Ordin de protecţie. Decizia nr. 316/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 316/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 112/233/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL GALATI
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 316
Ședința publică din 22.03.2013
Președinte – M. M.
Judecător – A. B.
Judecător – L. B.
Grefier – N. J.
Ministerul Public este reprezentat de procuror I. I.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât T.
V. – P. AV.A. M. în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. I., împotriva sentinței civile nr. 817/01.02.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „ordin de protecție”.
La apelul nominal au răspuns pentru recurenta, personal și asistată de avocat A. M., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 13 dosar, și intimata-reclamantă, personal și asistată de avocat R. E., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 23 dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Tribunalul acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul recurentului-pârât arată că-și menține concluziile formulate la termenul de judecată anterior, în sensul admiterii recursului, casării hotărârii instanței de fond și admiterii în parte a acțiunii, urmând a fi înlăturat ordinul de restricție privind pe minori. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-reclamantei înțelege să mențină concluziile anterior arătate, în sensul respingerii recursului și menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Arată că instanța de fond a apreciat și analizat în baza înscrisurilor de la dosar necesitatea impunerii acestui ordin în ceea ce-l privește pe recurent. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului apreciază sentința civilă nr. 817/01.02.2013 a Judecătoriei G. ca fiind temeinică și legală. Arată că instanța de fond, din probele administrate, în mod corect a ajuns la concluzia că a fost exercitată violență asupra intimatei și copiilor, care impune luarea măsurilor de protecție.
Tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față,
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta T. I. a chemat în judecată pe pârâtul T. V., solicitând instanței să emită un ordin de protecție de 6 luni, prin care să dispună următoarele măsuri:
- evacuarea temporară a pârâtului din locuința familiei (G., ., . acesta este coproprietar;
- reintegrarea reclamantei și a copiilor în locuința familiei;
- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime față de victimă, față de copii și față de unitatea de învățământ a acestora;
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta;
- încredințarea copiilor minori către reclamantă.
În fapt, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 09.05.1998, iar din căsătorie au rezultat minorii S. și R., în vârstă de 8 și respectiv 14 ani.
În data de 14-15 august 2011, pârâtul a bătut-o cu pumnii și picioarele și a convins-o să se refugieze în casa fratelui său, după care a început să o urmărească și să îi trimită mesaje de amenințare pe telefonul mobil. Mai mult, a fost urmărită în Țiglina 3, în spatele Bisericii Sf. V. și agresată în stradă, motiv pentru care a formulat plângere la Secția 2 Poliție G., iar pârâtul a fost sancționat cu amendă.
A mai precizat reclamanta că urmare a acestei stări de fapt, a introdus acțiune de divorț, înregistrată sub nr._/233/2011 pe rolul Judecătoriei G., precum și că pârâtul este inculpat în Dosarul nr._ al Curții de Apel G., având ca obiect „constituire, aderare la grup infracțional și furt calificat”. De altfel, a susținut reclamanta că pârâtul a fost de patru ori în stare de arest de-a lungul anilor, iar în perioada 02.11._12 a fost privat de libertate ca urmare a unui mandat definitiv.
În data de 28 ianuarie 2012, pârâtul a fost liberat condiționat, a venit la domiciliu și a provocat scandal ca urmare a faptului că minorul a refuzat să îi deschidă ușa, iar atunci când a venit reclamanta, a bătut-o de față cu fiul său. Incidentul a determinat intervenția unui echipaj de jandarmi, iar pârâtul a fost sancționat contravențional.
Întrucât minorii plângeau pentru că le era frică de pârât, iar acesta a insistat că vrea să locuiască în apartament, a susținut reclamanta că s-a refugiat din nou la fratele său împreună cu copiii, care sunt speriați de prezența tatălui, în special cel mare care a asistat la multe incidente violente.
Astfel, apreciază reclamanta că deși pârâtul este tatăl copiilor și are dreptul de a trăi în imobil, trebuie să primeze interesul superior al copiilor, fiind nedrept ca aceștia să locuiască la rude, în timp ce pârâtul stă în imobil fără să fie preocupat de aceștia.
În drept, se întemeiază pe art.23 alin.1 lit. a, b, d, f, h și art.24 alin.1 din Legea nr.217/2003 și solicită proba cu acte și martori.
La cerere, au fost anexate în copie, formularul prevăzut în anexa Legii nr.217/2003, certificat de naștere . nr._ și respectiv NJ nr._, certificat de căsătorie . nr._, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3042/18.12.1998 la BNP C. I. (filele 8-16 dosar).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca nefondată.
În fapt, a susținut pârâtul că deși într-adevăr, în prezent, părțile se află în proces de divorț, motivele sunt legate de lipsurile financiare, practic fiind singurul care aducea venituri în casă, în timp ce soția sa nu a muncit niciodată. În acest context, este adevărat că a fost condamnat pentru furt, dar faptele sale au fost determinate de necesitatea de a supraviețui și nu au presupus violență.
De asemenea, a susținut pârâtul că deși reclamanta a făcut referire la unele certificate medico-legale, în realitate cel din data de 03.01.2013, arată că aceasta nu prezintă urme de lovituri. Celelalte două certificate medico-legale atestă faptul că reclamanta prezintă urme de violență, dar nu pot stabili că acestea se datorează pârâtului. De altfel, chiar dacă s-ar putea stabili că au fost provocate de către pârât, acestea nu justifică admiterea cererii față de perioada de timp care a trecut (aproximativ un an și jumătate).
A mai precizat pârâtul că în mod nejustificat, reclamanta solicită evacuarea sa din imobilul bun comun. În fapt, la data de 28.12.2012, când a dorit să meargă acasă, a constatat că yala fusese înlocuită, iar reclamanta, care se afla în casă a refuzat să-i deschidă și a sunat la 112, întrucât aveau discuții în contradictoriu pentru că nu dorea să-i permită să-și vadă copiii. A susținut pârâtul că a fost amendat pentru că a tulburat liniștea și ordinea publică, iar nu pentru că ar fi amenințat-o pe reclamantă, iar decizia de a părăsi locuința împreună cu minorii, i-a aparținut acesteia. În plus, aceasta a mai locuit o perioadă cu minorii la fratele său, chiar și în perioada în care pârâtul era închis și apartamentul comun era liber.
P. urmare, apreciază pârâtul că se impune respingerea cererii, întrucât reclamanta nu a dovedit necesitatea evacuării sau ruperii legăturilor cu minorii, mai ales că a avut o relație bună cu aceștia până în octombrie 2012 când reclamanta le-a interzis să-i mai vorbească. În ceea ce privește reintegrarea reclamantei și a minorilor în locuință, aceștia se pot întoarce oricând, întrucât au părăsit domiciliul de bună-voie.
În drept, se întemeiază pe art.115 și următoarele Cod proc.civ.
Pe parcursul judecății, s-a administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii C. D. și C. I. .
De asemenea, instanța a solicitat relații cu privire la conflictele existente între părți de la Secția 2 Poliție, P. și Inspectoratul de Jandarmi Județean G. (filele 28-29, 34-50 dosar).
P. sentința civilă nr. 817/01.02.2013 a Judecătoriei G. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T. I. în contradictoriu cu pârâtul T. V..
S-a dispus emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului, pe o durată de 6 (șase) luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv data de 01.02.2013, instituind următoarele măsuri:
- dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în G., ., .;
- dispune reintegrarea reclamantei și a minorilor T. S., născut la data de 18.02.1999, și T. R., născut la data de 16.03.2005, în imobilul situat în G., ., .;
- dispune ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamantă, față de copiii minori ai părților, T. S. și T. R., precum și față de locuința acestora situată în G., ., ., față de locul de muncă al reclamantei, respectiv . G., situat în ., . de unitățile de învățământ ale copiilor minori, respectiv Școala nr.42 „Sfinții Împărați” G.;
- dispune interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta;
- dispune ca autoritatea părintească asupra minorilor T. S., născut la data de 18.02.1999, și T. R., născut la data de 16.03.2005, să fie exercitată exclusiv de către reclamantă;
- stabilește domiciliul minorilor la reclamantă.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
S-a reținut în motivarea hotărârii că, în fapt, conform certificatului de căsătorie . nr._ (fila 15 dosar), părțile s-au căsătorit la data de 09.05.1998, iar din căsătorie au rezultat minorii T. S., născut la data de 18.02.1999 și T. R., născut la data de 16.03.2005 (certificat de naștere . nr._ și respectiv NJ nr._).
De asemenea, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3042/18.12.1998 la BNP C. I., părțile dețin în proprietate imobilul situat în G., ., ..
Din probele administrate în prezenta cauză, instanța reține că pârâtul are un comportament violent fizic și verbal față de soție, în sensul că provoacă scandaluri, a amenințat-o și a lovit-o pe aceasta, motiv pentru care în prezent, reclamanta s-a mutat la fratele ei împreună cu minorii.
Astfel, din declarația martorei C. D., a rezultat că s-a întâmplat de multe ca pârâtul să o lovească pe reclamantă, atât înainte de introducerea acțiunii de divorț cât și după acest moment. În plus, acesta a amenințat-o atât pe soție cât și familia acesteia, aspecte care sunt cunoscute de vecini, dar tuturor le este frică să vină ca martori.
De asemenea, a precizat martora că știe de la fiul cel mare al părților, că la data de 28.12.2012, pârâtul a venit la domiciliu, iar copilul a refuzat să deschidă ușa. Ulterior, când a venit și reclamanta acasă, pârâtul a provocat scandal pe scară și a lovit-o de față cu minorul.
Aceste susțineri au fost confirmate și prin procesul-verbal de contravenție . nr._ (fila 29 dosar), din care rezultă că la data de 28.12.2012, pârâtul a fost amendat pentru că sub pretextul că a găsit yala apartamentului schimbată, a amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, numita T. I..
Instanța nu a putut reține susținerile pârâtului în sensul că a fost sancționat contravențional pentru tulburarea liniștii publice, iar nu pentru violență împotriva reclamantei, câtă vreme din procesul-verbal de contravenție, rezultă că în concret, tulburarea liniștii publice, s-a produs în cadrul unui conflict în care și-a amenințat soția cu acte de violență.
Instanța a constatat că într-adevăr, din certificatul medico-legal nr.4/03.01.2013 eliberat de Serviciul Clinic de Medicină Legală G. (fila 58), rezultă că reclamanta nu prezintă leziuni de violență. Din această perspectivă, instanța nu poate reține susținerile acesteia în sensul că în cuprinsul certificatului, se menționează că s-a prezentat la data de 29.12.2012, acuzând „cefalee de mare intensitate, tremur generalizat, agitație senzație de frică postagresiune”, câtă vreme în cuprinsul concluziilor medicului legist, s-a arătat expres că acuzele subiective algice nu prezintă relevanță medico-legală.
Totuși, instanța a apreciat că lipsa leziunilor de violență nu este suficientă pentru înlăturarea celorlalte probe care atestă împrejurarea că reclamanta a fost lovită de pârât (declarația martorei C. D., coroborată și cu procesul-verbal de contravenție . nr._), câtă vreme există posibilitatea unei agresiuni fizice și fără producerea unor leziuni traumatice care să poată fi constatată medical.
Mai mult, tot martora C. D. a precizat că și în anul 2011, reclamanta a fost agresată de pârât în curtea școlii, atunci când a mers să ia copilul, pentru că soțul său aflase de acțiunea de divorț.
Aceste împrejurări au fost confirmate și prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 09.07.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria G., prin care pârâtul a fost sancționat cu amendă administrativă în cuantum de 1000 lei. S-a reținut în cuprinsul ordonanței, că la data de 14/15.08.2011, acesta a lovit-o pe soția sa în domiciliul comun, pentru că a refuzat să-i dea telefonul mobil personal, iar ulterior, după ce aceasta a plecat la fratele său împreună cu copiii, i-a trimis mai multe mesaje de amenințare. De asemenea, s-a mai reținut că la data de 04.10.2011, a agresat-o din nou pe soția sa, în zona Bisericii „Sf. V.”, în timp ce aceasta mergea să ia copilul de la grădiniță.
În același sens, instanța a avut în vedere mențiunile certificatelor medico-legale nr.1177/23.08.2011 și respectiv nr.1434/05.10.2011 eliberate de Serviciul Clinic de Medicină Legală G. (filele 59-60), în care se arată că reclamanta prezenta leziuni traumatice ce puteau fi produse prin lovire și care pot data din 15.08.2011 și respectiv 04.10.2011.
Pe de altă parte, pârâtul nu a putut avansa probe concrete în combaterea susținerilor reclamantei și a probelor prezentate de aceasta.
Astfel, martorul C. I., audiat la propunerea pârâtului, nu a putut relata nici un fel de împrejurări care să infirme susținerile reclamantei și cele rezultate din procesul-verbal de contravenție și ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, limitându-se la a preciza că pârâtul nu este o persoană violentă. Totuși, aceste susțineri sunt insuficiente, în contextul în care martorul nu este o persoană foarte apropiată soților, a arătat expres că nu o cunoaște pe reclamantă foarte bine, și nu cunoaște nimic despre incidentul din 28.12.2012.
În aceste condiții, chiar dacă într-o perioadă anterioară, în anul 2011, pârâtul ar fi avut într-adevăr o relație mult mai bună cu familia (inclusiv cu minorii, după cum a precizat martorul), este evident că ceste împrejurări s-au schimbat, cel puțin din august-octombrie 2011, când au avut loc incidentele pentru care a fost sancționat administrativ.
P. urmare, instanța a reținut că pârâtul a avut un comportament violent față de soție, violențe la care au asistat și minorii, de natură să inducă acestora o stare de temere, care justifică împrejurarea că au preferat să părăsească domiciliul comun.
Instanța nu poate reține apărările pârâtului în sensul că de la momentul eliberării certificatelor medico-legale din anul 2011, a trecut o perioadă mare de timp (aproximativ un an și jumătate), astfel încât, chiar dacă faptele imputate de reclamantă ar fi reale, în prezent, nu s-ar mai justifica admiterea cererii.
Dimpotrivă, în condițiile în care pârâtul a mai fost violent și anterior, iar agresiunile au fost reluate imediat după liberarea sa condiționată la data de 28.12.2012, se poate constata un caracter de constanță a acestui comportament, de natură să îi sporească gravitatea.
Astfel, instanța a reținut că ultimele violențe datează din 04.10.2011 (perioada imediat anterioară încarcerării pârâtului în 02.11.2012) și în prima zi de liberare condiționată a acestuia (28.12.2012). Practic, din chiar momentul în care pârâtul a fost pus în libertate, reclamanta a fost supusă unor noi acte de violență, ceea ce denotă o periculozitate cu atât mai ridicată a pârâtului, putându-se concluziona că sancțiunea anterioară nu l-a determinat să își corijeze comportamentul.
Analizând cererea formulată prin prisma textelor de lege anterior menționate, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată, în condițiile în care se constată că reclamanta a fost victima unor violențe verbale și fizice din partea pârâtului, violențe la care au asistat uneori și minorii.
Instanța a apreciat că acest comportament al pârâtului este în măsură să creeze o stare de pericol pentru integritatea fizică și psihică atât a reclamantei cât și a minorilor, astfel încât se impune emiterea unui ordin de protecție, prin care pârâtul să fie obligat la păstrarea unei distanțe minime de 100m față de reclamantă, față de minori, față de locul de muncă al reclamantei, respectiv . G., situat în ., ., și față de unitățile de învățământ ale copiilor minori, respectiv Școala nr.42 „Sfinții Împărați” G.. De asemenea, urmează a se interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta
De asemenea, având în vedere că atitudinea pârâtului a determinat obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de reclamantă, minori și locuința acestora, instanța a apreciat oportun ca pentru aceeași perioadă de 6 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, autoritatea părintească asupra minorilor T. S. și T. R. să fie exercitată exclusiv de către reclamantă. De asemenea, pentru aceeași perioadă, va stabili locuința minorilor la reclamantă.
În ceea ce privește cererea de evacuare a pârâtului din locuința comună și reintegrare a reclamantei împreună cu minorii, instanța a apreciat că este întemeiată, motiv pentru care a respins-o.
În concret, instanța a avut în vedere împrejurarea că deși într-adevăr, aceștia nu au fost alungați din domiciliu, astfel cum s-a arătat și anterior, plecarea acestora a fost determinată de provocarea unui nou scandal și violențele exercitate de către pârât în data de 28.12.2012. Astfel, întrucât pârâtul a mai avut și anterior un comportament violent în familie, este evident că noul incident este în măsură să creeze un sentiment de insecuritate atât reclamantei cât și minorilor, care face imposibilă conviețuirea acestora.
Or, în aceste condiții, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorilor să aibă posibilitatea efectivă de a se întoarce în casa în care au trăit până în prezent, ruperea lor de acest mediu putând acționa ca un nou factor de destabilizare, cu atât mai puternic cu cât aceștia sunt deja afectați de tensiunile din familie și comportamentul tatălui.
În acest context, instanța nu poate reține susținerile pârâtului în sensul că inclusiv în perioadele în care acesta a fost în detenție, reclamanta a preferat să locuiască împreună cu minorii la fratele ei, deși apartamentul comun era liber.
Aceste susțineri au avut la baza adresa nr.734/19.01.2012 eliberată de Primăria Municipiului G., conform căreia în urma deplasării în teren, nu a fost găsită nici o persoană în imobilul părților, iar din discuțiile cu doi vecini, a rezultat că reclamanta și minorii s-au mutat în luna iulie 2011 în Țiglina 1, la un frate.
Totuși, aceste împrejurări au fost combătute prin declarația martorei C. D., care a precizat că într-adevăr, reclamanta a fost plecată o perioadă în Italia, pentru a-și căuta un loc de muncă, lăsând copiii în grija unei persoane pe care o plătea.
Astfel, instanța nu poate reține că reclamanta și copiii ar fi părăsit efectiv domiciliul comun, găsindu-și o altă locuință, astfel că se impune respingerea cererii. De altfel, faptul că o anumită perioadă de timp în anul 2011, reclamanta ar fi locuit în altă parte este oricum lipsită de relevanță, din moment ce ulterior, a revenit în imobil și locuia efectiv acolo la momentul incidentului din 28.12.2012 (aspect necontestat în cauză).
P. urmare, se impune evacuarea pârâtului și reintegrarea reclamantei împreună cu minorii în locuința familiei.
Față de toate aceste considerente, în scopul înlăturării oricărui risc, a apreciat că se impune emiterea unui ordin de protecție pentru o perioadă de 6 (șase) luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul T. V., nemulțumit de modul în care instanța a interpretat și aplicat dispozițiile Legii nr. 217/2003, dar și ansamblul probator administrat în cauză.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea în parte a acțiunii, urmând a fi înlăturat ordinul de restricție în ceea ce-i privește pe minori.
Intimata-reclamantă, prin întâmpinarea depusă la doar, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Verificând legalitatea sentinței civile nr. 817/1.02.2013 pronunțată de Judecătoria G., prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 ind. 1 C., instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Din probele administrate în cauză, corect evaluate de prima instanță, rezultă că, pe fondul acțiunii traumatizante de divorț, pârâtul a exercitat acte de violență verbală și de violență fizică împotriva fostei sale soții, reclamanta T. I., specifice conceptului de violență în familie, așa cum este definit prin art. 3 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Actele de violență exercitate de pârât, asupra reclamantei, soția sa, au fost dovedite cu certificate medico legale eliberate acesteia de Serviciul Clinic de Medicina Legala G. pentru care acesta a avut nevoie de 1-2 zile îngrijiri medicale, care se coroborează cu declarațiile celor doi martori audiați în cauză și cu reclamațiile pe care reclamanta le-a depus la Politia Municipiului G. si la P. de pe lângă Judecătoria G..
Aceste manifestări ilicite ale pârâtului recurent creează reclamantei statutul de victimă a violenței în familie și, în virtutea acestei calități, are dreptul, potrivit art. 6 din Legea nr. 217/2003, la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private și este îndreptățită, potrivit art. 23 din aceeași lege, să beneficieze de ordinul de protecție constând în măsurile și interdicțiile pe care prima instanță le-a luat împotriva pârâtului recurent cu privire la interzicerea pe o durată de 6 luni de a intra în apartamentul în care s-a dispus reintegrarea reclamantei si a celor doi copii minori, de a se apropia de reclamantă la o distanță mai mică de 100 m și de a avea contact cu aceasta.
Tribunalul apreciază că, prin măsura luată de prima instanță de a interzice pârâtului să intre în apartamentul în care locuiește reclamanta, nu se încalcă sau limitează dreptul acestuia de a avea legături personale cu copiii lui, încuviințate prin hotărârea judecătorească, deoarece exercitarea acestui drept nu se realizează în apartamentul respectiv .
Pe fondul relațiilor conflictuale dintre foștii soți concretizate în comportarea violentă a recurentului față de intimată, tribunalul apreciază că măsurile luate de prima instanță sunt juste și nu afectează cu nimic demnitatea, deoarece această măsuri poate ajuta la normalizarea relațiilor dintre foștii soți.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 312 c. proc civ se impune respingerea recursului ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DEDICE
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul-pârât T. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet individual de avocatură „A. M.” din G., . (la Baroul G.) împotriva sentinței civile nr.817 pronunțată în 01.02.2013 de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. I., cu domiciliul în mun. G., ., ..
Ia act că nu se solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. M. A. B. L. B. N. J.
Red. MM
Tehnored. NJ/2ex./26.06.2013
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 950/2013.... | Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 1460/2013.... → |
|---|
