Ordin de protecţie. Decizia nr. 219/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 219/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 219/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 219/2015
Ședința publică din data de 13.03.2015
Completul constituit din:
Președinte: M. A.
Judecător: R. G. F.
Grefier: I. A. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. I.
Pe rol judecarea apelului promovat de către apelant - pârât P. R., cu domiciliul în ., G. și domiciliul procesual ales în G., . nr. 34, ., . în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. L. I., cu domiciliul în G., .. 10, ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 1479/09.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „ ordin de protecție” .
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare au răspuns apelantul prin av. M. I. C. și intimata personal și asistată de av. P. A..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței faptul că apelul este nemotivat, la dosar nefiind depusă întâmpinare, după care;
Se procedează la identificarea intimatei care se legitimează cu C.I. . nr._, având CNP_.
Avocatul apelantului precizează că motivele de apel nu au ajuns la dosarul cauzei, deși au fost depuse la oficiul poștal data de 03.03.2015. Pentru a putea face dovada susținerilor, solicită acordarea unui termen de judecată.
Avocatul intimatei se opune acordării unui termen de judecată, precizând că dispozițiile art. 470 C. pr. civ. sunt clare, apelantul fiind decăzut din dreptul de a-și mai motiva cererea de apel.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se impune amânarea cauzei, nefiind făcută dovada susținerilor apărătorului apelantului.
Tribunalul, față de faptul că nu s-a depus o dovadă în sensul celor susținute, față de faptul că nu s-au depus motivele de apel, instanța respinge cererea de amânare.
Avocatul apelantului depune la dosarul cauzei, un exemplar al motivelor de apel.
Pentru a da posibilitatea apărătorului intimatei să ia cunoștință de conținutul motivelor de apel, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au răspuns apelantul prin av. M. I. C. și intimata personal și asistată de av. P. A..
Apărătorul apelantului solicită încuviințarea probei testimoniale cu martora indicată în cuprinsul motivelor de apel, respectiv C. E., dorind să demonstreze prin administrarea acesteia că pârâtul era plecat din tară și nu se putea emite un ordin.
Avocatul intimatei consideră că susținerile nu sunt probate, solicitând respingerea probei testimoniale.
Totodată, apreciază că pârâtul a beneficiat de apărare în fața instanței de fond, avocatul din oficiu făcând suficiente demersuri.
Față de faptul că în fața instanței de fond apărarea a fost asigurată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii.
Avocatul apelantului solicită acordarea unui termen scurt, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil și a audierii martorului propus.
Avocatul intimatei solicităm instanței să aibă în vedere existența planșelor foto, precum și faptul că s-a început urmărirea penală.
Tribunalul, având în vedere actele aflate la dosarul cauzei, dar și teza probatorie arătată, instanța respinge proba testimonială solicitată pentru apelantul – pârât.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului declarat.
Avocatul apelantului solicită admiterea apelului cum a fost formulat și anularea sentinței civile, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 217/2003, care arată expres cazurile în care se pot emite ordinele.
Totodată, avocatul apelantului precizează că martorii audiați s-au contrazis în declarații.S-a avut în vedere un certificat medico – legal, însă nu cunoaște cum au fost provocate acele echimoze și de către cine, atât timp cât în acea zi părțile nu s-au întâlnit. Așadar, arată că echimozele nu au fost provocate de către apelant.
Mai mult decât atât, în ipoteza în care ar fi fost provocate de apelant, instanța a avut în vedere un singur eveniment izolat.
Considerând că hotărârea instanței de fond este nelegală, avocatul apelantului solicită admiterea apelului iar în rejudecare, respingerea cererii promovate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Avocatul intimatei solicită respingerea apelului, apreciind că hotărârea pronunțată de Judecătoria G. este temeinică și legală, instanța respectând dispozițiile Legii nr. 217/2003, respectiv a art. 3 și 4 care definesc violența în familie. De asemenea, consideră că este ridicul a se afirma că intimata s-a agresat, s-a fotografiat, obținând astfel un certificat medico –legal.
Deși se arată în motivele de apel că niciuna dintre cele trei condiții nu au fost îndeplinite, avocatul intimatei apreciază că inclusiv actele de violență sunt dovedite.
În considerarea celor ce preced, solicită respingerea apelului, fără a solicita însă și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sentința civilă apelantă este legală și temeinică, judecătorul fondului constatând că se conturează starea de pericol.
Față de cele anterior expuse, solicită respingerea apelului formulat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 14.05.2014 sub nr._, reclamanta P. L. I. a chemat în judecată pe pârâtul P. R., solicitând instanțe, pe cale de ordonanță președințială, încredințarea către reclamantă a minorului P. LEONARDO, până la soluționarea divorțului și instituirea unui ordin de restricție împotriva pârâtului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este căsătorită cu pârâtul din data de 21.08.2010, dar din cauza comportamentului violent și vulgar al acestuia, s-a mutat în G., la bunicii ei paterni, împreună cu minorul, pe care l-a înscris la Grădinița Voinicel din Micro 16.
Mai arată reclamanta faptul că pârâtul a continuat să o amenințe și să se manifeste violent față de aceasta, motiv pentru care a formulat plângere la poliție.
În drept, cererea nu a fost motivată.
La data de 03.02.2015, pârâta a depus la dosar o cerere modificatoare prin care arată că solicită instituirea unui ordin de protecție prin care pârâtul să fie obligat să păstreze o distanță minimă de 200 m față de ea și copil.
La aceeași dată, reclamanta a depus formularul prevăzut în anexa Legii nr.217/2003.
La termenul de judecată din data de 03.02.2015, reclamanta a solicitat ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 200 m față de ea și minor, precum și față de reședința actuală a reclamantei și de Grădinița Voinicel din G., pe care o frecventează minorul. A mai solicitat reclamanta și încredințarea copilului minor către aceasta.
La același termen de judecată, instanța a luat act de precizările reclamantei în sensul că înțelege ca prezenta cauză să se judece conform procedurii ordinului de protecție și nu pe calea ordonanței președințiale.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei, pentru a formula apărări.
Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu declarația martorilor I. M. și I. N..
De asemenea, instanța a solicitat relații cu privire la conflictele existente între părți de la I. G. și P. de pe lângă Judecătoria G..
P. sentința civilă nr. 1479/09.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. a fost admisă cererea, s-a emis ordin de protecție împotriva pârâtului, pe o durată de 6 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv data de 09.02.2015, instituind următoarele măsuri:
- a dispus ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă, față de minorul P. Leonardo, născut la data de 22.05.2011, față de locuința acestora situată în G., ..10, ., precum și față de Grădinița „Voinicelul”, situată în G., ..1;
- a dispus interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta;
- a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului P. Leonardo să fie exercitată exclusiv de către reclamantă;
- a stabilit locuința minorului la reclamantă.
În motivarea hotărârii s-a reținut că din certificatul de căsătorie . nr._ emis de Primăria . rezultat că părțile sunt căsătorite din data de 21. 09.2010, căsătorie din care a rezultat minorul P. Leonardo.
Din declarația martorei I. N., a rezultat că aceasta a asistat la un conflict între părți în data de 04.01.2015, când, pe fondul unor neînțelegeri legate de minor, pârâtul a lovit-o pe reclamantă în zona feței, aruncându-i telefonul pe jos, conflictul finalizându-se în momentul în care la locul incidentului a sosit un echipaj al poliției. A mai susținut martora că au mai existat și alte situații în care, deși nu a asistat la conflictele dintre părți, a văzut-o pe reclamantă cu urme de violență(vânătăi în zona feței).
Din declarația martorei I. M. a rezultat că reclamanta și minorul locuiesc la ea de aproximativ un an, perioadă în care pârâtul o sună permanent, de câteva ori pe zi, atât pe ea cât și pe reclamantă, solicitându-le să vorbească cu copilul, iar în cazul unui refuz din partea acestuia, le adresa injurii.
De asemenea, martora a susținut că în aceeași perioada, pârâtul a venit în vizită de 2-3 ori pe lună, ocazie cu care îl lua pe minor, având acordul mamei, însă îl aducea înapoi la un interval de 2-3 zile, fără ca acesta să țină cont de faptul că minorul se afla uneori sub tratament sau trebuie să meargă la grădiniță, sau chiar lăsându-l singur în casă. Mai mult, atunci când venea acasă la martoră, s-a întâmplat ca pârâtul să bată insistent în ușă (cu pumnii și picioarele).
A mai susținut martora că, la începutul lunii ianuarie 2015, pârâtul a mers la grădinița pe care o frecventează minorul, cu intenția de a-l lua pe acesta, fără știrea mamei, aspect relatat de educatoarea minorului. Martora a mai arătat că în tot în luna ianuarie 2015, pârâtul a venit la locuința acesteia pentru a se interesa de minor, ocazie cu care a amenințat-o pe reclamantă că “o să îi ia capul”.
În plus, martora a arătat faptul că, din cele relatate de reclamantă, și înainte de mutarea acesteia, pârâtul a avut un comportament verbal și fizic agresiv, susținând că a văzut-o, de două ori, pe reclamantă vânătă la ochi. A mai precizat martora că pârâtul nu se purta frumos nici cu minorul, lovindu-l și chiar sfătuind-o pe aceasta să îl bată și să nu-i permită mofturile. De altfel, potrivit susținerilor martorei, în luna decembrie 2014, pârâtul a luat copilul de la grădiniță, cu forța și nu l-a mai adus înapoi, reclamanta fiind aceea care a mers să îl ia, după ce un văr al pârâtului a sunat-o, spunându-i că acesta este plecat.
În aceste condiții, coroborând declarațiile celor doi martori audiați în cauză și văzând și certificatul medico-legal depus la fila 4 dosar, instanța și-a format convingerea că reclamanta a fost victima unor violențe fizice și psihice din partea pârâtului.
Instanța nu a primit apărările avocatului din oficiu al pârâtului, în sensul că acesta din urmă este plecat din țară, astfel încât nu mai există niciun pericol pentru reclamantă și nu se impune emiterea unui ordin de protecție, acestea fiind lipsite de suport probator.
Faptul că pârâtul face deplasări în străinătate, pentru intervale scurte de timp(2-3 luni), aspect confirmat de declarația martorei I. M., nu este de natură să înlăture starea de pericol în care se poate afla reclamanta atunci când acesta revine în G., cu atât mai mult cu cât pârâtul a dat dovadă de un comportament violent constant.
P. urmare, instanța și-a format convingerea că pârâtul a avut o conduită violentă în familie, de natură să inducă o stare de temere reclamantei, familiei acesteia și chiar copilului minor, care a fost expus unui comportament și limbaj agresiv din partea pârâtului.
În drept, s-au reținut dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, care definesc noțiunea de „violență în familie” ca fiind „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei împotriva unui alt membru al aceleiași familii, care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu aceste acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în familie se poate manifesta sub mai multe forme, respectiv violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală(art. 2 ind. 1 din actul legislativ anterior enunțat).
Ca urmare, potrivit art. 23 alin. 1 din lege, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.
P. urmare, față de dispozițiile anterior menționate, s-a apreciat că pentru emiterea unui ordin de protecție, sunt necesar a fi îndeplinite o . condiții și anume: viața, libertatea, integritatea fizică sau psihică a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecției să fi fost pusă în pericol printr-un act de violență ( fizica sau psihica) în una din formele prevăzute în art. 4 lit. a) - g) din partea unui membru de familie definit prin art. 5 din Legea nr. 217/2003, iar măsura să aibă caracter provizoriu și urgent.
Analizând cererea formulată prin prisma textelor de lege menționate, pentru motivele prezentate anterior, instanța a apreciat-o ca întemeiată, în condițiile în care s-a constatat că reclamanta a fost victima violenței fizice și psihice din partea pârâtului, violențe care au fost de natură să afecteze și copilul minor și chiar familia reclamantei, după cum s-a arătat anterior.
P. urmare, în scopul înlăturării oricărui risc și pentru detensionarea relațiilor de familie, instanța a apreciat că se impune luarea unor măsuri de protecție, pe durata maximă de 6 luni de la pronunțarea hotărârii constând în obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă și minorul P. Leonardo, precum și față de locuința actuală a reclamantei și de Grădinița Voinicel, situată în G., ..1.
În plus, s-a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta.
De asemenea, având în vedere că atitudinea pârâtului a determinat obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de reclamantă, minor și față de locuința acestora, precum și față de Grădinița Voinicelul din G., instanța a apreciat oportun ca pentru aceeași perioadă de 6 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, autoritatea părintească asupra minorului P. Leronard să fie exercitată exclusiv de către reclamantă, fiind stabilită locuința minorei la reclamantă, pentru aceeași perioadă.
În referire la durata ordinului de protecție, instanța a apreciat că se impune luarea măsurilor pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv 6 luni, având în vedere faptul că violențele exercitate de către acesta au indus o stare de teamă serioasă reclamantei și familiei acesteia.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 26 ind. 1 din Legea nr. 217/2003, instanța a admis cererea formulată și a emis un ordin de protecție împotrivă pârâtului, î n sensul celor reținute pentru o perioadă de 6 (șase) luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul P. R., apreciind că este netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii, a arătat că judecata în fond s-a realizat în lipsa apelantului pârât, care era plecat din țară de aproximativ o lună, respectiv din data de 08.01.2015, intimata indicând ca și domiciliu al acestuia în cererea introductivă în . G., la părinții acestuia, care sunt decedați. Astfel, la data la care instanța de fond s-a pronunțat, 09.02.2015, apelantul nu era în țară, fiind anunțată sora acestuia că este căutat de ofițerul de poliție, astfel că solicită repunerea în termenul de apel pentru depunerea motivelor de apel.
În fapt, arată că hotărârea instanței de fond se bazează pe declarațiile contradictorii și ambigue ale martorilor, care sunt rude cu intimata, bunica și respectiv mătușa acesteia și care, contrar celor arătate în declarații, nu au fost niciodată martore la actele de violență din partea pârâtului. Mai mult, instanța a avut în vedere certificatul medico-legal din care rezultă că intimata prezenta leziuni traumatice care ar fi datat din 04.01.2015, însă părțile sunt separate în fapt din luna iunie 2014. Mai arată că în cursul anului 2014 apelantul a încercat de mai multe ori să o convingă pe intimată să îl lase să își vadă copilul, însă nu a fost de acord, deși este foarte atașat de tată.
Mai arată că la data de 04.01.2015 a avut o discuție cu intimata pentru a-l lăsă să-și vadă copilul, întrucât urma să plece din țară, însă nu s-au întâlnit. Copilul a fost luat de la mătușa și unchiul intimatei, astfel că nu s-au întâlnit efectiv în acea zi, și nu a avut timp să o urmărească pe intimată, să o amenințe cu violențe sau să o lovească, astfel cum susțin martorii.
Ulterior, pe data de 07.01.2015 intimata însoțită de doi bărbați s-a prezentat la magazinul pe care îl deține sora sa, a luat minorul cu forța și a plecat fără a-i da posibilitatea să se opună sau să comenteze ceva.
Reaua credință a intimatei reiese și din faptul că știa că apelantul urma să plece din țară la data de 08.01.2015, însă a introdus cererea de emitere a ordinului de protecție în lipsa acestuia, indicând domiciliul din . G., deși acolo nu locuiește nimeni. Mai arată că numai intimata știe cum și-a provocat rănile, întrucât martorii audiați nu știu situația, iar cererea a fost introdusă după aproximativ o lună de la incident.
Mai arată că instanța de fond s-a pronunțat strict pe un presupus unic eveniment, izolat în timp, fără a se dovedi dincolo de orice îndoială că acest eveniment s-a produs într-adevăr și fără a se dovedi starea de pericol iminent în care s-ar afla intimata în prezența apelantului, fiind interpretate în mod rigid prevederile art. 23 din Legea nr. 217/2003.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.
Legal citată, reclamanta nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în fața instanței de judecată.
În calea de atac a apelului s-a încuviințat proba cu înscrisuri.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile pronunțată de Judecătoria G., prin prisma motivelor de apel invocate, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că violența în familie cunoscută și sub numele de violența domestică a fost definită pe larg ca fiind un model comportamental abuziv al unuia sau al ambilor parteneri dintr-o relație intimă precum mariajul, concubinajul, familia, prietenia sau conviețuirea. Violența domestică are mai multe forme precum . fizică(efectivă sau sub formă de amenințare), abuzurile sexuale, abuzurile emoționale, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, abuzurile pasive/ascunse (de exemplu, neglijența) și privarea economică.
Probele administrate în cauza (înscrisuri și martori) atestă caracterul violent al pârâtului atât asupra reclamantei, cât și asupra copilului rezultat din căsătorie. Violența s-a manifestat atât fizic, cât și verbal, ceea ce a creat o stare de insecuritate și teamă.
Manifestările agresive ale pârâtului i-au afectat pe toți membrii familiei, aspect ce poate avea consecințe negative asupra dezvoltării copilului. Separarea temporară a pârâtului, păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de reclamantă și minor au fost corect stabilite de către instanța de fond, raportându-se la comportamentul acestuia și probele administrate în cauză.
De la momentul pronunțării hotărârii ordinului de protecție și până la soluționarea prezentului apel nu au mai existat manifestări violente din partea acestuia, fapt ce reprezintă un început în normalizarea relațiilor dintre părți.
Pe de altă parte, interdicția aplicată pârâtului de a se apropia de minor constituie într-adevăr o limitare a drepturilor sale părintești, însă acest lucru este de natură să-l determine a-și schimba comportamentul în sens pozitiv, să conștientizeze că atitudinea anterioară nu este una normală și conformă regulilor de conviețuire socială.
Probele administrate în cauză atestă faptul că minorul este afectat de comportamentul tatălui său și chiar dacă pârâtul nu a mai exercitat violențe asupra minorului și reclamantei, cei doi sunt speriați, temându-se pentru viața lor în condițiile reluării conviețuirii. Astfel, o reluare a conviețuirii în aceste condiții nu ar face decât să amplifice relațiile și așa încordate, cu atât mai mult cu cât s-a formulat și cerere de divorț. Luarea acestei măsuri este doar pentru o perioadă determinată de timp, respectiv 6 luni, și nu poate avea nicio influență în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind exercitarea autorității părintești, urmând ca instanța de fond să dispună în baza probelor ce se vor administra în acea cauză.
Se reține că în cauză sunt suficiente indicii ca, în lipsa măsurilor de protecție integritatea fizică și psihică a reclamantei și a minorului ar fi puse în pericol.
Nu pot fi reținute susținerile apelantului pârât în sensul că părțile sunt separate din luna iunie 2014, iar leziunile au fost produse la data de 04.01.2015 și nici faptul că nu s-a întâlnit în acea zi cu intimata reclamantă, întrucât separarea în fapt a părților nu duce la imposibilitatea lor de a se mai întâlni, aceasta cu atât mai mult cu cât părțile au un copil și chiar apelantul pârât a arătat prin cererea de apel că a fost insistent în a o căuta pe intimata reclamantă pentru a putea să-și vadă copilul. Pe de altă parte, din declarațiile martorilor audiați în cauză se reține că la data de 04.01.2015 apelantul pârât a lovit-o pe intimata reclamantă cu pumnul în zona feței, martora I. I. fiind martoră la acest incident, aspect confirmat și de certificatul medico legal și planșele foto depuse la dosarul cauzei.
Nu poate fi avut în vedere nici faptul că pârâtul este plecat din țară și că nu se impune emiterea unui ordin de protecție, întrucât nu s-a depus niciun înscris doveditor în acest sens, iar pe de altă parte chiar dacă ar fi reală această susținere există posibilitatea apelantului pârât de a reveni în țară în orice moment. Mai mult, prin ordinul de protecție s-a instituit și măsura de a nu lua legătura cu intimata reclamantă în nici un mod, deci nici telefonic sau prin corespondență, astfel că acestea subzistă chiar dacă apelantul pârât ar fi plecat din țară.
Nu are relevanță faptul că cererea pentru emiterea ordinului de protecție a fost promovată la data de 30.01.2015 și nici faptul că certificatul medico legal a fost eliberat a data de 05.01.2015, atât timp cât din cuprinsul acestuia reiese că leziunile pot data din data de 04.01.2015, acesta coroborându-se cu declarațiile martorilor audiați, cu certificatul medico legal și planșele foto depuse la dosarul cauzei.
Constatând că instanța de fond a făcut o analiză corespunzătoare a probelor administrate în cauză și că a stabilit în mod corect limitarea drepturilor pârâtului, nu se poate reține reaua credință a intimatei reclamante, astfel că față de dispozițiile Legii nr. 217/2003 și art. 480 din noul C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de către apelant - pârât P. R., cu domiciliul în ., G. și domiciliul procesual ales în G., . nr. 34, ., . în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. L. I., cu domiciliul în G., .. 10, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1479/09.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „ ordin de protecție”, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. A. R. G. F. I. A. T.
Red. M.A./Tehnored. I.A.T./ 5 ex./ 23.03.2015.
Jud. fond. M.K.
.>
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 13-03-2015,... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 16/2015.... → |
|---|
