Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 182/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 9772/233/2008
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 182
Ședința publică din data 06.03.2015
Completul constituit din:
Președinte: A. M.
Judecător: N. R.
Grefier B. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către apelanta-pârâtă C. V. T., cu domiciliul în G., ., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 6986/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. R. S.A., cu sediul în București, sect. 2, ., ., C. I., cu domiciliul în G., ., ., având ca obiect „partaj bunuri comune/ lichidarea regimului matrimonial” .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.02.2015, iar ulterior la data de 27.02.2015, iar ulterior la data de 06.03.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamantul C. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. V. T. partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
În motivarea cererii, a arătat că părțile au fost căsătorite, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 5392/01.07.2008 a Judecătoriei G..
Arată că în timpul căsătoriei părțile au dobândit cu contribuție egală următoarele bunuri: imobil situat în G., ., ., compus din 2 camere și dependințe, un imobil situat în orașul B., ., ., compus din două camere și dependințe, un imobil situat în extravilanul ., format din teren în suprafață de 3150 mp, un garaj auto și mai multe bunuri mobile care se află în posesia pârâtei.
Susține de asemenea că în timpul căsătoriei părțile au contractat un credit de la V. România în valoare de 85.500 franci elvețieni, care a fost folosit pentru refinanțarea altor două credite și pentru cheltuieli personale, credit garantat cu ipotecă asupra celor două apartamente.
Mai arată reclamantul că de la despărțirea în fapt, ratele la credit au fost suportate doar de el, deși de sumele de bani a beneficiat și pârâta.
În drept, a invocat dispozițiile art. 36 alin. 1 C.fam.
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Legal citată, pârâta C. V. T. a formulat întâmpinare prin care a arătat că recunoaște că a dobândit împreună cu reclamantul, în cote egale, cele două apartamente, terenul de 3,150 mp, garajul și o . bunuri mobile. În privința acestor bunuri mobile, pârâta arată că reclamantul trebuie să precizeze care anume bunuri mobile vrea să fie partajate.
În ceea ce privește creditul contractat la V. România în valoare de 85.500 CHF, arată că prin acest credit au fost refinanțate alte două credite, cu care s-au cumpărat anumite bunuri din care o parte au fost vândute, iar banii împărțiți în mod egal între părți. În ceea ce privește ratele achitate arată că acestea au fost achitate din diferența de credit neplătită deci tot din banii comuni.
Mai arată pârâta că părțile au achiziționat în timpul căsătoriei un autoturism V. Golf 4 cu care reclamantul a avut un accident grav, acesta fiind vândut de către reclamant, iar cu banii obținuți a achiziționat un alt autoturism, însă pe numele unei societăți comerciale.
De asemenea, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat aducerea la masa de partajat a contravalorii autoturismelor cumpărate de reclamant pe numele altor persoane, respectiv Volkswagen Passat și Volkswagen Polo, a contravalorii unui teren situat în localitatea Dărmănești, jud. Bacău, teren ce a fost vândut de reclamant în baza unei procuri date de pârâtă și pentru care reclamantul și-a însușit toți banii, precum și suma de 3.000 lei depusă de pârâtă la Raiffeisen Bank-Banca pentru locuințe.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 19 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Reclamantul a făcut precizări față de bunurile mobile, arătând că solicită a se partaja următoarele bunuri mobile situate în cele două apartamente ale părților.
De asemenea, a formulat întâmpinare față de cererea reconvențională, arătând că este de acord cu introducerea în masa de partajat a sumei depusă la Raiffeisen Bank-Banca pentru Locuințe. Arată însă că banii proveniți din vânzarea terenului situat în localitatea Dărmănești, jud. Bacău au fost folosite de ambele părți pentru o excursie în G. în perioada sărbătorilor de P. din 2008, iar autoturismele Volkswagen Passat și Polo nu aparțin părților și nu au fost niciodată proprietatea lor.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Instanța a admis proba cu acte, interogatoriul părților și martori și proba cu expertize tehnice de specialitate.
Instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat a V. România, motivat de calitatea sa de creditor ipotecar al părților.
La termenul de judecată din data de 25.04.2012 părțile au precizat că au ajuns la o înțelegere cu privire la partajarea bunurilor mobile.
La termenul de judecată din data de 25.06.2012 instanța a dispus vânzarea la licitație a imobilului situat în Municipiului G., cartier Micro 18, ., . și a imobilului situat în orașul B., ..
La termenul de judecată din data de 07.01.2014 reclamanta a formulat oral cerere de completare a masei partajabile cu suma de 1310 lei reprezentând impozit pe venit achitat de reclamanta în numele pârâtei. La același termen reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecată cu privire la partajarea garajului.
Față de precizările reclamantului de la termenul de judecată din data de 07.01.2014, pârâta a precizat că se opune cererii de renunțare la judecată privind partajarea garajului, dar a declarat că este de acord ca reclamantul să plătească pârâtei jumătate din suma de 3000 lei reprezentând avans pentru locuințe la Raiffeisen Bank, din care să se scadă suma de 1310 lei achitată de reclamant în numele pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 6986/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria G. a admis în parte cererea principală, a admis în parte cererea reconvențională, a dispus sistarea stării de coproprietate în devălmășie a părților asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și a atribuit reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul garaj auto situat în G., cartier Micro 17, . D9A, realizat în baza autorizației de construire nr.27/10.02.2004.
De asemenea, a dispus obligarea reclamantului la plata către pârâta-reclamantă a sultei în valoare de 5.894 lei reprezentând contravaloare cotă de ½ din bunul imobil constând în garaj auto, a atribuit reclamantului suma de 3000 lei reprezentând avans pentru locuințe la banca Raiffeisen G. și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1500 lei reprezentând contravaloare cotă de ½ a pârâtei din constituirea acestui avans.
A constatat că reclamantul are o creanță împotriva pârâtei în valoare de 1310 lei reprezentând impozit pe venit aferent anului 2013, a dispus compensarea acestor sume de bani până la valoarea sumei de 1310 lei, urmând ca reclamantul să plătească pârâtei suma de 190 lei.
De asemenea, a constatat că reclamantul a achitat singur suma de_,18 CHF din împrumutul contractat de părți de la intervenienta V. SA conform convenției de credit nr._/2007 și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 8069,59 CHF reprezentând cota de ½ din obligația de plată a acesteia aferentă împrumutului contractat de părți în timpul căsătoriei de la intervenienta V. SA conform convenției de credit nr._/2007.
A obligat părțile la achitarea în cote de ½ fiecare a împrumutului contractat de părți de la intervenienta V. SA conform convenției de credit nr._/2007 până la restituirea integrală a acestuia și a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la valoarea de 1638 lei, cu obligarea reclamantului la plata către pârâta reclamantă a cheltuielilor în cuantum de 1731 lei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că părțile în litigiu s-au căsătorit la data de 25.11.1995, iar căsătoria lor a fost desfăcută prin divorț, prin sentința civilă nr. 5392/01.07.2008 pronunțată de Judecătoria G., în timpul căreia au dobândit o . bunuri.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 12.04.2011, instanța a admis în parte și în principiu cererea principală, a admis în parte și în principiu cererea reconvențională, a constatat că masa bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de părți este alcătuită din următoarele bunuri imobile și mobile: imobilul apartament situat în G., ., ., jud. G., imobilul situat în oraș B., jud. Harghita, ., . în extravilanul . format din teren în suprafață de 3150 mp, garaj auto cu autorizația de construire nr. 27/10.02.2004, televizor color LG, televizor color Philips, aparat aer condiționat, system audio home cinema Panasonic, filtru de apă marca Nobel 2000, camera video Sony, combină frigorifică Gorenje, congelator cu 7 sertare Gorenje, aragaz Zanussi, hotă Gorenje, boiler de 15 l Ariston, boiler de 100 l Electrolux, mobilă bucătărie, masă de bucătărie cu 2 sertare, un pat, două taburete, un pat cu ladă, centrală termică pe gaz, cuptor cu microunde și combină frigorifică Arctic.
Instanța a mai constatat că masa partajabilă este grevată de un pasiv reprezentat de creditul contractat de părți la data de 26.10.2007 la V. R. SA.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut și suma de bani existentă în contul părților la Raiffeisen Bank –Banca pentru locuințe, iar restul pretențiilor au fost respinse ca neîntemeiate.
În cauză, s-a dispus efectuarea mai multor expertize: o expertiză imobiliară, o expertiză topo și o expertiză contabilă.
Instanța a constatat că părțile au ajuns la o înțelegere în ceea ce privește bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei, astfel încât instanța nu s-a mai pronunțat cu privire la acestea.
De asemenea, instanța a constatat că, pe parcursul soluționării dosarului, bunurile imobile constând în imobilul apartament situat în G., ., ., jud. G., imobilul situat în oraș B., jud. Harghita, ., . în extravilanul . format din teren în suprafață de 3150 mp, au fost vândute prin intermediul executorului judecătoresc, astfel cum reiese din actul de adjudecare nr. 726/06.03.2013 și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 954/12.08.2013, astfel încât instanța nu s-a mai pronunțat în ceea ce privește partajarea acestor bunuri.
În ceea ce privește suma de 3.000 lei, reprezentând avans pentru locuință la Raiffeisen Bank, instanța a constatat că ambele părți au recunoscut existența acestei sume de bani și au fost de acord ca reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.500 lei reprezentând contravaloare cotă de ½ din constituire acestui avans.
De asemenea, instanța a constatat că reclamantul a achitat în numele pârâtei suma de 1.310 lei reprezentând impozit pe venit aferent anului 2013, iar în legătură cu această sumă de bani pârâta a precizat că este de acord cu achitarea acesteia.
Potrivit expertizei contabile judiciare efectuate în cauză de expert B. N., reclamantul a achitat suma de 16.139,18 CHF din împrumutul contractat de părți de la intervenienta V. SA conform convenției de credit nr._/2007.
Față de concluziile raportului de expertiză contabilă și față de împrejurarea că suma de bani contractată de părți reprezintă o datorie comună a soților, care a fost achitată doar de către reclamant și care în mod normal trebuie suportată în cote egale de ambele părți, instanța a constatat că reclamantul C. I. are un drept de creanță împotriva pârâtei C. V. T. reprezentând contravaloarea cotei de ½ din valoarea ratelor stabilite potrivit contractului menționat și achitate de reclamant.
Pentru aceste considerente, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 8.069,59 CHF reprezentând cota de ½ din obligația de plată a pârâtei aferentă împrumutului contractat de părți în timpul căsătoriei conform convenției de credit nr._/2007 și a dispus obligarea părților la achitarea în cote de ½ fiecare a împrumutului contractat de părți până la restituirea integrală a acestuia.
Potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert A. H. E. F., imobilul garaj construit în baza autorizației de construire nr.27/10.02.2004 a fost evaluat la suma de 11.788 lei.
Având în vedere că din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta nu are acces la acest imobil, care a fost folosit în special de reclamant în timpul căsătoriei, instanța l-a atribuit reclamantului în deplină proprietate și liniștită și l-a obligat pe acesta să plătească pârâtei sulta în valoare de 5.894 lei reprezentând contravaloare cotă de ½ din bunul imobil constând în garaj auto.
Având în vedere întregul material probator administrat în cauză, disp.art. 728 C.civ. potrivit cărora “nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune” și disp. art. 36 alin.1 C.fam.(în vigoare la data introducerii acțiunii și la data pronunțării încheierii de admitere în principiu), “la desfacerea căsătoriei bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora”, iar în caz contrar va hotărî instanța, dispoziții care își au corespondent în dispozițiile art. 339 din noul C.civ., potrivit cu care bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, existând prezumția legală că ei au contribuit în mod egal la dobândirea lor potrivit cărora, instanța a dispus sistarea stării de codevălmășie a părților.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte cererea principală și în parte cererea reconvențională, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reținut că reclamantul pârât a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1.638 de lei, iar pârâta reclamantă a efectuat cheltuieli în cuantum de 3.369 lei.
Față de dispozițiile art. 274 și urm. C.pr.civ., a dispus compensarea cheltuielilor de judecată în limita sumei de 1.638 lei și a obligat reclamantul pârât să plătească pârâtei reclamante suma de 1.731 lei cu acest titlu.
Împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria G. a declarat apel pârâta reclamantă C. V. T..
În motivarea cererii, s-a arătat că sentința civilă este nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea reconvențională pe care a formulat-o.
Astfel, cu privire la terenul din extravilanul localității Dărmănești, Județul Bacău, arată că acesta a fost vândut la data de 24.04.2008, când părțile erau în pragul divorțului, cererea fiind depusă la data de 07.05.2008, precum și faptul că nu a participat direct la vânzarea acestuia, dând procură reclamantului pârât și nu a primit niciun ban din prețul obținut.
Reclamantul pârât a arătat cu ocazia interogatoriului că a folosit banii pentru cumpărarea unui bilet de vacanță în G., însă suma a fost mult mai mică, respectiv 250 euro, iar martora audiată în cauză C. D. a arătat că terenul a fost vândut după despărțirea în fapt, iar pârâta reclamantă nu a primit niciun ban.
În aceste condiții, arată că trebuia adusă la masa partajabilă și suma de 12.000 lei.
Referitor la autoturisme, arată că reclamantul pârât s-a dovedit a fi de rea credință, întrucât le-a scos din masa partajabilă, în sensul că după vânzarea acestora fără permisiunea sa a făcut reînmatricularea lor pe numele unor apropiați, tocmai pentru a evita împărțirea acestora.
În aceste condiții se impune ca reclamantul pârât să aducă la masa partajabilă și suma de bani rezultând din vânzarea autoturismelor cumpărate în timpul căsătoriei, întrucât banii sunt rezultați din vânzarea unui bun comun.
Reclamantul pârât susține că după despărțirea în fapt a achitat o parte din ratele lunare, respectiv suma de 16.139,18 CHF, aferente convenției de credit nr._/2007 încheiată de părți cu V. SA, iar instanța a obligat-o în mod greșit să-i achite jumătate din această sumă, întrucât suma de bani a fost plătită împreună.
Mai arată că este vorba de o obligație indivizibilă, fiecare debitor fiind obligat pentru întreaga datorie, iar banca poate urmări pentru întreaga datorie pe oricare dintre debitori în baza art. 1063 C.civ., astfel că se află în prezența indivizibilității pasive.
Arată că sunt incidente dispozițiile art. 1039 C.civ., potrivit cărora obligația asumată de către împrumutați este o obligație solidară stipulată expres în convenția părților, ambii obligându-se la aceeași datorie, astfel că fiecare dintre ei poate fi constrâns pentru toată suma, iar plata făcută de către unul dintre ei eliberează și celălalt debitor față de creditor.
În aceste condiții, arată nu este de acord cu divizarea datoriei, iar împărțirea pasivului s-a realizat în mod greșit retroactiv, ceea ce contravine principiului neretroactivității legii. Astfel, pasivul trebuia împărțit la momentul pronunțării sentinței civile pronunțată la fond.
În legătură cu vânzarea imobilelor la licitație, arată că trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art. 990 C.pr.civ., fiind prejudiciați prin faptul că prețul este mult mai mic decât prețul de piață.
Mai arată că suma de 44.500 CHF, rămasă după achitarea celor două credite la Banca Transilvania și BCR, a fost cheltuită exclusiv de reclamantul pârât în interesul său personal, astfel că nu este o datorie comună și nu trebuie să fie adusă la masa de partaj.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 C.pr.civ.
A fost achitată taxa de timbru în cuantum de 2451,11 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Legal citat reclamantul pârât nu a formulat întâmpinare, dar a fost reprezentat în fața instanței de judecată de apărător ales, care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat.
Prin cererea de apel pârâta reclamantă a solicitat administrarea mai multor probe, respectiv interogatoriul intimatului, acte, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică de specialitate, însă instanța apreciază că s-a procedat la o simplă enumerare a unor mijloace de probă și nu au fost propuse cu respectarea dispozițiilor art. 287 și art. 112 C.pr.civ.
Astfel, în ceea ce privește proba cu înscrisuri, acestea nu au fost depuse odată cu cererea de apel în dublu exemplar și pentru comunicare către partea adversă. Mai mult, nici nu au fost indicate ce înscrisuri suplimentare dorește a depune la dosarul cauzei, care să nu existe, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost promovată încă din anul 2008.
Cu privire la proba testimonială se reține de asemenea că nu au fost indicate numele și adresa martorilor și nici teza probatorie, pentru ca instanța să poată aprecia asupra utilității acesteia.
Aceeași situație subzistă și cu privire la proba cu expertiză tehnică de specialitate, neindicându-se specialitatea expertizei solicitată a fi efectuată și teza probatorie.
Mai mult, instanța reține că partea nu s-a prezentat nici la primul termen de judecată, nici personal și nici prin apărător, pentru a indica în concret probele și teza probatorie, astfel că nu s-a putut pronunța cu privire la acestea.
Verificând legalitatea sentinței civile prin prisma motivelor de apel, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la includerea în masa de partaj și a sumei de 12.000 lei, reprezentând prețul obținut din vânzarea terenului din extravilanul localității Dărmănești, Județul Bacău, față de probele administrate în cauză, se apreciază că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că nu se justifică această cerere. Se reține în acest sens că vânzarea terenului a avut loc la data de 24.04.2008, când părțile erau căsătorite, precum și faptul că apelanta pârâtă a dat procură specială în acest sens intimatului reclamant, exprimându-și astfel consimțământul cu privire la această vânzare.
Susține apelanta pârâtă că terenul a fost vândut după despărțirea în fapt a soților, că erau în pragul divorțului, deci situația între soți era tensionată, astfel că se pune întrebarea retorică de ce a dat procură specială soțului pentru vânzarea terenului. Cert este faptul că o parte din acești bani au fost cheltuiți pentru a petrece o vacanță în G., aspect confirmat de ambele părți, astfel că reține că părțile erau de fapt împreună și au cheltuit împreună acești bani.
Mai mult, se are în vedere și faptul că apelanta pârâtă nu a făcut dovada faptului că la momentul divorțului sau al partajării bunurilor comune această sumă exista în materialitatea sa, fiind greu de crezut că aceasta nu a putut produce nicio dovadă.
Referitor la aducerea la masa de partaj a contravalorii autoturismelor înstrăinate, se reține că în mod corect prima instanță a apreciat că autoturismele marca Volkswagen Passat și Volkswagen Polo, cu numere de înmatriculare_ și_, nu au aparținut niciodată părților, astfel că nu pot fi incluse în masa partajabilă.
Este adevărat că părțile au deținut un autoturism cu număr de înmatriculare_, însă potrivit adresei nr._ s-a reținut că acesta a fost radiat din proprietatea intimatului pârât la data de 15.02.2007, respectiv în timpul căsătorie, cu mult înainte de divorț. Susținerea apelantei pârâte în sensul că autoturismele au fost vândute fără consimțământul său și au fost reînmatriculate pe numele altor persoane, sunt simple susțineri care nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă administrat în cauză, iar faptul că acestea au numărul KIV nu are relevanță în cauză, proprietarul unui autoturism putând să-și aleagă orice număr dorește.
În mod corect a reținut instanța de fond din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert B. N. că după despărțirea în fapt, intimatul reclamant a achitat o parte din ratele lunare, respectiv suma de 16.139,18 CHF, aferente convenției de credit nr._/2007 încheiată de părți cu V. SA. Fiind vorba de o convenție încheiată în timpul căsătoriei, s-a reținut că este vorba de o datorie comună, care trebuie suportată în cote egale de ambele părți, întrucât în cote egale s-au partajat și bunurile comune.
Este adevărat că plata acestei sume făcută doar de către intimatul reclamant a stins această parte din datoria comună a ambelor părți, astfel că pentru viitor părțile datorează doar diferența. Însă, în condițiile în care aceștia trebuiau să suporte în cote egale întreaga datorie, în mod corect s-a apreciat că intimatul reclamant are un drept de creanță împotriva apelantei pârâte, constând în jumătate din suma plătită, respectiv 8.069,59 CHF și a obligat-o să achite această sumă. Nu poate fi avută în vedere susținerea potrivit căreia suma de bani a fost plătită de ambii soți, întrucât apelanta pârâtă nu a făcut nicio probă în acest sens.
Faptul că apelanta pârâtă a fost obligată să plătească intimatului reclamant această sumă, nu schimbă caracterul indivizibil sau solidar al obligației de plată, acesta fiind și motivul pentru care intimatul reclamant a continuat să facă plățile și după separarea în fapt.
În aceste condiții, nu se poate reține că s-a procedat la divizarea datoriei și la împărțirea pasivului în mod retroactiv, ci apelanta pârâtă a fost obligată la restituirea către intimatul reclamant a sumei achitate în numele acesteia, cu privire la care are un drept de creanță.
Nu poate fi avută în vedere nici susținerea potrivit căreia suma de 44.500 CHF, rămasă după achitarea a două credite la Banca Transilvania și BCR, a fost cheltuită exclusiv de intimatul reclamant în interesul său personal, astfel că nu este o datorie comună și nu trebuie să fie adusă la masa de partaj, în condițiile în care contractul a fost încheiat în anul 2007, deci în timpul căsătoriei și nici nu s-a făcut vreo dovadă în sensul celor susținute.
Cu privire la vânzarea imobilelor la licitație, apelanta pârâtă arată că trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art. 990 C.pr.civ., fiind prejudiciați prin faptul că prețul este mult mai mic decât prețul de piață, însă se reține că față de momentul pronunțării încheierii de ședință prin care s-a dispus vânzarea la licitație a imobilelor, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 673 11 din vechiul C.pr.civ. Mai mult, se reține că apelanta pârâtă a fost de acord cu vânzarea bunurilor imobile la licitație, că a fost promovat apel împotriva încheierii prin care s-a dispus această măsură, ocazie cu care ar fi putut invoca neregularitățile legate de aceasta, apel care a și fost respins ca fiind nefondat. Pentru neregularitățile legate de prețul de vânzare și modul de organizare a licitațiilor, apelanta pârâtă avea deschisă altă cale procedurală.
În consecință, față de cele reținute anterior, instanța constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 296 C.pr.civ., apelul va fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de către apelanta-pârâtă C. V. T., cu domiciliul în G., ., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 6986/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. R. S.A., cu sediul în București, sect. 2, ., ., C. I., cu domiciliul în G., ., ., jud. G., ca fiind nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2015.
Președinte,Judecător, Grefier,
A. M. R. N. B. V.
Red. Jud. MA/06.03.2015
Tehnored. B.V./ 09.03.2015/8ex
Comunicat 6ex..
Jud. Fond: M. V.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 86/2015. Tribunalul GALAŢI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 19/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
