Revendicare imobiliară. Decizia nr. 166/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 166/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 28074/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 166/2015
Ședința publică de la 02 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. F. S.
Judecător S. L. M.
Judecător L. A.
Grefier E. B.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publica de la 16 februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, privind judecarea recursului declarat de recurentul reclamant D. I., împotriva sentinței civile nr. 2527 din 24.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: P. V., D. M. T., B. E. A., având ca obiect revendicare imobiliară .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publica de la 16 februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se pentru termenul din 23 februarie 2015, respectiv termenul din 2 martie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2527/24.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâții P. V., D. M. T. și B. E. A..
A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul P. V. în sumă de 800 lei reprezentând onorariu avocat.
S-a luat act că pârâtele D. M. T. și Blondeanu E. A. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 29.10.2012 reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâții P. V., D. M. T. și B. E. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de aproximativ 25 mp, teren aflat în sudul proprietății sale, ocupat în prezent de pârâți, fără titlu.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat împreună cu soția sa, D. M., imobilul situat în C., . (actual .), potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3094/22.10.2000 la BNP C. G..
Imobilul este compus dintr-o suprafață de 511,25 mp, în acte autorul său având 540 mp, cu configurația stabilită conform schiței cu nr. cadastral 8436 înregistrată la DJCGC D. sub nr._/11.10.2000.
A precizat că după ce a intrat în posesia imobilului a încercat să edifice pe latura de sud a proprietății un gard, obținând în acest sens autorizație de construire.
A menționat că după edificarea unei părți din gard pârâții au demarat o . litigii împotriva sa prin care au încercat diminuarea proprietății sale în partea de sud.
În drept a invocat art. 563 C.civ.
La data de 03.12.2012 reclamantul a depus precizare la acțiuni prin care a arătat că un reper important în soluționarea cauzei îl reprezintă documentația cadastrală potrivit căreia a cumpărat, documentație cadastrală în care este menționată o magazie care reprezintă un reper fix și pe care ulterior au desființat-o.
În ședința publică din data de 03.12.2012 instanța a încuviințat, pentru reclamant, considerandu-le legale, utile, pertinente si concludente solutionarii cauzei, în temeiul disp. art. 167 C., proba cu înscrisuri, interogatoriul paratilor si proba cu expertiza tehnica topografica.
La data de 22.01.2013 pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și nelegală.
Pârâții au arătat că potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 152/1973 și Titlului de Proprietate nr. 352/1975, sunt proprietarii imobilului – casă și teren cu suprafața de 150 mp în indiviziune – situate în C., . (fost Unirii nr. 123-127, .> Au precizat că pârâtele D. M. T. și B. E. A. moștenesc dreptul de proprietate al defunctei lor mame, P. O., și au stăpânit neviciat terenul aferent construcției, ce îl include și pe cel revendicat de reclamant, până în anul 2010.
Au menționat că prezenta acțiune are un scop șicanator, întrucât reclamantul a fost nemulțumit de soluția pronunțată în dosarul nr._/215/2010 al Judecătoriei C., având ca obiect grănițuire.
Au arătat că autorii reclamantului, precum și reclamantul înseși au cunoscut limita de hotar dintre proprietăți, au respectat starea de fapt și nu au creat probleme până în anul 2010 când, după numeroase încercări nereușite, pe calea altor litigii cu ceilalți vecini ai săi, de a-și mări proprietatea, a procedat la acapararea pretinsei fâșii de teren de 25 mp, prin construirea, fără acord, în interiorul proprietății pârâților, a uni gard, dincolo de limita de hotar.
În scop probator au depus contract de vânzare cumpărare nr. 152/1973, Titlu de Proprietate nr. 352/1975, schiță, proces verbal de predare primire, acte de stare civilă, decizia nr. 373/19.06.1973, tabel nominal.
La data de 22.01.2013 reclamantul a depus la dosar obiective pentru expertiza încuviințată, instanța încuviințând obiectivele în ședința publică din data de 18.02.2013.
La termenul de judecată din data de 25.03.2013 instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului P. V., iar la termenul de judecată din data de 22.04.2013 la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului.
La data de 23.05.2013 a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică, în specialitatea topografie.
În ședința publică din data de 10.06.2013 instanța, având în vedere obiecțiunile formulate de reclamant și de pârâtul P. V. și față de complexitatea cauzei, a încuviințat obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și a dispus refacerea raportului de expertiză, de către expertul F. N., cu convocarea părților și efectuarea măsurătorilor, având în vedere obiectivele încuviințate de instanță, precum și obiecțiunile formulate la raportul de expertiză de către părți.
A încuviințat, pentru reclamant și pârâtul P. V., experți asistenți, expertul D. A., respectiv expertul A. P. și va dispune emiterea de adrese către aceștia.
Raportul de expertiză tehnică a fost depus la dosar la data de 25.10.2013.
La termenul de judecată din data de 02.12.2013 instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de părți, în scris, la raportul de expertiză și a dispus revenirea cu adresă către expert pentru a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecțiunile încuviințate.
Reclamantul a formulat note scrise cu privire la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, depuse la dosar la data de 29.01.2014, respectiv 12.02.2014.
Instanța, în ședința publică din data de 17.02.2014, a respins obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză, având în vedere că expert a răspuns obiecțiunilor încuviințate de instanță.
Reclamantul și pârâtele D. M. T. și B. E. A. au formulat concluzii scrise la data de 21.02.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art.563 NCC ,, Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel. Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut. Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă."
Prin prezenta acțiune, reclamantul D. I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții P. V., D. M. T. și B. E. A. să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 21 mp situat în C., ., jud. D., pe care îl ocupă fără titlu.
În speță, reclamantul trebuie să probeze ca este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâților operând o prezumție relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului.
Astfel, art.919 alin.3 N.c.civ prevede,, până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu excepția imobilelor înscrise în cartea funciară"
In cazul imobilelor înscrise in Cartea Funciara (art.565 Cod Civil), extrasul de Carte Funciara va face dovada dreptului de proprietate (însa numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala si deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii Cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificările si completările ulterioare), până la aceasta data înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciara are ca efect opozabilitatea fata de terți ca și pană la 01.10.2011.
De asemenea, potrivit art. 887 NCC,, drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege."
În speță, a fost administrat un probatoriu complex, respectiv înscrisuri și au fost întocmite 3 rapoarte de expertiză de către un expert desemnat de instanță, F. N. și 2 experți asistenți desemnați de către părți, D. A. V. și A. P., potrivit cu care, reclamantul este proprietarul terenului situat în C., ., județul D., în suprafață de 511,25 mp, conform actului de proprietate reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3094/22.10.2000 de BNP C. G., fila 28 dosar.
Vânzătorii acestui teren, T. C. și T. A. îl dețineau în baza Ordinului nr. 305/1997 emis de prefectul județului D., unde a fost menționată suprafața de 540 mp, însă în urma măsurătorilor efectuate de experții OJCGC s-a constatat că suprafața terenului este în realitate de 511,25 mp, suprafață pe care au și înstrăinat-o către reclamant și care a fost înregistrată în CF conform încheierii nr._/03.11.2000 a Judecătoriei C., fila 31 dosar.
În ceea ce-i privește pe pârâții P. V., D. M. T. și B. E. A., aceștia sunt proprietarii terenului situat în C., ., județul D., în suprafață de 150 mp în indiviziune, conform actului lor de proprietate, respectiv, Ordinul prefectului nr. 138/1997, fila 23 dosar și care face parte din suprafața totală de 1692 mp.
Procedând la identificarea terenului în litigiu pe baza actelor de proprietate deținute și prezentate de părți, raportul de expertiză întocmit de expert F. N. relevă faptul că reclamantul are în posesie un teren în suprafață de 525 mp materializat pe planul de situație Anexa 1 a raportului de expertiză între punctele 19,20,21,22,32,33,23,36,25,9,10,11,12,13,1,19 cu dimensiunile și vecinătățile arătate în anexă, fila 211 dosar.
Comparând suprafața găsită la măsurători, care este de 525 mp cu suprafața rezultată din actul de proprietate de 511,25 mp, rezultă un plus de teren de 13,75 mp, astfel că suprafața de teren revendicată în cauza de față nu se regăsește în suprafața din actul de proprietate al reclamantului.
Același raport menționează că pârâții au în posesie un teren în suprafață de 190 mp care este în indiviziune cu alți proprietari, fără a ocupa din terenul proprietatea reclamantului.
Cât privește suprafața de 540 mp pe care consideră reclamantul că ar trebui să o aibă în proprietate, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: conform deciziei nr. 631/1957, fila 44 dosar și planului de situație din 15.09.1958 emis de Sfatul Popular C., fila 47 dosar, terenul vânzătorului T. C. are forma unui dreptunghi cu lățimea de 15 m și lungimea de 36 m și o suprafață de 540 mp, iar forma actuală a terenului vândut reclamantului ca și cea din documentația cadastrală nu mai respectă configurația dreptunghiulară, dimensiunile și suprafața cuprinse în decizia nr. 631/1957 și planul de situație din 1958.
Prin urmare, în anul 2000 când a vândut terenul proprietatea sa deținut în baza Ordinului nr. 305/1997 emis de prefectul județului D., fila 48 dosar, vânzătorul T. C. a constatat că în urma măsurătorilor efectuate de experții OJCGC suprafața terenului este în realitate de 511,25 mp, suprafață pe care a și vândut-o către reclamant, acesta înregistrând-o în CF și nu cea din acte de 540 mp, care neexistând fizic la măsurători, nu avea cum să fie vândută reclamantului,
Astfel, apreciind că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a dovedi existența dreptului său de proprietate pe care îl revendică, independent de dreptul de proprietate al pârâtului, deoarece legea ocrotește posesia, fără vreo dovadă a dreptului ce pretinde a se manifesta prin ea, având în vedere și că acesta este în indiviziune cu alți proprietari, instanța de fond a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 NCPC, fiind în culpă procesuală, a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul P. V., în sumă de 800 lei reprezentând onorariu avocat și s-a luat act că pârâtele D. M. T. și Blondeanu E. A. își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea acesteia și pe fond admiterea acțiunii în revendicare în sensul de a obliga pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul individualizat pe aliniamentul punctelor 23-36-25-37-38-9-18 în anexa ri a raportului de expertiză întocmit de expert F. N..
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond, deși a făcut în mod corect trimitere la disp. Art. 563 și ale art. 919 alin. 3 Ncciv, a făcut în mod greșit aplicarea acestor texte de lege prin prisma probelor administrate în cauză.
Instanța de fond s-a mulțumit să rețină că reclamantul are în posesie un teren în suprafață de 525 mp și pârâții au în posesie un teren în suprafață de 190 mp și să precizeze că motivul pentru care revendică de la pârâți o suprafață de aproximativ 25 mp este acela că apreciază că ar trebui să aibă în proprietate o suprafață de 540 mp, atât cât era cuprinsă în actele de proprietate ale autorilor săi.
De esența revendicării nu este a stabili cât ocupă în fapt reclamantul sau pârâtul, cu alte cuvinte dacă au în posesie mai mult sau mai puțin teren decât în actele pe care le invocă în susținerea dreptului lor de proprietate, ci de a stabili cine este titular al dreptului de proprietate, înțelegând prin aceasta determinarea configurației, amplasamentului, nefiind suficientă stabilirea întinderii posesie.
Instanța de fond nu a făcut o comparare a titlurilor de proprietate, nici cel puțin sumar și cu atât mai puțin nu a făcut o comparare a titlurilor de proprietate din perspectiva configurației terenurilor care rezultă din cuprinsul titlurilor părților și ca urmare în mod greși a apreciat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a dovedi dreptul său de proprietate pe care îl revendică.
Expertul F. N. a refuzat să individualizeze configurația terenurilor părților din actele de proprietate ale acestora, ilustrată de documentația cadastrală nr._/2000, respectiv în planul amplasament 441/1971 și să facă o schiță a eventualei suprafețe ocupate de pârâți de la reclamant pe baza comparației cu situația faptică a celor două imobile, situație de neacceptat, dar totuși, acceptată de instanță.
Expertul menționat a trasat numai planul de amplasament și delimitare a celor două imobile, realizat pe baza măsurătorilor, dar cu erori în ceea ce privește limita dintre cele două imobile pe latura sudică a proprietății reclamantului, unde nu a ținut cont de realitatea din teren și de documentația cadastrală a imobilului reclamantului.
În drept au fost invocate disp. Art. 304 ind 1 Cpciv.
În conf cu disp. Art. 308 alin. 2 Cpciv, intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, apreciind că acțiunea în revendicare ce constituie obiectul litigiului reprezintă o metodă șicanatorie, fiind, ca și motivele de rec urs, superficială, fără o documentare corespunzătoare și prezintă erori, chiar în ceea ce privește întinderea suprafeței de teren și informațiile din rapoartele de expertiză.
Tribunalul a încuviințat pentru părți administrarea probei cu înscrisuri.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Reclamantul a investit instanța de fond cu o acțiune în revendicare, arătând că în fapt pârâtul ocupă o suprafață de 25 mp din terenul proprietatea sa, exhibând drept titlu de proprietate contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3094/22.10.2000 la BNP C. G..
Pârâții au invocat, în apărare, Ordinul Prefectului 138/17.06.1996 prin care li s-a atribuit în proprietate terenul în suprafață de 150 mp.
Acest din urmă tilu de proprietate nu a identificat în concret, prin dimensiuni și vecinătăți, terenul asupra căruia pârâtilor le-a fost constituit dreptul de proprietate, în temeiul disp. Art. 35 alin. 2 Legea 18/1991.
Insă, întrucât norma legală a instituit un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției în vederea construirii de locuințe proprietate personală, sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, terenul proprietatea pârâților putea fi identificat în raport de schița anexă a actului de transmitere în folosință a terenului.
Instanța de fond a apreciat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a dovedi existența dreptului de proprietate aupra suprafeței revendicate întrucât acesta posedă în fapt 13,75 mp mai mult decît suprafața identificată în actul său de proprietate.
Tribunalul apreciază concluzia instanței de fond a fi, pe de o parte, insuficient argumentată, iar pe de altă parte bazată pe un probatoriu neconcludent.
Astfel, detenția exercitată de către reclamant asupa unei suprafețe de teren ce excede celei asupra căreia exercită un drept de proprietate nu exclude de plano deposedarea sa de suprafața revendicată, de către pârât.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune în justiție prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicită obligarea pârâtului, care stăpânește bunul respectiv, să îi recunoască dreptul de proprietate și să îi restituie bunul.
Reclamantului îi revine astfel sarcina de a dovedi, pe de o parte, dreptul său de proprietate asupra bunului revendicat, în speță asupra suprafeței de 25 mp indicată în cuprinsul cererii introductive, iar pe de altă parte că bunul se află în posesia pârâtului.
In cauză cercetarea judecătorească completă a fondului cauzei impunea administrarea probelor necesare identificării riguroase a terenurilor aflate în proprietatea părților și stabilirea, în concret, în ipoteza suprapunerii celor două imobile, a îndreptățirii reclamantului asupra suprafeței revendicate, prin compararea titlurilor de proprietate ale părților.
Tribunalul apreciază că expertiza întocmită în cauză de expert F. N., pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția, nu corespunde acestor rigori.
Astfel, conform mențiunilor expertului din raportul întocmit, terenul pârâtului a fost identificat pe baza susținerilor acestuia. Planul de amplasament 441/1971 nu a fost valorificat întrucât « avea o scară neconvențională, probabil a fost micșorat pentru a putea fi introdus la dosar».
Cu toate acestea, instanța de fond nu a impus în sarcina expertului obligația cercetarii acestui plan de amplasament în arhiva instituțiilor publice deținătoare și ulterior, identificarea riguroasă a celor două proprietăți, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. Art. 312 alin. 5 Cpciv, Trbunalul va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare.
In rejudecare, instanța de trimitere va administra o nouă expertiză tehnică specialitatea topografie pentru a identifica terenurile aflate în proprietatea părților, iar în ipoteza în care acestea se suprapun, parțial, va stabili îndreptățirea reclamantului asupra terenului revendicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de recurentul reclamant D. I., împotriva sentinței civile nr. 2527 din 24.02.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: P. V., D. M. T., B. E. A..
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Martie 2015
Președinte, D. F. S. | Judecător, S. L. M. | Judecător, L. A. |
Grefier, E. B. |
E.B. 03 Martie 2015
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 12/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1311/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
