Contestaţie la executare. Decizia nr. 208/2016. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 208/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBGLT:2016:037._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.208/2016
Ședința publică de la 23 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. A.
Judecător – D. G. B.
Grefier - V. Ț.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelului formulat de apelantul B. V. în contradictoriu cu intimatele C.N.A.D.N.R SA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., împotriva încheierii civile din data de 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 09.02.2016, respectiv la data de 23.02.2016.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ la data de 11.03.2015, contestatorul B. V. a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. SA-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași anularea formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 119/2015 al B. B. Firel și B. Vicuța-M..
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că s-a înființat poprire pe contul său pentru suma de 351,63 lei, reprezentând debit ca urmare a procesului verbal . nr._/2011( 28 euro).
A mai arătat contestatorul că nu a avut cunoștință de acest debit și că procesul verbal menționat este nul de drept, astfel că executarea silită este nelegală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 399 alin. 1 C.pr.civ.
A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Legal informată, intimata C. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, motivat de faptul că obiectul executării silite este tariful de despăgubire de 28 euro pe care contestatorul îl datorează în temeiul procesului verbal . nr._/2011 și că acest proces verbal a fost comunicat contestatorului cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire în data de 29.12.2011, primirea fiind confirmată de soția acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile din OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, fiind depusă și o copie certificată a dosarului de executare nr. 119/2015.
La termenul de judecată din data de 02.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității promovării contestației la executare, excepție unită cu fondul cauzei.
Prin încheierea civilă din data de 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria T. s-a respins excepția tardivității și contestația la executare ca fiind nefondate.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe, după care, cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, instanța a reținut că, în conformitate cu art. 714 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. contestația privitoare la executarea silită se poate face în termen de 15 zile de când cel interesat a primit comunicarea, ori după caz, înștiințarea privind înființarea popririi.
În speță s-a constatat că, așa cum rezultă din procesul verbal de înmânare a actelor de executare, contestatorului i s-au comunicat adresa de înființare poprire nr. 119/2015, somația și încheierile de încuviințare a executării silite și de stabilire a cheltuielilor de executare la data de 17.02.2015.
Contestatorul a arătat că nu a primit aceste acte și că el oricum nu era acasă, motivat de faptul că serviciul său presupune deplasarea în alte localități, sens în care a depus la dosar adeverința nr. 4984/2015, decizia nr._/2014, adeverința nr. 1024/2015, decizia nr. 166/2015.
S-a reținut că actele depuse la dosar de contestator nu fac dovada că la data de 17.02.2015 sau în zilele următoare nu s-ar fi aflat la domiciliu și oricum acest motiv nu este de natură a-l repune pe contestator în termenul de a formula contestația la executare.
Având în vedere toate acestea, precum și faptul că prezenta contestație este formulată la data de 11.03.2015, instanța a constată că aceasta este tardiv formulată și a respins-o ca atare.
Împotriva încheierii civile a declarat apel contestatorul B. V., solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței civile în sensul admiterii contestației la executare și anulării formelor de executare.
În motivarea cererii a arătat că a făcut dovada plătii amenzii în cuantum de 125 lei în termenul legal de 48 de ore, precum și faptul că documentul care stă la baza executării silite este nul de drept, conform deciziei ÎCCJ nr. 6/16.02.2015.
În drept, cererea nu a fost motivată.
A fost achitată taxa de timbru în cuantum de 20 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 29.09.2015, Secția C. Administrativ și Fiscal din C. Tribunalului G. a dispus trimiterea dosarului la Secția I civilă, dosarul fiind înregistrat sub nr._ .
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, întrucât soluția primei instanțe este legală și temeinică.
În motivarea cererii, a arătat că în mod corect instanța de fond a apreciat că termenul de depunere a contestației este de 15 zile, care în cauză a început să curgă de la data de 17.02.2015, data comunicării actelor de executare către contestator, iar contestația la executare a fost promovată la data de 11.03.2015.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codul de procedură civilă.
În calea de atac a apelului nu s-a administrat nicio probă.
Verificând legalitatea sentinței civile prin prisma motivelor de apel, instanța de control judiciar reține că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
În rezolvarea conflictului temporal de legi existent între dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă și cele ale noului Cod de procedură civilă(Legea nr. 134/2010 republicată), instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea normelor Codului de procedură civilă nou, deoarece, potrivit art. 25 din noul Cod de procedură civilă, doar procesele în curs de judecată și executările civile începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, iar în prezenta cauză cererea de executare silită a fost depusă la data de 05.02.2015, ulterior intrării în vigoare a noului cod.
Analizând sentința civilă atacată, se reține că instanța de fond a motivat-o în sensul admiterii excepției tardivității promovării contestației la executare, fără a face o analiză a fondului cauzei, iar în dispozitivul hotărârii soluția este de respingere a excepției tardivității și de respingerea a contestației la executare ca fiind nefondată. În condițiile în care motivarea unei hotărâri trebuie să fie în concordanță cu soluția cuprinsă în dispozitiv potrivit dispozițiilor art. 425 C.pr.civ., se reține că există contrarietate între considerente și dispozitiv, ceea ce atrage nulitatea hotărârii atacate.
În condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere dispozițiile art. 480 alin. 6 C.pr.civ., instanța de apel va proceda la rejudecarea cauzei.
În ceea ce privește situația de fapt, în mod corect a reținut instanța de fond că la cererea intimatei-creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA s-a pornit executarea silită împotriva apelantului-debitor B. V., în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/2011, prin care a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire de 28 Euro, întrucât a circulat la data de 30.06.2011 cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 17 km85+380m fără a deține rovinietă valabilă, în cadrul dosarului de executare nr. 119/2015 al B. B. Firel și B. Vicuta M..
S-a avut în vedere în mod corect că actele de executare, constând în adresa de înființare poprire nr. 119/05.02.2015, somația nr. 119/05.02.2015 și încheierile de încuviințare a executării silite și de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 119/05.02.2015, au fost comunicate contestatorului la data de 17.02.2015, astfel cum reiese din procesul verbal întocmit la data de 17.02.2015(fila 31 fond). Este adevărat că acestea au fost depuse în cutia poștală, întrucât destinatarul nu a fost găsit la domiciliu, însă acest aspect nu are relevanță în cauză, întrucât procedura de comunicare este legal îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 163 C.pr.civ.
Față de data promovării cererii de apel, respectiv 11.03.2015, în mod corect a apreciat instanța de fond că a fost depășit termenul de 15 zile de promovare a contestației la executare, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 714 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. și prin urmare că prezenta contestație la executare este tardiv formulată. Față de această situație nu vor mai impune a fi analizate motivele contestației la executare.
În consecință, față de cele reținute se constată că sentința instanței de fond este nelegală, astfel că în temeiul art. 480 alin. 2 din noul C.pr.civ., instanța va admite apelul, va anula încheierea civilă din data de 25.06.2015 și în rejudecare va admite excepția tardivității și va respinge contestația la executare ca fiind tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul B. V. domiciliat în T., . nr.91A, ., . în contradictoriu cu intimatele C.N.A.D.N.R SA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI cu sediul în Iași, ..19, jud.Iași, BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. cu sediul în București, Bulevardul I. M. nr.1-7, sector1, împotriva încheierii civile din data de 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ .
Anulează încheierea civilă din data de 25.06.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ și în rejudecare:
Admite excepția tardivității.
Respinge contestația la executare ca fiind tardiv formulată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2016.
Președinte, Judecător, Grefier, M. A. D. G. B. V. Ț.
Red.M.A./Tehnored.V.Ț.
5ex./26.02.2016
Jud. fond – L.V.G.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 214/2016. Tribunalul GALAŢI | Întoarcere executare. Decizia nr. 29/2016. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








