Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 744/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 744/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 744/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949

R.

TRIBUNALUL G.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 744

Ședința publică din data 15.10.2015

Completul constituit din:

Președinte: B. N. D.

Judecător: R. N.

Grefier B. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul-contestator B. D.-G., cu domiciliul procesual ales în G., ., ., . civile nr. 2257/23.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata K. R. SRL, având ca obiect „contestație la executare - suspendare executare”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 19.06.2014, sub nr._ , contestatorul B. D. G. a formulat în contradictoriu cu intimatele SECAPITAL S.A.R.L. reprezentată legal de K. R. SRL și B. P. A. M. contestație la executare, împotriva executării silite declanșate în dosarul de executare nr. 2688/2014 al B. P. A. M., solicitând instanței constatarea prescripției dreptului de a solicita executarea silită. A solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a invocat excepția prescripției de a cere executarea silită, făcând referire la art. 705 C.pr.civ., menționând că executarea silită a debitului de 6678,67 lei ce izvorăște din Contractul de credit bancar nr. 2179/24.03.2006 ce a fost încheiat pe o perioadă de 60 de luni, respectiv până la data de 24.03.2011 putea fi începută până la data de 24.03.2014.

Mai arată contestatorul că executarea silită a început la data de 10.04.2014 prin solicitarea B. P. A. M. a încuviințării silite la o altă instanță decât cea de executare ceea ce dovedește că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită.

În subsidiar, contestatorul a menționat că nici un act procedural nu i-a fost comunicat la adresa de domiciliu, acesta luând la cunoștință de executarea pornită împotriva sa prin înființarea popririi asupra unui cont bancar.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și următoarele C.pr.civ.

În probațiune, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri pe care le-a depus în copie certificată cu originalul (f. 6-32).

Contestația a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 438,93 lei potrivit prevederilor art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

A depus cauțiune privind cererea de suspendare a executării în cuantum de 667,86 lei consemnată la CEC Bank cu recipisa de consemnare nr._/1/02.07.2014 înregistrată la grefa Judecătoriei G. sub nr. 833/2014.

Intimata B. P. M. a formulat întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 188/2008, executorul judecătoresc nu este parte a executării silite și nu poate fi chemat în judecată în calitate de intimat în cadrul contestației la executare, acesta fiind doar participat la această procedură.

Intimata SECAPITAL S.A.R.L. reprezentată legal de K. R. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării/a insuficientei timbrări a contestației la executare.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. intimata arată că aceasta este neîntemeiată deoarece B. P. A. M. a solicitat încuviințarea executării silite la instanța de executare care, potrivit dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.pr.civ. (până la data de 17.06.2014 când s-a admis excepția de neconstituționalitate privind aplicarea art. 650 alin. 1 C.pr.civ.), este instanța în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc.

Pe fondul contestației, intimata a solicitat respingerea acesteia, și a precizat că între părți s-a derulat un raport juridic contractual materializat în Contractul de credit nr. 2179/24.03.2006 din care a izvorât o creanță ce a fost cesionată de creditoarea cedentă BCR SA către intimata cesionară SECAPITAL S.A.R.L. reprezentată legal de K. R. SRL .

A mai învederat intimata că perioada contractuală stabilită prin contractul de credit bancar nr. 2179 din data de 24.03.2006 era de 60 de luni iar, ca urmare a neonorării obligației de plată a creditului acordat, K. R. SRL a transmis dosarul către B. P. A. M. în vederea demarării procedurii de executare silită iar în data de 07.04.2014 Judecătoria B. a încuviințat executarea silită împotriva debitorului Contestator B. D. G..

În drept, intimata și-a motivat întâmpinarea pe dispozițiile 205 și urm. C.pr.civ., art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006

Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 411 C.pr.civ.

Au fost anexate la dosar, în copie, înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (f. 53-75).

La solicitarea instanței, B. P. A. M. a depus la dosar, copia certificată a dosarului de executare nr. 2688/2014

La primul termen de judecată, instanța, verificându-si competența a constatat că este competentă general, teritorial și material să judece cauza în conformitate cu prevederile art. 650 alin. 1 coroborat cu prevederile art. 713 C.pr.civ, motivat de faptul că cererea a fost înregistrată pe rolul instanței Judecătoriei G. la data de 19.06.2014, dată ulterioară celei de 17.06.2014, când Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a declarat neconstituțional art. 650 alin. 1 C.pr.civ. La momentul când B. P. A. M. a solicitat încuviințarea executării silite, instanța de executare era Judecătoria B..

Prin sentința civilă nr. 2257 din 23 Februarie 2015 Judecătoria G. a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită formulată de contestatorul B. D. și a respins ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul B. D., în contradictoriu cu intimata SECAPITAL S.A.E.L.

A respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut cu privire la excepția netimbrării/a insuficientei timbrări a contestației la executare că instanța a respins-o ca nefondată prin încheierea de ședință din data de 16.10.2014 care face parte integrantă din prezenta hotărâre deoarece contestatorul a făcut dovada timbrajului (f. 38).

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a B. P. A. M. instanța s-a pronunțat asupra acesteia prin încheierea de ședință din data de 19.01.2014, excepție pe care a admis-o și, pe cale de consecința, a respins acțiunea în contradictoriu cu aceasta.

În ceea ce privește suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare instanța a constatat prin încheierea de ședință din data de 16.10.2014 că aceasta a rămas fără obiect având în vedere că la acea data debitul fusese recuperat.

Prima instanța a apreciat că excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită este nefondată pentru următoarele argumente:

În fapt, între BCR SA și contestator s-a încheiat contractul de credit nr. 2179/24.03.2006 cu perioadă de rambursare de 60 de luni (f. -53-54) iar la data de 04.10.2010 creditoarea BCR SA cedează creanța ce o are împotriva debitorului contestator către cesionara SECAPITAL S.A.R.L. reprezentată legal de K. R. SRL conform Contractului de cesiune de creanță nr. J918 .

În conformitate cu prevederile art. 4.11 din Contractul de credit bancar nr. 2179/24.03.2006 creditul a devenit scadent anticipat ca urmare a faptului că debitorul a întârziat la plată mai mult de 30 de zile ceea ce a determinat creditoarea cesionară să procedeze la declanșarea executării silite a debitului restant. În acest sens s-a adresat, la data de 24.03.2014, B. P. A. M. cu cerere privind executarea silită a creanței de 5.577,82 lei reprezentând debit, dobânzi și comisioane izvorâte din Contractul de credit bancar nr. 2179/24.03.2006.

În drept, potrivit art. 705 N.C.pr.civ., dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.

Instanța a reținut că pentru titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar nr. 2179/24.03.2006 termenul de prescripție privind executarea silită începe să curgă de la data scadenței finale, respectiv data de 24.03.2011, acesta fiind momentul când se naște dreptul creditoarei de a obține executarea silită.

Conform art. 662 C.pr.civ executarea silită poate porni numai la cererea creditorului care se depune la biroul executorului judecătoresc. Deci, momentul declanșator al procedurii de executare silită este momentul în care creditorul inițiază procedura prin înaintarea cererii executorului judecătoresc. Din analiza dosarului de executare se observă că la data de 24.03.2011 creditorul cesionar SECAPITAL S.A.R.L. reprezentată legal de K. R. SRL a depus cerere la B. P. A. M. prin care a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 2179/24.03.2006.

Potrivit prevederile art. 181 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ, când termenul se socotește pe ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă din ultimul an, instanța constată că, prescripția dreptului de a cere executarea silită nu s-a împlinit, creditoarea inițiind procedura de executare silită în ultima zi până când avea posibilitatea legală de a solicita acest lucru.

În consecință, instanța a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată în apărare, de către contestator.

Pe fondul contestației la executare, instanța a reținut următoarele:

În drept, potrivit art. 711 alin.1 și 2 N.C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei și apărările părților, pe fondul contestației, instanța a respins contestația la executare, pentru următoarele considerente.

Așa cum rezultă din cele ce preced, titlul executoriu în prezenta cauză, este reprezentat de Contractul de credit nr. 2179/23.03.2006i (f. 53-54) care a fost pus în executare ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către debitorul contestator.

În raport de prevederile legale enunțate, contestația la executare vizează numai incidente legate de executare, în acest cadru putând fi cercetate doar formele de executare întocmite cu prilejul executării silite, urmând a fi stabilită respectarea cerințelor legale aplicabile potrivit codului de procedură civilă.

Instanța a reținut că deși prin contestația formulată, contestatorul a solicitat anularea actelor de executare în cauză, el nu a indicat niciun incident legat de executarea silită propriu–zisă și nu a pus în discuție neregularități legate de modul de efectuare a executării silite.

Analizând din oficiu legalitatea actelor de executare, instanța a reținut că acestea sunt conforme dispozițiilor legale în materie, neexistând niciun motiv de anulare a acestora.

Având în vedere aspectele învederate, instanța a respins contestația formulată de contestator, ca neîntemeiată.

În baza art. 719 alin. 4 N.C.pr.civ., instanța a dispus ca la rămânerea definitivă, hotărârea să se comunice către B.E.J. T. Ș..

În ceea ce privește solicitarea contestatorului de a dispune obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că potrivit art. 453 alin. 1 N.C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul B. D. G., apreciind hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică. În motivarea apelului formulat a arătat că executarea silită a început peste termenul de 3 ani, creditoarea adresându-se executorului judecătoresc la data de 24.03.2014, ultima zi în care putea face acest lucru și a apreciat că termenul de începere a executării silite este depășit întrucât abia la 10.04.2014 a fost solicitată încuviințarea executării silite.

A arătat că potrivit art. 705 cod proc. civilă dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termenul de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, arătând că în ceea ce privește contractul de credit bancar nr. 2179/24.03.2006 acesta a fost încheiat pentru o perioadă de 60 de luni, deci 5 ani, până la 24.03.2011.

A solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii contestației la executare.

În drept au fost invocate disp. art. 711 și urm. C..

Intimata SECAPITAL S.a.R.L. prin reprezentant K. R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării și excepția tardivității formulării apelului. Cu privire la apel a apreciat că apelantul dorește să se sustragă de la plata datoriei izvorâte din contractul de credit nr. 2179/24.03.2006, încheiat cu BCR, anterior demarării executării silite intimata încercând recuperarea creanței pe cale amiabilă. A arătat că documentele realizate în cadrul dosarului execuțional 2688/2014 au fost realizate și comunicate respectând dispozițiile legale. A apreciat că apelantul nu indică și nu dovedește în nici un fel încălcarea legii în ceea ce privește procedura de executare.

În drept au fost invocate disp. art. 205 și urm. C..

A solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

B. P. A. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu este parte a executării silite și nu poate fi chemat în judecată în calitate de intimat în contestație la executare.

Prin încheierea de ședință din 08.10.2015 au fost respinse ca nefondate excepțiile tardivității formulării apelului și ale netimbrării. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a B. P. A. M. tribunalul a reținut că prima instanță a admis excepția iar soluția nu este criticată, astfel încât nu se impune reiterarea acesteia în fața instanței de apel.

La termenul de judecată din 08.10.2015 apelantul a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel și în fața primei instanțe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel reține următoarele:

Împotriva apelantului contestator B. D. G. a fost pornită executarea silită în dosarul de executare silită cu nr. 2688/2014 a B. P. A. M. în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2179/24.03.2006, încheiat între Banca comercială română și apelantul contestator B. D. G., creditul fiind acordat pentru o perioadă de 60 de luni, pentru achiziționarea de bunuri de uz casnic, conform graficului de rambursare ultima rată având scadența la data de 24.03.2011.

Așa cum rezultă din înscrisurile dosarului creditorul intimat nu a declarat creditul scadent anticipat.

Așa cum rezultă din clauzele contractuale (art. 4.2. din condițiile generale de creditare)în cazul creditelor pe obiect împrumutul, dobânda datorată, comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare se rambursează în rate lunare, potrivit graficului de rambursare. În sensul art. 7.1 lit. d din condițiile generale de creditare împrumutatul are obligația să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele aferente la termenele scadente prevăzute în graficul de rambursare.

Potrivit disp. art. 7.4 lit. f din aceleași condiții generale Banca avea dreptul să recupereze pe calea executării silite sumele datorate de către împrumutat în și pe baza prezentului contract, în situația în care acesta a fost declarat exigibil, conform art. 120 din OUG nr. 99/2006 contractul de credit reprezentând un titlu executoriu.

Din modul în care sunt redactate clauzele contractuale rezultă că apelantul datora ratele de credit la datele menționate în graficul de rambursare, banca fiind în drept să îl execute silit pentru sumele neachitate în termen.

Potrivit disp. art. 7 al. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, actul normativ în vigoare la momentul încheierii contractului de credit, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Potrivit disp. art. 6 al. 1 din același act normativ dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani iar în sensul art. 12 când un debitor este obligat la prestații succesive fiecare prestație succesivă se stinge printr-o prescripție deosebită, text aplicabil și în cazul executării silite.

Dreptul la recuperarea sumelor împrumutate, la executarea silită a împrumutatului, s-a născut nu la data expirării datei ultimei rate, ci pentru fiecare rată în parte. Ca atare și termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă diferențiat, pentru fiecare rată în parte.

Și potrivit dispozițiilor Noului cod de procedură civilă, sub imperiul căruia a fost începută executarea silită, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel (art. 706 al. 1 NCPC), termenul de prescripție începând să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită (art. 706 al. 2 NCPC).

Cererea de executare silită a fost formulată de către intimatul creditor la data de 24.03.2014, întrerupând termenul de prescripție, conform art. 709 al.1 pct. 2 NCPC, dar întreruperea poate avea efecte doar asupra prescripției neîmplinite încă, întreruperea termenului de prescripție neputând afecta un termen împlinit.

Din actele existente la dosar rezultă că termenul de prescripție al dreptului de a solicita executarea silită nu a fost întrerupt printr-un act de plată voluntar al apelantului contestator, sau prin altă modalitate de întrerupere prevăzută de reglementările legale în materie.

Având în vedere aceste considerente instanța de apel constată că pentru ratele scadente anterior datei de 24.03.2011 termenul de prescripție al dreptului de a solicita executarea silită s-a împlinit.

În sensul art. 704 al. 1 NCPC nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși atrage nulitatea actului nelegal,putând fi puse în executare doar obligațiile care rezultă dintr-un titlu executoriu( art.622 al. 1 și 2 NCPC), cu privire la o creanță certă lichidă și exigibilă (art. 66 al. 5 pct. 4). Ori principalul efect al împlinirii termenului de prescripție al dreptului de a cere executarea silită constă tocmai în faptul că prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Instanța nu poate reține susținerile apelantului contestator cu privire la contractul în integralitatea sa, cererea de executare silită formulată la 24.03.2014 întrerupând termenul de prescripție pentru rata de credit scadentă la 24.03.2011, în valoare de 69,21 lei, termenul de 3 ani nefiind împlinit cu referire la aceasta.

În cazul dedus judecății contractul de credit poate constitui titlu executoriu doar pentru ratele de credit pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție, respectiv pentru rata din 24.03.2011.

Instanța de apel reține că în aceste condiții și onorariul de executor, calculat la sume pentru care se împlinise termenul de prescripție a fost calculat cu nerespectarea dispozițiilor legale, art. 39 din legea 188/200 limitând onorariul la 10% din creanței ce face obiectul executării silite, pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv.

Pentru aceste considerente urmează să fie admis apelul formulat, urmând să fie schimbată în tot sentința apelată, în sensul că va fi admisă în parte contestația la executare formulată, va fi constatat prescris dreptul intimatei de a realiza executarea silită a titlului executoriu reprezentat de reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2179/24.03.2006 încheiat între BCR SA și contestatorul B. D.-G. pentru ratele de credit scadente anterior datei de 24.03.2011. Vor fi anulate în parte actele de executare realizate împotriva contestatorului în dosarul de executare cu nr. 2688/2014 al B. P. A. M., vor fi menținute doar în limita sumei de 69,21 lei, reprezentând rata de credit scadentă la 24.03.2011 și a penalităților și dobânzilor aferente acesteia, precum și cu privire la cheltuielile de executare constând în suma de 409,20 lei și onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 10% din valoarea creanței ce poate fi executată conform mențiunilor de mai sus la care se va adăuga TVA.

Având în vedere că intimatul SECAPITAL este parte căzută în pretenții urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată realizate de către apelant pentru susținerea cauzei sale, conform art. 453 al. 1 NCPC, respectiv la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f. 33 dosar și f. 99, 100 ds. judecătorie).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de către apelantul-contestator B. D.-G., cu domiciliul procesual ales în G., ., ., . civile nr. 2257/23.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata K. R. SRL, cu sediul în București, ., parter, sector 4.

Schimbă în tot sentința civilă nr. 2257/23.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul civil nr._ și în rejudecare

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul B. D. G..

Constată prescris dreptul intimatei de a realiza executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2179/24.03.2006 încheiat între BCR SA și contestatorul B. D.-G. pentru ratele de credit scadente anterior datei de 24.03.2011.

Anulează în parte actele de executare realizate împotriva contestatorului în dosarul de executare cu nr. 2688/2014 al B. P. A. M., pe care le menține doar în limita sumei de 69,21 lei, reprezentând rata de credit scadentă la 24.03.2011 și a penalităților și dobânzilor aferente acesteia, precum și cu privire la cheltuielile de executare constând în suma de 409,20 lei și onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 10% din valoarea creanței ce poate fi executată conform mențiunilor de mai sus la care se va adăuga TVA.

Obligă intimata către apelant la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Executorie

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2015.

Președinte,Judecător, Grefier,

B. N. D. R. N. B. V.

Red. Jud. BND/13.01.2016

Tehnored. B.V./14.01.2016 /4ex

Comunicat 2ex..

Jud. Fond: M. M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 744/2015. Tribunalul GALAŢI