Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 105/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 105/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 5654/95/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 105

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta U. Județeană CNSLR Frăția Gorj - Filială a Confederației Naționale a Sindicatelor Libere Din România - Frăția, prin împuternicit special G. F., având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru petentă împuternicit special G. F.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciind cererea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Împuternicit special G. F., pentru petentă, solicită admiterea cererii.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față.

Prin cererea înregistrată sub nr._ U. Judeteana Gorj - Filiala a Confederatiei Nationale Libere Fratia (C.N.S.L.R. FRATIA) prin presedinte P. V. și împuternicit special G. F., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună înregistrarea modificărilor în registrul persoanelor juridice de la Tribunalul Gorj, a modificărilor intervenite în statutul uniunii județene Gorj Filiala CNSLR Frăția, respectiv a componenței organelor de conducere - Biroul Operativ și a comisiei de cenzori conform celor stabilite prin procesul verbal din 23.05.2013.

În motivarea cererii, s-a susținut că la data de 23.05.2013 a avut loc conferința județeană a U. Judeteana Gorj - Filiala a Confederatiei Nationale Libere Fratia (C.N.S.L.R. FRATIA) conferință în care membrii acesteia au hotărât modificarea statului și a componenței organelor de conducere, biroul operativ și a comisiei de cenzori, ocazie cu care s-a întocmit procesul verbal nr. 1 din 23.05.2013, care a fost depus în copie certificată, precum și hotărârea nr. 1/23.05.2013.

În dovedirea celor susținute, a fost depus statutul inițial, statut modificat în baza sentinței nr.149/18.06.2009 a Tribunalului Gorj, precum și copia sentinței respective, procesul verbal încheiat la data de 23.05.2013, procesul verbal de numărare a voturilor și hotărârea nr. 1/23.05.2013.

Raportând cererea petentei la disp.art. 49 din L.54/2003 tribunalul constată că aceasta este întemeiată întrucât au fost respectate dispozițiile actul normativ suscitat.

Față de cele sus arătate, urmează a fi admisă cererea formulată și a dispune înregistrarea schimbărilor survenite în statut și componența organelor de conducere.

Observând disp.art. 49 al.1 și 2 din l.54/2003,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de modificare acte constitutive persoane juridice formulată de petenta U. Judeteana Gorj - Filiala a Confederatiei Nationale Libere Fratia (C.N.S.L.R. FRATIA) prin președinte P. V. și împuternicit special G. F., cu sediul în Tg.J., .. 17, jud. Gorj.

Dispune înregistrarea în Registrul Special al persoanelor juridice de la Tribunalul Gorj a modificărilor statutului și a completărilor organelor de conducere Birou Operativ și Comisie de Cenzori conform procesului verbal și hotărârii nr.1 din 23.05.2013, respectiv:

Modificarea și completarea organelor de conducere al Biroului Operativ, astfel:

1. P. V. Președinte

2. C. C.-G. P.-vicepreședinte

3. C. I. Vicepreședinte

4. C. L. Vicepreședinte

5. B. C. Vicepreședinte

6. P. N. Vicepreședinte

7. P. C. Vicepreședinte

8. Ț. R. Vicepreședinte

9. T. S. S. Vicepreședinte

10. P. R. Vicepreședinte

11. C. L. Vicepreședinte

12. B. S. O. Vicepreședinte

13. G. F. Secretar

14. N. R. Reprezentant Comisia de Femei

15. L. I. C. Reprezentant Comisie Tineret

Modificarea și completarea Comisiei de Cenzori, astfel:

  1. Macadi V.
  2. B. V.
  3. N. C.

Cu apel în 15 zile de la comunicare la Curtea de Apel C..

Pronunțată în ședința publică din 06.06.2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

M. G.

Grefier,

Firuța Ș.

Red. jud.M.G. /tehn.EC

10 Iunie 2013/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 105/2013. Tribunalul GORJ