Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Decizia nr. 1355/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1355/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 1355/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.1355/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: N. D. B.
Grefier: V. Ț.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. M. prin P. ANIȘOARA în contradictoriu cu pârâta P. M. G. - SERVICIUL DE STARE CIVILĂ, având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor si hotărârilor străine).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 25.11.2015, respectiv la data de 09.12.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2015, sub nr._, petentul B. M., prin procurist P. Anișoare, a solicitat pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a Hotărârii de adopție nr. 1774/2014 N.I.G.110044C_ pronunțată de Judecătoria de Primă instanță nr. 2 din Algeciras (fostă mixtă nr. 2).
În motivarea cererii a arătat că prin sentința de adopție s-a dispus adopția majorului B. M., de către Alejandro Mata Dominguez, arătând în același timp că s-a adresat serviciului de stare civilă aflat în subordinea Primăriei G., în vederea recunoașterii hotărârii.
În drept au fost invocate disp. art. 1094 și urm. NCPC.
A solicitat proba cu înscrisuri.
A depus înscrisuri (f. 5-15).
Analizând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
În fapt, potrivit certificatului de naștere ..Y. nr._, petentul B. M. este fiul numiților B. C. – L. și B. I. și s-a născut la data de 01.11.1991 (f. 15).
Așa cum rezultă din Hotărârea pronunțată în procedura adopției nr. 1774/14 pronunțate la 11.12.2014 de Judecătoria de Primă Instanță nr. 2 din Algeciras, Spania, hotărâre definitivă, a fost instituită adopția deplină dintre domnul Alejandro Mata Dominguez, în calitate de adoptant, și domnul M. B., în calitate de adoptat, fiind stabilite numele de familie ale adoptantului în loc de cele pe care le deținea până acum adoptatul, care se va numi domnul M. Mata B., cu toate efectele inerente adopției care se instituie.
S-a consemnat, în considerentele hotărârii menționate, că Alejandro A. Mata Dominguez este soțul mamei domnului M. B., major, adoptantul încheind căsătoria cu mama lui M. la data de 23 decembrie 2005, și împreună cu care locuiește din luna ianuarie a acestui an, fiind înregistrați toți la evidența populației la același domiciliu din anul 2006, an în care urma cursurile învățământului obligatoriu în Spania, relațiile existând de la începutul anului 2004, în România, unde adoptantul călătorea în mod frecvent.
În drept, potrivit art. 1096 alin. 1 C.proc.civ., recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare dintre următoarele cazuri:
a) hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internațional privat român; această incompatibilitate se apreciază ținându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română și de gravitatea efectului astfel produs;
b) hotărârea pronunțată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obținută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenței legii aplicabile conform dreptului internațional privat român;
c) procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române sau se află în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine;
d) este inconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior ei în străinătate și susceptibilă de a fi recunoscută în România;
e) instanțele române aveau competența exclusivă pentru judecarea cauzei;
f) a fost încălcat dreptul la apărare;
g) hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunțată.
Potrivit art. 1096 alin. 2 C.proc.civ., recunoașterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanța care a pronunțat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internațional privat român, afară numai dacă procesul privește starea civilă și capacitatea unui cetățean român, iar soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Conform art. 52 al. 1 lit. c din Legea nr. 273/2004, adopția internațională a copilului cu reședința obișnuită în România de către o persoană/familie cu reședința obișnuită în străinătate poate fi încuviințată numai pentru copiii care se află în evidența Oficiului și numai în următoarele situații:
(…) c) adoptatorul este soț al părintelui firesc al copilului a cărui adopție se solicită.
În sensul art. 2 alin. 1 lit. c și lit. d din Legea nr. 273/2004, în înțelesul legii menționate, adopție internă este adopția în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât și adoptatul au reședința obișnuită în România iar adopția internațională este adopția în care adoptatorul sau familia adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au reședința obișnuită în state diferite, iar, în urma încuviințării adopției, copilul urmează să aibă aceeași reședință obișnuită cu cea a adoptatorului.
Adopția petentului poate fi calificată drept o adopție internațională față de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 273/2004, întrucât nici adoptatul și nici adoptatorul nu aveau reședința în România, deși adoptatul era cetățean român.
Față de împrejurările de fapt prezentate anterior, instanța reține, însă, că, la data pronunțării sentinței a cărei recunoaștere se solicită, dat fiind faptul că domiciliul petentului fusese în mod legal stabilit în Spania nu erau aplicabile în speță, dispozițiile art. 52 din Legea nr. 272/2004, nefiind vorba de un copil care avea reședința în România.
Din dispozițiile art. 1078 al. 1 pct. 2 NCPC rezultă că instanțele române sunt competente exclusiv să soluționeze cererile de adopție doar dacă cel ce urmează a fi adoptat domiciliază în România și este cetățean român sau apatrid, situația ce nu se regăsește în speță întrucât petentul avea domiciliul în Spania din anul 2006, așa cum rezultă din hotărârea a cărei recunoaștere se solicit.
În ceea ce privește condițiile de formă ce se cer a fi îndeplinite pentru recunoașterea hotărârii străine indicate, constată că hotărârea a fost apostilată conform Convenției de la Haga din 05.10.1961.
În consecință, pentru toate considerentele de mai sus, dat fiind refuzul recunoașterii hotărârii străine manifestat de P. M. G.– Serviciul Stare Civilă, conform adresei_/18.06.2015, fiind competentă a judeca cererea conform art. 1098 C.proc.civ., instanța va dispune recunoașterea pe teritoriul României a Hotărârii pronunțată în procedura adopției nr. 1774/14 pronunțate de Judecătoria de Primă Instanță nr. 2 din Algeciras, Spania, definitivă, cu privire la adopția petentului B. M., cu toate efectele prevăzute de lege deduse din faptul recunoașterii.
Totodată, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul de Stare Civilă al Primăriei M. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul B. M. prin P. ANIȘOARA cu domiciliul ales în G., ., .,. în contradictoriu cu pârâta P. M. G. - SERVICIUL DE STARE CIVILĂ cu sediul în G., ., jud.G..
Dispune recunoașterea pe teritoriul României a Hotărârii pronunțată în procedura adopției nr. 1774/14 pronunțate de Judecătoria de Primă Instanță nr. 2 din Algeciras, Spania, definitivă cu privire la adopția petentului B. M., cu toate efectele prevăzute de lege deduse din faptul recunoașterii.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul de Stare Civilă al Primăriei M. G..
Cu apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul G. – Secția I Civilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09.12.2015.
Președinte, Grefier, N. D. B. V. Ț.
Red.N.D.BTehnored.V.Ț.
4ex./19.02.2016
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1073/2015. Tribunalul GALAŢI | Partaj judiciar. Decizia nr. 825/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








