Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 266/2015. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 266/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 266/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 266

Ședința publică din data de 26.02.2015

Completul constituit din:

Președinte: R. G. F.

Grefier: V. B.

Ministerul Public reprezentat de procuror-D. L.

Pe rol fiind sesizarea din oficiu privind perimarea acțiunii formulată în baza Legii nr. 221/2009 de reclamanta FIȘILOVICI E., cu domiciliul în G., ., ..87, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., . și S. R. – PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 5, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează că dosarul a fost repus pe rol în vederea perimării, după care;

Instanța reține că prezenta cauză a fost suspendată la data de 08.01.2014, în temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c., pentru lipsa nejustificată a părților, motiv pentru care invocă, din oficiu, excepția perimării și acordă cuvântul asupra acestei excepții.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței să constate că pe perioada termenului care atrage sancțiunea perimării nu s-a efectuat niciun demers pentru repunerea pe rol a cauzei, astfel că se impune admiterea excepției de perimare.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile formulată de reclamanta FIȘILOVICI E., înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de_, având ca obiect „Legea nr. 221/2009”;

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 08.01.2014 când cauza a fost suspendată în baza disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c., pentru lipsa nejustificată a părților, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult un an de zile;

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 C.p.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 248 și urm C.pr.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, excepție invocată din oficiu.

Constată perimată cererea privind pe FIȘILOVICI E., cu domiciliul în G., ., ..87, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., . și S. R.–PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 5, ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2015.

Președinte, Grefier,

R. G. F. V. B.

Red. VB/6ex./04.03.2015

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 266/2015. Tribunalul GALAŢI