Reintegrare în familie. Sentința nr. 220/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Sentința nr. 220/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 6164/97/2013

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.220/2013 DOSAR NR._

Ședința publică din data de 14 august 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. I. E. - judecător

T. A. A. - grefier

Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de d-nul procuror M. I..

Pe rol fiind judecarea cererii introduse de către petenta D.G.A.S.P.C Hunedoara privind încetarea măsurii plasamentului și reintegrarea minorilor O. C.-F. și O. A.-M. în familia naturală a tatălui O. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic P. H. L. pentru petentă, intimatul-tată O. I. și minorii însoțiți de asistent social Nedel S., lipsă fiind intimata mamă O. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință după care:

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 131 al.1 din noul cod de procedură civilă și art.124 al.1 din Legea nr.272/2004, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în baza art.24 al.2 din Legea nr.272/2004 procedează la audierea minorilor în camera de consiliu. Declarația fiecăruia a fost consemnată separat și atașată la dosarul cauzei. (fila 37 și 38).

Instanța procedează la audierea tatălui O. I., acesta arătând că dorește ca fiii săi să fie reintegrați în familia sa. Declarația acestuia a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 39).

Reprezentanta petentei cj. P. H. L. depune la dosar delegație de reprezentare și declarația autentificată a mamei minorilor O. M. prin care aceasta arată că este de acord cu reintegrarea minorilor în familia tatălui. Mai arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat și a solicitat judecarea cauzei.

Reprezentantul Parchetului a arătat că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond. Reprezentanta petentei cj.P. H. L. a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv încetarea măsurii plasamentului la Centrul de Plasament Orăștie și reintegrarea minorilor O. C.-F. și O. A.-M., în familia naturală a tatălui O. I., având în vedere relațiile de afecțiune dintre tată și minori.

Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată și susținută oral de reprezentanta petentei.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la instanță sub nr._ din 24.07.2013 petenta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara (D.G.A.S.P.C.) a solicitat încetarea măsurii plasamentului la Centrul de Plasament Orăștie și reintegrarea minorilor O. C.-F. și O. A.-M., în familia naturală a tatălui O. I..

În motivarea cererii petenta a arătat că minorii O. C.-F., născut la data de 12.03.1998 în Bârlad, jud. V. și O. A.-M., născut la 8.08.2001 în Bârlad, jud. V. sunt fiii lui O. I. și O. M. și provin din relația de căsătorie a părinților.

A mai arătat că în cursul anului 2009, datorită unei situații de criză în familie datorată plecării mamei în străinătate, la cererea tatălui, s-a dispus pentru minori măsura plasamentului la Centru de Plasament Orăștie.

Pe perioada instituționalizării tatăl a vizitat periodic copiii iar mama a ținut legătura telefonic cu aceștia, iar prin cererile scrise datate cu 8.07.2013, atât minorii, cât și tatăl acestora a solicitat reintegrarea minorilor în familia tatălui.

În drept s-au invocat dispozițiile art.68 al.2 și art.69 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea copilului, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând cererea petentei prin prisma dispozițiilor legale invocate și având în vedere situația minorilor, astfel cum este relevată în raportul întocmit de direcția petentă, precum și de probele aflate la dosar și luând în considerare opțiunea minorilor ce au fost audiați, instanța constată următoarele:

Minorii O. C.-F., născut la data de 12.03.1998 în Bârlad, jud. V. și O. A.-M., născut la 8.08.2001 în Bârlad, jud. V. sunt fiii lui O. I. și O. M. și provin din relația de căsătorie a părinților. (fila 7,8)

Părinții minorului s-au despărțit în anul 2006, iar copiii au rămas în grija mamei până în vara anului 2008, moment în care aceasta a părăsit țara iar minorii au fost lăsați în grija tatălui.

Datorită situației de criză în care se afla, tatăl minorilor a solicitat instituirea unei măsuri de protecție, astfel că Dispozițiile nr.338 și 339/7.09.2009 a directorului general al petentei s-a stabilit măsura plasamentului la Centrul de Plasament Orăștie.

Pe toată durata instituirii plasamentului minorilor, mama minorilor aflată în Italia a menținut legătura telefonic cu aceștia iar tatăl minorilor, i-a vizitat periodic fiind învoiți la sfârșitul săptămânii și în vacanțele școlare în familia sa.

Minorii O. C.-F. și O. A.-M., sunt clinic sănătoși, iar în anul școlar 2012-2013 au finalizat cursurile școlare în cadrul Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” în clasa a VIII-a și respectiv a V-a.

Prin declarație scrisă, tatăl minorilor cât și minorii solicită reintegrarea în familia tatălui. (fila 10,11, 12).

Din ancheta socială efectuată la domiciliul tatălui s-a constatat că acesta are condițiile necesare creșterii și îngrijirii minorilor opiniind pentru reintegrarea minorilor în familia tatălui (fila 13-14).

Ascultați în fața instanței, atât minorii cât și tatăl O. I. au arătat că sunt de acord cu măsura reintegrării în familia naturală a tatălui (fila 37, 38, 39).

Și mama minorilor numita O. M., prin declarația autentificată a arătat că este de acord cu reintegrarea minorilor în familia tatălui (fila 40)

Potrivit dispozițiilor art.30 alin.1 din Legea nr.272/2004, cu modificările și completările ulterioare „Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi”, familia constituind cel mai adecvat mediu de creștere și educare a copiilor.

În același sens sunt și prevederile art.54 alin.3, din aceeași lege, care statuează că „la stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecție se acordă prioritate reintegrării copilului în familie”.

Pentru considerentele expuse, se apreciază că minorii O. C.-F. și O. A.-M. nu mai necesită o măsură de protecție specială, fiind în interesul superior al acestora să fie reintegrați în familia naturală a tatălui care prezintă garanții materiale și morale în acest sens și pentru a se putea bucura de afecțiunea pe care le-o poate oferi tatăl lor.

În consecință, în temeiul art.66 al.2 și 69 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, cererea formulată de petentă va fi admisă, urmând a înceta măsura de protecție specială a plasamentului la Centrul de Plasament Orăștie și reintegrarea minorilor O. C.-F. și O. A.-M. în familia naturală a tatălui lor.

Drepturile și obligațiile părintești vor fi exercitate, respectiv, îndeplinite de către părinții minorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI HUNEDOARA cu sediul în D., ..l8,județul Hunedoara, și în consecință:

Dispune încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului la Centrul de Plasament Orăștie, pentru minorii O. C.-F., CNP_, născut la 12.03.1998, în Bîrlad, județul V. și O. A.-M., CNP_, născut la 8.08.2001 în Bîrlad, județul V., ambii fiii lui O. I. și O. M. și reintegrarea acestora în familia naturală a tatălui – O. I., domiciliat în Geoagiu, ., județul Hunedoara.

Drepturile și obligațiile părintești vor fi exercitate, respectiv, îndeplinite de către părinții minorilor.

DEFINITIVĂ ȘI EXECUTORIE.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 14 august 2013.

Președinte, Grefier,

I. I. EugenTruța A. A.

IIE/TAA/6 ex.

6.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reintegrare în familie. Sentința nr. 220/2013. Tribunalul HUNEDOARA