Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul GALAŢI

Tribunalul GALAŢI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 1/2016

Dosar nr._/233/2015

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1

Ședința publică din data 11.01.2016

Completul constituit din:

Președinte: R. N.

Judecător: B. N. D.

Grefier: B. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului promovat de către apelantul-pârât B. I. I. împotriva sentinței civile nr._/24.11.2015 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._/233/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. C., având ca obiect „ordonanță președințială-stabilire domiciliu minor-stabilire program vizitare minor”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.01.2016, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub numărul_/233/2015 la data de 10.07.2015, reclamanta B. C. a chemat în judecată pe pârâtul B. I. I., solicitând instanței ca pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/233/2013, să dispună stabilirea locuinței minorului B. R., în vârstă de 4 ani, la reclamantă, stabilirea unui program de vizitare a minorului de către pârât o dată pe lună, la locuința reclamantei din G., în oricare week-end și timp de o lună în perioada vacanței de vară cu obligarea pârâtului de a îl lua și readuce la locuința sa.

În subsidiar, reclamanta a solicitat schimbarea programului de vizitare a minorului de către aceasta, în sensul obligării pârâtul să aducă minorul la locuința sa din G., încuviințarea vizitării minorului o data pe lună, câte 4 zile în vacanțele școlare intermediare, 3 zile în perioada sărbătorilor de C. și de Paști, precum și o lună de zile în perioada vacanței de vară, toate la locuința sa din G..

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că din căsătoria cu pârâtul B. I. a rezultat minorul B. R., în vârstă de 4 ani.

Reclamanta a mai arătat că în anul 2013 a introdus cererea de divorț pe rolul Judecătoriei G., dosarul fiind înregistrat sub numărul_/233/2013, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, stabilirea locuinței minorului la reclamantă și exercitarea exclusivă a autorității părintești de către mamă.

A susținut reclamanta că, pe parcursul procesului de divorț, pârâtul și-a schimbat locuința în A., mutându-se împreună cu minorul.

A precizat că, motivat de faptul că la momentul respectiv locuia și lucra în Elveția a formulat cerere de stabilire a unui program de vizitare a minorului, dosar ce a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei G., întrucât pârâtul nu îi permitea să păstreze legăturile personale cu minorul.

A arătat reclamanta că prin sentința civilă nr. 7367/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, instanța a stabilit un program de vizitare a minorului de către aceasta și de către sora sa.

A arătat reclamanta că instanța a avut în vedere la pronunțarea hotărârii anterior menționate, faptul că lucra și locuia în străinătate.

Potrivit susținerilor reclamantei, pârâtul a refuzat în mod constant să îi permită legăturile personale cu minorul de fiecare dată când revenea în țară, motivat de faptul că în hotărâre, instanța nu a precizat o dată anume.

Reclamanta a precizat că a formulat plângere penală împotriva pârâtului cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.

Reclamanta a susținut că din cauza situației de fapt, la sfârșitul anului 2014 a renunțat la locul de muncă și la reședința din Elveția și a revenit în țară, unde, din data de 15.12.2014 este angajată la S.C. Bil Get Rom S.R.L. în funcția de asistent manager.

A mai arătat că și-a închiriat un apartament în mun. G., ., ., apartament 83, unde și-a stabilit reședința.

A arătat reclamantă că nici în considerarea schimbărilor intervenite, pârâtul nu îi permite să își vadă copilul și nici să petreacă timp cu acesta.

Reclamanta a susținut că s-au modificat împrejurările ce au fost avute în vedere de către instanță la data pronunțării sentinței civile nr. 7367/03.07.2014 în dosarul nr._ .

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 996 și următoarele Cod procedură civilă.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 40 lei, conform art. 6 alin. 4 din O.U.G. nr. 80/2013.

La cerere, au fost anexate în copie, sentință civilă nr. 7367/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ (file 6-7), adresă emisă de Inspectoratul Județean de Poliție A. sub nr._/27.05.2015 (fila 8), plângere penală formulată de către reclamanta B. C. împotriva numitului B. I. I. (file 9-10), adeverință nr. 354/E/24.03.2015 (fila 11), contract individual de muncă înregistrat sub nr. 5/15.12.2014 în registrul general de evidență a salariaților (file 12-14).

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului, care nu a formulat întâmpinare.

La data de 24.08.2015, pârâtul B. I. I. a formulat în scris, cerere de acordare a unui nou termen, în vederea angajării unui apărător.

În ședința publică din data de 25.08.2015, instanța, dând eficiență dreptului la apărare, a încuviințat cererea pârâtului de acordare a unui termen în vederea angajării unui apărător.

În ședința publică din data de 07.09.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu, precum și proba cu ancheta psihosocială.

În ședința publică din data de 06.11.2015, instanța a constatat decăderea pârâtului din proba cu interogatoriul reclamantei și a dat eficiență prevederilor art. 358 Cod procedură civilă în ceea ce privește administrarea probei cu interogatoriul pârâtului.

În aceeași ședință publică, din data de 06.11.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba testimonială cu martora B. N..

Pârâtul a depus la data de 23.11.2015 concluzii scrise, prin Serviciul de Registratura a instanței, însoțite de un set de înscrisuri.

Pe parcursul judecății, instanța a administrat proba cu înscrisuri, ancheta psihosocială la locuințele părților (referate file 48-51 și 66-67) și proba testimonială cu martora B. N. (declarație martor – fila 71).

Prin sentința civilă nr. _ din data de 24.11.2015 Judecătoria G. a admis cererea formulată de reclamanta B. C. în contradictoriu cu pârâtul B. I.-I., având ca obiect „ordonanța președințială, stabilire domiciliu minor”.

A dispus ca, provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._/233/2013 aflat pe rolul Judecătoriei G., locuința minorului B. R.-I., născut la data de 04.01.2011, să fie stabilită la reclamantă.

A încuviințat provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._/233/2013 aflat pe rolul Judecătoriei G., următorul program de vizitare a minorului B. R.-I., născut la data de 04.01.2011, de către pârât:

- un week-end pe lună, vineri și sâmbătă, în intervalul 10:00-18:00, la locuința reclamantei din G.;

- o lună în vacanța de vară, cu obligația pârâtului de a lua minorul și de a îl readuce la locuința mamei din G..

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că minorul B. R.-I., în vârsta de 4 ani, născut la data de 04.01.2011, este fiul părților din prezenta cauză, astfel cum rezultă din certificatul de naștere . nr._.

Din verificările efectuate în Sistemul Ecris a rezultat că în prezent, părțile se află în proces de divorț, cauza fiind înregistrată sub nr._/233/2013 pe rolul Judecătoriei G..

A reținut că în drept, din analiza prevederilor art. 997 Noul Cod procedură civilă, reiese ca pentru a fi admisibilă, cererea întemeiată pe ordonanță președințială, trebuie sa îndeplinească 3 condiții: urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

De asemenea, potrivit art. 920 din noul Cod de procedură civilă, instanța poate lua, pe tot timpul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.

A reținut că măsurile indicate pot fi luate pe calea ordonanței președințiale datorită unei prevederi exprese a legii, așadar fără a fi necesară justificarea unei urgențe, în sensul art. 997 Cod procedura civilă, din partea celui care le solicită.

În consecință, având în vedere faptul că în prezenta speță, măsura constând în stabilire locuința minor intră sub incidența prevederilor art. 920 Cod procedură civilă, condiția urgenței fiind prezumată de legiuitor,a apreciat că în privința acestui capăt de cerere se impun a fi îndeplinite celelalte două condiții prevăzute de art. 997 Cod procedură civilă, respectiv vremelnicia și neprejudecarea fondului.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea unui program de vizitare al minorului de către pârât, prima instanță a constatat că și acesta este admisibil, față de dispozițiile art.997 Cod proc.civ.

Potrivit art.997 alin.1 din noul Cod proc.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În cauza de față, având în vedere situația de fapt astfel cum a fost reținută anterior, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei cereri pe calea ordonanței președințiale, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

În cauză, măsura care se solicita a fi dispusa este vremelnică întrucât va dura numai până la soluționarea dosarului de divorț, ce va rezolva definitiv și aspectele privind stabilirea locuinței minorului și modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu părinții.

De asemenea, există urgență dat fiind că menținerea legăturii cu ambii părinți trebuie să prezinte un caracter de continuitate, iar asigurarea unui climat stabil necesar bunei dezvoltări a acestuia nu poate fi amânată până la soluționarea dosarului de fond.

Mai mult, obiectul cererii nu presupune prejudecarea fondului, întrucât instanța va avea în vedere doar aspectele ce țin de oportunitatea stabilirii locuinței minorului și modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu părinții, până la stabilirea definitivă a situației acestuia, cu ocazia soluționării dosarului nr._/233/2013.

Prin urmare, prima instanța a constatat că și acest capăt de cerere este admisibil față de dispozițiile art. 997 alin.1 din noul Cod proc.civ, motiv pentru care va trece la analiza fondului cererii.

A reținut că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 7367/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, instanța a admis în parte cererea având ca obiect „ordonanță președințială – stabilire program vizitare minor” formulată de numitele B. C. (reclamanta din prezenta cauză), B. N. (sora reclamantei) și N. M. (bunica maternă), în contradictoriu cu B. I. I. (pârâtul din prezenta cauză), încuviințând ca acestea să mențină legăturile personale cu minorul B. R. I., astfel:

- B. C., o săptămână, ori de câte ori vine în țară (dar nu mai mult de o dată pe lună), la domiciliul său;

- B. N. și N. M., o dată pe săptămână, sâmbăta între orele 09:00-13:00 la domiciliul numitei B. N.;

toate cu obligația de luare și readucere a minorului la locuința pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că minorul locuiește cu tatăl său de aproximativ 6 luni, iar până în octombrie 2013 (când a fost luat de tată) a stat cu bunica maternă.

De asemenea, instanța a reținut că reclamanta locuia în străinătate, în Elveția.

Din referatul de anchetă psihosocială efectuat la locuința pârâtului din A., cartier Micalalca, (file 38-41) rezultă că pârâtul locuiește în A. din anul 2014 împreună cu minorul B. R. I.. Locuința tatălui este compusă din 3 camere și dependințe, mobilate și întreținute corespunzător, minorul având amenajată propria cameră, unde sunt condiții bune pentru creșterea copilului.

Din referatul de anchetă psihosocială efectuat la locuința reclamantei rezultă că mama reclamantă locuiește la domiciliul surorii sale, numita B. N., într-un apartament cu 2 camere și dependințe, corespunzător mobilat și curat întreținut, unde dispune de condiții bune de locuit (file 66-67).

În ceea ce privește nevoile de sănătate, de securitate și stabilitate, din probele administrate în cauză, constând în înscrisurile depuse de ambele părți, prima instanță a reținut că ambele părți au un loc de muncă și condiții locative corespunzătoare, pentru a satisface aceste nevoi ale minorului.

Instanța a constatat că susținerile reclamantei potrivit cărora în prezent locuiește în G., și nu în Elveția, se coroborează cu referatul de anchetă psihosocială, care a fost efectuat și în prezența acesteia.

În consecință, instanța a înlăturat susținerile pârâtului, din concluziile scrise, potrivit cărora, reclamanta locuiește în prezent în Elveția.

Din declarația martorei B. N. (declarație martor – fila 71), sora reclamantei, rezultă că minorul locuiește împreună cu tatăl său. Martora nu a putut preciza cu exactitate unde locuiește pârâtul, afirmând că ultima întrevedere cu acesta a fost in A., însă, a fost văzut și în G. în ultima perioada de timp.

Martora a relatat că pârâtul nu i-a mai permis reclamantei legăturile personale cu minorul din luna aprilie 2015, nici măcar telefonic.

De la acel moment, a relatat martora că, deși reclamanta l-a sunat pe pârât în mod constant, nu a mai știut nimic despre minor, până la mijlocul lunii noiembrie 2015, când pârâtul i-a trimis un mesaj telefonic, prin care o informa că minorul este bine.

Martora a menționat că pârâtul nu îi permite mamei reclamante legăturile personale cu minorul, din răzbunare, întrucât cea din urmă nu a fost de acord să îi asigure pârâtului cazare în Elveția și o sumă lunară, până la găsirea unui loc de muncă în țara respectivă.

A mai relatat martora că reclamanta a lucrat în Elveția, iar în acea perioadă de timp îi trimitea pârâtului sume mari de bani.

Martora a mai declarat că, de minor s-a ocupat bunica maternă, până în iulie 2013, când pârâtul a luat minorul și le-a interzis acestora contactul cu minorul.

În privința probei cu interogatoriul pârâtului, instanța, dând eficiență prevederilor art. 358 Cod procedură civilă, a apreciat împrejurările ce fac obiectul întrebărilor ca un început de dovadă în folosul reclamantei, care se coroborează cu proba testimonială.

Din ansamblul probelor administrate în cauză constând în înscrisurile depuse la file 8-10, respectiv adresă emisă de Inspectoratul Județean de Poliție A. sub nr._/27.05.2015, plângere penală formulată de către reclamanta B. C. împotriva numitului B. I. I., adeverință nr. 354/E/24.03.2015 și declarația martorei B. N. (declarație martor – fila 71), prima instanță a reținut că relațiile din părți sunt extrem de tensionate.

Din analiza referatului de anchetă psihosocială efectuat la locuința pârâtului din A. (file 38-41), instanța a constatat că pârâtul a solicitat în mod expres să nu se consemneze în raport adresa exactă unde locuiește, datorită relației conflictuale avută cu reclamanta.

Față de aspectul anterior precizat, instanța a reținut că pârâtul a solicitat păstrarea confidențialității cu privire la adresa locuinței sale, respectiv a minorului, pentru a ascunde aceste informații de reclamantă.

Or, în condițiile în care reclamanta și-a manifestat disponibilitatea și dorește să fie implicată în creșterea și educarea copilului, prima instanță a constatat că aceste drepturi îi sunt restricționate de către pârât, care, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză, nu i-a mai permis legăturile personale cu minorul B. R.-I..

Instanța a înlăturat susținerile pârâtului din concluziile scrise, potrivit cărora, îi permite mamei să viziteze copilul în prezent, câte vreme din ansamblul probelor analizate a rezultat contrariul, iar înscrisurile constând în declarațiile numitelor L. R. și O. A. A., ce confirmă că reclamanta și-a vizitat copilul, datează din 14.08.2014. Ori, probele administrate au relevat faptul că reclamanta nu și-a mai văzut copilul din aprilie 2015. În consecință, înscrisurile respective nu sunt de natură a demonstra o situație diferită de cea învederata de către reclamantă.

Comportamentul pârâtului de a proiecta asupra minorului problemele personale pe care are în relația cu mama acestuia, reclamanta, a fost apreciat că pot avea un impact negativ pe termen lung în evoluția afectivă a acestuia.

În condițiile în care minorul, care este la o vârsta atât de fragedă, de numai 4 ani, nu și-a mai văzut mama de aproximativ 7 luni de zile, întrucât legăturile personale ale reclamantei cu minorul sunt restricționate de către pârât, instanța a reținut că tatăl pârât nu acționează în interesul superior al copilului, existând riscul ca până la soluționarea fondului cauzei, relația minorului cu mama să se deterioreze ireversibil, dat fiind și vârstă fragedă a acestuia.

Conform art.487 Cod Civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.

În același sens, potrivit art.14 alin.1 din Legea art.272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.

De asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că pentru un părinte și copilul său, a fi împreună reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți a încetat (a se vedea, printre altele, Johansen împotriva Norvegiei, 7 august 1996 și Bronda împotriva Italiei, 9 iunie 1998).

Din corelarea acestor principii, instanța a reținut că legea recunoaște primordial, dreptul copilului de a-și cunoaște părinții, de a fi crescut de aceștia sau de a menține relațiile cu ambii părinți, în măsura în care aceștia sunt separați.

Pornind de aici, se poate stabili principiul necesității respectării acestui drept de către fiecare dintre părinți și chiar posibilitatea instanței de judecată de a se orienta în stabilirea locuinței minorului, inclusiv după criteriul părintelui care prezintă garanții mai mari că va respecta drepturile celuilalt.

Instanța nu neagă implicarea tatălui în creșterea și educarea minorului însă, astfel cum a reținut anterior, atitudinea tatălui de a o exclude pe mama reclamantă din viața copilului nu este benefică minorului.

În aceste condiții, dat fiind că nu există disponibilitatea de a permite legăturile personale ale minorului cu mama acestuia, instanța a apreciat că rămânerea minorului în locuința tatălui este de natură să producă o . consecințe serioase și ireversibile asupra dezvoltării acestuia.

Deși instanța nu neagă importanța menținerii unui mediu stabil al minorului, inclusiv sub aspectul locuinței și a persoanelor implicate în viața curentă a copilului, a apreciat că în cauza de față, orientarea spre criteriul continuității nu corespunde interesului acesteia de a dezvolta o relație normală cu părinții.

Față de considerentele anterior arătate, prima instanță a stabilit provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect desfacerea căsătoriei, locuința minorului la mama reclamantă.

În ceea ce privește capătul de cerere de încuviințare a unui program de vizitare a minorului de către tată, instanța a reținut că, deși nu a fost solicitat de către titularul dreptului, corespunde interesului superior al minorului și este menit să îi confere acestuia echilibrul corespunzător unei dezvoltări armonioase.

Legăturile personale ale minorului cu tatăl său trebuie să fie constante, cu atât mai mult, cu cât minorul a locuit exclusiv cu tatăl pârât în ultima perioadă de timp.

În consecință, instanța apreciază că este oportună măsura de a încuviința programul de vizitare a minorului de către pârât, astfel cum a fost solicitat, până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect desfacerea căsătoriei.

Față de toate aceste considerente a apreciat că se impune admiterea cererea formulată de reclamantă și va dispune ca provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._/233/2013 aflat pe rolul Judecătoriei G., locuința minorului B. R.-I., născut la data de 04.01.2011, să fie stabilită la reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B. I. I..

În motivarea apelului formulat a arătat că la începutul căsniciei, de comun acord, soția sa a plecat la muncă în străinătate, în Elveția, copilul, în vârstă de un an și câteva luni rămânând cu apelantul pârât, din iulie 2012 intimata reclamantă locuind în Elveția, de unde a revenit în țară doar de 2 ori, pentru scurte perioade de timp.

A arătat că pe parcursul procesului de divorț soția sa a început să simuleze că ar fi părăsit Elveția și că locuiește și este angajată în G., deși locuiește și muncește în continuare în Elveția.

A apreciat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.

A apreciat că nu se justifică urgența cu privire la schimbarea locuinței minorului și nici cu privire la schimbarea programului de vizitare deja stabilit, neexistând nici o situație excepțională în care să se afle minorul, care să pericliteze integritatea și sănătatea acestuia. A arătat că minorului îi este asigurată un mediu stabil și echilibrat iar o dezrădăcinare intempestivă ar avea urmări iremediabile.

Cu privire la presupusa urgență a modificării programului de vizitare a apreciat că această cerere este nejustificată întrucât nu s-a opus niciodată ca fiul lui să mențină relațiile cu mama și cu familia acesteia, nefiind dovedită nici schimbarea reală a condițiilor care au generat actualul program, stabilit tot pe cale de ordonanță președințială, în dosarul_, precizând că a respectat acest program.

A arătat că în 14.05.2015 soția a intrat în țară și i-a solicitat telefonic la ora 22,30 să îl trezească pe copil și să îl pregătească pentru călătorie, deoarece dorea să continue drumul până la G. (aproximativ 800 km), acțiune la care apelantul pârât s-a opus.

A apreciat că fiul său are condiții morale de creștere și educare, în schimb la domiciliul mamei ar fi 7 persoane în două camere.

A apreciat că ar fi mai înțelept ca legăturile părintești cu mama să se reia treptat, în condițiile în care aceasta a lipsit din viața copilului aproape 4 ani iar acesta nu realizează încă cine este.

A mai precizat că minorul nu va sta în realitate cu soția sa ci cu familia acesteia și că scopul cererii este reprezentat de interesul de a nu mai plăti pensia de întreținere pentru minor.

A solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii.

A solicitat în temeiul disp. art. 450 al. 1 și 5 cod proc. civilă suspendarea executării sentinței_/24.11.2015 a judecătoriei G..

A solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu, anchetă psihosocială.

A formulat și cerere de suspendare provizorie a executării sentinței apelate.

Intimata reclamantă B. C. formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii de apel, apreciind că semnătura aplicată pe cerere de apel nu aparține apelantului și inadmisibilitatea cererii de suspendare pentru neplata cauțiunii.

Cu privire la apelul formulat a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind întrunite condițiile art. 997 NCPC privind urgența, vremelnicia și neprejudicierea fondului. A arătT CĂ ȘI POTRIVIT ART. 920 ncpc instanța de judecată poate lua pe parcursul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilire locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței.

A arătat că măsura este vremelnică, până la soluționarea dosarului de divorț, în privința urgenții arătând că menținere legăturii dintre copil și ambii părinți trebuie să aibă un caracter de continuitate iar stabilirea unui climat stabil necesar bunei dezvoltări a copilului nu poate fi amânată până la soluționare dosarului de divorț, mai ales în condițiile în care dosarul de divorț este pe rol de 2 ani iar din aprilie 2015 apelantul pârât refuză să îi permită intimatei să viziteze copilul sau să vorbească la telefon cu acesta.

A mai arătat că din aprilie 2015 apelantul refuză să îi permită accesul intimatei să își viziteze copilul, refuză să se supună dispozițiilor legale definitive care stabileau un drept de vizitare și dădeau dreptul intimatei să ia copilul de la locuința acestuia din A., o dată pe lună, nu mai răspunde l telefon, că apelantul a mințit instanța de judecată, ancheta socială fiind realizată la un domiciliu necunoscut, și că s-a mutat de la locuința cunoscută de intimată și și-a schimbat locul de muncă.

A solicitat respingerea apelului formulat.

Prin încheierea de ședință din 22.12.2015 s-a dispus cu titlu provizoriu suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr._/24.11.2015, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2015, până la soluționarea cererii de suspendare a executării provizorie formulate în apel.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din 08.01.2015 instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la capătul de cerere privind stabilirea unui program de vizitare al minorului de către pârât.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar reține următoarele: Pe rolul judecătoriei G. este înregistrat dosarul cu nr._/233/*2013 având ca obiect divorțul părților din prezenta cauză.

Minorul B. R. I. născut la 04.01.2011 este fiul părților și așa cum rezultă din înscrisurile dosarului este în grija apelantului pârât B. I. I. din luna iulie 2012 (referat de anchetă socială f. 80) sau cel puțin din octombrie 2013 (considerentele sentinței civile nr. 7367/03.07.2014 f. 7 dos. Judecătorie).

Cererea de stabilire a domiciliului minorului la mamă a fost motivată prin aceea că în prezent locuiește în țară și a fost întemeiată pe disp. art. 996 și urm. NCPC.

Din anchetele sociale realitate la domiciliul părților rezultă că intimata reclamantă locuiește într-un apartament de 2 camere împreună cu alte 4 persoane, deci în ipoteza în care ar locui și cu minorul la acea adresă ar locuit 6 persoane – trei adulți și 3 copii – într-un apartament cu 2 camere.(f. 67 dosar Judecătorie).

În același timp, deși adresa concretă în care locuiește apelantul pârât nu a fost menționată, ancheta socială realizată la locuința acestuia a arătat că locuiește într-un apartament cu 3 camere, împreună cu apelantul, minorul având propria cameră.

Din perspectiva condițiilor materiale care pot fi oferite de cei doi părinți, condițiile oferite de către apelant apar a fi mai bune pentru minor. Desigur, nu condițiile materiale sunt cele care trebuie să prevaleze în ipoteza stabilirii domiciliului minorului ci trebuie avut în vedere interesul superior al copilului din perspectiva dispozițiilor art. 2 al. 6 și a art. 21 al. 1 din legea nr. 272/2004 și a criteriilor acolo enunțate, neomițându-se faptul că cererea analizată implică o soluție provizorie, până la pronunțarea asupra divorțului.

În sensul disp. art. 2 al. 6 din legea nr. 272/2004 primul criteriu este reprezentat de nevoile minorului de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie.

Din această perspectivă este de observat că, așa cum rezultă din înscrisurile dosarului minorul este în grija apelantului cel puțin din octombrie 2013, perioadă care, raportată la vârsta minorului, născut în ianuarie 2011, reprezintă perioada în care minorul a dobândit conștiința de sine. Așa cum rezultă din raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică (f. 55- 56), relaționarea interpersonală a minorului este foarte bună cu tatăl său, care este singurul părinte constant în viața lui de până acum, relația construită între cei doi asigurând stabilitate și siguranță copilului, atașamentul fiind securizant, arătându-se în același timp că relația cu mama generează instabilitate emoțională și distres puternic, atașamentul față de aceasta nefiind format, iar vizitele randomizate ale mamei aduc și mai multă instabilitate emoțională minorului, confuzie și comportamente neconcordante.

De asemenea, din înscrisurile dosarului rezultă că apelantul se ocupă în mod corespunzător de îngrijirea și educația minorului, acesta fiind înscris la grădiniță în mun. A., unde locuiește apelantul.

Desigur că nu se poate contesta dreptul mamei de a avea legături personale cu minorul dar luarea minorului din mediul cunoscut, pe calea unei ordonanțe președințiale, nu se justifică în cauză, interesul superior al minorului fiind de a se bucura de stabilitate emoțională.

De altfel așa cum rezultă și din concluziile finale ale intimatei reclamante nu se contestă calitățile de bun părinte ale apelantului ci împrejurarea că acesta a limitat dreptul intimatei reclamante de a avea legături personale cu minorul, prin sentința civilă nr. 7376/03.07.2014 a judecătoriei G. fiind stabilit dreptul intimatei reclamante de a avea legături personale cu minorul, hotărâre pe care însă nu a pus-o în executare silită, deși avea această posibilitate.

De altfel, codul de procedură civilă conține dispoziții exprese cu privire la punerea în executare a hotărârilor judecătorești referitoare la minori (art. 910 – 914 C,proc.civ.)

Reține instanța de apel că într-adevăr, potrivit disp. art. 21 al. 1 din legea nr. 272/2004, printre criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea locuinței minorului, în ipoteza în care părinții nu se înțeleg, sunt și criterii care vizează disponibilitatea părintelui de a permite menținerea legăturilor personale ale copilului cu celălalt părinte. Aceste criterii trebuie analizate în principal la soluționarea cauzei de divorț, simplul fapt că apelantul nu îi permite intimatei să viziteze copilul neputând fi singurul criteriu de analizat pe calea ordonanței președințiale, în condițiile în care minorul este la o vârstă la care o modificare a condițiilor de viață, o rupere de mediul cunoscut poate fi un factor traumatizant.

Cu privire la calitatea intimatei reclamante de a formula o cerere prin care să fie instituit un program de vizitare al minorului, în favoarea pârâtului, instanța reține că potrivit art. 262 al. 2 cod civil copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceștia.

Rezultă așadar că dreptul de a solicita instanței de a avea legături personale cu minorul aparține părintelui cu care minorul nu locuiește. În ipoteza dedusă judecății intimata reclamantă, solicitând stabilirea domiciliului minorului la sine nu avea calitatea de a solicita în același timp stabilirea unui program de vizitare a minorului de către pârât, instanța putând fi investită cu această cerere doar pe calea formulării unei cereri reconvenționale de către pârât. Conform disp. art. 36 al. 1 NCPC calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, în sensul art. 32 al. 1 lit. b calitatea procesuală fiind una din condițiile de exercitare a acțiunii civile, care trebuiesc verificate de către instanță chiar din oficiu.

Având în vedere aceste considerente, văzând și disp. art. 480 NCPC, urmează să fie admis apelul declarat de către apelantul pârât B. I. I. împotriva hotărârii primei instanțe, hotărârea urmând să fi schimbată în tot, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la capătul de cerere privind stabilirea unui program de vizitare a minorului de către pârât și respingerea acestui capăt de cerere ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Întrucât nu este în interesul superior al copilului schimbarea situației de fapt cu privire la domiciliul acestuia, pe calea unei ordonanțe președințiale, va fi avută în vedere cererea subsidiară a reclamantei, în sensul stabilirii unui program de vizitare a minorului.

În cererea formulată reclamanta a solicitat ca menținerea legăturilor personale cu minorul să se realizeze la domiciliul său din G., o dată pe lună cu obligarea pârâtul de a-l aduce pe minor la locuința sa, câte 4 zile în vacanțele școlare intermediare, 3 zile în perioada sărbătorilor de C. și de Paști precum și o lună de zile în perioada vacanței de vară, la locuința sa din G..

Instanța apreciază că nu este în interesul superior al minorului și nici în interesul păstrării unei legături personale corespunzătoare cu mama, o astfel de realizare a programului de vizitare, având în vedere că, spre exemplu, se solicită și dreptul de a vizita minorul o dată pe lună. Ori, în condițiile în care minorul este înscris la grădiniță, acest drept de vizitare se poate realiza la sfârșitul săptămânii, dar, aducerea sa din actuala localitate de domiciliu până la domiciliul reclamantei ar conduce nu la păstrarea legăturilor dintre mamă și copil ci la împrejurarea că minorul va fi pe drum majoritatea perioadei, dată fiind distanța foarte lungă dintre A. și G., fiind suspus astfel și unei stări de oboseală nejustificată de o apropiere afectivă reală cu părintele său. În aceste condiții instanța apreciază că este în interesul superior al copilului ca dreptul de vizitare să se realizeze în localitatea în care minorul locuiește, urmând ca reclamantă să fie cea care realizează deplasarea.

Cu privire la vizitarea minorului în perioada vacanțelor inter semestriale, instanța reține că acestea sunt, în general, vacanțe scurte, de o săptămână sau de două săptămâni, ca și vacanțele ce se acordă de C. și de Paști, care sunt de o săptămână. În aceste condiții instanța apreciază că 3 zile din aceste vacanțe reprezintă o perioadă corespunzătoare pentru menținerea legăturilor personale cu minorul, stabilite astfel încât să nu fie afectat programul educativ sau de odihnă al minorului. De asemenea, instanța va avea în vedere și faptul că păstrarea legăturilor cu minorul se realizează atât în interesul acestuia, cât și în interesul reclamantei, aceasta fiind cea care trebuie să suporte cheltuielile deplasării în vederea exercitării acestui drept și eventualele inconveniente generate de distanța mare parcursă pentru preluarea minorului. Față de aceste considerente, reclamanta va fi cea care se va deplasa la locul indicat de pârât pentru a-și exercita dreptul stabilit pe calea prezentei hotărâri. Se impune ca reclamanta să se deplaseze la locul indicat de pârât, având în vedere relațiile încordate dintre părți, faptul că la acest moment reclamanta nu cunoaște cu exactitate adresa de domiciliu al pârâtului, acesta având astfel obligația să o încunoștințeze pe reclamantă despre locul în care se află minorul, pentru ca aceasta să își poată exercita dreptul său de a păstra legăturile personale cu minorul.

Cu referire la vacanța de vară care are o perioadă mai lungă, stabilirea unei perioade de o lună, în luna august, reprezintă o perioadă corespunzătoare pentru aprofundarea legăturilor afective.

În aceste condiții instanța apreciază ca fiind corespunzător atât interesului superior al minorului cât și dreptului reclamantei de a avea legături personale cu minorul următorul program de vizitare a minorului:

- o dată pe lună, 2 zile, în ultima săptămână din fiecare lună – de sâmbătă ora 10 până duminică la ora 18, în localitatea de domiciliu a pârâtului;

- 3 zile în vacanțele școlare intersemestriale,în zilele de miercuri, joi, vineri ale ultimei săptămâni ale acestor vacanțe sau ale săptămânii de vacanță, la domiciliul reclamantei din România, de la ora 10 a zilei de miercuri până la ora 10 a zilei de sâmbătă ;

- 3 zile în vacanța de C., respectiv a doua zi de C. și următoarele două zile, de la ora 10.00 (a două zi de C.) până la ora 10.00 (a patra zi, după cele 3 zile indicate), la domiciliul reclamantei din România;

- 3 zile în vacanța de Paști, respectiv a doua zi de Paști și următoarele două zile, de la ora 10.00 (a două zi de Paști) până la ora 10.00 (a patra zi, după cele 3 zile indicate), la domiciliul reclamantei din România;

- o lună în vacanța de vară, respectiv în luna august, la domiciliul reclamantei din România.

De asemenea, un asemenea program permite și reluarea treptată a legăturilor dintre minor și mama sa, fără riscul unor traume psihologice pentru minor, care ar putea fi determinate de varianta propusă de către reclamantă. De asemenea, prin stabilirea unor date și ore precise este evitată și situația invocată de către reclamantă, în sensul că pârâtul sub pretextul lipsei de precizie a sentinței 7376/03.07.2014, refuză să îi permită vizitarea minorului, precum și situațiile pertinente menționate de către pârât, în sensul că reclamanta a dorit să ia minorul la o oră târzie din noapte, urmând să facă drumul din A. până în G., în timpul nopții, în condiții apreciate ca fiind lipsite de securitate pentru minor.

Cu privire la cererea apelantului pârât de a fi suspendate efectele sentinței apelate urmează ca această cerere să fie respinsă ca rămasă fără obiect având în vedere că a fost schimbată în tot sentința apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâtul B. I. I., cu domiciliul procesual ales la Sîrzea I., situat în G., ., . civile nr._/24.11.2015, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. C., cu domiciliul procesual ales la CIA S. S., situat în G., ., nr. 48, ..

Schimbă în tot sentința civilă nr._/24.11.2015, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2015 și, în consecință,

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. C. în ceea ce privește capătul de cerere referitor la stabilirea unui program de vizitare în favoarea pârâtului.

Respinge capătul de cerere referitor la stabilirea unui program de vizitare în favoarea pârâtului, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Admite, în parte, acțiunea.

Încuviințează provizoriu ca reclamanta B. C. să aibă legături personale cu minorul B. R., născut la data de 04.01.2011, după următorul program, cu obligația reclamantei de a prelua minorul de la locul ce va fi indicat de pârât în momentul în care va fi contactat de reclamantă și cu obligația reclamantei de a îl readuce pe minor la același loc.

- o dată pe lună, 2 zile, în ultima săptămână din fiecare lună – de sâmbătă ora 10 până duminică la ora 18, în localitatea de domiciliu a pârâtului;

- 3 zile în vacanțele școlare intersemestriale, în zilele de miercuri, joi, vineri ale ultimei săptămâni ale acestor vacanțe sau ale săptămânii de vacanță, la domiciliul reclamantei din România, de la ora 10 a zilei de miercuri până la ora 10 a zilei de sâmbătă;

- o lună în vacanța de vară, respectiv în luna august, la domiciliul reclamantei din România.

Respinge restul pretențiilor, ca nefondate.

Înlătură orice dispoziții contrare prezentei decizii.

Respinge cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr._/24.11.2015, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2015, ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2016.

Președinte,Judecător, Grefier,

R. N. B. N. D. B. V.

Red. Jud. BND/12.01.2016

Tehnored. B.V./ 13.01.2016/4ex

Comunicat 2ex..

Jud. Fond: C. V. O.

← Supraveghere specializată. Sentința nr. 88/2016. Tribunalul...		Exercitarea autorităţii părinteşti. Hotărâre din... →

Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul GALAŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul GALAŢI