Reclamanta a menționat faptul că, în temeiul Legii nr. 1/2000, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren intravilan în suprafață de 345 m.p., iar cererea sa a fost admisă de către Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Bârca, fiind înregistrată sub nr. 1/11.02.2000, comisie care a hotărât reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, din care 150 m.p. pe vechiul amplasament și 195 m.p. pe un alt amplasament, având în vedere că vechiul amplasament al terenului fusese vândut de către V. Ș. în anul 1994, în acest sens fiind dată Hotărârea nr. 965/29.11.2001 a Prefecturii D.. În aceste condiții, reclamanta V. M., împreună cu alte două persoane - V. P. și V. C. - au solicitat instanței anularea Hotărârea nr. 965/29.11.2001 a Prefecturii D. și nr. 1/11.02.2000 a Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar Bârca.
Reclamanta a mai arătat că, prin sentința civilă nr. 120/23.03.2004, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr. 1387/2003, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost anulată Hotărârea nr. 965/29.11.2001 a Prefecturii D. și s-a dispus obligarea Comisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar B., de a o pune în posesie cu suprafața de 345 m.p. teren intravilan, pe vechiul amplasament, respectiv în ..p. și în ..p., precum și recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei începând cu anul 1961 asupra terenului ce face obiectul cauzei de față, însă Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar B. se află în imposibilitatea executării unei hotărâri judecătorești, având în vedere că pe vechiul amplasament terenul fusese vândut de către V. Ș. în anul 1994 pârâților M. G. și M. V., motivându-se că suprafața în cauză a fost înstrăinată în baza unei adeverințe care a ținut loc de act de proprietate la data de 15.08.1994.
S-a mai arătat că, la data de 27.11.2008, Consiliul Local Bârca a solicitat constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr. 2902/15.08.1994, autentificat la notariatul Public Băilești, prin care numita V. Ș. a vândut pârâților din cauza de față, M. G. și M. V., o casă din chirpici, compusă din 4 camere, acoperită cu țiglă, împreună cu suprafața de 613 m.p. teren intravilan aferent, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei S., întrucât în mod eronat i-a fost eliberată numitei V. Ș. o adeverință de proprietate pentru o suprafață mai mare – respectiv 613 m.p. -, pe care în realitate nu o deținea la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 2902/15.08.1994, autentificat la Notariatul Public Băilești, cerere care a fost respinsă pe excepție întrucât nu a fost introdusă în cauză moștenitoarea lui V. Ș..
Reclamanta a învederat și faptul că, din registrul cadastral al parcelelor de teren intravilan, a reieșit că V. Ș. deținea o suprafață de teren de 418 m.p., având categoria de folosință curți construcții, amplasată în ., aceasta înstrăinând însă, anterior emiteri titlului de proprietate, o suprafață mai mare cu 195 m.p., decât avea să i reconstituie prin titlul de proprietate nr. 243/16.08.1994, precum și faptul că la data de 21.04.2011 a formulat o acțiune prin care a solicitat nulitatea parțială a contactului de vânzare-cumpărare nr. 2902/15.08.1994, prin care V. Ș. a vândut pârâților M. G. și M. V. și care a fost respinsă pentru că nu a justificat un interes în promovarea acțiuni.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei testimoniale, a probei cu înscrisuri și luarea unor interogatorii pârâților.
Au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: Adresa Primăriei Bârca nr. 2885/01.06.2010, copie decizie civilă nr. 786/22.11.2004, pronunțată în dosarul 2338/civ/2004 al Tribunalului D., decizia civilă nr. 1587/14 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2425/civ/2005, copia TDP nr. 243-_ emis pe numele V. Ș., un raport de expertiză topografică privind dosarul nr._ al Judecătoriei S., precum și adeverința nr. 2029/03.11.2000, eliberată de Primăria B. – Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 1/2000.
La data de 18.03.3013, pârâții M. G. și M. V. au formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate de către reclamantă.
În cuprinsul întâmpinării, cu privire la calitatea procesuală activă pârâții au învederat două aspecte arătând că, în primul rând, sentința invocată de reclamantă ca fundament al dreptului de proprietate este obținută de aceasta împreună cu alte două persoane – V. P. și V. C. – fără ca și aceste persoane să promoveze împreună cu reclamanta cererea de chemare în judecată și, așa cum este structurat dispozitivul sentinței, beneficiarii reconstituirii sunt 3 persoane care în mod corespunzător sunt considerate titularii unui viitor drept de proprietate comună indiviză or, acțiunea în revendicare cu privire la un bun proprietate indiviză este necesar a fi exercitată de toți coproprietarii, deoarece exercițiul dreptului la acțiune este în mod cert un act de dispoziție, iar în materia proprietății indivize, validitatea actului de dispoziție este condiționată de respectarea regulii unanimității, adică acțiunea trebuie promovată de toți coproprietarii. În speță, reclamanta nu face dovada calități procesuale active integrale, în sensul că nu are calitatea de a promova acțiunea decât pentru ea, iar ceilalți coindivizari nu consimt la acest act de dispoziție, pe această excepție solicitând respingerea acțiunii.
Pe fondul cauzei, pârâții arată că acțiunea în revendicare trebuie respinsă întrucât sunt proprietarii terenului în litigiu, titlul lor fiind mai bine caracterizat și preferabil. Astfel, sentința civilă nr. 120/23.03.2004 nu face dovada dreptului de proprietate în sensul invocat de reclamantă, fiind pronunțată în baza dispozițiilor Legii nr. 1/2000 și infirmă o hotărâre a comisiei județene, apreciind astfel că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu este finalizată, deoarece nu s-a întocmit în baza sentinței un proces-verbal de punere în posesie, act care ar determina amplasamentul terenului care ar aparține reclamantei și nici nu s-a emis titlul de proprietate ca act final al procedurii de reconstituire.
În ceea ce-i privește, pârâții au arătat că dovada dreptului de proprietate o fac cu contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2902/15.07.1994, iar la baza acestui act a stat un act care este considerat de Legea nr. 18/1991 ca fiind un act doveditor al dreptului de proprietate - adeverință de reconstituire și, mai mult, acest act se coroborează cu faptul că autoarea lor a avut de peste 30 de ani posesia acestui teren, astfel încât este indubitabil dreptul de proprietate, invocând în acest sens uzucapiunea în favoarea autoarei lor, motiv pentru care pârâții au solicitat respingerea acțiunii în revendicare și pe fond.
În contradovadă, pârâții au solicitat administrarea probei testimoniale, a probei cu înscrisuri și luarea unui interogatoriu reclamantei.
La data de 15.04.2013, numiții V. C. și V. P. M. au formulat și depus la dosar cerere de intervenție în nume propriu solicitând introducerea lor în proces ca intervenienți în nume propriu, alături de reclamanta V. M., în contradictoriu cu pârâții M. G. și M. V., admiterea în principiu a respectivei cereri și în fond admiterea acesteia, urmând să se constate că sunt coproprietarii terenului asupra căruia părțile se judecă și, prin urmare, să fie obligați să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra lui și la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul cererii de intervenție, cei doi au arătat că terenul pe care-l revendică este posedat de către pârâți de la data de 16.08.1994, fără nici un drept și cu toate acestea refuză să îl cedeze, precum și faptul că prin sentința civilă nr. 120/23.03.2004, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr. 1387/2003, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost anulată Hotărârea nr. 965/29.11.2001 a Prefecturii D. și s-a dispus obligarea Comisiei Locale de Aplicare a legii Fondului Funciar Bârca, de a o pune în posesie cu suprafața de 345 m.p. teren intravilan, pe vechiul amplasament, respectiv în ..p. și în ..p., precum și recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei, începând cu anul 1961, asupra terenului ce face obiectul cauzei de față.
Totodată, pârâții au menționat că imposibilitatea executării unei hotărâri judecătorești a Comisiei Locale de Aplicare a legii Fondului Funciar B., constă în faptul că pe vechiul amplasament terenul fusese vândut celor doi pârâți, iar din expertiza topografică efectuată a rezultat că terenul în discuție nu a făcut obiectul colectivizării, fiind liber de construcții.
S-a mai arătat faptul că, la data de 27.11.2008, Consiliul Local Bârca a solicitat constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2902/15.08.1994, autentificat la Notariatul Public Băilești, prin care numita V. Ș. a vândut pârâților din cauza de față - M. G. și M. V. -, o casă din chirpici compusă din 4 camere, acoperită cu țiglă, împreună cu suprafața de 613 m.p. teren intravilan aferent, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei S., în motivarea acțiunii consiliul Local B. arătând că la momentul încheieri respectivului act de vânzare-cumpărare nu i se eliberase titlul de proprietate numitei V. Ș., astfel încât Primăria B. a eliberat adeverința nr. 966/15.08.1994, în care în mod eronat s-a menționat că aceasta deține suprafața de 613 m.p.
S-a precizat și faptul că, în urma aplicării Legii nr. 18/1991, numitei V. Ș. i-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 243/16.08.1994, în care suprafața de teren înscrisă este de 418 m.p., în T 47, P 2161, astfel că, din confruntarea datelor din actul de vânzare-cumpărare și registrul cadastral se observă că numita V. Ș. a vândut, anterior emiterii titlului de proprietate, mai mult cu 195 m.p. decât avea să i se reconstituie drept de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49-56 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
În sprijinul cereri, cele două persoane au solicitat administrarea probei cu acte, a probei testimoniale și interogatoriile celorlalte părți din proces.
La termenul de judecată din data de 20.05.2013, instanța a încuviințat în principiu cererile de intervenție în interes propriu, formulate de numiții V. C. și V. P. M. și a dispus conceptarea și citarea în cauză a acestora, în această calitate, alături de reclamantă.
La termenul de judecată din data de 17.06.2013, au fost depuse la dosar copii lizibile ale hotărârilor judecătorești aflate la dosar, fiind invocată de către apărătorul pârâților excepția prematurității acțiunii promovate, arătând că acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile sentinței civile nr. 120/23.03.2004 de fond funciar, situație în care a solicitat să i se pună în vedere reclamantei să aducă dovada dacă s-a finalizat procedura de punere în posesie, dacă a fost emis titlu de proprietate întrucât sentința în discuție nu este un act final, astfel încât instanța a dat curs acestei cereri, punând în vedere apărătorului reclamantei să aducă dovezile menționate, la termenul de judecată din data de 09.09.2014, fiind depuse la dosar, în copie, sentința civilă nr. 640/02.06.2010, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 19.09.2013, instanța a respins excepția prematurității acțiunii promovate, invocată de către pârâți prin intermediul apărătorului lor, având în vedere că reclamanta a făcut demersurile necesare pentru punerea în posesie și respectiv eliberarea titlului de proprietate, așa cum s-a dispus prin sentința civilă sus-indicată.
În cauză au fost audiați martorii D. D., C. M. și O. A., declarațiile acestora fiind consemnate în scris, iar filele atașate la dosar.
Prin sentința civilă nr.306/10.03.2014, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamanta V. M., precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de V. C. și V. P. M., având același obiect, în contradictoriu cu pârâții Mîâșanu G. și M. Vergica.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 15.08.1994, pârâții M. G. și M. V. au cumpărat de la numita V. Ș. o suprafață de 613 m.p. situată în intravilanul localității B., județul D., având categoria de folosință curți, construcții potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2092/15.08.1994.
La baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare a stat adeverința de punere în posesie și procesul-verbal de punere în posesie emise de Comisia Locală de fond funciar B. pe numele numitei V. Ș., în calitate de moștenitoare a defunctului ei soț, V. I..
Instanța a constatat că acest contract de vânzare-cumpărare întrunește toate condițiile de legalitate, atât de formă cât și de fond, așa încât reprezintă un titlu de proprietate valabil pentru suprafața de teren de 613 m.p., deoarece, potrivit Legii nr. 18/1991, în baza căreia a fost emisă adeverința respectivă, acea adeverință face dovada dreptului de proprietate până la emiterea titlului care trebuie să fie în conformitate cu actele premergătoare, respectiv anexa, proces-verbal de punere în posesie și adeverință.
Legat de acest aspect, instanțe a reținut faptul că până în luna iunie 1997, când a fost pronunțată decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1, la nivelul întregii țări a fost o practică judecătorească neunitară, în sensul că unele instanțe au considerat că adeverința de punere în posesie și procesul-verbal de punere în posesie emise în baza Legii nr. 18/1991 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi pot fi folosite și în cazul acțiunilor în revendicare, dat fiind faptul că aceste acte premergătoare emiterii titlului de proprietate fac dovada deplină a proprietății, iar alte instanțe au apreciat că aceste acte premergătoare nu pot constitui un temei juridic în acțiunile în revendicare, ci numai titlul de proprietate emis în baza lor, această ultimă opinie fiind considerată prin decizia nr. 1/1997 a Curții Supreme de Justiție ca fiind cea corectă.
Față de aceste aspecte – mai ales în perioada 1994-1997 sus-amintită -, instanța a apreciat că actul de vânzare-cumpărare încheiat între numita V. Ș. și pârâții M. G. și M. V. reprezintă un titlu de proprietate valabil pentru întreaga suprafață de 613 m.p. de teren, fiind vorba de un act autentic încheiat în condițiile legii, atâta timp cât până în prezent actele premergătoare, respectiv adeverința de punere în posesie și procesul-verbal de punere în posesie nu au fost anulate.
Față de acțiunea în revendicare cu care instanța a fost sesizată, instanța, având în vedere cele expuse mai sus, cât și faptul că din anul 1994 și până în prezent suprafața de teren în litigiu se află în posesia și folosința pârâților M. G. și M. V., a apreciat că acest titlu de proprietate este preferabil celui al reclamantei V. M. și al intervenienților în interes propriu V. C. și V. P.-M., reprezentat de sentința civilă nr. 120/23.03.2004 a Judecătoriei S., rămasă definitivă și irevocabilă, pentru următoarele argumente:
Instanța a reținut faptul că, în temeiul Legii nr. 1/2000, reclamanta și intervenienții în nume propriu sus-amintiți au solicitat comisie locale de fond funciar reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan ce a aparținut autorului lor, defunctul V. C., în suprafață de 345 m.p., cerere care a fost admisă de comisia locală de fond funciar numai pentru suprafața de 150 m.p., iar în urma contestației, Comisia Județeană D. de fond funciar prin hotărârea nr. 965/29.11.2001, a admis contestația sus-numiților și a stabilit că aceștia ar fi îndreptățiți la o suprafață de 345 m.p. stabilindu-se ca aceasta să le fie reconstituită 150 m.p. pe vechiul amplasament, iar restul de 195 m.p. pe un alt amplasament având în vedere faptul că pentru suprafața de 195 m.p. din vechiul amplasament fusese reconstituit dreptul de proprietate numitei V. Ș., iar suprafața totală de teren reconstituită acesteia, de 613 m.p., fusese vândută de aceasta pârâților Mîrșanu.
Într-o asemenea situație, reclamanta și intervenienții au atacat HCJ D. de fond funciar nr. 965 din 29.11.2001 în instanță solicitând obligarea Comisiei Locale B. de fond funciar și a Comisiei Județene D. de fond funciar să le reconstituie dreptul de proprietate pe același amplasament, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 120/23.03.2004 a judecătoriei S., hotărâre ce a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului.
Față de această situație, instanțe a reținut faptul că reclamanta și cei doi intervenienți au obținut hotărârea judecătorească ce constituie titlul lor de proprietate în baza procedurii speciale prevăzută de legile fondului funciar unde au folosit, printre altele, pentru a-și dovedi dreptul de proprietate și asupra suprafeței de 195 m.p. ce se regăsea în suprafața totală de 613 m.p. teren intravilan, categoria de folosință curți, construcții cuprinsă în adeverința de proprietate emisă în baza Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar numitei V. Ș. și care ulterior, așa cum am precizat mai sus, a înstrăinat-o pârâților M. în anul 1994, adresa nr. 2959/02.12.1996 emisă de OCOT D. din care rezultă faptul că în anul 1978, atunci când s-a intenționat cartografierea suprafețelor de teren din . luate din avion, V. M. ar fi figurat cu o suprafață de 0,345 ha în intravilanul localității, din care 0,03 ha curți și 0,045 ha teren arabil.
D. fiind faptul că în anul 1978, toate terenurile din zonele cooperativizate erau considerate proprietatea CAP-urilor, membrii cooperatori având doar un drept de folosință asupra unei suprafețe de 250 m.p., iar eventualele diferențe de suprafețe de teren din intravilan erau primite ca loturi în folosință, instanța constată că acea adresă este cel puțin discutabilă în ceea ce privește suprafața de teren menționată de OCOT D. în ea și, așa cum arată martora C. M. - fosta secretară a Consiliului Local B. –, se stabilise la nivelul comisiilor locale de fond funciar și comisiilor județene de fond funciar să nu mai fie emise nici un fel de acte în baza acelor măsurători efectuate în anul 1978, deoarece acestea nu erau de natură a dovedi dreptul de proprietate asupra vreunei suprafețe de teren din intravilanul localităților și erau de natură a crea confuzii cu privire la dreptul de proprietate.
În schimb, instanța a reținut faptul că, prin actul de partaj voluntar nr. 43/1948, înregistrat la Judecătoria Rurală B., act autentic care este în fapt o adevărată împărțeală de ascendent, autorul defuncților V. C. și V. I. – autorii părților din prezenta cauză -, defunctul V. M. a făcut o adevărată împărțeală de ascendent ce nu a fost contestată niciodată de V. I. și V. C., în timpul vieții lor, act de partaj în urma căruia V. C. – autorul reclamantei și al intervenienților – primea doar suprafața de 150 m.p. din terenul intravilan, restul revenindu-i lui V. I. - autorul vânzătoarei V. Ș..
Referitor la înscrisul sub semnătură privată denumit "Convenție", prin care se pretinde faptul că în anul 1961 ar fi avut loc, între V. C. și V. I., un schimb de terenuri, instanța reține faptul că acesta nu poate, fără recunoașterea din partea autoarei pârâților, V. Ș., face dovada existenței acestei convenții, în sensul majorării suprafeței de teren ce ar fi avut-o V. C. în detrimentul lui V. I., legat și de faptul că deja, la data respectivă, cei doi frați erau înscriși în CAP și, deci, terenul respectiv era considerat proprietatea CAP-ului, iar pe de altă parte, așa cum am arătat mai sus, atunci când pentru a-și dovedi dreptul de proprietate și asupra suprafeței de 195 m.p., pe vechiul amplasament, reclamanta și cei doi intervenienți ar fi trebuit în mod obligatoriu să solicite introducerea în cauză și a numitei V. Ș. pentru ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă și, totodată, să-i dea acesteia posibilitatea să-și facă apărările pe care le considera necesare.
Cât privește emiterea titlului de proprietate pe numele autoarei pârâților – V. Ș. – numai pentru suprafața de 418 m.p., instanța reține faptul că, potrivit legii, titlul de proprietate trebuie să fie conform adeverințelor de proprietate și a proceselor-verbale de punere în posesie iar respectivul titlu a fost emis în luna august 1994, este drept ulterior emiterii adeverinței de proprietate prin care Comisia Locală de fond funciar B., în urma măsurătorilor efectuate și a procesului-verbal de punere în posesie pentru V. Ș., i-a stabilit o suprafață mai mare, de 613 m.p. dar, așa cum am arătat mai sus, situându-ne în procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991, numita V. Ș. ar fi trebuit să ceară rectificarea titlului de proprietate în sensul de a-i fi înscrisă în acesta suprafața de 613 m.p., în loc de cea de 418 m.p., dar atâta timp cât o perioadă de circa 10 ani de zile succesorii săi în drepturi – pârâții M. – nu au fost deranjați de nimeni în ceea ce privește posesia și folosința întregii suprafețe de teren pentru ca aceștia, la rândul lor, să poată cere numitei V. Ș. să-i garanteze împotriva evicțiunii, iar V. Ș., prin vânzarea suprafeței de 613 m.p. către pârâți, prin act autentic de vânzare-cumpărare, care face dovada deplină a dreptului lor de proprietate pentru întreaga suprafață de teren, nu a mai avut nici un interes să facă demersurile necesare.
Instanța a mai reținut și faptul că reclamanta și intervenienții, în timpul în care s-au judecat cu cele două comisii de fond funciar, au evitat să introducă în cauză și pe numita V. Ș. – autoarea pârâților – și care avea obligația să-i garanteze pe aceștia împotriva oricăror evicțiuni totale sau parțiale și care putea avea probe și mijloace de probă prin care să conserve dreptul de proprietate al pârâților.
Totodată, instanța a reținut și faptul că, prin evitarea de a se judeca în contradictoriu și cu V. Ș. și prin ascunderea în procedura specială prevăzută de legea nr. 1/2000, a faptului că, pentru suprafața de 195 m.p. pentru care reclamanta și intervenienți solicitau reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, exista un titlu autentic, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat între V. Ș. și pârâții M. care, în perioada în care ei s-au judecat cu cele două comisii de fond funciar, nu era contestat de nimeni și, oricum, nu a fost anulat sau desființat, aceștia au ajuns să eludeze dispozițiile Legii nr. 1/2000 care prevedea fără echivoc faptul că reconstituirea pe vechile amplasamente a dreptului de proprietate asupra terenurilor se poate face numai în cazul în care nu existau titluri de proprietate prin care să fi fost reconstituit dreptul de proprietate altor persoane în baza legilor nr. 18/1991 sau nr. 169/1997.
Față de cele ce preced, instanța a constatat faptul că pârâții au un titlu de proprietate anterior titlului de proprietate al reclamantei și intervenienților și o posesie de circa 10 ani asupra terenului în litigiu, înainte de obținerea de către aceștia a sentinței civile nr. 120/23.03.2004, posesie care subzistă și în prezent, motiv pentru care a respins acțiunea în revendicare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta V. M., și intervenienții în interes propriu V. C. și V. P. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelanții arată că prima instanță în mod greșit a respins acțiunea și a apreciat faptul că titlul de proprietate al pârâților Marsanu G. și MarsanuVerginica este preferabil față de cel al reclamantei V. M., intervenientilor in interes propriu V. C., V. P. M. având in vedere ca suprafața de teren se afla in posesia si folosința pârâților.
Acțiunea in revendicare este potrivit art 480 codul civil o acțiune reala, petitorie prin care proprietarul neposesor revendica bunul sau de la un posesor neproprietar.
In situația in care pârâtul, la rândul său, se prevalează de un titlu de proprietate in baza căruia deține bunul litigios, se impune compararea de către instanța a titlurilor de proprietate prezentate de reclamant si de parat.
In cauza metoda de comparare a titlurilor de proprietate nu poate fi decât aceea a analizării drepturilor autorilor de la care provin cele doua titluri, câștig având acea parte care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
În mod greșit a considerat prima instanță că titlul de proprietate al pârâților este preferabil față de al reclamantei si fata de al intervenientilor in interes propriu in condițiile in care autorul pârâților, V. Ș. nu este proprietarul suprafeței de teren așa cum rezulta din T.P. astfel ca parații nu puteau dobândi un drept de proprietate ce nu aparținea autorului lor.Autoarea V. Ș. a vândut prin contract de vânzare -cumpărare nr. 2902 din 15.08.1994 încheiat in forma autentică pârâților Mârsanu G. și Mîrșanu V. mai mult cu 195 m.p. decât deținea la data încheierii actului de vânzare cumpărare.
Apelanții arată că prima instanță în mod greșit a considerat ca adresa nr. 2959/02.12.1996 emisa de OCOT D. care cuprinde suprafața corecta pe care trebuie să o dețină reclamanții este mai puțin discutabila in ceea ce privește suprafața de teren, întrucât din anul 1978 când s-a intenționat cartografierea, suprafețele de teren din . stabilite prin fotografii luate din avion.
Adeverința nr. 2959/02.12.1996 emisa de OCOT D., conține date din Registrul de evidenta de la cadastru si nu din introducerea de date topo sau fotografii luate din avion, fiind similare cu datele din Registru Agricol, iar in adeverința se face trimitere la anul 1978 deoarece terenul atunci a devenit bun național si nu au mai fost făcute translatări de teren intravilan, in extravilan nu au mai fost făcute din anul 1962 de la cooperatizare.
Prin înscrierea terenului la CAP, terenul a fost administrat de membrii cooperatori, acesta nu a fost confiscat. La înființarea CAP - Legea prevedea 1000 mp curții construcții nu 1200 mp cum in mod greșit retine instanța de fond. Limitarea la 250 mp s-a făcut in anul 1978 cand terenul a devenit bun național si nici atunci nu a fost confiscat a fost diminuat lotul ajutător cu 30 de ari.
De asemenea, instanța de fond in mod greșit a reținut că suprafața de teren intravilan a fost restituită lui V. Ș. in baza Legii 18/1991, în condițiile in care aceasta nu are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intravilane.
Potrivit art. 8 din lege fac obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate acele terenuri care se găseau în patrimoniul CAP, și numai în echivalent arabil. De asemenea, art. 10 din lege vorbește despre terenuri agricole. Art.36 din lege vorbește despre terenuri intravilane, însă este vorba despre acele terenuri atribuite, potrivit legii, în folosința veșnică sau în folosința pe durata construcțiilor, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat, care trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, ori cel solicitat de V. Ș. nu se încadrează în textul de lege arătat.
Reconstituirea dreptului de proprietate face, potrivit art. 9 din legea 18/1991
la cerere.
Apelanții arată că în conformitate cu Legea nr.1/2000 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren intravilan în suprafața de 345m.p., Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Barca a admis cererea fiind înregistrata cu nr. 1 din 11.02.2000 si a hotărât reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, din care 150 mp pe vechiul amplasament si 195 m.p. pe un alt amplasament având in vedere ca la vechiul amplasament terenul a fost vândut de V. Ș. în anul 1994, în acest sens a fost eliberata Hotărârea 965/29.11.2001 a Prefecturi D..
Apelanții au solicitat in instanța anularea Hotararii nr. 965/29.11.2001 emisa de Prefectura D. - Comisia Județeană pentru aplicare legii fondului funciar, iar prin sentința civilă nr.120/23.03.2004, pronunțată de Judecătoria S. in dosarul nr. 1387/2003 definitiva si irevocabila a fost anulata Hotărârea nr. 965/29.11.2001 și s-a dispus obligarea Comisiei Locale Barca de a fi puși in posesie apelanții cu privire la suprafața de 345 m.p. teren în intravilan pe vechiul amplasament, respectiv ..p. și ..p., prin sentința mai sus menționată se confirmă dreptul de proprietate începând cu anul 1961 asupra terenului ce face obiectul prezentei acțiuni.
Motivația instanței de fond ca apelanții nu au solicitat introducerea in cauza a lui V. Ș. nu are temei legal în condițiile in care Primăria Barca este cea care a formulat acțiune in anularea contractului de vânzare-cumpărare, motivat pe faptul ca suprafața de teren deținuta de V. Ș. este de 418mp cum in mod corect a fost inserata în Titlul de Proprietate si nu 613 m.p. așa cum in mod eronat a fost trecut in adeverința.
Apelanții arată că în mod greșit a reținut prima instanță ca terenul pe care l-a deținut V. C. a fost în suprafața de 150 mp loc de casă, in condițiile
in care prin înscrisul sub semnătura privat V. C. și V. I., a
intervenit un schimb de terenuri, V. I. fiind de acord să-i lase terenul loc de casă, care a fost atribuit în lotul său prin actul de parta în locul viei.
Este irelevanta declarația martorei C. M. care susține ca
suprafața deținuta de V. C. era de 150 mp in condițiile in care Curtea
de Apel C. prin decizia 1587 pronunțata in dosarul 2425/civ/2005
definitiva si irevocabila, analizând înscrisurile si raportul de expertiza întocmit
in cauza a reținut ca s-a confirmat ca terenul in suprafața de 345 mp este situat în intravilan fără autorizație, terenul începând cu anul 1961 conform consemnărilor din registrul agricol, intrând în proprietatea lui V. C..
Martorele audiate susțin ca suprafața deținuta de care V. C. era de 150 mp, dar eliberează adeverința privind dreptul de proprietate al reclamanților cu suprafața de 345mp.
În drept, invocă dispozițiile art. 480 pct.2 si 3 c.pr.civ.
Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii si a cererilor de intervenție in interes propriu, considerând ca titlul nostru este mai bine caracterizat, provenind de la un autor al cărui drept este preferabil.
Intimații pârâți Mîrșanu G. și Mîrșanu V. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței.
În mod corect, prima instanță a respins acțiunea în revendicare, reținând în mod judicios că titlul pârâților este mai bine caracterizat și a analizat în mod judicios actele produse de părți începând cu actul de partaj voluntar 43/1948, prin care frații V. C. și V. I., autorul vânzătoarei intimaților au dobândit în mod neechivoc terenurile descrise în act, V. C. primind doar 150 m.p.
Terenul de 613 m.p. pe care intimații l-au cumpărat este îngrădit și posedat în actuala configurație încă din 1948, inițial de V. I., ulterior de V. Ș. și actual de pârâți prin cumpărare.
Intimații au invocat pe cale de excepție uzucapiunea intervenită în favoarea autoarei cu privire la întreg terenul, dreptul său fiind confirmat de adeverința premergătoare titlului în baza căruia s-a întocmit actul pârâților de vânzare-cumpărare.
Intimații arată că sunt de bună credință, au cumpărat terenul așa cum rezultă din actele autentice și din posesia publică și netulburată exercitată de autoarea V. Ș..
Apelul a fost legal timbrat.
Prin decizia civilă nr.882/30.10.2014 Tribunalul D. a fost admis apelul formulat de reclamanta V. M., împotriva sentinței civile nr. 306/10.03.2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâții M. V. și M. G..
A fost anulată sentința atacată.
S-a stabilit termen pentru evocarea fondului la 09.12.2014, cu citarea părților.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța de fond a fost investita cu soluționarea unei cereri in revendicare pentru suprafața de 195 mp intravilan situați in ., formulata de către reclamanta apelanta V. M. invocând in favoarea sa un titlu de proprietate constând . irevocabila pronuntata in procedura de reconstituire in temeiul Legii 1/2000, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate in suprafață de 345 m.p., pe vechiul amplasament.
Pârâții au invocat in favoarea lor un contract autentic de vânzare cumpărare, al căror antecesor deținea terenul respectiv, in temeiul Legii 18/1991, si care la momentul înstrăinării a făcut dovada dreptului de proprietate cu o adeverință de proprietate. Ulterior înstrăinării, i se eliberează antecesorului pârâților un titlu de proprietate care in cuprinsul sau nu menționează intriga suprafața înstrăinată pârâților.
Totodată au invocat uzucapiunea in susținerea dreptului lor de proprietate pe cale de excepție.
Față de situația de fapt reținută, instanța de fond a constatat ca ambele părți ale cauzei dețin câte un titlu de proprietate, cel al pârâților fiind un contract de vânzare cumpărare ce are la baza un titlu eliberat in temeiul legii 18/1991, iar reclamanta o sentință irevocabilă pronuntata in temeiul Legii 1/2000.
In analizarea celui mai bine caracterizat titlu de proprietate, instanța de fond se raportează la un act de partaj voluntar din anul 1943,la existenta unei adeverințe de proprietate deținută de antecesorul in proprietate al pârâților si titlul de proprietate, la hotărârea judecătorească pronuntata in procedura Legii nr.1/2000 si analizează aspecte – neintroducerea in litigiul funciar de catre reclamanta a autoarei pârâților, posesia, vechimea titlului - care nu au relevanta . analiza.
D. fiind ca se cercetează doua titluri ce își au originea in procedurile speciale de reconstituire, cu prioritate in stabilirea celui mai bine caracterizat, se analizează îndreptățirea si legalitatea reconstituirii, iar ulterior se analizează titlurile vechi ale antecesorilor fiecărui, contractul de partaj voluntar.
Totodată s-a constatat ca instanța de fond nu a analizat nici apărarea pe excepție a pârâților privind uzucapiunea.
Față de cele arătate, Tribunalul a reținut că în analiza corectă a fondului se impunea o cercetare pe criteriile arătate, cu administrarea probelor necesare în acest sens.
In consecință, față de dispozițiile art 297 teza privind necercetarea fondului C. din anul 1865, Tribunalul a admis apelul, a anulat sentința atacată și a stabilit termen pentru evocarea fondului la 09.12.2014 cu citarea părților.
În rejudecare, instanța de apel a încuviințat și administrat proba cu martori, înscrisuri și interogatoriile părților.
Examinând actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr. 120/23.03.2004 pronunțată de Judecătoria S., definitivă și irevocabilă, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei V. M. și intervenienților V. P. M. și V. C. pentru suprafața de 345 mp situat în intravilanul loc. B., jud. D., pe vechile amplasamente, respectiv T 49 P 2260-300 mp și P2261- 45 mp și totodată a fost obligată Comisia Locală de Fond Funciar B. să îi pună în posesie cu suprafața de 345 mp pe amplasamentele indicate.
O suprafață de 195 mp din terenul de 300 mp situat în T 49 P 2260 se află însă, în posesia pârâților din anul 1994 fiind dobândit de aceștia prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2902/15.08.1994 (fila 103 dosar fond) încheiat cu numita V. Ș., act prin care aceasta le-a înstrăinat pârților imobilul compus din casă cu două camere și suprafața de 613 mp, din care face parte și terenul în litigiu, de 195 mp.
La momentul încheierii acestui act de vânzare cumpărare, vânzătoarea V. Ș. nu deținea titlu de proprietate definitiv pentru terenul vândut, ci doar o adeverință în care se menționa că aceasta figurează în Registrul Agricol cu suprafața de 613 mp, aspecte reieșite din cuprinsul sentinței civile nr. 640/02.06.2010 a Judecătoriei S. (filele 65-67 dosar fond) având ca obiect constatare nulitate act.
Ulterior, la o zi după încheierea contractului de vânzare cumpărare cu pârâții, respectiv la 16.08.1994, numitei V. Ș. i s-a eliberat titlul de proprietate nr.243-_ pentru suprafața de418 mp teren intravilan-curți construcții.
De la data vânzării și până în prezent, terenul s-a aflat în posesia pârâților, astfel încât Comisia Locală de Fond Funciar B. a fost în imposibilitate să pună în executare sentința civilă nr. 120/23.03.2004 pronunțată de Judecătoria S.,terenul nefiind la dispoziția sa.
Deși reclamantei și intervenienților nu li s-a eliberat titlu de proprietate pentru terenul de 345 mp reconstituit prin sentința civilă nr. 120/23.03.2004 a Judecătoriei S., această hotărâre judecătorească face dovada dreptului de proprietate al reclamanților, eliberarea titlului de proprietate urmând a se efectua în cadrul unei proceduri administrative având la bază hotărârea judecătorească de reconstituire a dreptului de proprietate.
Pârâții, la rândul lor, dețin și ei un titlu asupra terenului în litigiu, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2902/15.08.1994 încheiat cu V. Ș. și au invocat excepția prescripției achizitive de 30 de ani în favoarea autoarei V. Ș., susținând că aceasta a avut posesia terenului mai mult de 30 de ani.
Examinând excepția prescripției achizitive invocată de pârâți în favoarea autoarei V. Ș., se constată aceasta este neîntemeiată.
În anul 1961 între V. C. și V. I. a avut loc un schimb de terenuri, aspect reținut și prin sentința civilă nr. 120/23.03.2004 pronunțată de Judecătoria S., definitivă și irevocabilă, prin care s-a recunoscut în favoarea moștenitorilor lui V. I. dreptul de proprietate asupra terenului de 345 mp teren intravilan.
Deși V. Ș. și pârâții Mîrșanu nu au fost parte în acel proces, această sentință se opune pârâților cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unei prezumții relative ce poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, prezumție pe care pârâții nu au înlăturat-o.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, respectiv O. A., în declarația dată la instanța de fond și martorul M. Ș., audiat în apel, reiese că terenul a fost folosit în comun de cei doi frați și familiile lor, terenul de 613 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare fiind identificat de o comisie din cadrul primăriei cu ocazia vănzării către pârții Mîrșanu, aceștia fiind cei care au tras gard după cumpărarea terenului, astfel că, având în vedere schimbul de terenuri intervenit între frații V., posesia exercitată de V. I. și ulterior decesului acestuia, de către soția sa, V. Ș., a fost o posesie echivocă, nu a fost o posesie utilă, sub nume de proprietar, aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă.
Mai mult, ca urmare a înscrierii în CAP, atât V. I. cât și V. C. au rămas în proprietate doar cu 250 mp, iar pe perioada CAP –ului nu putea curge prescripția.
Terenurile aflate în patrimoniul fostelor CAP-uri făceau obiectul dreptului de proprietate cooperatistă, care nu reprezenta decât o formă a dreptului de proprietate socialistă, drept care potrivit Constituției României (Constituția RSR din 1965) din perioada regimului comunist, era un drept imprescriptibil atât extinctiv cât și achizitiv.
În aceste condiții, posesia exercitată de V. Ș. asupra acestei suprafețe de teren nu a fost exercitată sub nume de proprietar, fiind lovită de viciul precarității, conf. art. 1853 C. Civil în vigoare la momentul când se susține că ar fi început exercitarea posesiei, astfel că nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și în consecință, excepția prescripției achizitive invocată de pârâți în favoarea autoarei de la care au dobândit terenul, V. Ș., va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, instanța de apel, procedând la compararea titlurilor autorilor părților, constată că titlul autorului reclamanților este preferabil, acest titlu constând în convenția încheiată în anul 1961 între V. I. și V. C. (aflată în copie la fila 107 dosar fond), prin care V. I. vinde fratelui său, V. C. o casă cu trei camere și sală și fac un schimb de terenuri, astfel că V. C. urma a stăpâni o suprafață de 230 mp din locul de casă.
În aceste condiții, V. Ș., nefiind proprietară asupra întregului teren vândut, de 613 mp, ci doar a suprafeței de 418 mp, nu putea transmite pârâților cumpărători mai multe drepturi decât avea ea însăși, în calitate de moștenitoare a soțului său, iar faptul că pârâții au fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare nu are nicio relevanță întrucât, în situația în care terțul dobânditor a primit bunul imobil de la un neproprietar, se dă preferință, în acțiunea în revendicare, titlului adevăratului proprietar care, în situația de față este autorul reclamantei și intervenienților.
Față considerentele arătate mai sus, va fi respinsă excepția uzucapiunii de 30 de ani invocată de pârâți și va fi admisă acțiunea reclamantei, precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții V. C. și V. P. M., obligând pârâții să le lase reclamantei și intervenienților în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 195 mp situat în intravilanul ., T 49, P 2260 și 2261 identificat prin punctele topografice 25, 36, 38, 28, 27, 26, 10, 37, 28, 37, 10, 26, 27, 25 conform expertizei topo și schiței anexă nr. 1 întocmite de expertul I. I., aflate la filele 20-24 dosar fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția uzucapiunii de 30 de ani invocată de pârâții M. G. și M. V. prin întâmpinare.
Admite acțiunea formulată de reclamanta V. M., domiciliată în . D., precum și cererile de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții V. C., domiciliată în C., .. P 6, . D. ,V. P. M., domiciliat în . D. în contradictoriu cu pârâții M. V. și M. G., ambii domiciliați în comuna Bârca, ., județul D..
Obligă pârâții M. G. și M. V. să lase reclamantei și intervenienților, în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 195 mp. situat în intravilanul comunei Bârca, județul D. în T 49, P 2260 și 2261 identificat prin punctele topografice 25, 36, 38, 28, 27, 26, 10, 37, 28, 37, 10, 26, 27, 25, conform expertizei topo și schiței anexă nr. 1, aflate la filele 20 - 24 dosar de fond, întocmită de expert I. I., ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Cu recurs în termen de 30 de zile.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Iulie 2015.
Președinte, R. L. Z. | Judecător, A. B. | |
Grefier, G. D. |
Red.jud.A.B.
tehn.S.V./7 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 493/2015. Tribunalul DOLJ | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
