Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 413/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 413/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1036/324/2015
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal: 2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Decizia civilă nr. 413/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. B.
Judecător: D. G. N.
Grefier: F. D.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant A. C., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 535/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. S. și S. D., ambii domiciliați în ., având ca obiect „ordonanță președințială obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare; stadiul procesual al pricinii, fiind primul termen de judecată; apelul este motivat; legal timbrat; intimații nu au formulat întâmpinare în cauză; apelantul, prin apelul declarat, a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care;
Conform art. 104 alin.13 ROIIJ, nefiind prezente părțile, s-a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Instanța, considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei și constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria T. cu nr._, reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâții M. S. și S. D., ( pe cale de ordonanță președințială) a solicitat să fie obligați pârâții la retragerea gardului construit de aceștia pe suprafața sa și la plata sumei de 1500 lei contravaloarea gardului stricat .
În fapt, a susținut că la data de 20.02.2015 reclamantul a reparat gardul despărțitor dintre proprietatea sa și a pârâților, la această lucrare participând atât concubinul pârâtei cât și fiul acesteia. A doua zi pârâții i-au reproșat reclamantului că linia despărțitoare nu se află pe hotarul proprietăților. La data de 25.02.2015, profitând de faptul că nu era acasă, au desființat gardul și au construit altul din materiale vechi, intrând în proprietatea sa cu un metru pe întreaga parte de nord pe o lungime de 35,30 m. Pentru remedierea acestei situații a promovat prezenta cerere.
În drept a invocat disp.art.996 alin. 3 C.proc.civ.
În susținerea cererii a solicitat administrarea probei cu acte.
Pârâții, la termenul din 09.03.2015, au declarat că nu sunt de acord cu acțiunea, susținând că pot face dovada cu acte a dreptului lor de proprietate.
În contraprobă, au solicitat proba cu acte, dar nu au depus actele invocate în apărare la dosar.
Prin sentința civilă nr. 535/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria T., cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că situația de fapt expusă presupune discuții în fond și probe ce nu pot fi administrate pe cale de ordonanță președințială, deoarece în cauză se impune efectuarea de expertize pentru stabilirea exactă a aliniamentului ce desparte proprietățile, probă ce poate fi administrată într-o cauză ce vizează fondul dreptului.
Împotriva sentinței civile nr.535/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria T., a declarat apel reclamantul A. C..
Prin motivele de apel, în esență, a susținut următoarele:
Cererea formulată îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, deoarece există o aparență de drept în favoarea sa, care rezultă din actele depuse, măsura luată de instanță are caracter vremelnic, iar nerespectarea normelor de vecinătate și orice abuz în exercitarea dreptului de proprietate, impun o intervenție promptă care se poate realiza prin intermediul procedurii ordonanței președințiale.
În opinia sa, nu se prejudecă fondul, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimații-pârâți au depus concluzii scrise, prin care au solicitat menținerea sentinței apelate, cu motivarea că cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile obligatorii prevăzute de procedura ordonanței președințiale.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:
Analizând condițiile de admisibilitate a prezentei ordonanțe președințiale, astfel cum sunt prevăzute de art. 996 și urm. C.proc.civ., Tribunalul constată că acestea nu sunt îndeplinite.
Reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâții M. S. și S. D., pe cale de ordonanță președințială, a solicitat obligarea pârâților la retragerea gardului construit de aceștia pe suprafața sa de teren. Totodată a cerut ca aceștia să-i plătească suma de 1500 lei, cu titlu de contravaloare gard stricat .
Potrivit art.996 și urm. C.proc.civ., instanța poate dispune măsuri vremelnice pentru preîntâmpinarea unei pagube care nu s-ar putea repara altfel.
După cum rezultă din petitul cererii, măsura solicitată de reclamant are caracter definitiv și nu este vremelnică, deoarece nu a indicat pentru pretenția sa o limitare în timp și nici nu a făcut dovada existenței pe rolul Judecătoriei T. a vreunei cauze care să aibă ca obiect fondul cauzei. În același timp, se constată că pretențiile civile solicitate nu pot face obiectul prezentei proceduri.
În condițiile expuse cererea nu îndeplinește una din condițiile prevăzute de procedura specială a ordonanței președințiale și anume vremelnicia.
Cererea, deși vizează protecția dreptului de proprietate, nu are caracter urgent, deoarece reclamantul nu este în situația de a suferi vreo pagubă iminentă, care nu s-ar putea repara și pe calea dreptului comun.
Pe de altă parte, soluționarea cauzei, presupune administrarea unor probe incompatibile cu procedura sumară și rapidă a ordonanței președințiale și anume o expertiză topometrică, care până la administrare, ar lipsi de conținut procedura ordonanței președințiale.
Garanțiile acordate dreptului de proprietate, trebuie abordate în mod bilateral, atât față de reclamant cât și față de pârâți, prin administrarea în mod egal și echitabil a tuturor probelor permise în materia protecției dreptului de proprietate.
Cum acestea pot fi administrate pe calea procedurii de drept comun, se constată că reclamantul poate primi o soluție pe fond numai pe calea dreptului comun.
Pentru aceste considerente, văzând disp. art. 996, 998 în ref. la art. 480 alin. 1N.C.proc.civ. va menține sentința apelată, cu consecința respingerii apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant A. C., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 535/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. S. și S. D., ambii domiciliați în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.06.2015.
Președinte,Judecător,
L. BenescuDaniel G. N.
Grefier,
F. D.
Red. jud. L.B./01.07.2015
Dact. gref.F.D./01.07.2015/5 ex.
Jud. fond: I.C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 330/2015. Tribunalul GALAŢI | Partaj judiciar. Decizia nr. 483/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








