Validare poprire. Decizia nr. 207/2016. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 207/2016 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 207/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBGLT:2016:037._
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 207
Ședința publică din data de 22.02.2016
Completul constituit din:
Președinte: N. D. B.
Judecător: R. N.
Grefier: V. M. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor declarate de apelant - terț poprit ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU și apelant – intimat ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în contradictoriu cu intimatul creditor I. G. și intimatul petent B.E.J. R. C., împotriva sentinței civile nr. 9831/05.11.2015 pronunțate de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „validare poprire”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15.02.2016, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 22.02.2016.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ la data de 04.05.2015 B. RAPAN C. și creditorul I. G., în contradictoriu cu debitoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și cu terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, au solicitat validarea popririi înființate de B. Rapan C. în dosarul execuțional nr. 98/RC/2015.
În motivarea în fapt a cererii,creditorul și B. Rapan au arătat că prin sentința civilă nr. 3349/28.11.2012 a Tribunalului G. cât și prin decizia nr.5330/R/11.11.2013 a Curții de Apel G. debitoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. a fost obligată la plata sumei de 6.701,84 lei.
De asemenea, au invocat faptul că a înființat poprire asupra sumelor datorate de Administrația F. pentru Mediu către debitoarea AJFP G., însă aceasta, deși a primit adresa la 09.04.2015, nu și-a îndeplinit obligațiile nici până la data formulării cererii.
Totodată, au menționat că dispozițiile art. XV OUG nr. 8/2014 nu sunt aplicabile în cauză, fiind contrare legislației europene și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ce trebuie aplicate cu prioritate.
Au invocat că, potrivit jurisprudenței CEDO (Ruianu c României, S. c României, V. I. c României, S. P. c României), statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești de condamnare a lor, termenul rezonabil prev. de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite iar refuzul de a aloca sume necesare plății, când statul are calitatea de debitor, constituie o atingere adusă art.1 din Protocolul nr. I la Convenție.
Au mai arătat și că procedura instituită de OUG nr. 8/2014 contravine și Hotărârii din 18.04.2013 a C.J.U.E. în cauza C-565/11, întrucât înlătură egalitatea de tratament care presupune că un creditor, al unei creanțe asupra statului, trebuie să beneficieze de aceleași proceduri și dispoziții legale, precum cele de care beneficiază A.J.F.P. în raporturile în care are calitatea de creditor.
În drept, a invocat art. 780 și urm. NCPC, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr. I CEDO.
În susținerea acțiunii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul și practică judiciară (f.7-24).
Legal informați cu privire la cererea de chemare în judecată,în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, atât debitoarea cât și terțul poprit au formulat întâmpinare.
Terțul poprit a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare poprire, arătând că executorul judecătoresc și creditorul nu au luat în considerare prevederile art. XV din OUG nr.8/26.02.2014, potrivit cărora executările silite se suspendă de drept iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani. Terțul poprit a detaliat procedura instituită de art. XV din OUG nr. 8/2014 și Ordinul_ din 19.03.2014 care a aprobat procedura de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare, învederând că singura posibilitate de restituire a acestei sume o reprezintă formularea unei cereri la organul fiscal competent sau la Administrația F. pentru Mediu, orice altă formă de executare silită fiind suspendată de drept.
În drept, a invocat art. 205 NCPC și următoarele și Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă.
La rândul său, debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare poprire, ca inadmisibilă față de prevederile art. XV din OUG nr.8/26.02.2014 potrivit cărora executările silite se suspendă de drept iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani.
În subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Prin sentința civilă nr. 9831/05.11.2015 Judecătoria G. a admis cererea formulată de creditor și a dispus validarea popririi înființată la data de 07.04.2015 în dosarul execuțional nr. 98/RC/2015 al B. R. C., asupra sumelor datorate de terțul poprit debitoarei până la concurența sumei de 8.098,82 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.3349/28.11.2012 a Tribunalului G. cât și prin decizia nr.5330/R/11.11.2013 a Curții de Apel G., instanțele au admis acțiunea formulată de reclamantul I. G. și au obligat debitoarea AJFP G. la plata sumei de 5.271 lei reprezentând taxă poluare, actualizată cu rata dobânzii legale calculată de la data de 08.03.2012 până la restituirea integrală și efectivă și 339,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant. De asemenea, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de AJFP G. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Creditorul I. G. a formulat cerere de executare silită formându-se dosarul execuțional nr.98/RC/2015 al B. Rapan C., executarea silită fiind încuviințată prin Încheierea nr. 98 din data de 01.04.2015.
La data de 07.04.2015, B.E.J. Rapan C. a emis adresa de înființare a popririi pentru suma de 8.089,82 lei, adresă comunicată terțului poprit la data de 09.04.2014.
Prin adresa nr.1586/16.04.2015 terțul poprit Administrația F. pentru Mediu a comunicat executorului faptul că nu poate onora poprirea deoarece, potrivit art. XV din OUG nr. 8/2014, orice executare este suspendată de drept iar plata creanțelor se face o perioadă de 5 ani, în cuantum de 20% pentru fiecare an.
În drept, potrivit art.789 NCPC, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Analizând cererea de validare a popririi, instanța de fond a reținut că terțul poprit Administrația F. pentru Mediu a refuzat liberarea sumelor datorate către debitoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., deoarece au intervenit dispozițiile legale prevăzute de art. XV din OUG nr. 8/2014, urmând ca sumele de bani să fie restituite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, în cuantum de 20%.
Față de refuzul terțului poprit de a face aplicarea procedurii instituite de art. 789 NCPC, instanța a analizat prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014 prin prisma prevederilor art. 6 par. 1 CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Ș. c. României, din 2005, CEDO a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești. S-a constatat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin.(1) din Convenție iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (par. 23-25).
Totodată, CEDO a reținut că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6, de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi. S-a mai reținut că nu este oportun să se ceară unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să ajungă să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
În aceeași cauză CEDO a constatat și încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție prin refuzul autorităților de a plăti despăgubirile recunoscute în favoarea reclamantei printr-o hotărâre judecătorească.
De asemenea, în cauza T. impotriva României, 2009, CEDO a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecatorești. CEDO a conchis ca statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în executare hotărârea judecătorească în cauză, constatându-se astfel o încălcare a art.6 paragraful 1 din Conventie.
Pe de altă parte, prin Hotărârea Secției a II-a a CEDO din 25 octombrie 2001, definitivă la 25 iunie 2002, pronunțată în cauza Saggio contra Italiei, s-a stabilit că, în principiu, un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO. Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie, deci, prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile
De asemenea, în cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului.
În prezenta speță, instanța de fond a reținut că atât debitoarea cât și terțul poprit aveau cunoștință de obligația de plată a sumei de 1771 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată și 39,30 lei cheltuieli de judecată întrucât au fost parte în litigiul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2616/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. și cu toate acestea, nu și-au îndeplinit obligațiile într-un termen rezonabil de la data rămânerii irevocabile a titlului executoriu, la 23.01.2014.
În contextul jurisprudenței CEDO mai sus amintite, instanța de fond a reținut că dispozițiile derogatorii ale OUG nr. 8/2014 favorizează statul în raporturile de drept privat, deși acesta ar trebui să se afle pe poziții de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărită asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.
Deși se admite că statul poate beneficia de o marjă de apreciere care i-ar fi permis, o anumită perioadă de timp, să amâne executarea obligațiilor ce-i incumbă în considerarea unor situații speciale, analizând art. XV din OUG nr.8/2014, instanța a observat că demersurile pe care statul trebuie să le îndeplinească nu sunt stabilite, creând dubiul alegerii lor la întâmplare, întrunind pe deplin condițiile arbitrariului și imprevizibilității, menționate în Hotărârea Saggio c. Italiei, ce au aplicabilitate mutatis mutandis în cauza de față.
Astfel, instanța de fond a reținut că toate titlurile executorii emise până la data de 31 decembrie 2015 sunt suspendate de drept în privința executării lor, fie benevol, fie silit, potrivit alin.4, cel puțin până la data de 31.12.2015, deși titlurile executorii emană de la puterea judecătorească și sunt executorii, fără a fi necesară nicio o altă procedură ulterioară.
Prin art. XV din OUG nr.8/2014 nu se prevede, în concret, metoda de stabilire a duratei de 5 ani, în care în fiecare an se va restitui suma de 20% din valoarea creanței.
Titlurile executorii se supun, pe cale de consecință și Ordinului nr._ potrivit căruia creditorul, deși deține o hotărâre judecătorească irevocabilă, este nevoit să facă o cerere către autoritatea administrativă și, în temeiul acestei cereri, va primi o decizie de impunere sau o decizie de restituire, după caz, potrivit Anexa nr. I la Ordin. În baza hotărârii autorității administrative se va stabili și durata de 5 ani în care se vor restitui cei 20% din creanță. Fără a exista o prevedere concretă, rezultă că primul an de la care începe restituirea este lăsat la latitudinea autorității administrative, potrivit Ordinului Ministerului căruia i se supune și care poate fi modificat de către acesta din urmă.
Instanța a mai reținut că art. XV din OUG nr.8/2014 prevede și durata de 5 ani, care prin sine este o durată lungă de timp, încadrându-se ca termen juridic, potrivit dispozițiilor legale bugetare unui termen mediu spre lung. Așadar, în opinia instanței, simpla durată mare a termenului, fără a fi justificată ar fi fost suficientă pentru a constata încălcarea jurisprudenței CEDO.
Instanța a mai constatat că se impune restituirea sumei de 20% din creanță pe o perioadă de 1 (un) an, urmând ca în următorul an calendaristic (sau în următorul an în care se face noua achitare) să se achite o nouă tranșă de 20% din creanță, deși taxa a fost achitată integral. Are loc astfel ”sfărâmarea” în componente foarte mici a creanței, făcând-o indezirabilă. Pe de altă parte, câtimea însăși de 20% este acordată pe o perioadă mare de timp 1 (un) an calendaristic, creditorul fiind lipsit de beneficiul său, deși a fost și anterior lipsit, potrivit procedurilor legale de recuperare a sumei.
Mai mult, instanța a apreciat că nu există nicio garanție că la împlinirea termenului de plată Statul nu va hotărî din nou prelungirea termenului sau diminuarea procentului, printr-un procedeu identic cu cel urmat la suspendarea executării prin ordonanță.
În concluzie, instanța de fond a reținut că, prin aplicarea OUG nr. 8/2014, invocată atât de debitoare cât și de terțul poprit - care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor statului în raport cu alți debitori în baza unor titluri executorii și care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, în prezenta cauză se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, al principiului egalității armelor în proces cât și sub aspectul nerespectării marjei de apreciere cu privire la stabilirea limitelor dreptului de proprietate asupra creanței al creditorilor.
Fiind în prezența unui conflict între aplicarea OUG nr. 8/2014 ce prevede eșalonări în achitarea unor creanțe, constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretată prin jurisprudența CEDO, care se soluționează în favoarea acestora din urmă, instanța a fost obligată să aplice prioritar dispozițiile Convenției în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.(1) și art.20 din Constituția României.
Pentru toate considerentele expuse, instanța de fond a admis cererea de validare a popririi și a dispune validarea popririi înființată la data de 07.04.2015 în dosarul execuțional nr.98/RC/2015 al B. Rapan C. asupra sumelor datorate de terțul poprit debitoarei,până la concurența sumei de 8.098,82 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și Administrația fondului pentru mediu (AFM). În motivarea apelului promovat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. s-a arătat că potrivit art. XV al. 4 din OUG 8/2014 orice procedură de executare silită este suspendată de drept în cazul sumelor provenite ca urmare a pronunțării hotărârilor judecătorești în dosarele având ca obiect restituirea taxei de poluare/taxei pentru emisiile poluante.
A reiterat excepția inadmisibilității formulării acțiunii de validare poprire, arătând că OUG 8/2014 impune o procedură specială de urmat și un termen special de 5 ani calendaristici pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești.
A apreciat că prima instanță și-a depășit cadrul de competență apreciind că prin instituirea unui termen de 5 ani în favoarea debitorului instituție publică constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, analizând legalitatea actului administrativ cu caracter normativ reprezentat de OUG nr. 8/2014.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de validare a popririi ca inadmisibilă, în principal, și ca nefondată, în subsidiar.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Administrația fondului pentru mediu (AFM) a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței apelate și modificarea în tot a soluției pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii cererilor de validare a popririi.
În motivarea apelului formulat a apreciat că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, instanța de fond depășindu-și limitele de competență privind judecarea pricinii pentru care a fost investită, sancționând ca neconformă dreptului comunitar OUG nr. 8/2014, fără a ține seama că aceasta este un act normativ în vigoare.
A apreciat că instanța, deși a fost investită să judece în materie de executare, și-a arogat competențe specifice instanțelor de contencios administrativ, apreciind că ar fi fost vătămați creditorii în drepturilor sau intereselor lor legitime datorită stării de nelegalitate și neconstituționalitate a OUG nr. 80/2014, ceea ce excede cadrului procesual.
A arătat că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce o acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.
A menționat că întrucât speța se circumscrie unei proceduri de executare silită iar OUG 8/2014 reprezintă un act normativ în vigoare care obligă atât pe creditori cât și pe debitori să o respecte, stabilirea temeiniciei, legalității și conformității cu dreptul comunitar a acestui act normativ nu poate face obiectul unei asemenea pricini.
A mai apreciat că sentința este netemeinică și nelegală, făcând dovada unei greșite interpretări și aplicări a legii, în mod greșit reținând prima instanță că este vorba despre un refuz al terțului poprit de a elibera sumele datorate și că ar fi vorba de o persoană care a obținut în urma unei proceduri judiciare o creanță împotriva statului, fiind obligată să recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție. A arătat că prin invocarea disp. art. XV din OUG 8/2014 prin care este reglementat modul de restituire al sumelor datorate de către creditori nu se poate reține că AFM ar fi refuzat restituirea sumelor datorate, textul legal neprevăzând că sumele nu vor fi restituite ci sunt o garanție că sumele vor fi restituite, prevăzându-se modalitatea de realizare a acestei restituiri. A precizat că textul legal nu prevede ca obligatorie necesitatea demarării procedurii de executarea silită pentru recuperarea sumelor de către creditori ci conține o dispoziție imperativă prin care se prevede că orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
A arătat că în mod eronat a apreciat prima instanță că nu există o procedură concretă de restituire iar termenele de plată ar fi incerte, procedura fiind cuprinsă în ordinul nr._ .
A arătat că dispozițiile dreptului intern nu sunt contrare celor ale convenției Europene a drepturilor omului, măsura urmărind un scop legitim – asigurarea stabilității economice a țării și păstrând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere.
În drept au fost invocate disp. art. 466 și urm. cod proc. civilă.
A solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Așa cum rezultă din înscrisurile dosarului în cadrul dosarului de executare nr. 98/RC/2015 al B. R. C. este pus în executare silită titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3349/28.11.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr. 5330/11.11.2013 a Curții de Apel G., hotărâre prin care instanța de judecată a admis cererea formulată de reclamantul I. GABRIE, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice G. să restituie reclamantului suma de 5.271 lei încasată cu titlul de taxă de poluare, actualizata cu dobânda legală de la formulării acțiunii (8.03.2012) până la restituirea integrală si efectiva. A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G., fiind obligată chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. suma de 5.271 lei încasată cu titlul de taxă de poluare, actualizata cu dobânda legală de la formulării acțiunii (8.03.2012) până la restituirea integrală si efectiva. S-a dispus reducerea onorariului de avocat de la 530 lei la 300 lei și a fost obligată pârâta să achite reclamantului 339,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată (300 lei onorariu avocat + 39 lei taxă timbru + 0,3 lei timbru judiciar ), fiind obligată și chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. suma de 339,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cererea de executare silită a fost formulată de către intimatul creditor la data de 12.12.2014.
La data de 07.04.2015 executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate debitoarei de către terțul poprit Administrația fondului pentru mediu.
Prin urmare, litigiul dedus judecății presupunea rezolvarea unui incident apărut în cursul executării silite, iar instanța de fond a admis cererea de validare a popririi, reținând că prin aplicarea art. XV din OUG nr. 8/2014 se încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de apel constată că pronunțând soluția ce face obiectul prezentului apel, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, așa cum a susținut apelanta AFM București.
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești presupune ca instanța de judecată să înfrângă principiul separației puterilor în stat, print-o imixtiune a instanței de judecată în sfera de activitate a puterii legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau prin lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în competența altei autorități constituite de stat.
Încălcarea de către instanță a principiului separației puterilor în stat și imixtiunea ei în atribuțiile puterii legislative sau executive s-ar putea realiza în cu totul alte modalități decât prin examinarea priorității reglementărilor europene și compatibilității normelor interne cu acestea, cum s-a procedat în speță.
Reține instanța de control judiciar că prima instanță nu a încălcat atribuțiile Curții Constituționale, după cum s-a susținut în apelul formulat, deoarece nu s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014.
De asemenea, prima instanță nu a încălcat competența materială a instanței de contencios administrativ, deoarece nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Instanța de apel constată că prima instanță a apreciat cu privire la convenționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, respectiv a analizat dacă prevederile acestuia sunt conforme cu dispozițiile art. 6 CEDO.
Procedând astfel instanța a aplicat dispozițiile art.11 alin.(1) și art. 20 din Constituția României, pentru a nu se ajunge la condamnarea statului pentru încălcările drepturilor și libertăților prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de protocoalele încheiate la aceasta, impunându-se ca acestea să fie protejate mai întâi prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale.
Într-adevăr, art. 13 din Convenție impune statelor contractante o obligație pozitivă ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui recurs care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției, efectivitatea acestuia constând în aceea că abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției și să ofere o reparație adecvată. Absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie în opinia instanței europene o încălcare a acestei obligații și deci a prevederilor Convenției.
Astfel, consacrând expres caracterul subsidiar al sistemului european de protecție, art. 13 din Convenție enunță explicit obligația statelor părți de a apăra drepturile omului, în primul rând, în propria lor ordine juridică, stabilind astfel în favoarea justițiabililor o garanție suplimentară de recunoaștere efectivă a acestor drepturi.
Judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. 2 din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului). Totodată, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de validare poprire instanța de control judiciar o apreciază ca nefondată, având în vedere că aplicarea dispozițiilor OUG nr. 8/2014, invocate de către apelanți în susținerea excepției implică o analiză a fondului litigiului, o analiză cu privire la împrejurarea dacă terțul poprit și debitorul datorează o sumă de bani creditorului, o analiză a creanței acestuia, reprezentând o veritabilă apărare de fond, cum în mod corect a reținut și prima instanță în încheierea de ședință din 15.10.2015.
Prima instanță nu a apreciat însă în mod temeinic incidența art. XV din OUG nr. 8/2014 în speța dedusă judecății.
La data de 28 februarie 2014, a fost publicată în M.Of. nr. 51 OUG nr. 8 din 26 februarie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare. Din expunerea de motive a acestui act normativ se menționează și necesitatea menținerii echilibrelor bugetare, deci considerente care țin de politica fiscală a statului.
Potrivit disp. art. XV al. 1 din acest act normativ plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
Procedura de restituire începe, potrivit art. XV al. 2 cu cererea de restituire formulată de către contribuabil, al. 4 dispunând că în cursul termenului de 5 ani menționat la al. 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
În jurisprudența mai recentă, Curtea a reținut că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmărind un scop legitim (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele M. și S. c. României din 6 decembrie 2011, Sulcs c. Letoniei din 6 decembrie 2011 și Panfile c. României din 20 martie 2012).Așa cum s-a reținut și în cauza D. D. si alții împotriva României, de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului, masurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar intre cheltuielile si veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publica și că, în măsura în care dispozițiile legale de eșalonare nu conduc la o negare a dreptului de creanță al creditorului, astfel de reglementări nu sunt contrare convenției.
Așa cum rezultă din reglementarea OUG 8/2014 prin acest act normativ nu se tinde la negarea dreptului dobândit pe calea unei hotărâri judecătorești ci sunt avute în vedere considerente de politică fiscală, necesitatea menținerii echilibrului bugetar.
La momentul formulării cererii de executare silită, al emiterii adresei de înființare a popririi cât și la data formulării cererii de validare a popririi normele menționate erau în vigoare, aceste norme arătând în mod explicit că plata sumelor de bani având ca obiect restituirea taxei de poluare se realizează conform acestei proceduri, perioadă în care orice executare silită este suspendată de drept.
OUG 8/2014 nu conduce la o încălcare a drepturilor creditorului, acestuia fiindu-i actualizate drepturile conform art. XV al. 5, ci doar la o asigurare a stabilității bugetului public, prin plata eșalonată a tuturor creanțelor. În aceste condiții instanța apreciază că nu se poate reține că prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014 ar fi contrare prevederilor europene.
De altfel, procedura de efectuare a plaților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost adoptată prin Ordinul comun al Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice si Ministerul Finanțelor Publice nr._, astfel încât reglementarea internă nu este lipsită de previzibilitate.
În aceste condiții, instanța de apel reține că prevederile art. XV alin.4 din OUG nr. 8/2014 instituie un veritabil impediment la executarea silită care împiedică instanța să admită cererea de validare a popririi.
Instanța de control judiciar mai reține și că, în speță, creditorul nu a dovedit faptul că a formulat cererea reglementată de disp. art. XV al.2, prin care să solicite plata acestor sume, astfel încât nu se poate reține că debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată sau că i s-a negat dreptul, pentru a face eventual aplicarea dispozițiilor și a practicii CEDO.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.2 C.pr.civ., vor fi admise ambele apeluri, va schimba în tot sentința civilă apelată, în sensul că se va respinge cererea de validare poprire ca nefondată și va fi desființată poprirea, fiind înlăturate orice dispoziții contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de debitorul AJFP G., cu sediul în G., ., județul G. și de terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, . 6 în contradictoriu cu intimatul creditor I. G., cu domiciliul procesual ales la CIA Silistra B. C. din G., ., .. 1, județul G. și intimatul petent B.E.J. R. C., cu sediul procesual ales la CIA Silistra B. C. din G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 9831/05.11.2015 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul cu nr._ .
Schimbă în tot sentința civilă nr. 9831/05.11.2015 pronunțată de judecătoria G. în dosarul cu nr._ și, în consecință,
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul I. G. în dosarul de executare nr. 98/RC/2015 al B. R. C., ca nefondată.
Dispune desființarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 98/RC/2015 al B. R. C..
Înlătură orice dispoziții contrare prezentei decizii.
Definitivă.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.02.2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. D. B. R. N. V. M. O.
Red. B.N.D. /22.02.2016
Tehn. V.M.O/25.02.2016/6 ex.
./4ex.
Fond. C.R.P.T.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Cereri. Sentința nr. 87/2016. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
