Contestaţie la executare. Decizia nr. 910/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 910/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 15370/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 910
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător F.-L. N.
Judecător D.-G. N.
Grefier C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de intimata ., cu sediul în B., ., Complexul M. Hipodrom, în contradictoriu cu intimata-contestatoare ., cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr._/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2013, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 07.10.2013 și 14.10.2013.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 09.08.2012, pe rolul Judecătoriei G., contestatoarea S.C. M. B. S.A. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata S.C. R. F. S.R.L., solicitând instanței anularea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc M. P. în dosarul de executare nr. 24/MP/2012. Totodată, a solicitat, în baza art. 403 alin. 1C.pr.civ., suspendarea executării până la soluționarea contestației.
În motivare, contestatoarea a arătat că în data de 06.08.2012, BRD Moinești i-a adus la cunoștință că are instituită pe conturi o poprire pentru suma de 258.073,42 lei de către B. M. P.. În urma verificărilor, a aflat că executarea silită a fost pornită la cererea intimatei. Potrivit adresei de înființare a popririi, suma de 258.073,42 lei reprezintă daune cominatorii, de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, cheltuieli judiciare, cheltuieli de executare silită, pentru punerea în executare a deciziei civile nr. 589/R/19.12.2001 a Curții de Apel G., pronunțată în dosarul nr. 1552/2001.
Contestatoarea a învederat că executarea silită este prescrisă, întrucât termenul de prescripție este de 3 ani, or titlul executoriu a fost pronunțat în data de 19.12.2001, iar data formulării cererii de executare silită este 13.07.2012.
A mai învederat că daunele cominatorii, cuprinse într-o hotărâre judecătorească nu pot fi puse în executare, invocând în acest sens decizia nr. XX din data de 12.12.2005, pronunțată de I.C.C.J. într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite. Hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daunele cominatorii nu este însă susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii, până la acel moment cuantumul acestora fiind provizoriu, datorită caracterului lor incert și nelichid.
Cu privire la obligația cuprinsă în titlul executoriu reținută în sarcina contestatoarei, respectiv „de a pune în funcțiune, de a monta și de a preda camera frigorifică cumpărată”, contestatoarea a precizat că a executat-o, la data de 30.05.2006, executarea fiind întârziată din vina exclusivă a intimatei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399 și urm.. C.pr.civ.
Contestația a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei (f. 3 dosar fond, d.f.).
Contestatoarea a depus la dosar, în copie, înscrisuri: copii din dosarul de executare – cererea de executare silită, încheierea de încuviințare a executării, cererea de actualizare creanță, adrese de înființarea popririi, procese – verbale de actualizare creanță și de constatare a cheltuielilor de executare, decizia civilă nr. 589/R/19.12.2001 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr. 1552/2001, sentința civilă nr. 7764/27.07.2011 a Judecătoriei G., decizia civilă nr. 941/03.10.2007 a Tribunalului G., decizia civilă nr. 86/04.02.2009 a tribunalului G., proces – verbal de constatare a perimării executării silite, încheiat în 02.10.2009 de B. T. Ș., sentința civilă nr. 2466/25.03.2009 a Judecătoriei G., sentința civilă nr. 142/11.01.2008 a Judecătoriei G., decizia nr. 3840/11.06.2008 a Î.C.C.J. (f. 11 – 44 d.f.).
La termenul de judecată din 20.09.2012, contestatoarea a formulat precizări, invocând excepția necompetenței teritoriale a instanței care a dispus încuviințarea executării silite, arătând că aceasta trebuia încuviințată de Judecătoria B., instanța de la sediul terțului poprit B..R.D. – G.S.G. Sucursala B., ceea ce atrage și nulitatea actelor de executare (f. 131-132 d.f.).
A invocat contestatoarea și perimarea executării silite, întrucât B. T. Ș. a închis executarea silită prin procesul – verbal din data de 02.10.2009, în dosarul nr. 936/2007, constatând perimată executarea.
Contestatoarea a invocat și excepția autorității de lucru judecat, precizând că pentru daunele cominatorii solicitate a fi executate începând cu luna august 2003, instanța s-a mai pronunțat în sensul că acestea nu pot fi executate (sentința civilă nr. 6586/03.12.2003 a Judecătoriei G., definitivă prin decizia civilă nr. 147/2004 a Tribunalului G., decizia civilă nr. 941/03.10.2007 a Tribunalului G. pronunțată în dosarul nr._ ).
Au fost depuse la dosar înscrisuri: sentința civilă nr. 6586/03.12.2003 a Judecătoriei G., decizia civilă nr. 147/24.08.2004 a Tribunalului G., decizia civilă nr. 941/03.10.2007 a Tribunalului G., sentința nr. 498/17.10.2007 a Tribunalului B., sentința civilă nr. 2075/30.03.2005 a Judecătoriei B., sentința civilă nr. 4282/07.06.2012 a Judecătoriei B., procesul – verbal din data de 06.03.2007 încheiat de B. V. C., sentința civilă nr._/01.11.2010 a Judecătoriei Sector 2 București, decizia civilă nr. 733/R/21.03.2011 a Tribunalului București (f. 133-155 d.f.).
Intimata S.C. R. F. S.A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației la executare și a suspendării executării silite (f. 94-95 d.f.).
A arătat că dreptul de a cere executarea nu este prescris, deoarece executarea s-a realizat prin mai mulți executori, cu intermitențe, începând cu anul 2002, fiind în numeroase rânduri suspendată și, oricum, termenul de prescripție este de 10 ani, deoarece privește un drept real imobiliar.
În ceea ce privește daunele cominatorii, intimata a arătat că decizia invocată de contestatoare, nr. XX/12.12.2005, a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă, iar hotărârea este susceptibilă de executare silită.
Cu privire la obligația de a pune în funcțiune, monta și de a preda camera frigorifică, intimata a arătat că contestatoarea nu a executat-o.
La solicitarea instanței, B. M. P. a depus copia conformă a dosarului de executare nr. 24/2012 (f. 52-90 d.f.).
La termenul din data de 20.09.2012, intimata a depus la dosar note de ședință, prin care a arătat, referitor la prescripția executării silite, că acțiunea formulată în cadrul litigiului în care s-a pronunțat titlul executoriu a fost o acțiune reală imobiliară (obligarea la predarea unui bun ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare), termenul de prescripție fiind de 10 ani, însă acesta a fost întrerupt de nenumărate ori, astfel încât nu s-a împlinit.
Cu privire la daunele cominatorii a mai precizat că decizia nr. XX/2005 privind recursul în interesul legii, pronunțată de I.C.C.J., nu este aplicabilă în speță, întrucât titlul executoriu este anterior pronunțării acesteia. În acest sens s-a pronunțat și prin decizia nr. 478/R/02.10.2007.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că obligația contestatoarei nu a fost realizată, la momentul restituirii titlului la data de 05.03.2012, B. T. Ș. făcând mențiunea pe acesta că ”nu s-a constatat îndeplinirea obligației de predare a camerei frig”.
Au fost anexate: încheierea din 22.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul B., sentința nr. 837/29.11.2007 a Tribunalului B., decizia nr. 592/09.02.2011 a I.C.C.J, decizia nr. 1702 a I.C.C.J., decizia nr. 19/A/01.04.2009 a Curții de Apel G., procesul – verbal din 11.11.2003 din dosarul nr. 1509/2003 a Tribunalului B., decizia nr. 525/10.12.2003 a Tribunalului B., procesul – verbal de executare din 14.04.2005 încheiat de B. D. E. în dosarul nr. 37/2004, sentința civilă nr. 4756/30.06.2006 a Judecătoriei G., (f. 164-206 d.f.).
În ședința publică din data de 11.10.2012, instanța a pus în discuția părților cererea de suspendare a executării silite, iar prin încheierea din data de 19.10.2012 a respins-o ca lipită de interes, întrucât executarea silită fusese deja suspendată în dosarul nr._/233/2012 al Judecătoriei G., prin încheierea din 12.10.2012 (f. 232 d.f.).
Cu ocazia cercetării judecătorești instanța de fond a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr._/07.12.2012, Judecătoria G. a respins excepțiile prescripției și perimării executării silite, invocate de contestatoarea S.C. M. B. S.R.L, a admis contestația la executare și a dispus anularea formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc M. P., în dosarul de executare nr. 24/MP/2012, în ceea ce privește executarea daunelor cominatorii. A fost obligată intimata . la plata către contestatoare a sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în fapt, prin încheierea nr. 3808 din data de 16.07.2012, pronunțată în dosarul nr._/233/2012, Judecătoria G. a dispus încuviințarea executării silite pornite de B. M. P. în dosarul de executare nr. 24/2012, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 589/R/2001 a Curții de Apel G.. Ca urmare, B. M. P. a emis la data de 31.07.2012 adresa de înființare a popririi, pe care a comunicat-o și terțului poprit B.R.D. – G.S.G. Sucursala B..
În drept, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 400 alin. 1 C.pr.civ., contestația se introduce la instanța de executare, iar conform art. 373 alin.2 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se realizează executarea.
Potrivit dispozițiilor art. 3731 C.pr.civ., cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel, iar acesta, de îndată, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, instanța urmând a se pronunța asupra cererii de încuviințare a executării silite prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează a se efectua executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea. A.. 2 al aceluiași text de lege prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel.
Art. 453 alin. 1 C.pr.civ., prevede că poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. Cum debitoarea S.C. M. B. S.A. are sediul în mun. G., față de textele legale invocate, instanța de fond a apreciat că Judecătoria G. este competentă teritorial în această cauză, atât pentru a dispune încuviințarea executării silite, cât și pentru a soluționa contestația la executare.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și la excepția perimării executării silite, instanța de fond a reținut că, la data de 13.07.2012, intimata – creditoare S.C R. F. S.R.L. s-a adresat B. M. P. cu o cerere de punere în executare silită a deciziei civile nr. 589/R/19.12.2001 a Curții de Apel G., pentru recuperarea daunelor cominatorii de 50 lei pe zi, de la debitoarea S.C. M. B. S.A., aferente perioadei august 2003 – 20 iulie 2012.
Anterior, titlul executoriu fusese pus în executare de către B. T. Ș., care la data de 05.03.2012 l-a restituit creditoarei în original, cu mențiunea că ”nu s-a executat”.
În perioada 2001 – 2012, între părți au existat mai multe litigii având ca obiect „contestație la executare”, executarea silită fiind suspendată în mai multe rânduri.
Instanța de fond a apreciat că nu se poate reține că societatea creditoare ar fi stat în pasivitate în tot acest interval, întrucât s-a adresat în permanență executorilor judecătorești pentru a pune în executare silită titlul executoriu. De altfel, debitoarea a recunoscut că nu a executat obligația așa cum s-a prevăzut în hotărârea judecătorească, afirmând că a montat camera frig, dar într-un alt loc, cu acordul creditoarei, conform procesului – verbal încheiat la data de 14.06.2006, semnat de creditoare cu obiecțiuni.
A mai reținut instanța de fond că și prin sentințele civile nr. 4422/2005, nr. 3580/2006, nr. 4679/2006 și nr. 4756/2006, pronunțate de Judecătoria G. s-a respins excepția perimării executării silite. Aceeași soluție a fost adoptată și prin decizia civilă nr. 941/2007 a Tribunalului G., astfel încât a respins atât excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, cât și excepția perimării executării silite.
Pe fondul contestației, punerea în executare a daunelor cominatorii, instanța a reținut că potrivit art. 379 alin. 1 C.pr.civ., nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, arătând că o creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, precum și că o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă, cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Raportând definițiile legale mai sus redate la daunele cominatorii stabilite prin hotărârea care constituie titlul executoriu, instanța de fond a reținut că acestea nu au caracter de certitudine, astfel că executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al acestora.
Instanța de fond a reținut că daunele cominatorii reprezintă un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până la data când acesta își va îndeplini obligația asumată. Astfel, fără să reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor debitorului, aceste daune constituie totuși o modalitate de constrângere ce rezultă din amenințarea cu o asemenea executare, dacă debitorul nu-și execută de bună – voie obligația asumată, având astfel caracter provizoriu.
Rezultă că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorului la îndeplinirea obligației sale, astfel încât suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă și lichidă, concluzia care se impune fiind aceea că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daunele cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii.
A reținut prima instanță că în acest sens este și decizia nr. XX din 12.12.2005, pronunțată în recurs în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie conform căreia hotărârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilă de executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor interese dovedite.
Instanța de fond a reținut că sumele acordate cu titlul de daune cominatorii au doar aptitudinea de a realiza constrângerea în vederea executării obligației principale și că se cuvin creditorului numai în condițiile în care se stabilește neexecutarea în natură a obligației principale, respectiv existența unui prejudiciu rezultat din executarea cu întârziere, moment în care acestea sunt transformate de către instanța de judecată în daune interese compensatorii.
Instanța a apreciat că în interpretarea naturii juridice a daunelor cominatorii nu are relevanță data titlului executoriu, care este anterioară deciziei pronunțate de Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii, aceasta întrucât prin această decizie nu s-a realizat decât unificarea practicii judiciare existente la acel moment cu privire la daunele cominatorii, care sunt în esență o creație a doctrinei, punct de vedere împărtășit și de instanțele care au soluționat anterior contestațiile la executare dintre părți, în baza aceluiași titlul executoriu (sentința civilă nr. 6586/03.12.2003 a Judecătoriei G., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 147/2004 a Tribunalului G., sentința civilă nr. 4679/30.06.2006 a Judecătoriei G., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 941/ 03.10.2007 a Tribunalului G.). Din acest motiv, instanța a reținut că există autoritate de lucru judecat cu privire la acest aspect, în sensul că un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și aceiași cauză nu mai este cu putință, părțile litigiului trebuind să se supună celor statuate prin hotărâri judecătorești, deși ar exista și hotărâri contrare.
A mai arătat instanța de fond că, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis acționând ca o prezumție legală, absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, principiu care are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singura dată și, că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie sa fie contrazisă de o alta hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției asigură, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata ., solicitând admiterea recursului și în rejudecare, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare.
După o prezentare a situației de fapt, a cererilor depuse în fața primei instanțe și a măsurilor luate de aceasta, recurenta-intimata a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât încalcă forme de procedură prevăzute de art. 105 alin. 2 C.pr.civ., cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, este rezultatul interpretării eronate a actului dedus judecății, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, instanța nepronunțându-se asupra excepțiilor și mijloacelor de probă invocate.
A invocat recurenta-intimată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității depunerii în ședința publică din 20.09.2012 a precizărilor la contestația la executare, prin care s-au invocat apărări noi, având în vedere disp. art. 399 alin.2 și art. 401 C.pr.civ., precum și disp. art. 702 alin.3 NCPC.
Cu toate că excepția autorității de lucru judecat a fost invocată prin precizările din 20.09.2012, fiind astfel tardiv invocată, recurenta-intimată a arătat că este și neîntemeiată.
Astfel, chiar instanța de fond a admis că există și hotărâri contrare, dar nu a motivat de ce le-a înlăturat, în cauză prezentând relevanță sentința civilă nr. 4422/02.09.2005 a Judecătoriei G. și decizia nr. 478/R/02.10.2007 a Curții de Apel G., precum și că faptul că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în condițiile în care obiectul cererilor nu era același.
A reiterat recurenta-intimată argumentele invocate în fața instanței de fond, prin care a arătat că daunele cominatorii trebuie să se poată executa silit, fiind un mijloc de constrângere a debitorului în vederea executării unei obligații, iar cuantumul acestora a fost stabilit cu putere de lucru judecat (50 lei/zi de întârziere până la executarea obligației de a face) prin chiar titlul executoriu, fără a fi nevoie de o nouă intervenție a instanței.
A apreciat recurenta-intimată că erau aplicabile disp. art. 3711 alin.2 C.pr.civ., și nu cele dezlegate prin Decizia nr. XX/2005 a ICCJ, deoarece titlul executoriu fusese pronunțat în 2001 și pus în executare anterior pronunțării Deciziei nr. XX/2005, efectele acesteia urmând a se produce doar pentru viitor.
Recurenta-intimată a mai învederat că instanța de executare a analizat dacă titlul putea fi pus în executare când a încuviințat executarea silită, dacă s-ar accepta că nu se poate executa dispoziția referitoare la daunele cominatorii s-ar aduce atingerii autorității de lucru judecat, garanțiilor prevăzute de CEDO, precum și hotărârii judecătorești, contrar dispozițiilor art. 399 alin.3 C.pr.civ.
A invocat recurenta-intimată că daunele-interese reprezentând echivalentul prejudiciului care i-a fost produs depășesc oricum cu mult valoarea daunelor cominatorii executate silit, care nu au caracter reparatoriu, ci doar de mijloc indirect de constrângere prin care să se ajungă la o executare în natură din partea debitorului.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei (f. 5 dosar recurs, d.r.).
Intimata-contestatoare a formulat întâmpinare (f.23 d.r.), prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat intimata-contestatoare că excepțiile pe care le-a invocat la termenul din 20.09.2012 erau absolute, puteau fi invocate oricând, iar tardivitatea la care a făcut trimitere recurenta-intimată prin raportare la prevederile NCPC nu este aplicabilă, deoarece NCPC se aplică doar executărilor începute după ..
A apreciat intimata-contestatoare că în mod corect a făcut trimitere instanța de fond în motivarea soluției la Decizia nr. XX/2005 a ICCJ, care doar a unificat practica judiciară anterioară pronunțării ei, daunele cominatorii având doar caracter provizoriu, incert și nelichid, astfel încât hotărârile prin care s-a dispus obligarea la daune cominatorii nu pot fi puse în executare silită, fiind necesar ca pe calea dreptului comun în materia răspunderii civile să se stabilească suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării.
A invocat și că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în prezentul litigiu deoarece, precum și că prin procesul verbal din 06.03.2007 al B. Colt V. s-a închis poziția în registrul general pentru dosarul nr. 158/2002 cu mențiunea „Executat”.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr._/07.12.2012, pronunțată de Judecătoria G., Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele următoare:
Un prim aspect care se impune a fi lămurit în cauză este reprezentant de norma procedurală aplicabilă în cauză, având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza aplicând normele Codului de procedură civilă, iar recurenta-intimată . a invocat atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de recurs dispozițiile art. 712 alin.3 NCPC.
Date fiind dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, Tribunalul reține că, în cauză sunt incidente dispozițiile Codului de procedură 1865, sub incidența căruia au fost emise actele de executare contestate în cauză și sub incidența căruia a fost formulată și contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 09.08.2012.
Ca un prim motiv de recurs, a invocat recurenta-intimată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității invocării excepțiilor necompetenței teritoriale a instanței care a încuviințat executarea silită, prescripției dreptului de a cere executarea silită, perimării executării silite și autorității de lucru judecat, argumente care se subsumează motivului de recurs prevăzu la art. 304 pct. 5 C.pr.civ.
Instanța de recurs reține că excepțiile necompetenței teritoriale a instanței care a încuviințat executarea silită, prescripției dreptului de a cere executarea silită și perimării executării silite au fost invocate de intimata-contestatoare și au fost respinse de instanța de fond, astfel încât prin nepronunțarea asupra excepției tardivității invocării lor recurentei-intimate nu i s-a produs nicio vătămare care, în condițiile art. 105 alin.2 C.pr.civ., să aibă ca efect anularea hotărârii.
Totodată, chiar dacă instanța nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală, ci a analizat-o sub forma prezumției legale și absolute că o hotărâre judecătorească irevocabilă exprimă adevărul, recurenta-intimată nu poate invoca o eventuală vătămare procesuală pe care ar fi putut-o invoca doar partea adversă, cea care invocase excepția.
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., respectiv că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, instanța de recurs reține că argumentul recurentei – intimate referitor la faptul că instanța de fond a admis că există și hotărâri contrare celor reținute prin sentința civilă nr. 6586/03.12.2003 a Judecătoriei G., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 147/2004 a Tribunalului G., sentința civilă nr. 4679/30.06.2006 a Judecătoriei G., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 941/03.10.2007 a Tribunalului G., nu se încadrează în ipoteza prevăzută de textul normativ invocat.
Astfel, pentru ca o hotărâre să cuprindă motive contradictorii este necesar ca această contradicție să se regăsească între cele reținute în raționamentul judiciar reflectat în considerentele hotărârii și soluția adoptată prin dispozitiv. Dimpotrivă, soluția admiterii contestației la executare și anulării actelor de executare se justifică prin considerentele hotărârii, unde s-a reținut că daunele cominatorii reprezintă un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până la data când acesta își va îndeplini obligația asumată, fără să reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor debitorului, ci o modalitate de constrângere ce rezultă din amenințarea cu o asemenea executare, dacă debitorul nu-și execută de bună – voie obligația asumată.
Continuând raționamentul, rezultă că suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă și lichidă, astfel încât hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daunele cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii, în condițiile în care se stabilește neexecutarea în natură a obligației principale, respectiv existența unui prejudiciu rezultat din executarea cu întârziere.
Astfel, se observă că nu există nicio contradicție între aceste considerente și soluția adoptată prin dispozitiv, motivul de recurs fiind neîntemeiat.
Neîntemeiate sunt și criticile referitoare la interpretarea eronată a actului dedus judecății și aplicarea greșită a dispozițiilor legale de către instanța de fond, atât timp cât în mod corect aceasta a reținut că daunele cominatorii nu au caracter de certitudine, astfel că executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al acestora.
Faptul că instanța a stabilit inițial un cuantum de 50 lei pe zi de întârziere nu semnifică faptul că a determinat efectiv prejudiciul suferit, întrucât acesta se va determina de instanță numai după executarea obligației de către debitor.
Prin urmare, daunele cominatorii nu puteau fi stabilite de executorul judecătoresc, acestea având un caracter provizoriu, cuantumul lor reducându-se la limita prejudiciului încercat de creditor prin neexecutare, limită care putea fi stabilita doar prin hotărâre judecătorească, nu printr-un act de executare întocmit de executorul judecătoresc.
Cum executorul judecătoresc a întocmit actele de executare cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de lege privind executarea obligațiilor și în lipsa unei hotărâri judecătorești care să transforme, după regulile dreptului comun privitoare la răspunderea civilă, daunele cominatorii în daune compensatorii, actele de executare sunt nelegale, în privința sumei reprezentând daune cominatorii, instanța de fond pronunțând hotărârea cu aplicarea corectă a legii.
Instanța de recurs mai reține că împrejurarea că instanța de fond a reținut că există autoritate de lucru judecat cu privire la interpretarea naturii juridice a daunelor cominatorii, în sensul că un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și aceiași cauză nu mai este cu putință, deși ar exista și hotărâri contrare nu reprezintă decât o manifestare a efectului pozitiv al lucrului judecat, împrejurarea că acele hotărâri ar fi anterioare sau ulterioare celor menționate de instanța de fond neavând nicio relevanță, cât timp prin sentința civilă nr. 6586/03.12.2003, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr. 147/2004 a Tribunalului G., s-a stabilit în mod irevocabil că nu pot fi executate daunele cominatorii prevăzute de titlul creditorului pentru că nu sunt susceptibile de executare.
Mai mult, hotărârea invocată de recurenta-intimată, respectiv decizia nr. 44/19.01.2007 a Tribunalului G., reține în considerentele care justifică soluția adoptată, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4441/26.08.2004 a Judecătoriei G., completată cu sentința civilă nr. 7085/14.12.2004 a Judecătoriei G., ambele rămase definitive prin decizia civilă nr. 179/18.04.2005 a Tribunalului G., potrivit cărora daunele cominatorii nu se datorează.
Deși decizia nr. 44/2007 a fost anulată prin decizia civilă nr. 478/R din 02.2007 a Curții de Apel G., pronunțată în revizuire pe motiv de contrarietate de hotărâri, decizia civilă nr. 478/2007 a Curții de Apel G. a fost la rândul său modificată, în sensul respingerii cererii de revizuire a deciziei nr. 44/2007 a Tribunalului G. ca neîntemeiată, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3840/11.06.2008, astfel încât argumentul recurentei-intimate este nefondat, recursul său urmând a fi respins.
Cum în prezentul recurs, recurenta-intimată este partea căzută în pretenții, instanța de recurs o va obliga, la cererea intimatei-contestatoare, în condițiile art. 274 C.pr.civ., la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 2.500 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales (conform ordinului de plată nr. 2413/26.09.2013, f. 30 d.r.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata ., cu sediul în B., ., Complexul M. Hipodrom, în contradictoriu cu intimata-contestatoare ., cu sediul în B., ., împotriva sentinței civile nr._/07.12.2012 pronunțată de Judecătoria G. .
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. BenescuFlorin-L. N. D.-G. N. C. B.
Red.DGN/tehn.CB
Ex. 2/02.12.2013
Fond – G.N.C.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 15/2013.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 312/2013. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
