Validare poprire. Decizia nr. 1073/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1073/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 1073/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal-2949
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1073/2015
Ședința publică de la 18 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. - M. M.
Judecător A. P.
Grefier L. L.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelanta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și de apelanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 5605 pronunțată la data de 22.05.2015 de către Judecătoria G. în dosarul nr. 1054/233/215 în contradictoriu cu intimații B. C. C. și . DCS SRL, având ca obiect ,,validare poprire,,
Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 15.12.2015, care face parte integrantă din prezenta, Tribunalul în urma deliberării avute la data de 18.12.2015, a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 06.02.2015, sub dosar nr._ , B. C. C. și creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și cu terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat validarea popririi înființate de B. C. C. în dosarul execuțional nr. 424/2014. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, B. C. C. a arătat că a început executarea în dosarul execuțional nr. 424/2014, pentru recuperarea sumei de 7911,12 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1133/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia nr. 7629/15.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel G..
A invocat faptul că a înființat poprire asupra sumelor datorate de Administrația F. pentru Mediu către debitoarea A. G., însă acesta, deși a primit adresa la 22.01.2015, nu și-a îndeplinit obligațiile nici până la data formulării cererii.
Cu privire la aspectul învederat de terțul poprit în sensul că în speță sunt incidente prevederile din OUG nr. 8/2014 care dispune la art. XV suspendarea executărilor silite și achitarea sumelor de bani în mod eșalonat pe o perioadă de 5 ani, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
Au argumentat creditoarea și B. C. C. că dispozițiile art. XV OUG nr. 8/2014 nu sunt aplicabile în cauză, fiind contrare legislației europene și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ce trebuie aplicate cu prioritate.
S-a menționat și că, potrivit jurisprudenței CEDO (Ruianu c României, Pini s.a. c României, S. c României, V. I. c României, S. P. c României), statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești de condamnare a lor, termenul rezonabil prev. de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite iar refuzul de a aloca sume necesare plății, când statul are calitatea de debitor, constituie o atingere adusă art.1 din Protocolul nr. I la Convenție.
Procedura instituită de OUG nr. 8/2014 contravine și Hotărârii din 18.04.2013 a C.J.U.E. în cauza C-565/11, întrucât înlătură 1egalitatea de tratament care presupune că un creditor, al unei creanțe asupra statului, trebuie să beneficieze de aceleași proceduri și dispoziții legale, precum cele de care beneficiază A.J.F.P. în raporturile în care are calitatea de creditor.
În drept, a invocat art. 780 și urm. NCPC, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr. I CEDO.
În susținerea acțiunii, a depus la dosar înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, datorată în temeiul art. 27 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Legal informați cu privire la cererea de validare poprire, atât debitoarea Administrați Județeană a Finanțelor publice G. cât și terțul poprit Administrația F. pentru Mediu au formulat întâmpinare.
Prin întâmpinarea formulată debitoarea a solicitat respingerea cererii de validare poprire ca nefondată, motivat de faptul că executorul judecătoresc a ignorat prevederile art. XV din OUG nr.8/26.02.2014 potrivit cărora executările silite se suspendă de drept iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani. S-a mai invocat și faptul că nu s-a respectat termenul de 5 ani prevăzut de OUG nr. 8/2014.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Terțul poprit a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare poprire, arătând că executorul judecătoresc și creditorul nu au luat în considerare prevederile art. XV din OUG nr.8/26.02.2014, potrivit cărora executările silite se suspendă de drept iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani. Terțul poprit a detaliat procedura instituită de art. XV din OUG nr. 8/2014 și Ordinul_ din 19.03.2014 care a aprobat procedura de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare, învederând că singura posibilitate de restituire a acestei sume o reprezintă formularea unei cereri la organul fiscal competent sau la Administrația F. pentru Mediu, orice altă formă de executare silită fiind suspendată de drept.
În drept, a invocat art. 205 C..
Toate părțile au solicitat și soluționarea cauzei în lipsă.
La solicitarea instanței, B. C. C. a comunicat la dosar o copie certificată a dosarului execuțional nr. 424/2014.
În primă instanță a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Prin sentința civilă nr. 7051/09.07.2015, Judecătoria G. a admis cererea de validare a popririi formulată de B. C. C. și a validat poprirea înființată prin adresa emisă la data de 20.01.2014 în dosarul execuțional nr. 424/2014 al B. C. C., asupra sumelor datorate de terțul poprit debitoarei până la concurența sumei de 7911,12 lei. Totodată a obligat pe terțul poprit la plata către B. C. C. a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 1133/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia nr. 7629/15.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel G., s-a admis acțiunea formulată de reclamanta . DCS SRL și a fost obligată debitoarea A. G. la plata sumei de 3267 lei reprezentând taxă poluare și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, calculată de la data plății până la restituirea integrală și efectivă a debitului principal și 600 lei cheltuieli de judecată.
Creditorul a formulat cerere de executare silită formându-se dosarul execuțional nr. 424/2014 al B. C. C., executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria G..
La data de 20.01.2015 B.E.J. C. C. a emis adresa de înființare a popririi pentru suma de 7911,12 lei, adresă comunicată terțului poprit la data de 22.01.2015.
În drept, potrivit art.789 NCPC, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Analizând cererea de validare a popririi, instanța reține că terțul poprit Administrația F. pentru Mediu a refuzat liberarea sumelor datorate către debitoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., deoarece au intervenit dispozițiile legale prevăzute de art. XV din OUG nr.8/2014, urmând ca sumele de bani să fie restituite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în cuantum de 20%.
Față de refuzul terțului poprit de a face aplicarea procedurii instituite de art. 789 NCPC, instanța a analizat prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014 prin prisma prevederilor art. 6 par. 1 CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Ș. c. României, din 2005, CEDO a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești. S-a constatat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin.(1) din Convenție iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (par. 23-25).
Totodată, CEDO a reținut că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi. S-a mai reținut că nu este oportun să se ceară unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să ajungă să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
A mai reținut prima instanță că atât debitoarea cât și terțul poprit aveau cunoștință de obligația de plată a sumei reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală aferentă până la restituirea integrală și efectivă și 600 lei cheltuieli de judecată și cu toate acestea, nu și-au îndeplinit obligațiile într-un termen rezonabil de la data rămânerii irevocabile a titlului executoriu.
În contextul jurisprudenței CEDO mai sus amintite, instanța a reținut că dispozițiile derogatorii ale OUG nr. 8/2014 favorizează statul în raporturile de drept privat, deși acesta ar trebui să se afle pe poziții de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărită asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.
A învederat instanța că art. XV din OUG nr.8/2014 prevede și durata de 5 ani, care prin sine este o durată lungă de timp, încadrându-se ca termen juridic, potrivit dispozițiilor legale bugetare unui termen mediu spre lung. Așadar, în opinia instanței, simpla durată mare a termenului, fără a fi justificată ar fi fost suficientă pentru a constata încălcarea jurisprudenței CEDO.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitoarea A. G. și terțul poprit Agenția F. pentru Mediu.
În apelul său, debitoarea A. G. a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de validare a popririi ca nefondată.
A apreciat că sentința este nelegală deoarece cu simpla motivare că în practica CEDO s-a statuat că reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unor proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza unor dificultăți financiare ale statului, prima instanța a dispus validarea popririi cu ignorarea faptului că procedura CEDO este numai împotriva statului, singurul care este obligat la despăgubiri, însă o instituție a statutului nu poate fi obligată în dreptul intern decât strict potrivit legii.
A invocat că prima instanță a omis că mecanismul de control instituit de Convenția Europeană are caracter subsidiar, ceea ce presupune ca drepturile și libertățile garantate de Convenție să fie mai întâi protejate prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale.
A mai învederat că prima instanță nu a luat în considerare că prin OUG nr. 8/2014 au fost reglementate termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, în sensul că se vor realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
A arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că sunt aplicabile dispozițiile Hotărârii CEDO din 24.03.2005, întrucât A. G. nu refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, nici nu întârzie în a o executa, ci doar aplică legea în vigoare.
A apreciat că prin soluția pronunțată instanța a depășit atribuțiilor puterii judecătorești, încălcând legislația, instituind practic o nouă lege, erijându-se în Curte constituțională, făcând aprecieri cu privire la nelegalitatea unei ordonanțe de guvern.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În apelul declarat, terțul poprit Agenția F. pentru Mediu, a solicitat anularea sentinței, modificarea în tot a soluției primei instanțe, în sensul respingerii cererii de validare a popririi ca netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, apelanta a apreciat că prima instanță a pronunțat o sentință prin care și-a depășit competențele, sancționând ca neconformă cu dreptul comunitar OUG nr. 8/2014, fără a ține cont că acest act normativ este în vigoare și că există o procedură specială de contestare la nivel național care nu a fost declanșată.
A arătat că demersul creditorului este argumentat printr-o pretinsă neconformitate a OUG nr. 8/2014 cu normativele europene, implicit printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia, iar instanța de fond deși judeca în materie de executare, a sfârșit prin a-și aroga competențe specifice instanțelor de contencios administrativ, ce excede cadrului procesual. Apelanta a făcut referire la art. 1 alin.7 și art. 9 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
A mai invocat apelanta că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea, reținând eronat că terțul poprit a refuzat să elibereze sumele datorate sau că în speță este vorba despre o persoană care ar fi obținut o creanță contra statului și ar fi obligată să recurgă la executare silită. A invocat prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014, arătând ca textul de lege nu prevede ca sumele nu vor fi restituite, ci o garanție se prevede modalitatea de restituire, fără a fi obligatorie procedura executării silite, ci din contra, orice procedura de executare silita este suspendata. A arătat că reținerile primei instanțe sunt contrare spiritului legii.
Apelanta a arătat ca eronat a reținut instanța că nu există o procedură concretă de restituire, ca termenele ar fi incerte sau ca statul ar fi favorizat, deoarece in completarea art. XV alin. 6 din OUG nr. 8/2014 a fost emis Ordinul nr._ prin care s-a aprobat Procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, pe care a redat-o in extenso.
Apelanta a mai învederat ca dispozițiile dreptului intern nu sunt contrare dispozițiilor art. 6 din CEDO, chiar instanța europeana recunoscând ca statele au o mare libertate in alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar sa răspundă exigentelor art. 6 (cauza Ashingdane c. Regatul Unit, 28 mai 1985), cat timp limitările nu ating însăși substanța dreptului. Or, in cauza se urmărește un scop legitim (asigurarea stabilității economice a tarii) si păstrează un raport rezonabil de proporționalitate intre mijloacele folosite si obiectivul avut in vedere (executarea eșalonată).
În drept au fost invocate prevederile art. 466 C.proc.civ.
Ambele apelante au solicitat soluționarea cauzei în lipsa părților.
Cererile de apel sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Legal informat asupra apelului declarat B. C. C. și creditoarea . SRL a formulat împreună întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității formulării apelurilor, iar pe fondul cauzei respingerea căii de atac.
În motivare, intimatul a arătat că în mod corect prima instanță a analizat dispozițiile legale comunitare constatând conflictul dintre OUG nr 8/2014, dreptul comunitar și practica CEDO.
Invocând, în esență, aceleași aspecte ca în cererea inițială de validare poprire, intimatul a mai arătat că necesitatea adoptării măsurilor din art. XV din OUG nr 8/2014 nu poate fi avută în vedere cât timp o astfel de necesitate nu este individualizată și descrisă în mod concret, cu atât mai mult cu cât situația economică a țării trebuie apreciată prin raportare la cifre, respectiv la PIB-produsul intern brut, care a fost în continuă creștere începând cu aul 2009, neputând fi pusă în discuție o situație precară din punct de vedere economic.
Apelanta Administrația F. pentru Mediu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din 15.12.2015 tribunalul a pus în discuția părților și apoi a respins ca nefondate excepțiile tardivității formulării apelurilor invocate de intimați prin întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Tribunalul, având in vedere ca exista puncte comune intre apelurile declarate in cauza, dar si confuzii ale tuturor părților in legătură cu normele de drept aplicate in cauza de prima instanță, constată că se impune analizarea împreună a ambelor apeluri, precum si efectuarea următoarelor clarificări cu privire la obiectul litigiului și la normele pe care prima instanță le-a reținut incidente cauzei:
Obiectul litigiului dedus judecății primei instanțe este validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 424/2014, al B. C. C..
Dosarul de executare menționat vizează executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1133/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia nr. 7629/15.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel G., prin care AFP G. a fost obligată să restituie creditorului din prezenta cauză suma de 3267 lei încasată cu titlu de taxă de poluare, l acare se adaugă dobânda legală aferentă de la data de 07.12.2010 și pana la rambursarea efectiva a sumei. A obligat A. și la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în temeiul jurisprudenței CJUE în cauza Simmenthal (1976) că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, precum și că potrivit legislației comunitare, interpretate de CJUE în cauza în cauza C – 402/09 T., sumele plătite nu sunt datorate, astfel încât ele trebuie restituite.
Prin urmare, litigiul dedus judecății presupune rezolvarea unui incident apărut în cursul executării silite, iar instanța a admis cererea de validare a popririi, reținând că prin aplicarea art. XV din OUG nr. 8/2014 în prezenta cauză se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, al principiului egalității armelor în proces, cât și sub aspectul nerespectării marjei de apreciere cu privire la stabilirea limitelor dreptului de proprietate asupra creanței.
În primul rând, instanța de apel constată că, pronunțând această soluție, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, așa cum a susținut apelantul AJPF G..
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești presupune ca instanța de judecată să înfrângă principiul separației puterilor în stat, realizând o imixtiune a instanței de judecată în sfera de activitate a puterii legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat, ceea ce nu s-a realizat în speță.
Încălcarea de către instanță a principiului separației puterilor în stat și imixtiunea ei în atribuțiile puterii legislative sau executive s-ar putea realiza în cu totul alte modalități decât prin examinarea priorității reglementărilor europene și compatibilității normelor interne cu acestea, cum s-a procedat în speță.
În al doilea rând, prima instanță nu a încălcat atribuțiile Curții Constituționale, după cum a susținut apelantul AJPF G., deoarece nu s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014.
În al treilea rând, prima instanță nu a încălcat competența materială a instanței de contencios administrativ, după cum a susținut apelantul AJPF G., deoarece nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Tribunalul constată că prima instanță a apreciat cu privire la convenționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, respectiv a analizat dacă prevederile acestuia sunt conforme cu dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție.
Procedând astfel instanța a aplicat dispozițiile art.11 alin.(1) și art. 20 din Constituția României, neputându-se reține susținerile apelantei A. G. conform cărora procedura CEDO este numai împotriva statului, singurul care este obligat la despăgubiri, iar o instituție a statutului nu poate fi obligată în dreptul intern decât strict potrivit legii.
Tocmai pentru a nu se ajunge la condamnarea statului pentru încălcările drepturilor și libertăților prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de protocoalele încheiate la aceasta, se impune ca acestea să fie protejate mai întâi prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale, după cum a afirmat chiar apelanta când a susținut că mecanismul de control instituit de Convenția Europeană are caracter subsidiar.
Într-adevăr, art. 13 din Convenție impune statelor contractante o obligație pozitivă ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui recurs care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției, efectivitatea acestuia constând în aceea că abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției și să ofere o reparație adecvată. Absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie în opinia instanței europene o încălcare a acestei obligații și deci a prevederilor Convenției.
Astfel, consacrând expres caracterul subsidiar al sistemului european de protecție, art. 13 din Convenție enunță explicit obligația statelor părți de a apăra drepturile omului, în primul rând, în propria lor ordine juridică, stabilind astfel în favoarea justițiabililor o garanție suplimentară de recunoaștere efectivă a acestor drepturi (jurisprudența Curții, cauza A. c. Turciei, hotărâre din 25 septembrie 1997, cauza Kaya c. Turciei, hotărâre din 19 februarie 1998, cauza Z și alții c. Regatului Unit, hotărâre din 10 mai 2001).
Judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. 2 din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului). Totodată, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutandis mutandi, E. c. Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, E. P. c. României, nr. 2, Hotărârea din 26 aprilie 2007).
Analizând criticile apelantei cu privire la reținerea de către prima instanță că dispozițiile dreptului intern sunt contrare dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de apel reține că potrivit art. XV alin.1 din OUG nr. 8/2014, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate de instanțele interne, apreciind că faza executării unei hotărâri face parte din „proces”, în sensul articolului 6 din Convenție. Totodată, în măsura în care s-a considerat că o creanță recunoscută printr-o hotărâre judecătorească îndeplinea condițiile pentru a fi considerată un ”bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut și încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ce protejează dreptul la proprietate (a se vedea cauza Bourdov c. Rusiei, Hotărârea din 7 mai 2002).
Obligația de a pune în executare hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești interne a fost analizată cu o exigență sporită în cazul în care debitor al obligațiilor ce rezultau din hotărâre era Statul însuși, prin instituțiile sale (a se vedea cauza Bourdov, citată anterior, dar și o . hotărâri pronunțate împotriva României: S. – Hotărârea din 29 septembrie 2005, Miclici – Hotărârea din 20 decembrie 2007, O. – Hotărârea din 29 iulie 2008, T. – Hotărârea din 29 iulie 2008, N. – Hotărârea din 21 aprilie 2009).
Totuși, în jurisprudența mai recentă, Curtea a reținut că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmărind un scop legitim (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele M. și S. c. României din 6 decembrie 2011, Sulcs c. Letoniei din 6 decembrie 2011 și Panfile c. României din 20 martie 2012).
Și mai recent, prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012, pronunțată în cauza D. și alții c. României (cererea nr._/08), au fost respinse plângerile formulate de trei magistrați români, prin care aceștia invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne. Curtea Europeană a apreciat că nu a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cât timp a fost păstrat un echilibru intre interesele particulare aflate în joc și interesul general, eșalonarea de către debitor a plăților, conform O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 45/2010, nefiind un argument suficient pentru o constatare a încălcării drepturilor amintite, in condițiile în care nu există indicii în sensul că nu va fi respectat pe viitor calendarul plății.
În aceste condiții tribunalul apreciază că nu se poate reține că prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014 ar fi contrare prevederilor europene.
De altfel, procedura de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost adoptată prin Ordinul comun al Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice si Ministerul Finanțelor Publice nr._, astfel încât reglementarea internă nu este lipsită de previzibilitate.
În aceste condiții, instanța de apel reține că prevederile art. XV alin.4 din OUG nr. 8/2014 instituie un veritabil impediment la executarea silită care împiedică instanța să admită cererea de validare a popririi.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., vor fi admise apelurile declarate și va fi schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că se va respinge cererea de validare poprire ca nefondată, cu consecința desființării popririi înființate în dosarul de executare nr. 424/2014 al B. C. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 7051/09.07.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ de ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., . în contradictoriu cu intimații B. C. C., cu sediul în G., ., ..2, și . DCS SRL, cu sediul în G., . nr. 50, .
Schimba în tot sentința apelata și în rejudecare respinge acțiunea având ca obiect „validare poprire” ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.12.2015.
Președinte Judecător Grefier
A. M. M. A. P. L. L.
RED.A.M.M./Tehn.L.L.
22.02.2016/7 EXEMPL.
| ← Partaj judiciar. Hotărâre din 18-12-2015, Tribunalul GALAŢI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








