Uzucapiune. Decizia nr. 845/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 845/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 9066/278/2011

SECȚIA I-a CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 845/R/2013

Ședința publică din data de 28 octombrie 2013

PREȘEDINTE C. C. V. - judecător

I. I. E. -judecător

B. M. S. - judecător

O. L. S. - grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil introdus de către reclamanta Ș. M. I. împotriva sentinței civile nr.1605/2013 pronunțată de Judecătoria Petroșaniîn dosarul nr._ /2013 (jud. fond. P. R.)

La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

S-a constatat că prin serviciul registratură, recurenta-reclamantă Ș. M. I. a depus la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 318 lei achitată cu chitanța nr.506-289-_.10.2013 și timbre judiciare de 5 lei. A solicitat prin cererea depusă judecarea cauzei în lipsa sa.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare, pe excepția tardivității recursului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil constată:

Prin sentința civilă nr. 1605/2013, pronunțată de Judecătoria Petroșani, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Ș. M. I. în contradictoriu cu pârâții B. S., M. D. M., I. I., P. I., P. I. și orașul P., prin Primar și în consecință:

S-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra terenului aparținând coproprietarului P. D. decedat, înscris sub B2 în CF 3477 P., marcat prin linie de culoare roșie în planșa anexă nr.1 la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert topo cadastral M. R..

S-a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilul teren sus menționat și s-a atribuit reclamanților Lotul nr. 1, compus din:

- . în partea de vest a străzii Predoni în suprafață de 2023 mp delimitată de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, ,18, ,19, 20, 21 în anexa nr. 1 a raportului de expertiză, cu nr. topo nou (1266/1b, 1266/2b, 1273/a/2, 1273/b/2)/1/1/a.

- . în partea de est a străzii Predoni cu nr. topo nou (1266/1b, 1266/2b, 1273/a/2, 1273/b/2)/1/2 în suprafață de 1354 mp aflată în perimetrul punctelor 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29.

Lotul nr. 2, în suprafață de_ mp s-a dispus a rămâne în indiviziune coproprietarilor tabulari, cu nr. topo rămas nemodificat.

La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri s-a dispus OCPI Hunedoara să întabuleze parcelele atribuite părților în cartea funciară, iar la rămânerea irevocabilă a hotărârii, un exemplar al acesteia se va comunica Administrației Financiare Petroșani în conformitate cu art. 77 indice 1 C.pr.fiscală.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, uzucapiunea extratabulară este reglementată de dispozițiile art. 28 al.1 din Decretul Lege nr. 115/1938 potrivit cărora cel care a avut posesia unui imobil în condițiile legii timp, de 20 ani de la moartea titularului înscris în cartea funciară, poate cere intabularea dreptului în favoarea sa în temeiul uzucapiunii”.

În speță, reclamanta a invocat, în fapt, o joncțiune a posesiei antecesorilor săi cu propria posesie, susținând că este cunoscută în comunitate ca proprietară .

În sprijinul acestor susțineri vin declarațiile martorilor Mirci M. și F. A. care au arătat că, terenul în litigiu, a fost folosit de reclamantă și familia sa de peste 30 de ani.

De aproximativ 15-16 ani, nemaiavând putința de a munci, părinții reclamantei i-au dat acest teren, care a fost, în aceste condiții, folosit exclusiv de aceasta. Au mai relatat martorii că nici reclamanta și nici părinții săi nu au fost tulburați vreodată, fiind recunoscuți ca proprietar.

Mai mult, martora Forea A. a declarat că fiica coproprietarului uzucapat este o mătușă, mai îndepărtată, a reclamantei, care le-ar fi predat terenul, aspecte care se coroborează cu actele depuse la dosar, între care și testamentul nr. 292/1996 autentificat de BNP I. G., din care rezultă că una din fiicele coproprietarului P. D. și anume P. I. căsătorită B. i-a lăsat strănepoatei sale, P. M. I., întreaga sa avere.

Din arborele genealogic și actele de stare civilă, depuse la dosar, rezultă că proprietarul uzucapat înscris în cartea funciară CF-3477 P. nr. ord.A+3, nr. top. 1266/1b,1266/2b,1273/a/2,1273/b/2 sub B2, a avut 5 copii: P. M., căsătorită G. (fără moștenitori), P. N. (fără moștenitori), P. I. căsătorită B., P. Vasia, căsătorită C., cu descendent P. Opan și P. P., cu descendenți P. I. și S. căsătorită B..

La dosar nu au fost depuse certificate de moștenitori și nici acte privind dezbaterea succesiunii astfel că, pentru terenul în cauză, s-a avut în vedere lipsa de opoziție a pârâților la cererea introductivă și dispozițiile art.1846 Cod civil.

Astfel, orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii iar în cauză a fost dovedită existența unei posesii continue, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Posesia s-a exercitat în mod exclusiv, de părinții reclamantei, apoi de reclamanta însuși timp de 15 ani.

Unind posesiile lor instanța a constatat împlinit termenul de 20 de ani, prevăzut de art. 28 din Decretul 115/1938.

Uzucapiunea s-a împlinit, pentru terenul in speță în anii 1993, dată fiind posesia neîntreruptă a terenului, începută în urmă cu cca. 30 ani. Prescripția a început și s-a împlinit sub durata Decretului 115/1938 aplicabil și în prezent.

Cu privire la identificarea terenului, instanța a avut în vedere raportul de expertiză tehnică, efectuat în cauză de expert ing. M. R., coroborat cu celelalte mijloace de probă, din care rezultă că terenul este înscris în CF 3477 P., nr.ord.A+3, nr.topo 1266/1, 1266/2b, 1273/a/2, 1273/b/2, în intravilanul orașului P., de o parte și de alta a străzii Predoni.

Suprafața totală a cărții funciare măsurată corespunde suprafeței tabulare - 20.262 mp, însă, din datele puse la dispoziție de expert, rezultă că reclamanta folosește o suprafață de 7745 mp ceea ce depășește cota de 4/24 aparținând coproprietarului uzucapat.

Cum reclamanta nu a formulat nici o altă cerere pentru diferență, instanța a admis, în parte, acțiunea, constatând lipsită de temei legal solicitarea mandatarului reclamantei de a-i atribui acesteia un lot egal cu suprafața folosită, iar nu cea corespunzătoare cotei tabulare.

Totodată, nici un partaj, prin bună înțelegere, cu sulte corespunzătoare nu poate fi reținut, în speță, ca modalitate de atribuire a unei cote, superioare celei la care ar fi îndreptățită reclamanta.

Împotriva sentinței civile reclamanta a declarat recurs solicitând, în principal, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În subsidiar, recurenta a solicitat casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.

În motivarea recursului s-a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, în condițiile în care s-a admis acțiunea, doar în parte, deși reclamanta a dovedit folosința proprietății identificate și măsurate de expertul topograf, în suprafață de 7745 mp.

De asemenea, instanța nu a avut în vedere că, în cauză, ne aflăm în ipoteza instituită prin art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, care statuează că, se poate cere rectificarea cărții funciare, dacă înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Cu privire la modificare, a mai învederat recurenta, trebuie reținute și dispozițiile Ordinului nr. 785/2011, care modifică Ordinul nr. 634/2006, act emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996, prin intermediul căruia s-a renunțat la a obliga părțile să prezinte un act nou doveditor, în ipoteza în care suprafața rezultată din măsurători este cu 5% mai mare decât suprafața din actele de proprietate.

În drept nu s-au invocat dispoziții legale.

Recursul a fost legal timbrat cu 317,58 lei, taxă judiciară de timbru și 5 lei, timbru judiciar. (f.13).

În temeiul art. 242 C.pr.civ. recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu s-au depus, în accepțiunea prevederilor art. 305 C.pr.civ., înscrisuri noi.

La termenul de judecată din 28.X.2013, instanța a invocat excepția tardivității recursului, declarat de reclamantă.

Examinând prioritar excepția invocată, în sensul dispozițiilor art. 137 alin.1 C.pr.civ., se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.301 C.pr.civ. „Termenul de recurs este de 15 zile de la

comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel încât, nerespectarea

lui determină, în condițiile art. 103 alin.1 C.pr.civ., decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii recursului, ca tardiv formulat.

În cauză, conform actelor și lucrărilor dosarului de fond, sentința civilă nr.1605/2013 a Judecătoriei Petroșani, recurată de reclamantă, a fost comunicată acesteia, la data de 1.04.2013, care a semnat personal dovada de primire și procesul-verbal de predare. (f.161- dosar fond).

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești, înregistrat la data de 23.04.2013 (f.3- dosar recurs), depășind astfel termenul legal imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii, termen instituit prin dispozițiile art. 301 C.pr.civ.

În consecință, excepția invocată, din oficiu, va fi admisă și dând eficiență dispozițiilor art. 103 alin.1 C.pr.civ. raportat la art. 301 C.pr.civ., recursul reclamantei va fi respins, ca tardiv formulat.

Întrucât recursul este tardiv, nu se mai impun a fi analizate criticile formulate de reclamantă privind sentința civilă atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul civil formulat de reclamanta Ș. M. I. împotriva sentinței civile nr.1605/2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 28 octombrie 2013

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. C. V. I. I. E. B. M. S.

GREFIER

O. L. S.

BMS/OLS-2 ex.27.11.2013

Jud. fond P. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 845/2013. Tribunalul HUNEDOARA