Pretenţii. Decizia nr. 354/2013. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 354/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1004/316/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIE CIVILĂ Nr. 354/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. B.

Judecător C. R. M.

Judecător E. M.

Grefier L. C.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul N. V., în contradictoriu cu intimatul-pârât C. C., împotriva sentinței civile nr. 245/05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.B. în Dosar nr._, având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.03.2013 când Tribunalul având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 4.04.2012.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg. B., jud. G., reclamantul N. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. C. obligarea acestuia la plata sumei de 80.000 lei și penalitățile de întârziere aferente calculate începând cu data de 01.01.2009 și până la data de 26.05.2011, precum și suma de 5.000 dolari SUA.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat că a cumpărat terenuri arabile pentru care a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare pe raza comunei Vîrlezi, printre care a cumpărat și pârâtul.

Se mai arată că pârâtul C. C. i-a solicitat reclamantului bani pentru a definitiva contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică, astfel că reclamantul a preluat toate cheltuielile privind taxele cadastrale, taxe și timbre pentru acțiunile judecătorești aferente antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate de C. C..

De asemenea, reclamantul a arătat că pârâtul nu i-a returnat banii cheltuiți și la data de 08.04.2011 acesta i-a făcut o ofertă de vânzare a unor terenuri la prețul de 600 euro/ha, ofertă pe care a fost nevoit să o accepte de fapt; astfel, prin reprezentant, a dispus întocmirea actelor și tot prin același reprezentant i-a mai plătit în avans pârâtului suma de 5.000 euro.

A mai susținut reclamantul că pârâtul nu s-a mai prezentat ulterior la notariat pentru a încheia tranzacția, ceea ce a determinat promovarea prezentei acțiuni.

În vederea satisfacerii ulterioare a pretențiilor deduse judecății în prezenta cauză, reclamantul a solicitat „blocarea” eliberării sentințelor civile pronunțate în dosarele Judecătoriei Tg. B. prin care se ceruse pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat administrarea probei cu acte.

În drept nu și-a întemeiat acțiunea.

La termenul de judecată din data de 20.06.2011 reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul că acțiunea principală este o acțiune în constatare prin care în baza disp. art. 1073 și urm. cod civil și a ofertei comunicată de pârât la data de 08.04.2011 să se dispună transferul dreptului de proprietate de la pârât către reclamant a suprafeței de 42 ha teren arabil aflat pe raza comunelor Vîrlezi, Smulți și Bălăbănești, jud. G., și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii modificatoare s-a arătat de către reclamant că a efectuat cheltuieli în sumă de 80.000 lei pentru pârât, cheltuieli reprezentând intabularea terenurilor agricole în suprafață de 42 ha achiziționate de pârât prin antecontracte de vânzare-cumpărare, taxe judiciare, certificate de sarcini și impozite ce au fost achitate tot de reclamant pentru pârât.

De asemenea, reclamantul a mai arătat că i-a mai achitat pârâtului suma de 6.000 euro în contul suprafeței de 84.700 m.p. teren arabil în extravilanul comunei Vîrlezi, pentru care acesta deținea antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 539/2008 ulterior sentinței civile nr. 996/05.10.2010.

De asemenea, reclamantul a arătat că sumele pe care i le-a plătit pârâtului au fost recunoscute prin oferta din data de 08.04.2011 prin care acesta i-a oferit spre vânzare 308.500 m.p. teren arabil la prețul de 600 euro/ha și pentru care i-a mai plătit un avans de 5.000 dolari prin reprezentantul său și pentru care s-a încheiat o chitanță sub semnătură privată.

Arată reclamantul că pârâtul nu și-a respectat promisiunea din ofertă și nu s-a mai prezentat la notariat pentru perfectarea actelor de vânzare-cumpărare a terenurilor ofertate.

În drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe disp. art. 1073 Cod civil și art. 111 Cod procedură civilă.

În dovedire a depus la dosarul cauzei încheierea de certificare 3395/11, notificare, chitanță sub semnătură privată, ofertă, tabele.

Tot la termenul de judecată din 20.06.2011 pârâtul a depus întâmpinare la cererea introductivă prin care a invocat pe cale de excepție necompetența Judecătoriei Tg.B. raportat la domiciliul pârâtului din județul V., excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului, excepția de netimbrare și excepția prematurității introducerii cererii, iar pe fond a solicitat să se precizeze acțiunea în sensul de a se arăta exact suma solicitată și temeiul penalităților de întârziere.

Având în vedere că la acel termen de judecată reclamantul și-a modificat acțiunea, pârâtul a solicitat termen pentru a lua cunoștință de acțiunea modificată și de a depune o nouă întâmpinare.

La termenul de judecată din 19.09.2011 pârâtul a formulat întâmpinare la acțiunea modificată.

P. întâmpinare pârâtul arată că renunță la excepțiile invocate în întâmpinarea depusă la termenul de judecată din 20.06.2011 și invocă numai excepția de netimbrare a acțiunii modificate.

Pe fondul cauzei susține pârâtul că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru încheierea unei convenții, respectiv nu există consimțământul valabil, lipsește obiectul determinat și lipsa totală a obiectului prestației cumpărătorului, respectiv prețul vânzării.

Arată pârâtul că a făcut o ofertă reclamantului pentru vânzarea unor terenuri, oferta fiind valabilă numai pentru acea zi, iar perfectarea actelor nu a fost posibilă pentru că reclamantul a refuzat oferta și deoarece terenurile oferite nu aveau întocmite lucrările de cadastru, astfel că oferta nu a fost acceptată nu și-a produs efectele și nu mai poate produce efecte ulterior.

De asemenea, pârâtul arată că nu recunoaște nici întregul conținut al ofertei, care a fost modificat după semnare, și solicită ca reclamantul să depună originalul ofertei.

Susține pârâtul că nu a existat nici o convenție – antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la anumite terenuri agricole, astfel că acțiunea modificată a reclamantului nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.

Referitor la suma de 5000 dolari SUA pârâtul arată că acea sumă a primit-o de la numitul O. I., ca urmare a unei înțelegeri cu acesta, fără nici o legătură cu reclamantul.

Cu privire la suma de 6000 euro, pârâtul susține că aceasta este prevăzută într-un contract de împrumut autentificat la notariat, astfel că reclamantul îl poate pune în executare, pârâtul fiind de acord să-i returneze împrumutul sau să încheie contract de vânzare-cumpărare la notariat pentru suprafața de teren ce constituie garanție.

În dovedirea susținerilor sale, pârâtul a solicitat proba cu acte și martori.

P. precizarea la acțiune depusă de către procuratorul reclamantului se arată că se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 42 ha teren arabil situat în extravilanul comunei Vîrlezi, Smulți și Bălăbănești, intervenită între reclamantul N. V., în calitate de cumpărător, și C. C., în calitate de vânzător, la prețul de 600 euro .

Valoarea obiectului acțiunii a fost precizată 80.000 lei și calculul valutei, respectiv 5.000 dolari și 6000 euro plus penalități de 0,15 %/zi la suma totală de 75.136 lei.

În dovedire au fost depuse chitanțe fiscale, sentințe judecătorești, contractul de împrumut nr. 1608/13.05.2009.

P. sentința civilă nr. 245/5.03.2012 Judecătoria Tg. B., jud. G., a respins ca nefondată acțiunea modificată și l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtului suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul N. V. și pârâtul C. C. au mandatat aceeași persoană, O. I., pentru a achiziționa în numele lor terenuri agricole în județul G..

Pentru această operațiune au fost încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri agricole pe raza județului G.,iar pentru perfectarea actelor de vânzare-cumpărare trebuia întocmite lucrări de cadastru, fapt îndeplinit de mandatarul comun al părților în litigiu.

Deoarece nu s-a reușit perfectarea actelor în termen la notariat, s-au formulat acțiuni în justiție pentru emiterea unor hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, acțiuni promovate în contradictoriu cu diverși terți-proprietari de terenuri.

Reclamantul N. V. a susținut că pentru efectuarea lucrărilor cadastrale, plata taxele judiciare de timbru, eliberarea de certificate de sarcini și fiscale etc. au fost avansate sume de bani exclusiv de acesta și pentru terenurile achiziționate de pârâtul C. C., cheltuieli ce se ridică la suma de 80.000 lei. Raportat la această sumă de 80.000 lei reclamantul solicită emiterea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenuri agricole ce aparțin pârâtului pe raza comunei Vîrlezi, Smulți și Bălăbănești, calculate la prețul menționat în ofertă din data de 08.04.2011 de 600 euro/ha.

Referitor la oferta făcută în data de 08.04.2011 de către pârât reclamantului instanța de fond a reținut că aceasta nu și-a produs efectele și actul juridic nu s-a încheiat.

Astfel, a apreciat din cuprinsul „ofertei” că aceasta este făcută fără termen, ceea ce rezultă că ofertantul este obligat să o mențină un timp rezonabil, care poate fi apreciat în funcție de circumstanțele de fapt, pentru a da posibilitatea destinatarului să delibereze și să se pronunțe asupra ei.

Din susținerile martorei A. Ș. I., audiată în cauză la solicitarea reclamantului, s-a reținut că părțile s-au prezentat la notariat în vederea perfectării unui contract de vânzare-cumpărare, însă acesta nu s-a mai realizat pe motivul că pârâtul-ofertant nu deținea actele necesare, respectiv lucrări de cadastru la terenul ofertat, astfel că nu s-a perfectat contractul și oferta nu și-a mai produs și nici nu-și mai produce în prezent efectele.

Faptul că ulterior mandatarul reclamantului a găsit înțelegere la un notar din Tulcea de a perfecta acte fără lucrări de cadastru nu poate fi reținută, având în vedere că pârâtul a revocat oferta și nu s-a prezentat la notariatul respectiv pentru perfectarea actelor.

Chiar și în situația în care s-ar aprecia că oferta este valabilă, instanța a apreciat că nu poate emite o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a unor terenuri valorificând suma de 80.000 lei solicitată de reclamant, având în vedere că această sumă nu este certă, întrucât în oferta transmisă de către pârât nu se menționează o sumă pe care acesta ar datora-o reclamantului și, mai mult, revocarea ofertei nu conduce automat la încheierea contractului deoarece pentru formarea consimțământului este necesar ca oferta și acceptarea acesteia să coexiste, iar dacă oferta a fost revocată se va putea antrena răspunderea ofertantului pentru daune-interese și în nici un caz nu se poate considera contractul încheiat.

Astfel, s-a arătat că pentru emiterea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o convenție în acest sens care să respecte condițiile de validitate (și anume capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită).

Din analiza actelor depuse în cauză, nu a rezultat că s-a încheiat între părți o astfel de convenție (oferta astfel cum au arătat nu constituie o convenție valabil încheiată pentru emiterea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare), nu există un obiect determinat și mai mult, lipsește obiectul prestației, respectiv prețul vânzării.

Nu au putut fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora prețul trebuie compensat cu suma de 80.000 lei pe care ar fi cheltuit-o în favoarea pârâtului.

Referitor la capătul de cerere privind emiterea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suma de 5.000 dolari pe care reclamantul a achitat-o pârâtului ca avans în vederea vânzării unor terenuri, instanța a reținut că din înscrisul intitulat „chitanță” aflat la fila 6 din dosarul de fond rezultă că pârâtul C. C. a primit suma de 5.000 dolari ca avans în vederea vânzării a 40 ha teren arabil pe raza comunei Vîrlezi de la numitul O. I., iar nu de la reclamantul N. V..

Chiar dacă O. I. este mandatarul reclamantului pentru achiziționarea de terenuri, nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că suma de 5.000 dolari a fost dată de reclamant pârâtului, mandatarul O. I. a încheiat chitanța sub semnătură privată în nume propriu și nu în calitate de procurator al reclamantului, astfel că valorificarea acestui înscris se va putea face pe calea unei acțiuni separate de către O. I..

Referitor la capătu de cerere în care reclamantul solicită să se emită o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suma de 6.000 euro instanța a constatat că prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 1608/13.05.2009 reclamantul a împrumutat pârâtul cu suma de 6000 Euro, iar pentru asigurarea acestei sume pârâtul a menționat că aduce în garanție un teren arabil în suprafață de 8 ha și 4700 m.p. situat în extravilanul satului Vîrlezi.

P. contractul de împrumut s-a prevăzut că, în cazul în care nu se achită împrumutul la data scadentă, creditorul are dreptul să ceară în instanță valorificarea drepturilor ce i se cuvin conform contractului.

Conform disp. art. 1073 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației dacă acest lucru este cu putință.

Astfel, având în vedere că obiectul obligației este o sumă de bani, aceasta poate fi pusă oricând în executare și numai când executarea în natură a obligației nu mai este posibilă, se trece la executarea ei prin echivalent.

Întrucât împrumutul a fost acordat printr-un contract încheiat în formă autentică sub nr. 1608/2009, acesta constituie titlu executoriu conform Legii nr. 36/1995, reclamantul având dreptul de a cere executarea silită.

Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată acțiunea modificată și precizată a reclamantului N. Vasilecu consecința respingerii ei în acest sens.

În baza disp. art.274 cod procedură civilă reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârât, în sumă de 4000 lei, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul N. V., care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei ei, în sensul că în mod greșit s-a apreciat că oferta de a contracta nu îndeplinește condițiile legale pentru a produce efecte juridice și, implicit, nu poate conduce la admiterea acțiunii în constatarea perfectă a vânzării-cumpărării de terenuri în valoare de 80.000 lei, în condițiile în care a făcut dovada avansării acestei sume de bani și existența ofertei pentru suprafața de teren de 308.500 m.p. cu o valoare de 600 euro/ha de teren.

A mai arătat că a dovedit în primă instanță că l-a împuternicit pe O. I. să dea pârâtului în numele reclamantului suma de 5000 dolari SUA cu titlu de preț al vânzării unor terenuri, iar prima instanță a reținut în mod greșit că banii ar fi fost dați de mandatar în nume propriu, iar nu în numele reclamantului.

Cu privire la suma de 6.000 euro și contractul autentificat sub nr. 1608/2009 reclamantul a arătat recunoașterea pârâtului că nu îi poate restitui reclamantului suma de bani împrumutată ar fi îndreptățit instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare de terenuri agricole.

În dovedirea recursului recurentul a solicitat administrarea probei cu acte.

În drept a invocat disp. art. 312 în ref. la art. 304 pct. 9 C.proc. civ.

P. întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că în mod corect s-a reținut în primă instanță că în lipsa unui consimțământ valabil exprimat, a unui obiect determinat și a obiectului prestației cumpărătorului (prețul vânzării) nu se poate dispune constatarea vânzării-cumpărării. A mai arătat că la data de 8.04.2011 a oferit spre cumpărarea recurentului o suprafață de teren, dar oferta a fost valabilă doar pentru o zi, iar în condițiile în care nu a fost acceptată în acea zi nu mai produce nici un efect juridic, aspecte dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, declarațiile martorilor audiați în cauză și făcându-se aplicarea disp. art. 225 C. proc. civ. privind neprezentarea recurentului-reclamant pentru a răspunde la interogatoriu.

A mai arătat că suma de 5000 dolari SUA a primit-o de la numitul O. I. în numele acestuia, iar nu în numele recurentului, pentru rezolvarea unor situații patrimoniale izvorâte din raporturi încheiate cu O., iar nu ca preț al vânzării unor terenuri ce ar fi în proprietatea intimatului.

Cu privire la suma de 6.000 euro și contractul autentificat sub nr. 1608/2009 intimatul a arătat că este gata oricând să restituie recurentului acest împrumut, dar recurentul refuză primirea banilor pentru a putea obține o hotărâre care să țină loc de act autentic pentru unele terenuri pe care le are în proprietate intimatul, aspect de neprimit în lipsa unui acord de voință al părților.

În baza disp. art. 129 C. proc. civ. Tribunalul a pus în vedere recurentului să depună la dosar titlurile de proprietate asupra terenurilor aflate în proprietatea intimatului și care se solicită a fi vândute recurentului.

La termenul de judecată din data de 28.03.2013 recurentul a depus la dosar un înscris sub semnătură privată întocmit de acesta și numitul O. I., din care rezultă că la data de 9.04.2011 recurentul i-a dat lui O. I. suma de 5000 USD pentru ca acesta din urmă să-i înmâneze intimatului, cu titlu de avans pentru cumpărarea a 308.500 m.p. terenuri aflate pe raza . și ., conform ofertei din 8.04.2011.

Față de acest înscris, intimatul a solicitat înlăturarea lui, având în vedere că este întocmit pro causa, nu reprezintă decât dorința recurentului de a-și „dovedi” cu orice preț acțiunea și nu îi este opozabil intimatului deoarece nu știa de existența lui.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a apreciat că oferta de a contracta din data de 8.04.2011 nu poate produce efecte juridice privind transferul de proprietate asupra ternului în discuție, având în vedere că nu este individualizat cu certitudine obiectul vânzării, respectiv situarea suprafețelor de teren.

Mai mult decât atât, nici prețul vânzării nu este cert, susținerea recurentului că ar fi exact suma de bani avansată de el pentru intimat cu titlu de taxe judiciare de timbru, taxe notariale, taxe pentru întocmirea lucrărilor de cadastru etc., în sumă totală de 80.000 lei, neputând fi primită deoarece nu este dovedită mai presus de orice dubiu.

Mai mult decât atât, nu se poate aprecia cu certitudine durata ofertei de a contracta, astfel că și Tribunalul apreciază că ea trebuie considerată a fi menținută un timp rezonabil, apt de a da posibilitatea potențialului cumpărător de a-și exprima voința de a cumpăra. Chiar dacă la un moment ulterior emiterii ofertei recurentul a identificat un notar din Tulcea ce ar fi fost dispus să încheie vânzarea în lipsa tuturor înscrisurilor, acest lucru nu conduce la ideea existenței acordului de voință în condițiile unei opoziții evidente a intimatului.

Este adevărat că în recurs recurentul a depus la dosar un înscris sub semnătură privată încheiat între acesta și numitul O. I., din care rezultă că la data de 9.04.2011 recurentul i-a dat lui O. I. suma de 5000 USD pentru ca acesta din urmă să-i înmâneze intimatului, cu titlu de avans pentru cumpărarea a 308.500 m.p. terenuri aflate pe raza . și ., conform ofertei din 8.04.2011, dar respectivul înscris nu face dovada că suma de bani a fost dată de O. intimatului în numele recurentului și cu titlu de preț parțial pentru cumpărarea terenurilor respective. Mai mult decât atât, considerăm că acest înscris este întocmit pro causa, în caz contra putând a fi fost depus la dosar în fața primei instanțe; totodată, înscrisul nu poate conduce prin el însuși la ideea că suma de 5000 USD ar fi fost dată în numele recurentului, conținutul lui fiind contrazis de conținutul „chitanței” de la fila 6 dosar fond, în care se arată că suma a fost primită de la O. I., domiciliat în G. …., fără a se specifica faptul că acesta este mandatarul recurentului.

Așa cum și prima instanță a arătat, contractul de împrumut autentificat sub nr. 1608/2009 poate fi pus în executare silită, inclusiv prin valorificarea silită a terenului adus în garanție, iar nu prin constatarea că ar fi intervenit vânzarea-cumpărarea terenului adus în garanție pentru nerestituirea împrumutului.

Față de toate aceste aspecte Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care nu se impune a fi reformată, cu consecința respingerii recursului ca nefondat, în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 C. proc. civ.

În temeiul disp. art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatului cheltuielile de judecată avansate de acesta din urmă pentru soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul promovat de reclamantul N. V. domiciliat în mun. București, . nr. 1-3, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 245/5.03.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. B., jud. G., în Dosarul nr._ .

Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 2.146 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4.04.2013.

PREȘEDINTE,JUDECATOR,JUDECATOR,

D. BenescuCosmin R. MihăilăEugen M.

GREFIER,

L. C.

Red.D.B.

CL/2 ex.

24.04.2013

Fond: A.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 354/2013. Tribunalul GALAŢI