Revendicare imobiliară. Sentința nr. 162/2016. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 162/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 162/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 162/16.02.2016

Ședința publică de la 16 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. B.

GREFIER: A.-M. A.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta MUNCĂ MANUALĂ SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ PRIN LICHID. JUD. SPECIALISTS TRUST INSOLVENCY SRPL, cu sediul în Iași, ..4, ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI TG. B., cu sediul în Tg. B., ., nr.105, având ca obiect „revendicare imobiliară”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2016, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.02.2016.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea cu nr._, înregistrată pe rolul Tribunalului G., la data de 02.07.2015, reclamanta M. Manuală Societate Cooperativa Meșteșugărească Tg. B., prin lichidator judiciar Specialists Trust Insolvency S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Consiliul Local al Orașului Tg. B., a solicitat revendicarea imobilului din Orașul Tg. B., ..101(fost 84) județul G., compus din construcții(221,61 mp) și teren (593,41 mp din acte, respectiv 600 mp real măsurați) .

În fapt a susținut că la momentul inventarierii bunurilor care constituie masa credală a reclamantei s-a constatat că imobilul din Orașul Tg. B., ..101(fost 84) județul G., este intabulat pe numele Statului R. prin Consiliul Local al Orașului Tg. B., deși acesta este bunul său.

Înscrierea imobilului în cartea funciară, pe numele Statului R. prin Consiliul Local al Orașului Tg. B., s-a efectuat în baza sentinței civile nr. 1481/19.12.1996 pronunțată de Judecătoria Tg. B., deși la momentul la care s-a soluționat cauza a solicitat să se constate că este proprietara imobilului, aspect pe care primăria Orașului Tg. B. nu l-a contestat. Deși aceste aspecte apar consemnate în considerentele sentinței civile nr. 1481/19.12.1996 pronunțată de Judecătoria Tg. B., în dispozitiv este consemnată o soluție contrară.

În opinia sa, pârâtul nu are niciun titlu de proprietate, iar dreptul său de proprietate, asupra terenului, rezultă din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 239/14.09.1961, 238/14.09.1961, 317/08.12.1961.

Totodată, cu contractul de proiectare nr. 1079/07.02.1976, autorizația pentru executare lucrări cu nr. 2964/26.11.1982, procesul verbal de recepție a obiectivului din data de 30.12.1985, procesul verbal de recepție definitivă din 29.04.1988, face dovada dreptului de proprietate asupra construcției revendicate prin prezenta cauză.

În referire la succesiunea dreptului de proprietate, precum și la schimbarea denumirii societății, a invocat Decizia nr. 7/08.07.1987 emisă de UJCM G..

A precizat că este în posesia bunului revendicat, dar nu poate dispune liber de acesta, deoarece imobilul figurează intabulat pe numele pârâtului.

A solicitat instanței să procedeze la compararea titlurilor și să se constate că titlul pârâtului este ineficient.

În drept a invocat disp. art. 555 și 563 C.civ.

În susținerea acțiunii a solicitat proba cu acte, interogatoriul pârâtului și proba cu expertiză tehnică imobiliară.

Intimata-pârâtă, legal informată cu privire la cererea de chemare în judecată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată că acțiunea în revendicare, este nefondată, pentru următoarele motive:

Față de data la care acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței, în cauză sunt aplicabile dispozițiile noilor Coduri(C.civ. și C.proc.civ.).

Potrivit art. 563 C.civ., acțiunea în revendicare este mijlocul juridic specific de apărare a dreptului de proprietate, prin care proprietarul al cărui bun a intrat în posesia nelegitimă a altei persoane urmărește să obțină recunoașterea dreptului său de proprietate.

Cel care se pretinde proprietar, în speță reclamanta, trebuie să facă dovada dreptului pretins. Totodată, va trebui să dovedească că bunul revendicat a intrat în patrimoniul pârâtului, fără drept și fără titlu.

În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, art. 565 C.civ. prevede imperativ că dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.

În cauză, reclamanta nu este înscrisă în cartea funciară cu imobilul revendicat, dar având în vedere data la care reclamanta s-a constituit, precum și modul de înființare și organizare al reclamantei, instanța va analiza actele de proprietate invocate în susținerea acțiunii în revendicare.

În concret, din analiza actelor depuse, rezultă următoarele:

Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 239/14.09.1961(f.27-29 în dosar) rezultă că Cooperativa „V.” Bujoru, Raionul Bujoru, a dobândit un drept de proprietate asupra unei suprafețe de 301,30 mp teren, precum și asupra unei construcții în suprafață de 168,32 mp. imobile situate în Raionul Bujoru.

Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 238/14.09.1961(f.33-34 în dosar) rezultă că Cooperativa „V.” Bujoru, Raionul Bujoru, a dobândit un drept de proprietate asupra unei suprafețe de 177,10 mp teren, precum și asupra unei construcții în suprafață de 56,21 mp. imobile situate în Raionul Bujoru.

Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 317/08.12.1961(f.30-32 în dosar) rezultă că Cooperativa „V.” Bujoru, Raionul Bujoru, a dobândit un drept de proprietate asupra unei suprafețe de 115 mp teren, precum și asupra unei construcții în suprafață de 37,28 mp. imobile situate în Raionul Bujoru.

Din contractul de proiectare nr. 1079/07.02.1976(f.36 în dosar) rezultă că Cooperativa „V.” Bujoru, a edificat o construcție denumită” Complex Deservire”.

Din autorizația pentru executare lucrări cu nr. 2964/26.11.1982(f.41 în dosar) rezultă că Cooperativa V. Berești a obținut acordul pentru executarea unui „ Atelier Producție și Prestări Servicii” Tg. B..

Această lucrare a fost recepționată prin procesul verbal de recepție a obiectivului, din data de 20-30.12.1985(f. 42-43 în dosar), precum și prin procesul verbal de recepție definitivă din 29.04.1988(f. 44-45 în dosar).

În consecință, în raport de aceste înscrisuri, s-a dovedit că Cooperativa „V.” Bujoru, Raionul Bujoru, a avut un drept de proprietate asupra unui teren în suprafață de 593,40 mp., precum și asupra construcțiilor edificate pe acest imobil.

Cu procesul-verbal din data de 24.06.1987(f.21-23 în dosar), cu actul constitutiv din 24.06.1987(f.25 în dosar), precum și cu decizia nr. 72/08.07.1987(f.26 în dosar) s-a dovedit că începând cu data de 01.07.1987, reclamanta s-a desprins din Cooperativa „V.” .

Din actele cu care reclamanta face dovada constituirii, nu rezultă că prin desprinderea din Cooperativa „V.” a preluat în proprietate vreun bun imobil de la cooperativa mamă.

În absența unor acte certe în referire la modalitatea de divizare a patrimoniului Cooperativei „V.” și respectiv de constituire a patrimoniului reclamantei M. Manuală Societate Cooperativa Meșteșugărească Tg. B., se constată că în cauză, reclamanta nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Această concluzie este întărită de mențiunile sentinței civile nr. 1481/19.12.1996 pronunțată de Judecătoria Tg. B., prin care s-a constatat că reclamanta are doar un drept de folosință asupra construcției situată în Orașul Tg. B., cu profil de prestări servicii și producție.

Faptul că reclamanta a solicitat să se constate că este proprietară pe această construcție, că reprezentantul pârâtei a fost de acord cu această cerere, nu are relevanță, în condițiile în care instanța a constatat numai existența dreptului de folosință, iar această hotărâre nu a fost retractată prin exercitarea căilor de atac ordinare.

Faptul că reclamanta figurează în evidențele fiscale cu imobilul care face obiectul prezentului litigiu, nu-i conferă calitatea de proprietar, deoarece aceste mențiuni nu se coroborează cu actele de proprietate opuse de reclamantă.

În contradictoriu, Statului R. prin Consiliul Local al Orașului Tg. B., este intabulat în cartea funciară cu acest imobil, iar în baza art. . 565 C.civ. beneficiază de prezumția proprietății.

Față de actele administrate și de obligația înscrisă în art.249 C.proc.civ. se constată că reclamanta nu a făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate și nu a răsturnat prezumția de proprietate de care beneficiază pârâtul prin înscrierea în cartea funciară.

Pentru motivele mai sus expuse, potrivit atr.563 C.civ. va respinge acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în revendicare formulată de reclamanta MUNCĂ MANUALĂ SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ PRIN LICHID. JUD. SPECIALISTS TRUST INSOLVENCY SRPL, cu sediul în Iași, ..4, ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI TG. B., cu sediul în Tg. B., ., nr.105, având ca obiect „revendicare imobiliară”, ca nefondată.

Ia act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul G.-secția civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2016.

Președinte, Grefier,

L. B. A.-M. A.

Red. B.L./Tehn. A.M.A./4 ex./04.03.2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 162/2016. Tribunalul GALAŢI