Pretenţii. Decizia nr. 614/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 614/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 22224/233/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE Nr. 614/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător C. R. M.
Judecător D. G. N.
Grefier L. Talpes
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurentul – pârât N. D., cu domiciliul în G., ..4A, ., în contradictoriu cu intimata – reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari NR.759, cu sediul în G., ., ., împotriva sentinței civile nr.8765/25.09.2012 a Judecătoriei G., jud. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2013, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.06.2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre;
TRIBUNALUL
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8765/25.09.2012 pronunțată de Judecătoria G. a fost admisă cererea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.759 G., cu sediul în G., ., ..4, în contradictoriu cu pârâtul N. D., domiciliat în G., ..4A, ., a fost obligat pârâtul să plătească către reclamantă suma de 4639,83 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei mai 2007-iunie 2011 și suma de 6549,81 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei octombrie 2008-iunie 2011 și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată de 150 lei, onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul N. D..
Prin citație, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 11 din dosar, i s-a pus în vedere recurentului să timbreze recursul cu 391,2 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar de 5 lei.
La termenul de judecată din data de 04.06.2013 apărătorul intimatei a invocat excepția netimbrării recursului, a solicitat anularea acestuia și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Analizând cu prioritate, în baza disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția netimbrării Tribunalul constată următoarele:
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care, așa cum prevăd disp. art. 20 al. 1 și 2 din lege, se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost înregistrată odată cu cererea, se va pune în vedere achitarea ei până la primul termen de judecată.
Conform disp. art. 11 din aceeași lege cererile pentru exercitarea căilor de atac se timbrează cu 50%, din taxa datorată la suma contestată, în cazul acțiunilor și cererilor evaluabile în bani, sau din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță.
Prin rezoluție i s-a pus în vedere recurentului să timbreze recursul cu 391,2 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar de 5 lei.
Așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 11 din dosar, recurentul a fost citat cu această mențiune.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit disp. art.20 al. 3 din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că în speță sunt incidente dispozițiile legale menționate mai sus, instanța urmează să admită excepția netimbrării și să anuleze recursul ca netimbrat.
Având în vedere că intimata – reclamantă nu a depus la dosar dovada avansării cheltuielilor de judecată, instanța va respinge cererea de acordare a acestora ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului, invocată de intimata - reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.759.
Anulează ca netimbrat recursul promovat de recurentul – pârât N. D., cu domiciliul în G., ..4A, ., în contradictoriu cu intimata – reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.759, cu sediul în G., ., ., împotriva sentinței civile nr.8765/25.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., jud. G..
Respinge cererea intimatei – reclamante de obligare a recurentului – pârât la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.06.2013.
Președinte, A. B. | Judecător, C. R. M. | Judecător, D. G. N. |
Grefier, L. Talpes |
Tehnored. Gref. L.T./27.06.2013
Fond Judecător A. T.
Ex.2
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
PREȘEDINTE A. B.
Judecător C. R. M.
Judecător D. G. N.
Grefier L. Talpes
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurentul – pârât N. D., cu domiciliul în G., ..4A, ., în contradictoriu cu intimata – reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.759, cu sediul în G., ., ..4, jud. G., împotriva sentinței civile nr.8765/25.09.2012 a Judecătoriei G., jud. G..
La apelul nominal a răspuns pentru intimată avocat D. M. M., lipsă recurentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
In instanță se prezintă soția recurentului N. D. care solicită termen pentru a achita taxa de timbru.
Tribunalul respinge cererea de amânare a cauzei pentru a se timbra având în vedere faptul că recurentul a fost citat cu mențiunea de a timbra conform dovezii de la fila 11 dosar.
Apărătorul intimatului depune la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat soției recurentului.
Apărătorul intimatei invocă excepția netimbrării recursului. Solicită admiterea excepției netimbrării și anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depusă la dosar.
Tribunalul rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării recursului.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 11.06.2013.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2013.
Președinte, A. B. | Judecător, C. R. M. | Judecător, D. G. N. |
Grefier, L. Talpes |
← Pretenţii. Decizia nr. 354/2013. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 199/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|