Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 848/2015. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 848/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 3044/121/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Operator personal de date nr. 2949

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

SENTINȚA CIVILA Nr. 848/2015

Ședința publică de la 27 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. N. (J.)

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamant S. D., având ca obiect exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal, identificata cu pașaport SUA . nr._.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează prim termen de judecată, acțiunea este timbrata cu taxa judiciara de timbru de 20 lei, după care:

Tribunalul, în baza disp.art. 1098 C.pr.civ. reține că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Întrebată fiind, reclamanta arată că nu are alte cereri de formulat. Precizează de asemenea că a divorțat prin acord, s-a recăsătorit în America acum 16 ani și a dorit recunoașterea certificatului de căsătorie. S-a adresat în acest autorităților române din G., care au refuzat recunoașterea acestuia în absența unei hotărâri judecătorești.

Tribunalul admite proba cu actele depuse la dosar, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.

Reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul recunoașterii horărârii de divorț pronunțată de Curtea Superioară din California- Statele Unite ale Americii.

Tribunalul rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția I Civilă la data de 23.07.2015 sub nr._, petenta D. S., a solicitat recunoașterea divorțului pronunțat în Statele Unite ale Americii – California, la data de 19.05.1999.

A precizat petenta că recunoașterea hotărârii de divorț îi este necesară pentru obținerea recunoașterii certificatului de căsătorie emis în SUA – California și pentru obținerea, în final, a cărții de identitate și a pașaportului în România.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În susținerea cererii formulate, au fost atașate, la dosar, hotărârea de divorț pronunțată la data de 19.05.1999 de Curtea Superioară din California – Districtul San Bernardino – Statele Unite ale Americii, în cauza nr. MFL_, purtând Apostila aplicată de Secretarul de Stat din Statul California, în original și în copie legalizată tradusă în limba română, certificatul de stare civilă emis de autoritățile Statului California – Districtul Riverside, în copie și în copie tradusă în limba română.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbre în cuantum de 20 lei.

În aceeași ședința publică din data de 27.08.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

În fapt, potrivit hotărârii de divorț pronunțate la data de 19.05.1999 de Curtea Superioară din California – Districtul San Bernardino – Statele Unite ale Americii, în cauza nr. MFL_, căsătoria soților D. Sharp și Lorne Sharp a fost desfăcută, la cererea comună a acestora. Hotărârea a produs efecte juridice începând cu data de 19.05.1999.

Conform certificatului de stare civilă emis de autoritățile Statului California – Districtul Riverside, numita D. Sharp s-a căsătorit la data de 19.09.1999 cu numitul S. I..

În drept, potrivit art. 1094 C.proc.civ., hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.

În sensul art. 1095 alin. 1 C.proc.civ., hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.094 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții;

c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

Potrivit art. 1099 alin. 1 C.proc.civ., cererea de recunoaștere a hotărârii străine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de prezentul cod și va fi însoțită de următoarele acte:

a) copia hotărârii străine;

b) dovada caracterului definitiv al acesteia;

c) copia dovezii de înmânare a citației și a actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea;

d) orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute la art. 1.095.

Așa cum rezultă din art. 1093 C.proc.civ., termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

Prin prisma dispozițiilor mai sus citate, date fiind și dispozițiile art. 2600 și art. 2601 C.civ., instanța reține că, în speță, hotărârea de divorț pronunțată la data de 19.05.1999 de Curtea Superioară din California – Districtul San Bernardino – Statele Unite ale Americii, în cauza nr. MFL_ reprezintă o hotărâre străină în sensul legii, care a avut în vedere legea aplicabilă conform dreptului internațional privat român și care poate fi recunoscută pe teritoriul României neexistând motive de refuz al recunoașterii în sensul art. 1096 C.proc.civ..

În același context, reține că, potrivit art. 1099 alin. 2 C.proc.civ., actele prevăzute la alin. (1) vor fi însoțite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art. 1.092 conform cărora supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată, fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine și, în continuare, în oricare dintre cele două situații, de către Ministerul Afacerilor Externe.

În fapt, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită poartă Apostila emisă conform Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961, fiind respectate dispozițiile art. 1092 C.proc.civ..

Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va dispune recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț pronunțate la data de 19.05.1999 de Curtea Superioară din California – Districtul San Bernardino – Statele Unite ale Americii, în cauza nr. MFL_.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S. D., domiciliată în G., ..

Dispune recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț pronunțate la data de 19.05.1999 de Curtea Superioară din California – Districtul San Bernardino – Statele Unite ale Americii, în cauza nr. MFL_.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul G. – Secția I Civilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.08.2015.

Dispune recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii de divorț pronunțate la data de 19.05.1999 de Curtea Superioară din California – Districtul San Bernardino – Statele Unite ale Americii, în cauza nr. MFL_.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul G. – Secția I Civilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.08.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. NechiforLuminița C.

Red.R.N.

CL/3 ex.

2.09.2015

L.C. 02 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 848/2015. Tribunalul GALAŢI