Cereri. Decizia nr. 43/2016. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 43/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 43
Ședința publică de la 04 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător L. B.
Judecător E. M.
Grefier C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulate de contestatorul P. M. T., domiciliat în comuna Independența, .. 3, jud.G., în contradictoriu cu intimatul B. I., domiciliat în comuna Independența, ..G., intimata S. N. F., domiciliat în comuna Independența, ., jud.G., intimata B. E., domiciliată în mun.T., ., . și intimata S. A. F., cu sediul în ., împotriva deciziei civile nr. 387/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ **.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.01.2015, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare și pentru legala constituire a completului de judecată, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 01.02.2016 și 04.02.2016.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației în anulare formulate de contestatorul P. T. împotriva Deciziei civile nr. 387/09.04.2013, pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._ **, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 837/03.11.2015 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._ a fost admis apelul formulat de apelantul P. T. împotriva sentinței civile nr. 178 din 27.03.2015, pronunțate de Judecătoria Liești în dosarul nr._, care a fost anulată, fixându-se termen pentru soluționarea contestației în anulare.
Instanța a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul G., sub nr._, reclamantul P. T. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1210/ 23.10.2012, pronunțate de Judecătoria Liești, în dosarul civil nr._ *, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 387/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul G..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, că acțiunea soluționată prin sentința a cărei revizuire s-a solicitat a avut două capete de cerere: unul a vizat constatarea nulității absolute a contractului de arendă pentru nerespectarea formei cerute ad validitatem, dar și pentru lipsa consimțământului, iar al doilea capăt de cerere a vizat restituirea prestațiilor efectuate ca efect al nulității contractului de arendă.
Având în vedere că la termenul din 22.05.2014, reclamantul a precizat că cerereA este o revizuire împotriva sentinței civile nr. 1210/23.10.2012, pronunțate de Judecătoria Liești, în dosarul civil nr._ *, prin decizia civilă nr. 448 din 22.05.2014 pronunțată de Tribunalul G., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Liești, unde cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În fața Judecătoriei Liești, la termenul din data de 12.03.2015, reclamantul a precizat că cererea formulată nu este o revizuire, că de fapt solicită nulitatea contractului de arendă, și nu rezilierea. Instanța, față de solicitarea și motivarea reclamantului, a dispus recalificarea cererii formulate de reclamant ca fiind nulitate act. Totodată, a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 178/27.03.2015 pronunțată de Judecătoria Liești s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat.
Instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 1210/23.10.2012, pronunțată de Judecătoria Liești, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 387/09.04.2013, pronunțată de Tribunalul G., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. I. și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții P. T., S. N. F. și B. E. în contradictoriu cu pârâtul B. I., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A apreciat că între cele două cauze civile există identitate de părți, a reținut că obiectul dosarului nr._ * îl constituie reziliere contract, iar obiectul dosarului nr._ îl constituie nulitate contract, astfel încât chiar dacă acțiunea reclamantului viza nulitatea contractului de arendă, instanța a apreciat că obiectul celor două cauze nu este diferit, deoarece scopul final urmărit de reclamant este același, respectiv desființarea contractului de arendă încheiat între defuncta soră S. Antonica și S.A. F..
În concluzie, instanța a apreciat că între cele două cauze civile există identitate de părți, obiect și cauză, iar potrivit art. 1201 C.civ. și 431 N.C.proc.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, considerente în baza cărora a admis excepția autorității de lucru judecat.
Împotriva sentinței civile nr. 178/27.03.2015 pronunțată de Judecătoria Liești a declarat apel reclamantul P. T.. Prin motivele de apel, s-a declarat nemulțumit de soluția pronunțată, dar și de faptul că instanța nu a luat act de faptul că la data de 12.03.2015, a precizat expres că în realitate urmărește retractarea deciziei civile nr. 387/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul G., prin intermediul contestației în anulare.
Tribunalul G., judecând în complet de apel, conform Noului Cod de procedură civilă (deoarece Judecătoria Liești a apreciat că precizarea reclamantului de la termenul din data de 12.03.2015 în sensul că cererea formulată nu este o revizuire, ci de fapt solicită nulitatea contractului de arendă, și nu rezilierea, ar reprezenta o cerere nouă cu care instanța a fost învestită după . Noului Cod de procedură civilă), a reținut următoarele:
După ce inițial declarase că a exercitat calea de atac a revizuirii împotriva sentinței civile nr. 1210/23.10.2012, pronunțate de Judecătoria Liești, reclamantul a precizat expres la data de 12.03.2015 că în realitate dorește retractarea deciziei civile nr. 387/09.04.2013 pronunțate de Tribunalul G., prin intermediul unei contestații în anulare.
Astfel, instanța de apel a reținut că, deși petentul a oscilat în ceea ce privește obiectul cererii, în virtutea dreptului de dispoziție, instanța de fond trebuia fie să constate că petentul nu putea să-și modifice cererea, fie era obligată să ia act de aceste precizări, să-și verifice competența, să constate că nu este competentă material să soluționeze calea de atac de retractare și să pronunțe o soluție de declinare.
Procedând la o recalificare diferită a cererii și invocând excepția autorității de lucru judecat, instanța s-a dezînvestit greșit, deoarece nu s-a pronunțat pe cererea de revizuire, deși era învestită printr-o soluție de declinare dispusă de Tribunal și nu s-a pronunțat nici cu privire la contestația în anulare, deși era învestită prin declarația dată cu ocazia dezbaterilor.
Pentru aceste motive a fost admis apelul, anulată sentința și s-a luat act că petentul a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 387/09.04.2013 pronunțate de Tribunalul G., fixându-se termen pentru soluționarea acestei căi de atac.
Fiind vorba despre o cale de atac de retractare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate în recurs de Tribunalul G., potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă din 1865, judecata prezentei contestații în anulare s-a făcut tot în complet de recurs și conform regulilor de procedură prevăzute de codul de procedură civilă din 1865.
Instanța de recurs reține că prin cererea formulată în data de 22.08.2013, înregistrată sub nr._, contestatorul P. T. a solicitat nulitatea deciziei civile nr. 387/ 09.04.2013 deoarece cererea de chemare în judecată avea două capete de cerere (constatarea nulității absolute a contractului de arendă și restituirea prestațiilor efectuate de părți), iar unul dintre ele a fost rezolvat implicit prin soluția dată celuilalt capăt de cerere, ceea ce în opinia sa nu este suficient, întrucât în dispozitiv trebuie să se regăsească soluție pentru fiecare capăt de cerere.
A arătat, în esență, că simplul fapt că instanța de recurs și-a însușit hotărârea adoptată de instanța inferioară și argumentele în baza cărora aceasta s-a întemeiat nu putea scuti instanța de recurs de obligația de a examina probele invocate în recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Analizând motivele de mai sus în raport de prevederile legale în materia contestației în anulare din Codul de procedură civilă din 1865, instanța constată următoarele:
Conform art. 317 alin.1 C.pr.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1.când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2.când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol, cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Totodată, conform art. 318 alin.1 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Tribunalul reține că legiuitorul a încadrat contestația în anulare ca o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile enumerate limitativ de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Cum contestatorul-reclamant P. T. nu a făcut referire la vreun motiv care s-ar putea încadra la prevederile art. 317 C.pr.civ., instanța va analiza în continuare contestația în anulare ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 318 C.pr.civ.
Astfel, retractarea unei hotărâri în temeiul art. 318 C.pr.civ se justifică atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare.
Aceste prevederi se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Fiind o cale de retractare a unei hotărâri irevocabile, este inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond care au fost soluționate de instanță, întrucât legea nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță pe motiv că s-a stabilit greșit situația de fapt.
Or, motivele contestației în anulare formulate de contestatorul-reclamant P. T. se referă la faptul că cererea de chemare în judecată avea două capete de cerere (constatarea nulității absolute a contractului de arendă și restituirea prestațiilor efectuate de părți), iar unul dintre ele a fost rezolvat implicit prin soluția dată de instanța de fond celuilalt capăt de cerere, ceea ce în opinia sa nu este suficient, întrucât în dispozitiv trebuie să se regăsească soluție pentru fiecare capăt de cerere, iar instanța de recurs și-a însușit hotărârea adoptată de instanța inferioară și argumentele în baza cărora aceasta s-a întemeiat, fără a examina probele invocate în recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Practic contestatorul-reclamant invocă o eroare de judecată a instanței de recurs, în modul cum a interpretat probele, dar și o nemotivare a hotărârii pronunțate.
Aprecierea probelor nu reprezintă însă o situație care să se circumscrie motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin.1 C.pr.civ., care vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea în recurs de modul în care aceasta a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre ele, înseamnă a deschide părților dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, contestația în anulare devenind o cale ordinară de atac, judecată de aceeași instanță, ceea ce nu a fost intenția legiuitorului când a reglementat această cale extraordinară de atac.
Instanța mai constată că nu ne aflăm nici în cazul prevăzut de teza a II-a a art. 318 alin.1 C.pr.civ., respectiv atunci când instanța de recurs a respins recursul sau l-a admis numai în parte, omițând din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Cea dea doua teză a art.318 C.pr.civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ., iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte. Contestatorul nu a invocat omisiunea examinării unuia din motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ., de altfel singurul motiv de recurs invocat în dosarul nr._ ** putând fi încadrat la cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. (contestatorul din prezenta cauză neindicând expres un motiv de recurs dintre cele de la art. 304 C.pr.civ. în cererea de recurs ce a fost soluționată prin decizia ce face obiectul contestației în anulare de față), ci a pretins că anumite argumente de fapt și de drept invocate în cererea de recurs nu au fost analizate, situație în care însă contestația în anulare nu poate fi primită.
Mai mult, Tribunalul constată că deși instanța de recurs nu avea obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, aceasta a răspuns criticilor formulate de recurent în legătură cu modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. I., stabilirea părților între care s-a încheiat contractul de arendare înregistrat sub nr. 1754/31.03.2008 la Consiliul Local Independența, precum și a persoanei care are dreptul de a reprezenta în justiție S. A. F.. Astfel, nu se poate aprecia că decizia pronunțată nu ar fi fost motivată, întrucât instanța de recurs a analizat argumentele recurentului, însă a interpretat diferit de acesta consecințele juridice ale împrejurărilor relevate.
Contestatorul a mai invocat că acțiunea avea două capete de cerere (constatarea nulității absolute a contractului de arendă și restituirea prestațiilor efectuate de părți), iar unul dintre ele a fost rezolvat implicit prin soluția dată de instanța de fond celuilalt capăt de cerere, ceea ce în opinia sa nu este suficient, întrucât în dispozitiv trebuie să se regăsească soluție pentru fiecare capăt de cerere, susținere care echivalează cu invocarea faptului că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Fără a analiza temeinicia acestui motiv, instanța de recurs amintește doar că acesta poate reprezenta un caz de revizuire, prevăzut de art. 322 alin.1 pct. 2 C.pr.civ., dar un motiv de contestație în anulare, singura cerere cu care este învestită instanța în dosarul de față.
În raport de motivele evocate anterior și de considerentele deciziei împotriva căreia s-a declarat prezenta contestație, Tribunalul constată că motivele invocate de contestator nu se circumscriu niciunuia dintre cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317-318 C.pr.civ., neavând incidență în cauză, contestația în anulare urmând a fi respinsă ca nefondată.
În privința cererii intimaților de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în dovedirea acestora s-a depus chitanța . UNBR nr._/21.10.2015, emisă de C.. av. G. M. pentru suma de 1.000 lei, fără a fi semnată de avocat, fără a fi menționat litigiul pentru care a fost achitat acest onorariu (numărul de dosar, numele părții adverse).
Instanța constată că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C.pr.civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, iar în cauza de față intimații nu au putut demonstra că onorariul de avocat a fost achitat pentru asistență și reprezentare în dosarul de față sau în alt litigiu, motiv pentru care cererea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul P. M. T., domiciliat în comuna Independența, .. 3, jud.G., în contradictoriu cu intimatul B. I., domiciliat în comuna Independența, ..G., intimata S. N. F., domiciliată în comuna Independența, ., jud.G., intimata B. E., domiciliată în mun.T., ., ., . și intimata S. A. F., cu sediul în ., împotriva Deciziei civile nr. 387/ 09.04.2013, pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._ **, ca nefondată.
Respinge ca nefondată cererea intimaților de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2016.
Președinte, D. G. N. | Judecător, L. B. | Judecător, E. M. |
Grefier, C. B. |
Red.DGN/tehn.CB
Ex. 2/01.03.2016
| ← Validare poprire. Decizia nr. 125/2016. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 1022/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
