Contestaţie la executare. Decizia nr. 349/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 349/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 349/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 349
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător A. F.
Judecător L. B.
Grefier C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-contestator J. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat J. I., cu sediul în G., ., ., . cu intimata B. R. S.A., cu sediul în București, sector 3, ., împotriva sentinței civile nr._/15.10.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect – „contestație la executare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 23.06.2015.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 03.09.2014, sub nr._ 013, contestatorul J. I. în contradictoriu cu intimatul B. R. S.A., a solicitat instanței să desființeze toate formele de executare silită prin poprire desfășurate după data de 20.08.2014 în dosarul de executare silită nr._/233/597/TS/2010 al B. T. Ș., să anuleze clauza conținută în art. 5.1. din contractul de credit bancar nr._ din data de 24.03.2005 prin raportare la dispozițiile Legii nr. 313/20.02.1879, să constate caracterul abuziv al clauzei conținute în art. 5.1. din contractul de credit bancar nr._ din data de 24.03.2005 prin raportare la dispozițiile Legii 193/2000, să anuleze această clauză și să o elimine din contract.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat, că poprirea reîncepută la data de 20.08.2014 în dosarul de executare silită nr._/233/597/TS/2010 a fost făcută după perimarea de drept a executării silite în temeiul dispozițiilor art. 389 (1) C. proc. civ,, urmare a faptului că după 14 luni de lăsare în nelucrare, începând cu data de 15.05.2013, a fost reîncepută executarea silită prin poprire pe cont și pe veniturile contestatorului. A precizat contestatorul că dosarul nr._ a avut ca obiect contestarea executării silite imobiliare, că nu a fost contestată în nicio împrejurare executarea silită desfășurată împotriva sa prin poprire, iar instanța în suspendarea provizorie a executării silite și în anularea somației imobiliare nu a dispus nicio măsură care să împiedice continuarea executării silite prin poprire.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzei referitoare la dobânda penalizatoare, prevăzută în art. 5.1. din contractul de credit bancar nr._ din data de 24.03.2005, contestatorul a menționat că această clauză este abuzivă având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 și art. 30 din Directiva nr. 2008/48 a Parlamentului European și Legea nr, 288/2010, întrucât nu a făcut obiectul unei negocieri la semnarea contractului, întrucât contractul de credit se prezenta ca un formular prestabilit impus clienților, având consecința creării în detrimentul clientului, contrar cerințelor bunei credințe a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A mai precizat contestatorul că această clauză privind dobânda penalizatoare, este lesne a fi caracterizată ca nefiind direct negociată cu J. I., ea fiind stabilită de intimată fără ca împrumutatul să poată influența condițiile generale sau natura contractului.
În drept, a invocat dispozițiile art. 389 C proc civ., art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000 art. 30 din Directiva nr. 2008/48 a Parlamentului European și Legea nr, 288/2010.
În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f. 9 - 26).
Intimata B. R. S.A a formulat întâmpinare (f.175 - 179), prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în privința capătului de cerere privind constatarea nulității ”clauzei penale”, așa cum apare menționată în art. 5.1. din Contractul de credit încheiat de părți. În motivarea excepției invocate, intimata a precizat că prin contestația la executare obiect al dosarului nr._, contestatorul a solicitat constatarea nulității ”clauzei penale” așa cum este aceasta prevăzută în art. 5.1 din Contractul de credit bancar, acest aspect fiind analizat prin Sentința civilă nr. 7748/21.08.2013 pronunțată de Judecătoria G., rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 112/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. prin care s-a reținut că dobânda penalizatoare din contractul de credit nu are un caracter ilicit.
În privința fondului contestației a solicitat respingerea acesteia, arătând intimata că executarea silită prin poprire a fost înființată de B. T. Ș. asupra pensiei și altor venituri aparținând debitorului J. I., în baza adresei de înființare poprire emise la data de 25.10.2010. A mai precizat intimata că prin sentința civilă nr. 7748/21.08.2013 pronunțată de Judecătoria G. a fost admisă contestația formulată de contestator obiect al dosarului nr._ și a dispus anularea clauzei privind dobânda penalizatoare înscrisă în art. 5.1 din Contractul de credit, fiind, anterior, suspendată provizoriu executarea silită imobiliară pe cale ordonanței președințiale obiect al dosarului nr._ al Judecătoriei G.. A menționat și că în rejudecare, în urma recursului, Tribunalul G. a respins cererea în anularea clauzei privind dobânda penalizatoare și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. A mai învederat intimatul că față de faptul că nu s-au anulat formele de executare silită prin poprire - întrucât nu s-a constatat perimarea executării silite prin poprire - în mod corect și legal s-a reluat executarea silită prin poprire asupra veniturilor debitorului A invocat intimatul faptul că prevederile art. 389 alin. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât poprirea se înființează fără somație, astfel că perimarea de drept nu operează chiar dacă a lăsat creditorul să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, având în vedere prevederile art. 390 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 16.09.2014, contestatorul J. I. și-a modificat și precizat acțiunea și a arătat că solicită să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 5.1 din Contractul de credit, în privința dobânzii penalizatoare, solicitând anularea în consecință a acestei clauze, apreciind că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Prin sentința civilă nr._/2014 Judecătoria G. a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de către intimată prin raportare la capătul privind constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzute prin art. 5.1. din Contractul de credit bancar nr._ din data de 24.03.2005 încheiat de părți.
A respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul J. I., în contradictoriu cu intimata B. R. S.A.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanță de fond a reținut în principal, cu privire la excepția autorității de lucru judecat că, deși cauza acțiunii civile este aceeași (cauza mediată), respectiv dispozițiile contractuale, cauza cererii de chemare în judecată (cauza prima) este diferită de cea care a făcut obiectul dosarului nr._, întrucât în prima cauză s-a cerut anularea clauzei penale în temeiul Legii nr. 313/1879, iar cererea dedusă judecății sunt invocate motive de nulitate parțială a titlului executoriu care derivă din caracterul abuziv al clauzelor alegate judecății.
Pe fondul cauzei, în privința fondului capătului de cerere dezvoltat de contestator la punctul c) al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat ca instanța să constate caracterul abuziv al clauzei conținute în art. 5.1. din contractul de credit bancar nr._ din data de 24.03.2005 prin raportare la dispozițiile Legii 193/2000, să anuleze această clauză și să o elimine din contract, instanța a reținut că acest capăt de cerere este o contestație la titlu neîntemeiată.
Prevederile alin. 1 din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive aprobată prin Anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000 nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare, chiar într-un contract care are natura unui contract de adeziune, prin faptul că anumite clauze ale acestuia au fost stabilite fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura lor, consumatorul se obligă să plătească cu titlu de dobândă penalizatoare un procent din debitul principal chiar de un cuantum important, cum este de 70%. Cu alte cuvinte, simplul caracter nenegociat al clauzei nu determină în mod automat caracterul abuziv al unei clauze.
Instanța a apreciat că se impune a fi făcută distincție cu privire la art. 5.1 din contract, apreciat de contestatorul J. I. ca fiind abuziv, în funcție de conținutul acestuia între data încheierii contractului, respectiv 24.03.2005 și momentul modificării acestei clauze prin Actul adițional nr. 3/26.06.2008 și ulterior modificării.
Astfel, pe de o parte, în forma inițială art. 5.1 din Contractul părților prevedea: „Dobânda curentă contractuală (dobânda) la linia de credit acordată este de 29,75% pe an, iar dobânda penalizatoare este de 70% pe an. Instanța apreciază că acest cuantum semnificativ al dobânzii penalizatoare nu poate fi apreciat ca fiind abuziv, întrucât dincolo de lipsa caracterului negociat al său, aspect care nu imprimă caracter abuziv per se, acest cuantum nu se încadrează nici în lista clauzelor reputate a fi abuzive, astfel cum au fost avute în vedere de legiuitor prin alin. 1 din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive aprobată prin Anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000, dar nici în condițiile impuse de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, întrucât nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța a apreciat că stabilirea unui cuantum ridicat al dobânzii penalizatoare este o modalitate prin care instituția financiar bancară se protejează de întârzierile în achitarea ratelor de către consumatorii creditați, întârzieri, care prin lipsa unor astfel de clauze ar încuraja un comportament nediligent și tergiversant în masă care poate conduce la blocarea întregului sistem financiar bancar. Totodată, această clauză a fost prevăzută nu ca un comision sau ca o modalitate nejustificată prin care este ridicat prețul contractului în mod abuziv, ci pentru neîndeplinirea unei obligații importante în echilibrul contractual, în fapt cea mai importantă obligație asumată de consumator, aceea de achitare la termen a ratelor scadente.
În ceea ce privește, conținutul art. 5.1. din contract ulterior modificării acestuia, respectiv ulterior datei de 26.06.2008 (fila 41), instanța a reținut că acesta nu are caracter abuziv întrucât este prin definiție negociat, art. 1 din Actul adițional nr. 3/26.06.2008 având ca efect modificarea art. 5.1. în privința dobânzii penalizatoare prin raportarea acesteia la dobânda curentă contractuală plus 12%, prin urmare lipsește chiar condiția primară a unei clauze abuzive potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv caracterul nenegociat.
Invocând dispozițiile art. 10 lit. b) art. 1 al.1 și 2 și art. 4 al.6 din Legea 193/2000 instanța de fond a apreciat că dispozițiile menționate limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului, în cazul în care criteriile de calcul sunt vagi și dificil de înțeles. Pentru exemplificare, instanța a reținut că nu ar putea examina caracterul abuziv al clauzei prin care s-a stabilit valoarea sumei împrumutate, însă ar putea examina modul de stabilire și de calcul al dobânzii și al comisioanelor aferente.
În examinarea caracterului abuziv al clauzelor din contract, instanța a avut în vedere echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutatului, de o parte, și cele ale băncii, de cealaltă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea de condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și a unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
Privitor la contestația la executare silită propriu-zisă reluată prin adresa de înființare a popririi din 20.08.2014, instanța de fond a reținut că deși contestatorul a susținut că executarea silită prin poprire a încetat la data ultimei rețineri din data de 15.05.2013, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 136 din dosar, la data de 04.07.2013 a fost formulată în dosarul de executare nr. 597/2009 aflat pe rolul B. T. Ș. o cerere de stăruință în executarea silită din partea creditoarei B. R. S.A.. Această cerere fiind urmată de emiterea de către executorul judecătoresc a procesului-verbal din data de 14.07.2013 (fila 137) de virare a sumei consemnate de M.A.I. Casa de Pensii Sectorială pe seama și la dispoziția B. T. Ș. către creditoarea B. R. S.A., reprezintă ultimul act de executare silită prin poprire anterior emiterii adresei din data de 20.08.2014.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul J. I., înregistrat la 05.02.2015 pe rolul Tribunalului G. – Secția a II Civilă.
Având în vedere precizările făcute de contestator prin reprezentant la termenul din 21.05.2015 în sensul că recursul declarat împotriva sentinței civile nr._/15.10.2014 a Tribunalului G. vizează exclusiv soluția asupra excepției perimării executării silite, instanța s-a dezinvestit declinând competența de soluționare a recursului în favoarea Secției I Civile a Tribunalului G. pe rolul căreia cauza a fost transpusă pentru termenul din 21.05.2015.
În dezvoltarea motivelor de recurs contestatorul a precizat obiectul contestației formulate la instanța de fond, a reiterat situația de fapt precizând că dosarul nr._ a Judecătoriei G. a avut ca obiect contestația la executare promovată de debitori la somația imobiliară emisă în dosarul nr._/233/597/TS/2010 – instanța dispunând prin sentința civilă nr. 7748/2013 definitivă la 03.04.2014 admiterea contestației la executare, anularea somației imobiliare și a actelor de executare emise - și că debitorul nu a contestat niciodată executarea silită prin poprire pe cont inițiată la solicitarea creditoarei.
Recurentul a susținut că la data de 15.05.2015 a fost făcută ultima reținere pe cont, că măsura de executare silită prin poprire a fost reluată la 20.08.2014, deci după aprox.14 luni, în care executarea a fost lăsată în nelucrare, astfel că au devenit aplicabile disp.art. 389 (1) C.pr.civ., executarea silită perimându-se de drept.
Instanța de fond, a susținut recurenta, nu a înțeles natura litigiului, a calificat cererea ca o contestație la titlu, a dat o interpretare eronată disp.art. 389 (2) C.pr.civ., vădit părtinitoare în raport cu interesele intimatei, ceea ce contravine prevederilor art. 6 din CEDO.
De asemenea, a susținut recurenta că hotărârea prin care a fost suspendată doar executarea silită imobiliară se bucură de putere de lucru judecat, iar creditorul nu se poate apăra invocând eventualele neclarități ale hotărârii de suspendare a executării, pe care o putea lămuri cu privire la întindere, înțeles sau aplicare, orice altă interpretare afectând evident drepturile debitorului.
Recursul promovat nu a fost motivat în drept.
În dovedirea motivelor de recurs invocate, contestatorul a depus înscrisuri.
Legal citată intimata-creditoare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției recurate ca legală și temeinică.
Executarea silită prin poprire a debitorului a fost reluată printr-o adresă de înființare a popririi, la stăruința creditoarei, după încetarea efectelor suspendării executării silite imobiliare dispuse în dosarul nr._ al Judecătoriei G..
Intimata a susținut că la 14.07.2014 executorul judecătoresc a virat sumele consemnate de M.A.I. – Casa de Pensii Sectorială către bancă, actele de executare îndeplinite întrerupând efectele perimării, instanța de fond reținând corect că disp.art. 389 al.1 C.pr.civ. nu sunt aplicabile.
În drept, intimata a invocat disp.art. 115-118 C.pr.civ.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinarea intimatei, prin care a solicitat a o respinge ca netemeinică și nelegală, punctul de vedere susținut fiind contrar principiilor fundamentale care guvernează executarea silită și practica constantă a Tribunalului G..
Recurentul a reiterat susținerile din motivele de recurs și acțiune și a depus înscrisuri, reprezentând soluții de practică ale Tribunalului G..
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate din prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform disp.art. 3041 C.pr.civ., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a înlăturat motivat susținerile părților care nu aveau corespondent în dispozițiile legale.
Corect instanța de fond a reținut că între intimata B. R. S.A. – Sucursala G., în calitate de împrumutător, și contestatorul J. I., în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit bancar prin card Maestro nr._/24.03.2005 (f. 38-40), modificat prin actul adițional nr. 1/15.03.2007 și Actul adițional nr. 3/26.06.2008(fila 41).
Nerestituirea în termen a creditului contractat a determinat creditoarea-intimată să treacă la executarea silită a debitului contractat, executare silită încuviințată prin Încheierea nr. 4764/ES/29.09.2010 a Judecătoriei G. – dosar executare silită_/233/597/TS/2010.
Susținerea recurentului că prin sentința civilă nr. 7748/21.08.2013 definitivă la 03.04.2014, instanța a dispus anularea somației imobiliare 597/TS/2010 emisă în Dosarul 597/TS/2010 la 20.02.2012 este reală după cum reală este și susținerea că debitorul apelant nu a contestat executarea silită prin poprire pe cont începută la 04.02.2011 și în baza căreia s-a reținut suma totală de 9.070,78 RON, însă fără relevanță în speță față de disp.art. 390 C.pr.civ.
Potrivit textului enunțat „dispozițiile art. 387 și art. 389 nu se aplică când legea încuviințează executarea fără somație”.
Cum potrivit disp.art. 454 (1) C.pr.civ. poprirea se înființează fără somație, iar în speță apelantul invocă perimarea executării silite prin poprire susținând că între data ultimei rețineri 15.05.2013 și data reluării executării prin poprire 20.08.2014 au trecut mai mult de 6 luni, față de disp.art. 390 c.pr.civ. executarea silită prin poprire nu se perimă.
Faptul că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin disp.art. 454 c.pr.civ., în intervalul 15.05._14, în condițiile în care executarea silită nu a fost suspendată – doar executarea silită imobiliară – sau că, creditorul a înțeles să solicite reluarea executării silite prin poprire abia la 20.08.2014 nu fac incidente disp.art. 389 (1) C.pr.civ., întrucât expres disp.art. 390 (1) C.pr.civ. stipulează că în cazurile în care legea încuviințează executarea silită fără somație, respectiv prin poprire, sancțiunea perimării nu intervine.
Față de aspectele reținute, în temeiul disp.art. 296 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-contestator J. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat J. I., cu sediul în G., ., ., ., în contradictoriu cu intimata B. R. S.A., cu sediul în București, sector 3, ., împotriva sentinței civile nr._/15.10.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect – „contestație la executare”, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2015.
pt.Președinte, D.-G. N. aflat în C.O. conf.art.261 C.pr.civ., semnează, Vicepreședintele TribunaluluI G. Judecător L. B. | Judecător, A. F. | Judecător, L. B. |
Grefier, C. B. |
Red.AF/tehn .CB/Ex. 4/20.07.2015/Fond – A. A.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 186/2015. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 16/2015. Tribunalul... → |
|---|
