Anulare act. Decizia nr. 176/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 176/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 397/267/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 176/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Judecător D. F. T.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelanții intervenienți D. V., T. D., T. I. și P. ( T. ) C. împotriva sentinței civile nr. 1583 din data de 08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanții intervenienți D. V., T. I., T. D. și P. ( T. ) C. reprezentați de avocat Pîrlău N., intimatul reclamant V. M., reprezentat de avocat M. G. și intimații pârâți Direcția de V. și Taxe a orașului Novaci și Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj.
Procedura de citare legal îndeplinită.
După efectuarea referatului oral al cauzei de către grefierul de ședință s-a constaat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:
Avocat Pîrlău N. pentru apelanții intervenienți a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți.
Avocat M. G. pentru intimatul reclamant V. M. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Novaci la data de 29.02.2012 sub nr.dosar_, reclamantul V. M., a chemat în judecată pe pârâta Direcția de V. și Taxe a orașului Novaci, județul Gorj, Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, și în contradictoriu cu intervenienții D. V., T. I., T. D. și P.(T.) C., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a Certificatului de vacanță succesorală nr.337/1981 eliberat de fostul notariat de Stat Târgu-Cărbunești, județul Gorj.
În fapt, reclamantul a arătat că este legatarul universal al defunctei C. M.,a cărei succesiune s-a deschis la 14.09.1981 și care nu a avut alți moștenitori.
La deschiderea succesiunii a acceptat succesiunea în sensul că a intrat în posesia tuturor bunurilor mobile și imobile rămase de pe urma defunctei și în calitate de moștenitor testamentar s-a judecat cu DCA Gorj care îi ocupă un imobil unde avea sediul Centrul de achiziții pentru lână și piei.
În conținutul certificatului de vacanță succesorală nu s-a făcut nici o mențiune cu privire la moștenitorii testamentari cu toate că autoritățile comuniste ale orașului Novaci cunoșteau starea de fapt, că el a preluat poziția de rol a autoarei, s-a folosit de toate bunurile și chiar de casa acesteia încă din timpul vieții și că nu a fost citat când s-a declarat vacanța succesorală.
Față de cele menționate, solicită să se constate nulitatea absolută a certificatului de vacanță succesorală nr.337/1981, deoarece justifică interes în promovarea acțiunii fiind legatar universal al autoarei și este în posesia tuturor bunurilor moștenirii.
Primăria Orașului Novaci, pârâtă în dosarul nr._ al Judecătoriei Novaci, județul Gorj, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, în baza excepției lipsei calității procesuale pasive.
Apreciază că se impune respingerea acțiunii având în vedere lipsa calității procesuale pasive, pe de o parte pentru că la nivelul Instituției Primarului orașului Novaci nu funcționează o Direcție de Impozite și taxe, ci un serviciu de buget contabilitate și pe de altă parte, pentru că prin certificatul de vacanță succesorală a cărui nulitate absolută se solicită a se constata, se dispune ca terenurile în cauză „trec în proprietatea statului, conform art.30 alin.l din Legea nr.58/l974” și nu în proprietatea unității administrativ teritoriale, caz în care calitatea procesuală pasivă ar fi avut Orașul Novaci prin primar și nu compartimentele din cadrul Instituției Primarului.
Raportat la dispozițiile certificatului de moștenitor, cu privire la trecerea terenurilor în proprietatea statului român, calitate procesuală pasivă în speță are Statul prin Ministerul de Finanțe, conform Legii nr.213/1998 privind proprietate a publică și regimul juridic al acesteia.
La dosar au fost depuse cereri de intervenție în interes propriu de către numiții D. V., T. I., T. D. și P.(T.) C., solicitând respingerea acțiunii în anulare, acțiunea fiind deschisă conform art. 3 din decretul 167/1958, reclamantul luând la cunoștință de certificatul de moștenitor încă din anul 1990, când certificatul a fost depus în dosarul nr. 3154/1990 al Judecătoriei Tg Cărbunești, reclamantul fiind parte în acel dosar.
Precizează intervenienții că reclamantul este străin de succesiunea autoarei deoarece nu a acceptat-o în termenul legal de 6 luni, prev. de art. 700 din Codul civil anterior, precum și faptul că în baza certificatului de vacanță succesorală, Statul Român în calitate de proprietar, a procedat la un schimb de terenuri cu numitul Ț. C., iar prin decizia cu nr. 3177/2006 a Tribunalului Gorj a fost respinsă acțiunea reclamantului V. M. în contradictoriu cu intervenientul D. V., prin care se solicita anularea actului de schimb dintre Statul Român și Ț. C..
Mai mult, prin sentința civilă nr. 2460 din_, Judecătoria Tg Cărbunești a stabilit în mod irevocabil, că intervenientul D. V., este proprietarul unui teren de 3146 mp, teren inclus în Certificatul de vacanță succesorală.
Prin încheierea din_, a fost admisă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de T. I., T. D. și P.(T.) C., reținându-se de către instanță că aceștia au interes în cauză ca urmare a faptului că Statul pe baza certificatului de vacanță succesorală a intrat în raporturi juridice civile cu aceștia referitor la unele terenuri cuprinse în certificat.
La dosar a fost depusă o precizare la cererea de intervenție în interes propriu, solicitându-se totodată și chemarea în garanție a Oralului Novaci prin reprezentanții săi legali, în cazul în care se respinge cererea de intervenție, precizând că autorul intervenienților a dat în schimb Statului un teren în suprafață de 2200 mp, teren pe care a fost amplasată și construită fabrica de pâine a orașului Novaci.
Prin sentința civilă nr. 1583 din data de 08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, invocată de instanță din oficiu.
A fost respinsă acțiunea reclamantului V. M., domiciliat în Novaci, .,județul Gorj, împotriva Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, în contradictoriu cu intervenienții D. V., domiciliat în Horezu,., jud.V., T. I., T. D. și P.(T.) C., toți domiciliați în Novaci, . Gorj, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de intervenienți ca rămasă lipsită de obiect.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că certificatul de vacanță succesorală cu nr. 490 dosar notarial nr. 337/1981, a fost emis la data de_, de către Notariatul de Stat Tg Cărbunești, județul Gorj, în baza art. 13 și 22 din Decretul nr. 40/1953, constatându-se că defuncta C. M. decedată la data de 28 martie 1980 nu are moștenitori legali până la gradul IV .
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța analizând excepția lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, a reținut că aceasta este întemeiată deoarece potrivit art. 2 și anexa la Ordinul nr.1227/2006 al ministrului finanțelor publice, în acțiunile având ca obiect succesiuni vacante poate fi citat Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al statului Român, iar potrivit Ordinului nr.349 de modificare a Ordinului nr.1227/2006 apărarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice se asigură în baza mandatului de reprezentare acordat direcțiilor generale ale finanțelor publice județene .
Având în vedere aceste dispoziții legale speciale în materie de vacanță succesorală precum și faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu a fost chemat în judecată, în calitate de reprezentant al Statului Român, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Cu privire la cererile de intervenție în interes propriu, instanța a constatat că s-a solicitat doar respingerea acțiunii principale, acțiuni specifice intervențiilor accesorii, fapt pentru care acestea au fost respinse.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Orașului Novaci, prin reprezentanții săi legali, având în vedere că este rămasă fără obiect, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, aceasta a fost respinsă.
Împotriva sentinței au declarat recurs intervenienții D. V., T. D., T. I. și P. ( T. ) C..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța a calificat cererile de intervenție în interes propriu ca fiind cereri de intervenție accesorie, fără să precizeze în interesul căreia din părți au fost formulate.
Instanța nu trebuia să califice aceste cereri după sensul literar al termenilor folosiți, ci în funcție de scopul urmărit de intervenienți, astfel că trebuia să observe că acestea sunt cereri de intervenție în interes propriu, care trebuie soluționate ca și o acțiune de chemare în judecată.
Instanța de fond a încălcat disp.art.129 alin.4 C.pr.civ. în sensul că nu a pus în discuția părților schimbarea calificării juridice a cererii de intervenție, aceasta realizându-se cu ocazia pronunțării.
Totodată, au fost încălcate și disp.art.50 alin.1 și 55, Teza a II-a Cpr.civ., din interpretarea cărora rezultă că respingerea acțiunii principale nu conduce în mod automat la respingerea cererii de intervenție în interes propriu, instanța având obligația de a soluționa aceste cereri pe fond.
În mod greșit a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată împotriva orașului Novaci, fiind soluționată cu încălcarea disp.art. 85 Cpr.civ., în sensul că chemata în garanție nu a fost citată.
În drept au fost invocate disp.art. 304 punctele 7 și 9 Cpr.civ. și s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se soluționa pe fond cererile de intervenție în interes în propriu precum și cererea de chemare în garanție formulată de intervenienți.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, în ședința publică din 20.03.2013, tribunalul a recalificat calea de atac din recurs, în apel, în baza disp.art. 282 indice 1 Cpr.civ. și ale art. 99 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor.
Reexaminând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Prin acțiunea introductiva, reclamantul V. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția de V. și Taxe a orașului Novaci, precum și Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj să se constate nulitatea absolută a certificatului de vacanță succesorală nr. 337/1981 eliberat de fostul notariat Tg.Cărbunești.
Intervenienții T. D., T. I., P. C. și D. V. au formulat cereri de intervenție în interes propriu prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantului pe motiv că acțiunea acestuia este prescrisă, iar certificatul de vacanță succesorală a intrat în circuitul civil, în sensul că intervenienții au dobândit terenurile menționate în acest act în baza unui schimb efectuat cu Statul Român, în calitate de proprietar.
Potrivit disp.art.49 alin.2 Cpr.civ., intervenția principală este acea prin care terțul urmărește realizarea unui drept al său, tinzând să câștige pentru sine obiectul procesului.
Potrivit disp.art. 49 alin.3 Cpr.civ., intervenția este accesorie atunci când intervenientul nu invocă un drept propriu, ci face doar apărări în favoarea uneia din părți.
În speță, prin cererile de intervenție formulate în cauză, intervenienții nu au solicitat instanței să constate un drept al lor asupra imobilelor menționate în certificatul de vacanță succesorală, solicitând doar respingerea acțiunii reclamantului, astfel că în mod corect instanța a calificat aceste cereri, ca fiind cereri de intervenție accesorie, în interesul pârâtelor și având în vedere că acțiunea reclamantului a fost respinsă, în mod corect s-a dispus și respingerea cererilor de intervenție.
În consecință, pentru considerentele arătate, în baza art. 296 Cpr.civ., apelul intervenienților va fi respins
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanții intervenienți D. V., T. D., T. I. și P. ( T. ) C. împotriva sentinței civile nr. 1583 din data de 08.11.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._ .
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2013.
Președinte, M. A. C. | Judecător, D. F. T. | |
Grefier, C. B. |
Red AM.C.
05 Aprilie 2013
Thn. . ex
Jud. fond T. P.C.
← Fond funciar. Hotărâre din 15-01-2013, Tribunalul GORJ | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
---|