Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 950/2013. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 950/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 203/838/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2949
DECIZIE CIVILA Nr. 950/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător R. G. F.
Judecător A. F.
Grefier L. C.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului promovat de pârâtul F. G. în contradictoriu cu intimat F. E. C. (la fam V. T.), autoritate tutelară P. S., autoritate tutelară P. INDEPENDENȚA, având ca obiect stabilire program vizitare minor .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2013 când Tribunalul, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 17.10.2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 28.01.2013 sub nr._, reclamanta F. E. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. G. încuviințarea de a avea legături personale cu minorul F. A. S..
În motivarea cererii, reclamanta arată este căsătorită cu pârâtul, iar din această relație a rezultat minorul F. A. S., aflat în grija pârâtului, din luna februarie 2012. Întrucât pârâtul nu îi permite să își viziteze fiul, reclamanta solicită stabilirea unui program de vizitare a minorului, cu posibilitatea de a-l lua la domiciliul acesteia.
În drept, cererea este motivată prin invocarea dispozițiilor art. 401 C.civ.
A fost achitată taxa de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Legal citat, pârâtul F. G. a formulat întâmpinare, prin care arată că se opune admiterii cererii, a invocat excepția inadmisibilității cererii, motivând că, prin sentința civilă nr. 56/2013, locuința minorului a fost stabilită la domiciliul reclamantei și astfel, are alte mijloace juridice de valorificare a dreptului, susținând și că cererea a rămas fără obiect.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și 118 C.pr.civ.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și a dispus din oficiu efectuarea anchetei sociale la domiciliile părților.
Prin sentința civilă nr. 280/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea și a stabilit în favoarea reclamantei un program de vizitare al minorului până la soluționarea acțiunii de divorț ce formează obiectul dosarului nr._ pe rolul Judecătoriei Liești, următorul program pentru legături personale, cu posibilitatea reclamantei de a-l lua pe minorul F. A. S. cu sine: până la începerea anului școlar din ciclul primar de învățământ, în timpul vacanțelor stabilite pentru grădinițele ce aparțin statului (autorităților locale), pe o perioadă de până la două săptămâni pe lună, iar pe perioada școlară, în timpul vacanțelor școlare semestriale, iar pe perioada vacanței școlare de vară, din 20 iulie până la 20 august a fiecărui an.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în fapt, reclamanta este mama minorului F. A. S., născut la 24.06.2007, după cum reiese din certificatul de naștere al minorului, iar reclamanta și pârâtul au divorțat și minorul a fost încredințat reclamantei spre creștere și educare (sentința civilă nr. 56/2013 a Judecătoriei Liești, apelată).
În drept, în privința legăturilor personale ale părintelui cu un copil al său există o regulă și o excepție. Regula este că părintele are dreptul să păstreze relații personale cu minorul, iar excepția este că dreptul părintelui poate fi restrâns, dacă există motive temeinice.
S-a reținut că regula este expres prevăzută de Constituția României prin art. și art.48 alin.1, norme care sunt reflectarea în dreptul intern a principiului internațional recunoscut, stabilit expres de art. 8 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare Convenția Europeană a Drepturilor Omului), că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie.
Legislația României detaliază principiul, adaptându-l la diferitele situații de fapt care pot apărea în practică. Astfel, art. 401 din Codul familiei stabilește că părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta. Textul de lege este aplicabil și în situația când minorul are domiciliul, chiar provizoriu, la unul dintre părinți, care nu permite stabilirea legăturilor dintre minor și celălalt părinte.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede, în art.14 alin.1, dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții săi. Se poate constata aici o corelație, dreptul la relații personale aparține atât părintelui, cât și copilului.
În ceea ce privește excepția, s-a reținut că este de asemenea prevăzută cu caracter general în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, potrivit paragrafului 2 al art. 8 al Convenției stabilește că nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea dreptului la viață de familie decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Există diferite prevederi în dreptul intern care constituie astfel de excepții. De exemplu, art. 508, 509 C.civ. reglementează condițiile decăderii părintelui din drepturile părintești, art. 64 alin.1, lit. d C.pen. prevede pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești. Evident, reclamanta nu se află în nici una dintre aceste situații, decădere sau condamnare penală.
Cum Convenția Europeană a Drepturilor Omului este direct aplicabilă și are prioritate față de dreptul intern, potrivit art. 11 și 20 din Constituția României, instanța a ținut seama, pentru soluționarea cauzei de față, de prevederile acesteia.
O eventuală hotărâre a instanței de față care să limiteze dreptul reclamantei de a avea legături personale cu minorul, ar reprezenta o ingerință în viața de familie a reclamantei, de aceea trebuie verificate cu strictețe condițiile Convenției. Orice greșeală de apreciere poate antrena răspunderea statului român pentru nerespectarea dreptului la viața de familie (a se vedea, de exemplu, cauza Ignaccolo-Zenide contra României soluționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2000).
Condițiile pe care instanța este datoare să le verifice sunt: prevederea în lege a ingerinței; necesitatea într-o societate democratică; urmărirea unuia dintre scopurile limitativ enumerate(respectiv, securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora).
Condiția prevederii în lege s-a apreciat că este îndeplinită, deoarece orice decizie referitoare la un copil este subsumată interesului superior al acestuia. Principiul interesului superior al copilului este expres prevăzut de lege, anume art. 2 și 6 lit. a din Legea nr. 272/2004. Dacă, așadar, interesul superior al minorului o impune, dreptul reclamantei de a avea legături personale cu aceasta poate fi restrâns.
S-a reținut că este de asemenea îndeplinită și condiția necesității într-o societate democratică, pentru că grija pentru bunăstarea copiilor este o caracteristică a unei astfel de societăți, iar grija aceasta se poate manifesta inclusiv prin limitarea dreptului părinților de a păstra legătura cu minorii, dacă împrejurările concrete o impun.
Instanța a considerat că, din felul cum a fost formulată acțiunea, dreptul reclamantei, ca mamă, nu prejudiciază dreptul pârâtului, ca tată, de a avea legături personale cu minorul, iar libertatea minorului nu este afectată de întâlnirile cu reclamanta.
Rezultă că instanța, putea restrânge dreptul reclamantei de a avea legături personale cu minorul numai dacă întâlnirile celor doi ar putea să îl prejudicieze pe minor din punctul de vedere al sănătății sau al moralei.
Instanța a analizat dacă vârsta minorului poate fi un impediment pentru luarea acesteia de către reclamant la domiciliul său.
Minorul F. A. S. este născut la 24.06.2007, deci era în vârstă de aproape 6 ani la data pronunțării prezentei hotărâri. La această vârstă, un copil normal dezvoltat, astfel cum rezultă că este minorul, poate merge și se poate exprima prin cuvinte arătând care sunt nevoile sale imediate (nevoi de hrană, de îmbrăcăminte, etc.). Deci există o relaționare relativ ușoară cu acesta. Așadar, minorul se poate afla pentru anumite perioade de timp la distanță de tatăl său, bineînțeles în măsura în care acceptă acest lucru. Este adevărat, perioada pe care o solicită reclamanta poate părea lungă, dar cel care va stabili timpul concret în care va sta doar cu reclamanta este minorul. Astfel, dacă pe parcursul acestei perioade va solicita să plece sau să își vadă tatăl, mama nu va avea altă metodă de a liniști copilul decât ducându-l la acesta. O astfel de cerere este de altfel de așteptat la începutul aplicării programului de vizitare dar, în timp, pe măsură ce copilul se va obișnui, se poate ajunge la situația egalității dintre părinți (în mod ideal, întrucât părinții au drepturi egale în privința copiilor lor minori, ar trebui ca un copil să petreacă jumătate din timpul său cu fiecare părinte).
În concluzie, instanța a reținut că nu există pericolul ca minorul să fie prejudiciat din punctul de vedere al sănătății sau al moralei de relațiile personale cu reclamanta.
Cum nu este îndeplinită condiția impusă de art. 8, paragraful 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în sensul existenței unui scop legitim, instanța concluzionează că nu se poate restrânge dreptul reclamantei la a avea relații personale cu minorul.
În consecință, instanța a admis cererea reclamantei, a stabilit un program de vizitare al minorului și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 280/13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Liești a declarat recurs în termen legal pârâtul F. G..
În motivarea cererii, a arătat că minorul nu vrea să meargă la mama sa, întrucât l-ar fi bătut. Mai arată că după ce minorul a stat la domiciliul actual al mamei, i-a povestit că actualul concubin al acesteia este violent și o bate pe mama sa, dar și pe el.
Mai arată că mama sa nu poate avea grijă de minor întrucât este însărcinată, nu are un domiciliu stabil.
În prezent minorul merge la un logoped și este înscris în grupa pregătitoare la Școala Generală nr. 2.
În drept, cererea nu a fost motivată.
A fost achitată taxa de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Legal citată intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru a formula apărări.
În calea de atac nu s-a administrat nici o probă.
Verificând legalitatea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Liești prin prisma motivelor de recurs, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că din căsătoria părților a rezultat minorul F. A.-S., născută la data de 24.06.2007, astfel cum reiese din certificatul de naștere al acestuia(fila 4 dosar fond).
Părțile sunt în proces de divorț, iar din luna februarie 2012 minorul se află în îngrijirea tatălui, astfel cum reiese din referatul de anchetă socială întocmit de P. Comunei Independența(fila 17 dosar fond).
În ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile în cauză, în materia stabilirii unui program de vizitare, instanța reține că se aplică Noul Cod Civil, potrivit art. 5 alin. 2 și art. 39 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil.
Instanța de fond în mod corect a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 401 C.civ., în sensul că este recunoscut dreptul de a avea legături personale cu minorul părintelui care este separat de copilul său.
Instanța reține că acest drept este conferit de lege și nu poate fi restrâns decât în situația în care nu este în interesul copilului și în conformitate cu art. 262 al.2 C.civ., instanța urmează să țină cont doar de interesul copilului.
Ca urmare, instanța era obligată să dea eficiență dreptului intimatei-reclamante de a avea legături personale cu minorul într-o variantă care să satisfacă și interesele acestuia.
Legăturile minorului cu cei doi părinți trebuiesc raportate la art. 262 C.civ., potrivit cu care ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copii lor minori.
Ca urmare cei doi părinți au drepturi egale în ceea ce privește modul în care înțeleg să se implice în creșterea, educarea copilului inclusiv în ceea ce privește relațiile afective.
Între părinți nu se poate stabili o ierarhie și, câtă vreme integritatea psihică și fizică a copilului nu a fost pusă în pericol, dreptul părintelui de a-și vizita copilul nu poate fi limitat.
Raporturile copilului cu părinții săi trebuie încurajate și detașate de eventualele resentimente generate de separarea foștilor soți. Fiecare părinte are obligația morală de a permite celuilalt părinte să se implice în viața copilului său și are obligația morală să educe copilul în sensul ideii de familie și de respect față de ascendenții săi, principii care se vor regăsi și în viitoarea familie a copilului.
Potrivit acestor principii, în cazul de față, instanța reține că dreptul intimatei-reclamante de a avea legături personale cu minorul nu poate fi contestat, iar recurentul-pârât are obligația să coopereze în favoarea intimatei-reclamante pentru vizitarea fiului său, pentru a întări relația copilului cu mama sa.
Critica sentinței civile atacate vizează faptul că mama și concubinul ar avea un comportament violent, că aceste aspecte au fost relatate de către minor când a revenit la domiciliu de la mamă, că minorul refuză să mai meargă la mama sa. Însă, instanța reține că sunt simple afirmații ale recurentului-pârât care nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Nici susținerea că intimata-reclamantă nu ar avea condiții de creștere și educare nu poate fi avută în vedere, întrucât din concluziile referatului de anchetă socială întocmit la actualul domiciliu, instanța reține că mama prezintă condiții adecvate minorului(file 22, 23 dosar fond). Prin urmare, doar prin stabilirea unui program de vizitare rezonabil se poate asigura posibilitatea mamei de a petrece un timp util cu fiul său și de a crea legătura afectivă specifică relației de rudenie dintre ei, în condițiile în care intimata-reclamantă și-a exprimat această dorință. În aceste condiții, este în interesul minorului ca intimata-reclamantă să exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul la domiciliul său prin stabilirea unui program de vizitare mai amplu.
Mai mult, în temeiul art. 8 CEDO, instanța, dar și recurentul-pârât sunt obligate să permită mamei să se implice în mod activ și pozitiv în viața fiului său, iar o soluție contrară, ar aduce atingere acestui drept fundamental.
În consecință, față de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., tribunalul apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul promovat de pârâtul F. G. domiciliat în . în contradictoriu cu intimat F. E. C. (la fam V. T.), domiciliata în ., autoritate tutelară P. S., . autoritate tutelară P. INDEPENDENȚA, . având ca obiect stabilire program vizitare minor .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.10.2013.
PREȘEDINTE,JUDECATOR,JUDECATOR,
M. AlexaRobert G. FloreaAngela F.
GREFIER,
L. C.
Red.M.A.
CL/2 ex.
16.12.2013
Fond: O.S.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1931/2013.... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 316/2013. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
