Pretenţii. Decizia nr. 212/2016. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 212/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 212/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBGLT:2016:037._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.212/2016
Ședința publică de la 23 Februarie 2016
PREȘEDINTE - M. A.
Judecător – D. G. B.
Grefier - V. Ț.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelului formulat de apelanta S. C. în contradictoriu cu intimații A. P. V., A. A. L. împotriva sentinței civile nr.4753 din data de 24.04.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 09.02.2016, respectiv la data de 23.02.2016.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ la data de 25.09.2014, reclamanta S. C. a chemat în judecată pe pârâtele A. P. V. și A. A. L., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2.177,20 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 1.074,75 lei penalități de întârziere, precum și cheltuieli de judecată aferente prezentului litigiu.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtele au locuit în apartamentul reclamantei până în luna septembrie 2014 fără just titlu, iar la plecarea din apartament i-au lăsat o datorie reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități în cuantumul indicat mai sus.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile C.civ.
Legal informate, pârâtele nu au depus întâmpinare, dar la termenul de judecată din data de 12.02.2015 au precizat că au recunoscut obligația, dar reclamanta nu a dorit să primească plata, astfel că au urmat procedura ofertei de plată urmată de consemnațiune.
La același termen de judecată reclamanta a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 54,70 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru luna septembrie 2014.
Nici cu privire la cererea de modificare a cererii de chemare în judecată pârâtele nu au formulat întâmpinare, dar au precizat la termenul din data de 09.04.2015 că a fost achitat fondul de rulment de către pârâte, depunând în acest sens adeverințe de la asociația de proprietari.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, considerând că este pertinentă și concludentă cauzei.
Prin sentința civilă nr. 4753/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria G. a fost respinsă cererea de chemare în judecată, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.177,20 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 1.074,75 lei penalități de întârziere, ca rămas fără obiect.
De asemenea, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 54,70 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru luna septembrie 2014, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâtele au recunoscut datoria în cuantum de 2.177,20 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și de 1.074,75 lei reprezentând penalități de întârziere, inclusiv pentru luna iulie 2014 și implicit au recunoscut că au locuit în imobilul aparținând reclamantei în această perioadă.
Ca efect al acestei recunoașteri, pârâtele au dorit să plătească suma cerută de reclamantă, dar lovindu-se de refuzul acesteia au procedat la consemnarea sumei conform art. 1005 și următoarele din C.pr.civ.
S-a reținut că prin încheierea din 03.02.2015 emisă de B. Coțac D. C. a fost constatată consemnarea plății și liberarea pârâtelor din obligația de a plăti suma solicitată de reclamantă, respectiv 2.177,20 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 1.074,75 lei penalități de întârziere, astfel cum prevede art. 1009 alin. 1 C.pr.civ.
În acest context, având în vedere că pârâtele și-au achitat obligația, instanța a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea acestora la plata sumei de 2.177,20 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 1.074,75 lei penalități de întârziere ca rămas fără obiect.
În ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata sumei de 54,70 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente lunii septembrie 2014, instanța a constatat că, deși a făcut dovada achitării acestei sume, reclamanta nu a dovedit și faptul că pârâtele locuiau în imobil la acel moment.
Totodată, pârâtele nu au recunoscut că au locuit în apartamentul reclamantei inclusiv în luna septembrie 2014, ele recunoscând această stare de fapt și achitând debitul doar până în luna iulie 2014.
Prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada raportului juridic care să dea naștere obligației de plată a sumei de 54,70 lei de către pârâte.
Ca urmare a celor expuse, instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâtele au recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantei cu privire la plata sumei de 2.177,20 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 1.074,75 lei penalități de întârziere. De asemenea, s-a reținut că reclamata nu a făcut dovada că ar fi pus pârâtele în întârziere anterior introducerii cererii și nu a dovedit nici un caz de punere de drept în întârziere.
În acest context, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 454 C.pr.civ., pârâtele fiind scutite de la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că a fost respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 54,70 lei, instanța a respins cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta S. C., arătând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii, a arătat că a fost respinsă cererea completatoare privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 54,70 lei ca neîntemeiat, fără a i se acorda cheltuielile de judecată.
Susține că la termenul când s-au pus concluziile pe fond, respectiv 09.04.2015, a fost lipsită de apărare, cauza fiind soluționată la prima oră, fără prezența sa sau a apărătorului său, care era la o altă instanță, cauză fiind soluționată doar în prezența apărătorului pârâtelor, fiind încălcate dispozițiile art. 104 alin. 13 din ROI.
Mai arată că în procedura prealabilă pârâtele nu au formulat întâmpinare, nu au solicitat probe și nu au înaintat acte la dosarul cauzei, ceea ce atrage decăderea din dreptul de a-și formula probe conform art. 208 alin. 2 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei arată că nu a primit nicio sumă de la cele două pârâte, precum și faptul că după promovarea cererii de chemare în judecată și până la primul termen de judecată a primit o somație în cadrul procedurii ofertei de plată de la executorul judecătoresc Coțac D. C., însă fără vreun antet, fără ștampilă și fără vreun element de identificare a vreunui debitor, a sumei datorate, astfel că reclamanta nu a înțeles rostul acestei înștiințări.
Mai arată că au fost achitate doar sumele datorate către asociația de proprietari, nu și sumele plătite de reclamantă pentru promovarea acțiunii generate de conduita culpabilă a pârâtelor.
Se susține că instanța a respins cererea completatoare privind o restanță la plata cheltuielilor de întreținere de 54,70 lei aferente lunii septembrie 2014, invocând faptul că nu locuiau în apartament în perioada respectivă, însă depune procesul verbal din data de 02.09.2014 întocmit de executorul judecătoresc, din care rezultă că cele două pârâte au predat imobilul la data de 02.09.2014, deci inclusiv pentru 2 zile din luna septembrie 2014.
Mai arată că nu a ocupat niciodată spațiul proprietatea sa, iar de la momentul evacuării pârâtelor acesta este liber.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru și onorariu avocat în cuantum de 1029 lei, s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi pus în întârziere pârâtele anterior introducerii cererii de chemare în judecată și nici a faptului că acestea ar fi fost de drept în întârziere, însă nu este adevărat întrucât pârâtele au fost evacuate forțat din apartament, astfel cum reiese din procesul verbal al executorului judecătoresc din data de 02.09.2014, ceea ce este de fapt o punere în întârziere.
Mai arată că pârâtele au mai fost chemate în judecată anterior într-o altă cauză înregistrată sub nr._/233/2012 a Judecătoriei G., prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de întreținere și a penalităților de întârziere aferente.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.
A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Legal informate, pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, întrucât motivele de apel nun sunt reale. Astfel, nu este adevărat că la termenul de din data de 09.04.2015 nu a avut asigurată apărarea, apărătorul fiind la altă instanță, întrucât cauza a fost apelată la ordine, dosarul nefiind luat peste rând sau cu prioritate, iar administrarea probei cu înscrisuri era necesară atât timp cât debitul fusese stins prin plată, iar administrarea acestei probe nu a dus la amânarea cauzei.
Cu privire la motivul doi de apel, referitor la faptul că nu ar fi fost înștiințată despre oferta de plată, arată că este nefondat, întrucât i s-a comunicat o somație, pe care a considerat-o neîntemeiată și nu s-a prezentat la executor pentru a-și ridica sumele consemnate. Mai arată că imediat după promovarea acțiunii a notificat reclamanta prin avocat, arătând că recunosc sumele datorate și doresc să le achite, notificare la care nu a primit nici un răspuns.
Se susține că anterior promovării acțiunii nu au fost puse în întârziere prin vreuna din modalitățile reglementate de art. 1522 și art. 1623 C.civ., fiind culpa reclamantei.
Referitor la respingerea cererii completatoare prin care s-a solicitat plata sumei de 54,70 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii septembrie 2014, arată că în acea lună nu au locuit în apartament, chiar reclamanta recunoscând că a fost predat apartamentul la 02.09.2014, iar la momentul întocmirii acestui proces verbal nu mai locuiau acolo.
Ci privire la cheltuielile de judecată, arată că în mod corect au fost respinse în condițiile în care au achitat debitul până la primul termen de judecată și nu au fost puse în întârziere, fiind incidente dispozițiile art. 454 C.pr.civ. și art. 1522 alin. 2 C.civ.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În calea de atac a apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.
Verificând legalitatea sentinței civile prin prisma motivelor de apel, instanța de control judiciar reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se reține că potrivit dispozițiilor art. 46 Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar cota ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, asociația având și dreptul de a impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit.
În cauză apelanta-reclamantă a dobândit nuda proprietate asupra imobilului, urmând a intra și în posesia acestuia după decesul vânzătorilor, care și-au rezervat un drept de uzufruct viager asupra apartamentului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 258/10.02.2009 de BNP C. P., iar intimatele-pârâte au locuit în acest apartament fără titlu. Se reține în același timp că prin sentința civilă nr._/19.12.2013 Judecătoria G. a dispus evacuarea intimatelor-pârâte din imobilul în cauză.
În aceste condiții, apelanta-reclamantă a plătit către asociația de proprietari suma de 2.177,20 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și suma de 1.074,75 lei reprezentând penalități de întârziere datorate până în luna iulie 2014, motiv pentru care a acționat în judecată intimatele-pârâte pentru recuperarea acesteia.
Până la primul termen de judecată intimatele-pârâte au achitat sumele datorate uzând de procedura ofertei reale de plată(file 25-33 dosar fond).
Un prim motiv de apel vizează faptul că la termenul de judecată când s-au pus concluziile pe fond, respectiv 09.04.2015, apelanta-reclamantă ar fi fost lipsită de apărare, însă instanța apreciază că nu este întemeiat, întrucât din cuprinsul încheierii de ședință nu reiese că prezenta cauză a fost soluționată cu prioritate la solicitarea părții adverse, iar faptul că apărătorului său era la o altă instanță, nu are relevanță cât timp nu a depus o cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
Se constată în același timp că instanța de fond a dispus amânarea cauzei pentru a da posibilitatea părții sau apărătorului să depună concluzii scrise. Mai mult, se reține că ar fi vorba doar de o nulitate relativă, iar apelanta-reclamantă nu a dovedit prejudicierea sa în vreun mod, în condițiile în care apărările sale au fost comunicate și prin concluziile scrise și puteau fi invocate chiar prin motivele de apel.
Nici motivul de apel referitor la faptul că intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare și astfel ar fi decăzute din dreptul de a-și formula probe conform art. 208 alin. 2 C.pr.civ. nu este fondat, având în vedere că pârâtele au depus înscrisurile constând în procedura ofertei de plată la primul termen de judecată, când și apelanta-reclamantă a depus o cerere modificatoare, iar pentru comunicarea acesteia s-a dispus oricum acordarea unui nou termen de judecată, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 254 alin. 2 C.pr.civ. Mai mult, se reține că aceste înscrisuri erau necesare pentru soluționarea cauzei.
Nu poate fi avută în vedere nici susținerea potrivit căreia apelanta-reclamantă nu a primit nicio sumă de la cele două pârâte, întrucât aceasta a primit doar o somație în cadrul procedurii ofertei de plată de la executorul judecătoresc Coțac D. C., aspect confirmat chiar de către aceasta. Faptul că aceasta nu a înțeles rostul acestei înștiințări nu are nicio relevanță în cauză, întrucât putea apela la serviciile unui avocat pentru a se lămuri.
Nici susținerile potrivit căreia somația nu avea un antet, ștampilă și sau fără vreun element de identificare a vreunui debitor, a sumei datorate nu pot fi avute în vedere, întrucât din somația depusă la dosarul cauzei reiese că aceasta cuprinde toate aceste elemente, iar apelanta-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei exemplarul primit de ea pentru a dovedi cele susținute.
Un alt motiv de apel vizează respingerea cererii completatoare privind o restanță la plata cheltuielilor de întreținere de 54,70 lei aferente lunii septembrie 2014, însă apelanta-pârâtă nu a făcut dovada faptului că intimatele-pârâte au locuit și în luna septembrie 2014 în imobil, deși sarcina probei îi revenea potrivit art. 249 C.pr.civ. Este adevărat că la dosarul cauzei a depus procesul verbal din data de 02.09.2014 întocmit de B. D. G., însă din cuprinsul acestuia rezultă la această dată a avut loc predarea efectivă a apartamentului. Nu reiese că până la această dată intimatele-pârâte au mai locuit în imobil, aspect confirmat și prin adresa nr. 03/17.02.2014 eliberată de Asociația de Proprietari nr. 116 din care rezultă că intimatele-pârâte erau evacuate din imobil la acea dată-17.02.2014(fila 45 dosar fond). De altfel, este lipsită de logică cererea apelantei-reclamante de a solicita cheltuielile de întreținere aferente lunii septembrie 2014, fără a se solicita și pe cele aferente lunii anterioare, respectiv pentru luna august 2014. Prin urmare, în mod corect au fost respinse aceste pretenții ca fiind nefondate.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru și onorariu avocat în cuantum de 1029 lei, se reține că potrivit art. 453 C.pr.civ. partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia, iar potrivit dispozițiilor art. 454 C.pr.civ. că partea care a recunoscut la primul termen de judecată pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului când a fost pus în întârziere potrivit art. 1522 alin. 2 C.pr.civ. sau este de drept în întârziere.
Prin urmare, față de plata pretențiilor datorate până în luna iulie 2014, plată efectuată prin procedura ofertei de plată până la primul termen de judecată, față de faptul că pretențiile aferente lunii septembrie 2014 au fost respinse ca fiind nefondate(nefiind îndeplinită condiția culpei procesuale), se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că intimatele-pârâte nu puteau fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Nici susținerea că intimatele-pârâte au fost puse în întârziere prin faptul că au stat în pasivitate cu privire la plata cheltuielilor de întreținere sau prin faptul că acestea au fost evacuate sau prin faptul că au mai fost chemate în judecată anterior într-o altă cauză înregistrată sub nr._/233/2012 a Judecătoriei G. nu poate fi avută în vedere, atât timp cât aceasta se poate realiza doar prin modalitățile reglementate expres prin art. 1522 alin. 2 C.pr.civ. În cauză nu se poate reține nici faptul că intimatele-pârâte sunt de drept în întârziere, având în vedere izvorul obligațiilor.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică și nu se impune a fi reformată, astfel că în temeiul art. 480 al. 1 C.pr.civ. va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta S. C. domiciliată în B., ., ., jud.B. în contradictoriu cu intimații A. P. V. domiciliată în G., ., jud.G., A. A. L. domiciliată în G., ., ., jud.G. împotriva sentinței civile nr. 4753/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2016.
Președinte Judecător, Grefier, M. A. D. G. B. V. Ț.
Red.M.A./Tehnored.V.Ț.
5ex./26.02.2016
Jud. fond – S.N.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 67/2016. Tribunalul GALAŢI | Uzucapiune. Decizia nr. 56/2016. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
