Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 953/2016. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 953/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 23-05-2016 în dosarul nr. 555/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBGLT:2016:037._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 555/2016
Ședința publică de la 23 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător A. - M. M.
Grefier L. L.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta . împotriva sentinței civile nr. 953 pronunțată la 09.02.2016 de către Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele L. T. și ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 775, având ca obiect ,,ordonanță președințială - obligație de a face,,
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelantă, consilier juridic A. C., în substituirea consilierului care a formulat apelul, lipsă fiind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței stadiul procesual al cauzei, primul termen de judecată, apelul este semnat, motivat, timbrat, faptul că s-a depus întâmpinarea și răspuns la întâmpinare, in data de 17.03.2016 s-a respins cererea de suspendare a executării silite, după care;
Reprezentanta apelantei depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică.
Întrebată fiind, reprezentanta apelantei arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța pune in discuție excepțiile invocate de intimata L. T. prin întâmpinare, a lisei de obiect a apelului formulat și a lipsei de interes a apelului formulat.
Reprezentanta apelantei solicită respingerea excepțiilor invocate de intimată prin întâmpinare, precizând că prin răspunsul la întâmpinare a detaliat fiecare excepție.
Instanța respinge excepțiile invocate de intimata L. T., a lisei de obiect a apelului formulat de ..A precum și a lipsei de interes a apelului, având în vedere caracterul executoriu al hotărârii apelate și faptul că rebranșarea intimatei a intervenit ulterior hotărârii pronunțate.
Reprezentanta apelantei precizează că rebranșarea a intervenit imediat se s-a pronunțat hotărârea.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului declarat și in rejudecare respingerea acțiunii formulate de reclamanta L. T., ca nefondată.
Instanța reține cauza in pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de fată,
Examinând actele și lucrările dosarului constată:
Prin sentința civilă nr. 953/09.02.2016 Judecătoria G. a admis acțiunea formulată pe cale de ordonanță președințială de către reclamanta L. T. in contradictoriu cu pârâtele Asociația de Proprietari nr. 775 G. și ..A după ce, in prealabil a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a celor două pârâte.
A obligat pârâtele să suspende măsura de sistare a furnizării de apă rece și să reia furnizarea de apă curentă la scara 1 din blocul R4, ., G., din care face parte reclamanta, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei G..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta L. T. a sesizat instanța de judecată cu o cerere formulată pe cale de ordonanță președințială prin care a solicitat ca pârâtele Asociația de Proprietari nr. 775 G. și ..A G. să fie obligate să suspende măsura de sistare a furnizării cu apă rece și să reia furnizarea apei curente la scara blocului unde locuiește .
Sistarea furnizării de apă rece, a precizat reclamanta, a fost luată cu scop șicanator, pentru a-i constrânge pe proprietari să achite contravaloarea unui apometru aferent scării 1 de la blocul R4 și pentru a-și achita restanțele la întreținere.
Instanța de fond a statuat, mai întâi, că atât Asociația de Proprietari nr. 775 G. și ..A G. au calitate procesuală pasivă în cauză deoarece reclamanta este membră a Asociației de P. nr. 775 G., raporturile dintre cele două părți fiind reglementate de prevederile Legii 230/2007. In baza acestei legi, asociația acționează ca si mandatar al proprietarilor in raport cu furnizorii de servicii, respectiv pârâta ..A G., încheind in acest sens contracte de furnizare servicii și asigurând executarea acestor contracte.
Chiar dacă intre reclamantă și pârâta ..A G. nu există un raport contractual direct, pe calea unei acțiuni oblice, in condițiile art.1558 și 1560 Ncpc, reclamanta poate obține conservarea unui drept al său in contradictoriu cu ..A atât timp cât Asociația de P., debitoare in raport cu reclamanta, stă in pasivitate și neglijează să isi exercite drepturile in prejudiciul acesteia.
Așadar, constatând existența unui raport juridic obligațional legal intre reclamantă și pârâta Asociația de Proprietari nr. 775, respectiv a unui raport obligațional contractual direct intre pârâta Asociația de Proprietari nr. 775 și ..A, de natură a prejudicia interesele reclamantei, instanța a respins cele două excepții ale lipsei calității procesuale pasive a celor două pârâte și a analizat fondul cererii de ordonanță președințială formulată.
A constatat că cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii sunt îndeplinite.
Astfel, urgența este justificată de necesitarea furnizării apei reci, știut fiind faptul că lipsa alimentării cu apă a unei locuințe are consecințe imediate asupra persoanei, favorizând inclusiv îmbolnăvirea.
În ceea ce privește vremelnicia măsurii, condiția este îndeplinită deoarece pe rolul Judecătoriei G. există dosarul nr._ având ca obiect acțiunea în obligație de a face formulată de reclamantă pe calea dreptului comun.
Referitor la condiția neprejudicierii fondului, instanța a reținut că pe calea acestei cereri de ordonanță președințială nu se tranșează litigiul formulat pe calea dreptului comun.
Față de îndeplinirea acestor condiții dar ținând seama și de faptul că o întreagă comunitate este afectată de măsura luată și doar două apartamente au restanțe la întreținere, in timp ce celelalte 18, din care face parte și reclamanta, nu au datorii la întreținere, măsura de sistare a furnizării apei reci a fost considerată abuzivă și pe cale de consecință instanța de fond a dispus suspendarea ei și reluarea furnizării apei curente până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei G..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta ..A G..
In motivarea apelului a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pentru lipsa relației contractuale dintre reclamantă și această societate.
A invocat și faptul că nici condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale nu sunt îndeplinite.
Debranșarea a fost determinată, a precizat apelanta, de atitudinea Asociației de P. nr. 775 care a refuzat să achite soldul existent in evidentele contabile ale societății, respectiv suma de 278.262,20 lei, deși a fost notificată in nenumărate rânduri.
Prin urmare, a mai menționat apelanta, aceasta nu poate fi obligată să reia furnizarea apei reci până la soluționarea litigiului pe calea dreptului comun.
Pe de altă parte, a arătat și faptul că reclamanta nici nu are interes in prezenta cauză deoarece a purtat corespondența cu ..A privind posibilitatea si modalitatea de a încheia un contract pentru furnizarea apei reci potabile al apartamentului nr.9 al cărei proprietar este .
Totodată, reclamanta și-a exercitat drepturile cu rea credință in scopul de a șicana societatea apelantă in vederea constrângerii sale la anumite concesii, a concluzionat apelanta.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea apelului și in rejudecare respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la apelul declarat prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Pe cale de excepție a invocat lipsa de obiect a apelului și lipsa de interes in promovarea apelului, excepții asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile asupra fondului, respectiv la data de 23.05.2016.
Verificând in limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, conform art.479 alin.1 c.pr.civ, Tribunalul constată următoarele:
Niciunul dintre motivele de apel invocate nu poate fi reținut in cauză.
Prima instanță a apreciat in mod just probele și a aplicat corect legea in speță.
Astfel, față de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ..A invocată și la instanța de fond și reiterată in apel, in motivare, se constată că aceasta in mod corect a fost respinsă.
Chiar dacă intre reclamantă și această pârâtă nu există raporturi contractuale directe, furnizarea apei potabile către aceasta se face in urma relațiilor contractuale existente intre Asociatia de P. a cărei membră este reclamanta și ..A G..
Asociația de P., așa cum a arătat și instanța de fond in motivarea hotărârii, acționează in baza mandatului dat de proprietari și ii reprezintă pe aceștia in relația cu furnizorii de servicii.
Ori, câtă vreme sistarea furnizării apei reci se datorează pârâtei ..A iar măsura aceasta afectează la modul general întreaga Asociatie de P., cu care apelanta are încheiat contractul de furnizare, iar la modul individual pe fiecare membru al asociației, deci inclusiv pe reclamantă, nu se poate reține că aceasta din urmă a chemat in judecată o persoană juridică ce nu poate avea calitate procesuală in cauză.
Cât privește lipsa de interes a reclamantei motivată de apelantă prin demersul său de a încheia in nume propriu un contract de furnizare a apei reci cu societatea pârâtă, această motivare făcută in susținerea excepției nici nu are legătură cu obiectul cererii deduse judecății.
Reclamanta și-a justificat interesul in promovarea acțiunii de față, aceasta fiind strâns legată de calitatea sa de membru al Asociației de P., al unui apartament din scara blocului afectată de măsura sistării apei reci.
Sesizarea instanței de judecată cu cererea formulată pe cale de ordonanță președințială nu poate fi considerată nici un abuz de drept, cum a precizat apelanta, câtă vreme reclamanta și-a justificat atât calitatea procesuală activă cât și interesul, făcând dovada îndeplinirii cerințelor legale pentru promovarea acțiunii pe această cale, contrar celor susținute de apelanta-pârâtă.
Astfel, după cum s-a arătat și in considerentele hotărârii apelate, in cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.997 alin.1 Ncpc.
Aparența de drept este in favoarea reclamantei care locuiește la scara 1 a blocului R4 afectată de măsura sistării furnizării apei reci, caracterul urgent al măsurii solicitate vine să preîntâmpine tot ceea ce presupune întreruperea alimentării unui ., iar vremelnicia măsurii este dată de limitarea in timp a celor solicitate, respectiv până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei G..
Prin urmare, nu există nici un impediment de ordin legal pentru ca măsura de suspendare a sistării furnizării apei reci, să poată fi luată la cererea reclamantei, prin ordonanța președințială, până la clarificarea dreptului litigios pe cale comună.
Așa fiind, constatând că sentința apelată este temeinică și legală, neexistând motive de schimbare a ei, Tribunalul in conf. cu prevederile art.480 alin.1 Ncpc, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă ., cu sediul în G., . nr. 2, în contradictoriu cu intimata reclamantă L. T., domiciliat in G., ., . și intimata pârâtă ASOCIAȚIA de P. nr. 775 G., cu sediul în G., ..32, ., împotriva sentinței civile nr. 953/09.02.2016 pronunțată de Judecătoria G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.05.2016.
Președinte Judecător Grefier
A. P. A. M. M. L. L.
Red. A.P./Tehn.L.L./5 exempl/06.06.2016
| ← Plasament de urgenţă. Sentința nr. 22/2016. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 632/2016. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








