Ordin de protecţie. Decizia nr. 123/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 123/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 123
Ședința publică din data de 13.02.2015
Completul constituit din:
Președinte: R. G. F.
Judecător: A. M.
Grefier B. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror-I. I.
Pe rol judecarea apelului declarat de către apelanta C. G. prin Av. L. A. C. în contradictoriu cu intimatul C. G., împotriva sentinței civile nr. 944/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu B. în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: reprezentantul apelantei, av. L. Z., în substituirea d-lui av. L. A. C., în baza delegației pe care o depune la dosar și reprezentantul intimatului, av. D. I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează stadiul pricinii, cauza a fost amânată pentru lipsă de apărare, după care;
Reprezentantul apelantei solicită, în susținerea căii de atac promovate, proba cu audierea suportului magnetic de înregistrare CD, pe care se află înregistrări din care reiese, în primul rând, violența verbală a intimatului.
La întrebarea instanței, reprezentantul apelantei arată că aceste înregistrări sunt efectuate în perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii la instanța de fond și data promovării căii de atac. De asemenea, arată că nu cunoaște data certificării înregistrării, însă ascultarea înregistrării este edificatoare cu privire la violența verbală a intimatului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea probei solicitate, având în vedere faptul că data înregistrării nu poate fi certificată. De asemenea, apreciază că la instanța de fond au fost administrate suficiente probe, astfel că se opune încuviințării unei astfel de probe.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că proba solicitată nu este utilă, pertinentă și concludentă cauzei, cu atât mai mult cu cât astfel de cauze trebuie soluționate cu celeritate, iar la instanța de fond au fost administrate suficiente probe care să conducă la justa soluționare a cauzei.
Apărătorul intimatului precizează că a luat legătura cu partea pe care o reprezintă, care a învederat faptul că intimata urma să trimită o cerere, în scris, de renunțare la calea de atac promovată, întrucât cei doi se înțeleg.
Având în vedere obiectul prezentei cauze, precum și faptul că aceasta trebuie judecată cu celeritate, iar data înregistrării nu este certificată, Tribunalul respinge proba cu audierea suportului magnetic.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Precizează că întregul material probator administrat la instanța de fond s-a referit în proporție de 90 % la o situație întâmplată anterior divorțului celor două părți. Astfel că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că nu sunt motive pentru a institui o asemenea măsură, mai ales că nu s-a justificat în niciun fel temeinicia cererii de emitere a ordinului de protecție. Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului ca fiind nefondat, fără plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că o stare de pericol este conturată, deși aceasta, în mare parte, este generată de modalitatea de comportare a apelantei. Față de această situație, solicită admiterea acțiunii în parte, instituirea unui ordin de protecție pentru o perioadă limitată de timp. Cu privire la susținerea reprezentantului intimatului de la acest termen, arată că nu s-a făcut dovada unei bune înțelegeri între cele două părți.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. B. sub nr._ la data de 06.11.2014, reclamanta C. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. G. emiterea unui ordin de protecție împotriva acestuia, prin care să se dispună limitarea dreptului de folosință al pârâtului, dacă este posibil, doar asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât pârâtul să nu vină în contact cu victima, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute, suportarea de către pârât a chiriei și/sau întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copii minori sau alți membri ai familiei locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.
În susținerea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul C. G. între anii 1992-2014, că la 14 ianuarie 2014 prin certificatul de divorț nr. 336 N. Public Patrașcu C.-O. a constat desfăcută căsătoria încheiată prin acordul soților, precum și faptul că în timpul căsătoriei, la data de 24.09.2004, s-a născut fiica acestora, C. D.-F..
Foștii soți au construit un imobil, nefinalizat la acest moment, în care locuiesc și în prezent împreună cu fiica minoră.
Arată reclamanta că motivul principal al promovării acțiunii de divorț a fost conduita pârâtului avută în ultimii ani, respectiv obiceiul de a consuma aproape zilnic alcool în exces și de a provoca scandaluri, de4 a o supune la amenințări pe fondul acestui consum de alcool și al geloziei nefondate. În urma pronunțării hotărârii de divorț pârâtul nu și-a schimbat comportamentul, ba mai mult, agresivitatea acestuia a crescut încât se teme pentru viața ei și a copiilor.
Reclamanta arată că a fost agresată verbal și fizic de nenumărate ori de către pârât, câteva din aceste acte de violență fiind consemnate în cadrul certificatelor medico-legale depuse la dosarul cauzei. Actele de violență au fost îndreptate și către fiica părților deoarece atitudinea defensivă față de reclamantă îl irită pe tatăl acesteia.
În locuința comună își desfășoară activitatea reclamanta fiind administratorul unei societăți ce își are punctul de lucru și sediul în locuința comună, dar și pârâtul care are stabilite pentru anumite societăți în locuința comună sediul acestora.
Reclamanta arată că delimitarea spațiilor poate fi realizată având în vedere compartimentarea acestuia și fără a afecta desfășurarea relațiilor comerciale ale societăților ale căror administratori sunt.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Legal citat, pârâtul C. G. a formulat întâmpinare la dosarul cauzei și s-a prezentat în instanță pentru a-si face apărări, instanța asigurându-i acestuia, conform dispozițiilor legale asistența juridică din oficiu. În acest sens, la termenul de judecată din data de 12.11.2014 s-a prezentat în fața instanței de judecată apărătorul din oficiu, având împuternicirea nr. 288/2014. La termenul din 18.11.2014 pârâtul este reprezentat de avocat ales conform împuternicirii avocațiale . nr._.
Pe parcursul judecății, instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților și proba testimonială, fiind audiați martorii P. A. și G. I..
P. sentința civilă nr. 944/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. B. a fost respinsă cererea ca fiind neîntemeiată.
În motivarea hotărârii s-a reținut în fapt că reclamanta a fost căsătorită cu numitul C. G. în perioada 1992-2014, iar la 14 ianuarie 2014, N. Public Patrașcu C.-O. a constat desfăcută căsătoria încheiată prin acordul soților prin certificatul de divorț nr. 336. În timpul căsătoriei s-a născut fiica C. D.-F. la data de 24.09.2004.
Foștii soți au construit un imobil, care este nefinalizat la acest moment și în care locuiesc și în prezent împreună cu fiica minoră.
Potrivit susținerilor reclamantei motivul principal al promovării acțiunii de divorț a fost conduita pârâtului avută în ultimii ani, respectiv obiceiul de a consuma aproape zilnic alcool în exces și de a provoca scandaluri, de a o supune la amenințări pe fondul acestui consum de alcool și al geloziei nefondate. În urma pronunțării hotărârii de divorț pârâtul nu și-a schimbat comportamentul, ba mai mult, agresivitatea acestuia a crescut încât se teme pentru viața ei și a copiilor.
Reclamanta a arătat că a fost agresată verbal și fizic de nenumărate ori de către pârât, câteva din aceste acte de violență fiind consemnate în cadrul certificatelor medico-legale depuse la dosarul cauzei. Actele de violență au fost îndreptate și către fiica părților deoarece atitudinea defensivă față de reclamantă îl irită pe tatăl acesteia.
Conform celor susținute de părți în locuința comună își desfășoară activitatea reclamanta fiind administratorul unei societăți ce își are punctul de lucru și sediul în locuința comună, dar și pârâtul care are stabilite pentru anumite societăți în locuința comună sediul acestora.
Reclamanta a arătat că delimitarea spațiilor poate fi realizată având în vedere compartimentarea acestuia și fără a afecta desfășurarea relațiilor comerciale ale societăților ale căror administratori sunt.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, motiv pentru care a respins cererea acesteia de emitere a ordinului de protecție.
Astfel, din ansamblul probator, respectiv din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a apreciat că rămânerea pârâtului în proximitatea reclamantei și a minorei nu prezintă vreun pericol actual pentru integritatea fizică și psihică a acestora și nici nu există indicii că pârâtul ar putea săvârși acte de violență împotriva reclamantei sau a minorei. Cum Legea nr. 217/2003 prin reglementarea „ordinului de protecție”, a urmărit crearea unei modalități de protejare a victimelor violenței în familie, un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamentele agresive, prevăzând în art. 23 trei condiții de admisibilitate: 1) constatarea comiterii unui act de violență, 2) actul de violență sa fie de natură a pune în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei și 3) actul sa fie unul de violență în familie, în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003 modificată.
În cauza dedusă judecății nu s-a făcut dovada de către reclamantă a pericolului actual. Este adevărat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamanta a fost agresată fizică conform certificatelor medico-legale nr. 858/26.06.2013 și nr. 57/26.06.2013. Cu toate acestea pentru admiterea unui ordin de protecție nu este suficientă dovedirea unei stări de tensiune sau conflictuale existente între părți, ci trebuie făcută dovada existenței pericolului concret, efectiv sau actual, pericol care se transpune practic prin acte de violență fizică sau psihică exercitate asupra celui care solicită emiterea ordinului de protecție sau asupra membrilor de familie (în prezenta cauză asupra minorei).
Instanța, a avut în vedere și art. 3 Legea nr. 217/2003 potrivit căruia, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate și împiedicarea femeii de a-ți exercita drepturile și libertățile fundamentale, art. 4 din aceeași lege potrivit căruia violența în familie se poate manifesta sub următoarele forme: violenta verbală-adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare, violența psihologică-impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violența demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar, violența fizică-vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, muscare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, violența sexuală-agresiune sexuală, impunerea de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal, violența economică-interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv a unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar, violența socială-impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar și violența spirituală-subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
Astfel, din probele administrate în prezenta cauză a rezultat că nu este îndeplinită prima condiție, respectiv cea a săvârșirii unui act de violență actual dovedit care să justifice luarea măsurilor de protecție în ceea ce o privește pe reclamantă și pe minori.
În lumina celor expuse mai sus, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada existenței vreunui act actual de violență, fizică sau psihică din partea pârâtului asupra reclamantei sau asupra minorei.
Față de toate aceste considerații, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție în prezenta cauză, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta C. G. în contradictoriu cu pârâtul C. G..
Instanța a reținut că, fiind expresia principiului disponibilității, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel și art. 453 alin. 1 C.pr.civ. și numai în măsura în care au fost dovedite.
Pentru ca instanța să poată dispune acordarea cheltuielilor de judecată, partea trebuie să facă dovada existenței lor și a întinderii acestora. Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere privitor la acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., precum și în virtutea principiului accesorium sequitur principale(accesoriul urmează principalul), în considerarea culpei procesuale a reclamantei în declanșarea litigiului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. 2 C.pr.civ., instanța, respingând acțiunea, a obligat reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată efectuate, în cuantum de 1000 lei.
Potrivit jurisprudenței constante a CEDO, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al acestora. Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată presupune că, „în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau/și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate”, să fie previzibile, în sensul de a fi cunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta și combate. Instanța a reținut că în cauza de față onorariul avocatului îndeplinește condițiile statornicite de jurisprudența constantă a Curții Europene și nu s-a impus cenzurarea acestuia.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta C. G., apreciind că este netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 217/2003, în sensul că s-au comis acte de violență, acestea sunt de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei și s-au comis asupra unui membru de familie în accepțiunea lărgită stabilită prin art. 5 din același act normativ.
Mai arată că din analiza tuturor probatoriilor administrate rezultă că pârâtul a supus-o și o supune în continuare actelor de violență verbală, fizică, psihologică, fiindu-i pusă în pericol viața și integritatea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ., art. 30 din Legea nr. 217/2003, art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2012.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce apărări, dar a fost reprezentat în fața instanței de judecată de un apărător ales.
În calea de atac a apelului nu s-a administrat nicio probă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile pronunțată de Judecătoria Tg. B., prin prisma motivelor de apel invocate, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că violența în familie cunoscută și sub numele de violența domestică a fost definită pe larg ca fiind un model comportamental abuziv al unuia sau al ambilor parteneri dintr-o relație intimă precum mariajul, concubinajul, familia, prietenia sau conviețuirea. Violența domestică are mai multe forme precum . fizică(efectivă sau sub formă de amenințare), abuzurile sexuale, abuzurile emoționale, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, abuzurile pasive/ascunse (de exemplu, neglijența) și privarea economică.
Însă din probele administrate în cauza(înscrisuri, martori, interogatoriu) s-a constatat că într-adevăr pârâtul ar fi avut un comportament violent, însă din certificatele medico-legal coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, P. A. și G. I., reiese că incidentul a avut loc cu mult înainte de introducerea cererii prin care s-a solicitat obținerea unui ordin de protecție, respectiv în luna iunie 2013.
Între părțile din prezenta cauză au existat într-adevăr neînțelegeri, care, în cele din urmă, au condus la desfacerea căsătoriei în anul 2014, însă reclamanta nu are în vedere interesul superior al minorei și menținerea unor relații apropiate între aceștia. Astfel, dacă a apreciat că tatăl este atât de violent și se impune emiterea unui ordin de protecție se pune întrebarea retorică de ce a lăsat minora să plece în concediu cu acesta la mare și la munte, astfel cum susține chiar martora P. A., sora reclamantei.
Aspectele reținute mai sus atestă că pârâtul nu a mai avut un comportament violent asupra reclamantei sau fiicei sale după incidentul din anul 2013 și în concluzie prima instanță a apreciat în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada unor violențe din partea pârâtului, de natură să creeze o stare de pericol actual pentru integritatea fizică și psihică a sa ori a fiicei sale, nefiind justificată emiterea unui ordin de protecție.
Constatând că instanța de fond a făcut o analiză corespunzătoare a probelor administrate în cauză, față de dispozițiile Legii nr. 217/2003 și art. 480 din noul C.pr.civ. va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către apelanta C. G., cu sediul ales la CIA L. A.-C., situat în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 944/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. G., domiciliat în ., ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
R. G. F. A. M. B. V.
Red. Jud. A.M./24.02.2015
Tehnored. B.V./ /5ex/24.02.2015
Comunicat 3ex..
Jud. fond. A. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 111/2015. Tribunalul GALAŢI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|
