Contestaţie la executare. Decizia nr. 25/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 5849/312/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 25/R
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: D. R.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurentul-contestator A. I., CNP_, domiciliat în loc. Ciochina, Calea București, nr. 20, jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1403 din 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. C. CIOCHINA, cu sediul în Ciochina, jud. Ialomița, având ca obiect contestație la executare - somația nr.603/08.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-contestator, personal și pentru intimată, avocat ales S. Ș., în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 11 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată în recurs, că recurentul-contestator a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei la fila 7 dosar, iar intimata Primăria C. Ciochina a formulat întâmpinare în cauză, după care;
Instanța îi comunică recurentului-contestator un exemplar al întâmpinării. Acesta, întrebat fiind, arată că nu mai are alte probe de solicitat, decât actele de la dosarul cauzei și nici alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Apărătorul intimatei, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act de timbrarea cererii de recurs și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, se consideră lămurit, constată încheiată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea/combaterea motivelor de recurs.
Recurentul-contestator A. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să se constate ca fiind prescrisă punerea în executare a amenzii.
Avocat S. Ș., pentru intimată, arată că a răspuns prin întâmpinare singurului motiv de recurs invocat de recurentul-contestator referitor la prescripția executării silite asupra creanțelor fiscale rezultate în urma proceselor-verbale de contravenție. S-a făcut dovada la instanța de fond că au fost făcute plăți parțiale, că s-au emis titluri executorii, somații, acte care au suspendat cursul prescripției .
Apreciază că soluția instanței de fond este corectă, legală și temeinică și solicită respingerea recursului; cu plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța nr. 14/06.02.2015.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1403 din 03.06.2014 Judecătoria Slobozia a pronunțat următoarea soluție:
„Respinge excepția prematurității, invocată de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge excepția tardivității, invocată de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, la data de 03.12.2013, sub număr unic de dosar_, formulată de contestatorul A. I., având CNP_, cu domiciliul în localitatea Ciochina, Calea București 20, județul Ialomița, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA C. CIOCHINA, cu sediul în ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.”
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că numitul A. I. a formulat contestația la executare, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA C. CIOCHINA, solicitând anularea somației nr. 4081/05.11.2013, emisă de Primăria comunei Ciochina – Serviciul impozite și taxe, județul Ialomița, contestație prin care s-a solicitat anularea acestei somații, întrucât mare parte din amenzile pentru care a fost somat să le achite, sunt prescrise
Prin întâmpinare, intimata Primăria comunei Ciochina a solicitat, pe cale de excepție, admiterea excepției prematurității și admiterea excepției tardivității, iar pe fond, respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În primul rând s-a reținut de către prima instanță că, la data de 15.02.2013 au intrat în vigoare dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, aceste dispoziții noi nefiind aplicabile în cauză, întrucât, conform art. 24 din NCPC „Dispozitiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute după .”, iar în speță, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de intimată la dosarul cauzei, executarea a fost demarată sub imperiul legii vechi și, în consecință, se vor avea în vedere la soluționarea acestui dosar dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.
Cu privire la excepția prematurității, prima instanță a respins-o ca neîntemeiată, întrucât somația împotriva căreia contestatorul a formulat prezenta contestație la executare nu este un act administrativ fiscal, în sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care organul fiscal competent stabilește, modifică sau stinge drepturile și obligațiile fiscale și împotriva căruia se formulează prealabil contestație la organul emitent, ci este o formă/un act de executare silită, care poate fi contestată/contestat în conformitate cu dispozițiile art. 172 și următoarele din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, temei de drept corect indicat în contestația la executare.
Prima instanță a respins și excepția tardivității formulării contestației la executare, ca neîntemeiată, contestația la executare fiind înregistrată la instanță la data de 03.12.2013, însă a fost depusă de contestator prin poștă, în data de 29.11.2013, astfel cum rezultă din mențiunea de pe plicul aflat la fila 7 din dosar, fiind formulată în termen.
Cu privire la fondul contestației la executare, titlurile executorii în baza cărora a fost pornită executarea silită pentru suma de 2166 de lei, contestată de debitorul A. I., sunt reprezentate de un număr de șapte procese verbale de contravenție ( nr._/06.08.2004, .. nr._/25.10.2005, ., nr._/26.10.2005, . nr._/16.12.2004, . nr._/20.10.2004, ., nr._/25.05.2004, ., nr._/20.09.2011, nici unul necontestat de reclamant.
Cum la dosarul cauzei au fost depuse de către intimată chitanțe emise pe numele contestatorului (filele 72 – 77 din dosar), privind plata de către acesta a unor sume reprezentând amenzi, fiecare plată întrerupând termenul de prescripție, dovezi privind emiterea și comunicarea către contestator a unor acte de executare (somații și titluri executorii) care, de asemenea, au avut ca efect întreruperea termenului de prescripție (filele 56 – 68 din dosar) prima instanță a constatata că, la momentul emiterii actului de executare contestat, 08.11.2013, nu intervenise prescripția dreptului de a cere executarea silită pentru nici unul din cele 7 procese verbale înscrise în actul de executare contestat, potrivit art. 131 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale”.
Cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât la dosarul cauzei nu s-a depus nici un înscris privind eventuale cheltuieli de judecată efectuate de intimată în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs contestatorul A. I., solicitând modificarea hotărârii atacate cu recurs și pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurentul contestator A. I. apreciază că în mod eronat prima instanță a reținut că nu a intervenit prescripția dreptului de a obține executarea silită pentru procesele verbale din 6.08.2005, 25.10.2005, 26.10.2005, 16.12.2004, 20.10.2004, 25.05.2004, întrucât în aceste situații nu s-au făcut acte începătoare de executare, mai ales că din dovezile de plată nu rezultă pentru care din procesele verbale de contravenție au fost efectuate plățile. În opinia recurentului, o singură plată certă a avut loc pentru procesul verbal din anul 2011, iar plățile făcute reprezintă alte obligații din amenzi de circulație din anii 2011-2013.
În drept, recurentul invocă OG nr. 92/2003 și art. 304 Cod pr. Civilă.
Intimata Primăria C. Ciochina a formulat în prezenta cale de atac întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat, prima instanță reținând pentru fiecare proces verbal din cele menționate în somație ce sumă a rămas de achitat.
Tribunalul, analizând sentința atacată cu recurs, în raport de criticile formulate, susținerile părților, de actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 131 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale”.
Conform art. 133 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „Termenul de prescripție prevăzut la art.131 se întrerupe: a) în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la acțiune; b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei; c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită; d) în alte cazuri prevăzute de lege.”
Astfel cum s-a reținut în mod corect și de către prima instanță, la dosarul cauzei au fost depuse de către intimată chitanțe emise pe numele contestatorului privind plata de către acesta a unor sume reprezentând amenzi, fiecare plată întrerupând termenul de prescripție, întreruperea termenului de prescripție ștergând prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă un nou termen de prescripție, de 5 ani.
În art. 115 alin.1 din O.G. 92/2003, privind ordinea stingerii datoriilor se prevede: „ Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz,[…]”.
Cum recurentul nu a indicat în chitanțele de plată care anume amenzi sau parte din amenzi se stinge prin plată (cu o singură excepție), astfel cum arată și în cererea de recurs în raport de dispozițiile legale enunțate, aplicabile în cauză, tribunalul consideră neîntemeiate criticile recurentului privind aplicarea greșită a legii, apreciind că în speță sunt incidente prevederile art. 115 alin. 1 lit. b) și art. 114 din O.G. 92/2003, potrivit cărora stingerea debitelor se face de către organul fiscal în ordinea vechimii acestora, nefiind îndeplinit termenul de 5 ani pentru exercițiul dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale.
Față de cele reținute mai sus, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține în tot.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod pr. Civ., căzând în pretenții, tribunalul va obliga recurentul contestator A. I. către intimata Primăria C. Ciochina la plata sumei de 500 lei, onorariu apărător ales în recurs
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 377 alin. 2 pct. 4 din Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 312 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul contestator A. I., CNP_, domiciliat în loc. Ciochina, Calea București, nr. 20, jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1403 din 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosar nr._, pe care o menține în tot.
Obligă recurentul contestator A. I. către intimata PRIMĂRIA C. CIOCHINA, cu sediul în ., la plata sumei de 500 lei, onorariu apărător ales în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.
Președinte, I. T. | Judecător, M. I. | Judecător, D. R. |
Grefier, M. I. |
Red.Tehnored. R. D.
2 ex./23.02.2015
Jud.fond. A. A.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 110/2015. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1860/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
