Uzucapiune. Decizia nr. 56/2016. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 56/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 56/2016
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 56/2016
Ședința publică din data de 17.02.2016
Completul constituit din:
Președinte: A. – M. M.
Judecător: L. B.
Judecător: D. G. N.
Grefier: I. A. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de către recurenta – reclamantă B. J., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimații– pârâți G. - B. S., cu domiciliul în G., ., ., S. V., cu domiciliul în ., B. C., cu domiciliul în ., B. C.-J., cu domiciliul în G., ., ., cu domiciliul în ., C. L. R. PRIN . în ., A. V. - decedata, cu ultimul domiciliu în ., P. C. - decedat, cu ultimul domiciliu în ., jud. G., B. G. – decedat, cu ultimul domiciliu în ., jud. G., M. S. - decedat, cu ultimul domiciliu în ., jud. G., U. R., cu sediul în ., jud. G., intimat T. D., cu domiciliul în ., jud. G., G. V., cu domiciliul în ., jud. G., M. V., cu domiciliul în ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 8701/2015, pronunțată de Judecătoria Tg. B., în dosarul nr._ , având ca obiect „uzucapiune”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.02.2016, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu B., la data de 12.02.2013, sub nr._, reclamanta B. J. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta C. L. R., prin . de proprietate prin prescripție achizitivă a suprafeței de 1.289 mp teren situate în . jud. G..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că împreună cu soțul său, B. C., a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 3.853 mp conform titlului de proprietate nr._-10 din 04.04.1994 de la soacra sa, B. M.. Reclamanta a precizat că prin certificatul de moștenitor nr. 1706/26.09.1994 reclamantei i-a revenit cota indiviză de ½ din imobilul situat în ., compus din suprafața totală de 3.853 mp teren curte grădină și casă de locuit construită din paiantă, acoperită cu tablă, compusă din 3 camere, bucătărie cu 2 încăperi, 2 holuri și 2 magazii.
S-a arătat că în anul 2012 reclamanta a solicitat Comisiei Locale R. înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenului și construcțiilor, însă la măsurătorile efectuate pentru întocmirea documentației cadastrale s-a stabilit că terenul măsoară în fapt 5.142 mp și nu 3.853 mp. Cu privire la diferența de 1.289 mp, reclamanta a susținut că limitele proprietății au fost trasate de la bun început fără a fi modificate, rămânând neschimbate până în prezent.
A apreciat reclamanta că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la disp. art. 1895 cod civil privind uzucapiunea de 20 de ani, arătând că a posedat timp de 20 ani prin justă cauză imobilul, iar posesia sa a fost neviciată.
În drept a invocat dispozițiile art. 1846, 1847 și următoarele art. 1895 Cod civil.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 277/28.02.2013 JudecătoriaTârgu-B. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei G. la data de 21.03.2013 cu termen de judecată la data de 06.05.2013.
Prin sentința civilă nr. 5935/06.06.2014 Judecătoria G. a admis cererea formulată de reclamanta având ca obiect ,,uzucapiune”, formulată de reclamanta B. J. în contradictoriu cu pârâta C. L. R. PRIN . constatat că reclamanta a dobândit prin efectul prescripției achizitive de 20 ani dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 1.809 mp, situat în ., cvartal 5 . și limitele proprietății arătate în Anexa 1 a Raportului de expertiză întocmit de expertul Căulea Noni M..
Împotriva acestei hotărâri pârâta C. L. R. PRIN . recurs, care a fost admis prin decizia civilă nr. 809/2014, Tribunalul G. dispunând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea deciziei s-a reținut că instanța de fond nu a stabilit în mod corect și motivat cadrul procesual și calitatea exclusivă sau nu a pârâtei, apreciind totodată că se impune refacerea expertizei.
Dosarul a fost înregistrat sub nr._ în rejudecare, iar reclamanta a precizat că înțelege să se judece cu A. V., P. C., B. G., M. S. și U. .> În cauză instanța a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză. A fost depus, la dosar, raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expertul desemnat Blănar E. (f. 43-53).
Prin sentința civilă nr. 8701/05.10.2015, Judecătoria G. a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta B. J. și soțul său, B. C., au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 3.853 mp, situată în ., ., astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr._-10/04.04.1994 (f. 6 dosar Jud. Tg B.).
Conform certificatul de moștenitor nr. 1706/26.09.1994 (f. 14 dosar Jud. Tg B.) reclamantei i-a revenit cota indiviză de ½ din imobilul situat în ., compus din suprafața totală de 3.853 mp teren curte grădină și casă de locuit, construită din paiantă, acoperită cu tablă, compusă din 3 camere, bucătărie cu 2 încăperi, 2 holuri și 2 magazii având ca vecini: la nord P. C. și A. V., la sud – drum, la est – B. M. și la vest – M. S. și B. G., dobândită prin construire cu autorizația nr. 662/07.06.1967 a fostului Sfat Popular G., pe terenul dat de CAP, în anul 1966, cealaltă jumătate din imobil aparținând reclamantei de drept. Prin această modalitate reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe, restul de ½ reprezentând cota sa indiviză din bunul comun.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1705/26.09.1994 (f.12 dosar Tg. B.), numitul B. C. (autorul reclamantei) a moștenit și imobilul în suprafață de 561 mp teren curte și casă de locuit, acesta fiind identificat prin terenul în suprafață de 600 mp situați în tarlaua 5 ._ (f. 32 dosar Jud. G., primul ciclu procesual), având în vedere și limitele celor două proprietăți care coincid în punctele cardinale est, vest și sud. În ceea ce privește limita de nord, instanța a apreciat că aceasta nu coincide nominal, întrucât este posibil ca titularii acestui teren situat la nordul imobilului de 600 mp să se fi schimbat de-a lungul timpului.
Astfel, așa cum a reținut și expertul Blănar E., instanța a constatat că din imobilul stăpânit de reclamantă fac parte suprafața de teren de 3.853 mp situată în ., tarlaua 5, . rezultă din titlul de proprietate nr._-10/04.04.1994 (f. 6 dosar Tg B.), precum și suprafața de teren de 600 mp situați în tarlaua 5 ._, titlu de proprietate nr._-5/24.04.1996 (f. 32 dosar Jud. G., primul ciclu procesual), rezultând astfel o suprafață totală de 4.453 mp. Aceeași situație de fapt rezultă și din adresa emisă de pârâtă (f. 26, dosar Jud. G., al doilea ciclu procesual) prin care se comunică reclamantei care sunt terenurile aflate în proprietatea sa.
În urma măsurătorii efectuate de către expert, acesta a constatat că suprafața măsurată a imobilului îngrădit și care este deținut de reclamantă este de 5.503 mp. A mai precizat expertul că suprafețele de teren mai sus precizate au fost delimitate în baza planului cadastral al comunei (Anexa nr. 2 – f. 48, dosar Jud. G., al doilea ciclu procesual) și că aceste suprafețe însumează aproximativ 4.680 mp. A mai reținut expertul că diferența în plus, de 1.050 mp este compusă din cele două porțiuni de teren hașurate, de culoare roșie (Anexa nr. 2), cea din sud vest având plantați pomi fructiferi, deși în planul cadastral este înfățișată ca râpă și care nu i-a fost atribuită reclamantei, și respectiv cea din nord-est (deținută în prezent de reclamantă) a fost figurată în plan (Anexa nr. 2) ca aparținând Parcelei nr. 15 – Dispensar.
Instanța de fond a reținut în drept, că potrivit art. 1890 C.civ., pentru ca dreptul de proprietate sau alt drept real principal să poată fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani este necesară îndeplinirea a două condiții: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu – zisă și neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună – credință sau de rea – credință.
Din interpretarea dispozițiilor art. 1847 C.civ., a reținut că, pentru a produce efectele sale, posesia trebuie să fie continuă, netulburată, publică și neechivocă.
Instanța a reținut că reclamanta a pretins că stăpânește de mai mult de 30 de ani acest teren (potrivit precizărilor făcute la termenul din data de 04.05.2015 – f. 23, dosar Jud. G., al doilea ciclu procesual), însă în sprijinul afirmațiilor sale nu a produs nicio dovadă. A mai reținut că martorul B. I. audiat cu ocazia primului ciclu procesual (f. 15) a precizat că proprietatea sa se învecinează la vest cu cea a reclamantei, acestea fiind delimitate de un gard ce a fost construit în urmă cu aproximativ 8 ani. Instanța a constatat că relatările acestui martor fac referiri doar la gardul ce se învecinează cu cel al reclamantei și care nu are nicio legătură cu terenurile luate în posesie ulterior de reclamantă, or aceasta trebuia să dovedească posesia, sub toate formele ei, pentru suprafețele situate pe latura de sud-vest (râpă) și cel situat pe latura de nord-est (care făcea parte din . constatat instanța de fond că la dosar nu există nicio probă care să ateste că reclamanta stăpânește cele două porțiuni de mai bine de 30 de ani, declarația martorului M. C. fiind generică și atestând faptul că o cunoaște pe reclamantă de 50 de ani, fără a face referire și la perioada de timp în care aceasta a stăpânit terenurile și de când este edificat gardul.
Instanța a apreciat că problema este cu atât mai importantă, cu cât invocând prescripția de 20 de ani, reclamanta ar fi trebuit să dovedească și existența unui just titlu. A reținut instanța că pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 20 de ani, așa cum este reglementat în art. 1895 C.civ. și următoarele, este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată, posesorul să fi intrat în posesie printr-un just titlu, posesorul să fi fost de bună credință în momentul intrării în posesie si să fie exercitată neîntrerupt timp de 20 de ani. Justul titlu este definit de art. 1897 din Codul civil ca fiind orice act translativ de proprietate, care provine de la altcineva decât adevăratul proprietar. Un titlu nul - adică lovit de nulitate absolută - nu poate servi ca bază a uzucapiunii (art. 1897 alin. 2 din Codul civil).
Instanța a apreciat că nu pot constitui just titlu titlul de proprietate nr._-10/ 04.04.1994 și titlul de proprietate nr._-5/24.04.1996, întrucât acestea privesc doar suprafețele de 3.853 mp și 600 mp, iar pentru a opera prescripția de 20 de ani reclamanta trebuia să dovedească existența justului titlu pentru diferența de 1050 mp, însă un asemenea document nu a fost depus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. J., solicitând desființarea ei și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost modificată.
Recurenta a redat pe larg etapele procesului, considerentele sentinței recurate, situația de fapt, arătând că în anul 2012 a solicitat înregistrarea dreptului său de proprietate asupra terenului și construcțiilor, dar nu avea documentație tehnică cadastrală. În urma măsurătorilor s-a stabilit că terenul măsoară 5.142 mp, și nu 3.853 mp, fără ca limitele proprietății să fie modificate.
A învederat că la termenul din 04.05.2015 și-a precizat acțiunea, în sensul că a invocat uzucapiunea lungă de 30 ani și a indicat ca pârât U. . de fond a reținut în mod greșit că invocase uzucapiunea de 20 ani, analizând astfel în mod greșit necesitatea existenței justului titlu.
A mai invocat că din probele administrate rezultă că și-a demonstrat afirmațiile, martora B. I. declarând că proprietatea sa se învecinează la vest cu cea a reclamantei, delimitată de un gard ce a fost construit cu aproximativ 8 ani în urmă, ceea ce nu înseamnă că s-au modificat limitele proprietăților. Și martorul M. C. a declarat că reclamanta stăpânește imobilul în mod continuu, fără să fie tulburată de altă persoană, de mai bine de 30 de ani.
Recurenta a mai arătat că instanța de fond a apreciat greșit susținerile din raportul de expertiză efectuat de expert Blănar E., care a evidențiat că recurenta deține prin titlurile de proprietate suprafața de 4.453 m.p., iar în planul cadastral suprafețele sale de teren, individualizate drept parcelele 3 și 14, însumează 4.680 mp. Din măsurători a rezultat că suprafața îngrădită are în total 5.503 mp, rezultând un excedent de 1.050 mp.
A apreciat că instanța de fond a reținut greșit că nu a dovedit posesia suprafețelor situate pe latura de sud-vest (râpă) și pe latura de nord-est (care făcea parte din . recurenta le deține de peste 50 ani, iar râpa nici nu a fost măsurată de expert, fiind însă împădurită de recurentă, nefiind proprietatea vreunei persoane. În privința suprafeței din nord-est, în raportul de expertiză se precizează că limitele de hotar cu dispensarul respectă limitele de hotar intabulate în cartea funciară.
Recurenta a mai învederat că la dosar există adresa nr. 1015/24.04.2013 prin care pârâta atestă că terenul intravilan situat în CV 5 P 3 R., din care arabil 1.089 mp și neproductiv 200 mp, nu face parte din inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei R., dar și dovezi care atestă că reclamanta și soțul său începuseră edificarea unei construcții pe teren în 1967, precum și un proces-verbal din 29.03.2012, încheiat de pârâtă, care identifica proprietatea reclamantei în raport de vecinii săi pe toate laturile, semnat de aceștia, întrucât nu existau litigii.
În drept au fost invocate disp. art. 304 și următoarele din C.pr.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 126 lei și timbre judiciare de 5 lei.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Având în vedere decesul intimatului-pârât B. G., au fost introduși în cauză și citați moștenitorii acestuia, G. B. S., S. V., B. C., B. C. – J., B. I..
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, instanța de recurs constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neimpunându-se reformarea acesteia, pentru următoarele considerente:
Instanța de recurs reține în primul rând că, în considerarea dificultăților de probă privind dreptul de proprietate, uzucapiunea constituie o dovadă absolută a dreptului de proprietate, funcția juridică a uzucapiunii constând în aceea de a oferi posibilitatea probei dreptului de proprietate, când se face dovada posesiei în persoana posesorului și a autorilor săi pe timpul prevăzut de lege.
Justificarea uzucapiunii se rezumă la faptul că, în majoritatea cazurilor, posesia corespunde dreptului de proprietate, nevoia de stabilitate și securitate juridică a raporturilor juridice determinând recunoașterea de efecte juridice unei aparențe îndelungate de proprietate, și nu în ultimul rând, deoarece apare ca o sancțiune împotriva vechiului proprietar care a dat dovadă de lipsă de diligență.
Uzucapiunea este modul de dobândire a proprietății (sau a altor drepturi reale), prin posedarea neîntreruptă (a imobilului) în termenul și condițiile prevăzute de lege.
În privința bunurilor care pot fi uzucapate, instanța de recurs reține că poate face obiect al uzucapiunii orice bun imobil cu condiția să nu fie inalienabil conform legilor în vigoare și să existe în circuitul civil.
Potrivit art. 6 alin. 4 din noul Cod Civil, uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, așadar în speța de față sunt incidente prevederile vechiului Cod Civil, posesia invocată fiind începută anterior datei de 01.10.2013, data intrării în vigoare a noului Cod civil.
Condiția de bază pentru a putea opera dobândirea proprietății în temeiul uzucapiunii potrivit vechiului Cod Civil (art. 1846-1847) este reprezentată de o posesie neviciată, adică utilă, în sensul că trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar în timpul prevăzut de lege (30 de ani sau între 10 și 20 ani, după caz), așa cum reiese din condițiile art. 1847 Cod civil care coroborate cu dispozițiile art. 1837 Cod civil pot conduce la dobândirea dreptului de proprietate.
Uzucapiunea se întemeiază pe faptul posesiei îndelungate a unui imobil. Reținem însă că, pentru a produce consecințe juridice, legiuitorul a arătat că nu este suficientă o simplă posesie, ci este necesar ca posesia exercitată să fie una utilă, adică să aibă caracterele enumerate mai sus.
Posesia este continuă când posesorul o exercită în mod regulat, fără intermintențe anormale. Posesia trebuie să fie neîntreruptă întrucât întreruperea posesiei echivalează cu însăși încetarea acesteia. Posesia este netulburată atunci când nu este fondată sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea adversarului. Posesia este publică atunci când aceasta nu este exercitată în ascuns de adversarul său, încât acesta să nu fie în stare de a putea să o cunoască. Posesia trebuie exercitată sub nume de proprietar.
După precizarea acțiunii de către reclamantă la termenul din 04.05.2015, în sensul că invocă uzucapiunea de 30 ani, instanța de recurs constată că sunt inutile considerațiile instanței de fond referitoare la neîndeplinirea condițiilor pentru uzucapiunea de 10-20 ani, dar analiza efectuată nu are efect asupra soluției pronunțate și nu impune modificarea hotărârii recurate.
Uzucapiunea de 30 de ani se aplică în cazurile în care posesorul nu are un act translativ de proprietate (titlu) asupra bunului imobil pe care îl posedă. În acest caz nu are importanță nici dacă posesorul este sau nu de bună credință, dar pentru a putea fi invocată această uzucapiune trebuie îndeplinite două condiții: să existe o posesie de 30 de ani și posesia să fie utilă.
În acest sens, art. 1864 din Codul civil prevede ca orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii, posesiunea fiind detinerea unul lucru sau folosirea de un drept exercitata de noi însine sau de altul în numele nostru.
Prin urmare, posesiunea juridica, aceea aparata de lege ca manifestare exterioara a unui drept, consta atât în exercitarea în fapt a unor acte materiale de stăpânire asupra bunului, cât si în posibilitatea de a exercita acele acte ca manifestare a pretinderii existentei unui drept asupra bunului respectiv. Exercitarea în fapt a unor acte asupra bunului, adica simpla detentie, nu poate însă conduce niciodată la dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
Or, recurenta-reclamantă a precizat prin cererea de chemare în judecată, dar și prin cererea de recurs, că stăpânește din 1994 suprafața de teren cu privire la care a invocat uzucapiunea de 30 de ani, de când s-a emis titlul de proprietate pentru suprafața de 3.853 mp, astfel încât nici la momentul introducerii acțiunii de chemare în judecată (2013), dar nici la momentul pronunțării instanței în recursul de față (2016), nu era împlinit termenul de 30 ani, care ar urma să se împlinească în 2024.
Invocarea unei stăpâniri anterioare anului 1994 nu poate, de altfel, fi invocată de recurenta-reclamantă ca reprezentând o perioadă în care a exercitat o posesie utilă, având în vedere că aceasta nu avea reprezentarea faptului că stăpânea o suprafață de teren pentru care nu avea titlu de proprietate, ceea ce face ca posesia să nu fi fost exercitată sub nume de proprietar pentru excedentul de teren.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de către recurenta – reclamantă B. J., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimații– pârâți G. - B. S., cu domiciliul în G., ., ., S. V., cu domiciliul în ., B. C., cu domiciliul în ., B. C.-J., cu domiciliul în G., ., ., B. I., cu domiciliul în ., C. L. R. PRIN . în ., A. V. - decedata, cu ultimul domiciliu în ., P. C. - decedat, cu ultimul domiciliu în ., jud. G., B. G. – decedat, cu ultimul domiciliu în ., jud. G., M. S. - decedat, cu ultimul domiciliu în ., jud. G., U. R., cu sediul în ., jud. G., intimat T. D., cu domiciliul în ., jud. G., G. V., cu domiciliul în ., jud. G., M. V., cu domiciliul în ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 8701/2015, pronunțată de Judecătoria Tg. B., în dosarul nr._ , având ca obiect „uzucapiune”, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2016
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. – M. M. L. B. D. G. N. I. A. T.
Red. D.G.N. 02.03.2016/ Tehnored. I.A.T./ 03.03.2016/2 ex
| ← Pretenţii. Decizia nr. 212/2016. Tribunalul GALAŢI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
