Obligaţie de a face. Decizia nr. 121/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 121/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 2743/330/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 121A
Ședința publică de la 13 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – T. I.
Judecător – D. C. T.
Grefier – Z. N.
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelanții-reclamanți B. A. și B. T. și apelanții-pârâți Z. A. și Z. M., împotriva sentinței civile nr.1272/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, consemnate fiind în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea astăzi, 13.02.2015.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Urziceni la 26.11.2014 reclamanții B. A. și B. T. au formulat apel împotriva sentinței civile nr.1272/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ .
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Urziceni la 23.11.2014 pârâții Z. A. și Z. M. au formulat apel împotriva sentinței civile nr.1272/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr._ .
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2012 sub nr._, reclamanții B. A. și B. T. au chemat în judecată pe pârâtul Z. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: autorizarea reclamanților de a acoperi groapa săpată de pârâtul Z. A. lângă fundația imobilului-construcție(magazin) proprietatea lor; înlăturarea lemnelor depozitate pe imobilul-construcție proprietatea lor, pentru restabilirea situației anterioare, pe cheltuiala pârâtului; să i se interzică pârâtului să mai inunde vreo suprafață de teren aflată în apropierea imobilului-construcție proprietatea lor; obligarea pârâtului de a permite accesul reclamanților în vederea efectuării lucrărilor de tencuire, respectiv de întreținere a imobilului construcție(magazin), proprietate personală.
În motivarea cererii se arată că, reclamanții sunt proprietarii unui imobil teren în suprafață de 30 m.p. și a construcției cu destinație magazin edificată pe acesta, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.622/10.06.2010.
Construcția a fost edificată potrivit autorizației nr.14/26.03.1996 iar terenul a fost cumpărat potrivit contractului nr.2672/8.08.1995.
Pentru imobil s-a obținut cartea funciară_ UAT Coșereni având număr cadastral 268.
Se mai arată că în urmă cu 3 luni de zile, pârâtul a început să-l amenințe cu dărâmarea construcției și a săpat o groapă pe care a umplut-o cu apă.
La data de 21.11.2012 a fost introdus în cauză și pârâtul Z. M., acesta având calitatea de coproprietar asupra imobilului învecinat cu imobilul proprietatea reclamanților.
În cauză a fost efectuat raportul de expertiză tehnică judiciară (f.160) pentru: identificarea în teren a gropii săpată de pârâți pe terenul proprietatea lor în prelungire sub construcția proprietatea reclamanților; dacă această groapă afectează structura de rezistență, la ce distanță de linia de hotar se află groapa și identificarea construcției proprietatea reclamanților.
Pârâții au formulat întâmpinare (f.86) prin care au solicitat respingerea acțiunii principale.
Expertiza nu a fost contestată de părți.
Judecătoria Urziceni, prin sentința civilă nr.1272/8.10.2014 a admis în parte cererea formulată de B. A. și B. T. în contradictoriu cu pârâții Z. A. și Z. M..
A obligat pe pârâți să permită reclamanților accesul prin folosirea fondului său în vederea efectuării lucrărilor de tencuire și întreținere a imobilului construcție (magazin), proprietatea reclamanților.
A autorizat pe reclamanți să înlăture lemnele depozitate de către pârâți pe construcția reclamanților de la stradă spre interiorul terenului aferent imobilului proprietatea părților.
A respins cererea reclamanților de autorizare pentru acoperirea unei gropi aflate pe terenul proprietatea părților.
A respins capătul de cerere privind interzicerea pârâților Z. A. și Z. M. să mai inunde vreo suprafață de tern aflată în apropierea imobilului-construcție, proprietatea reclamanților.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că construcția proprietatea reclamanților este amplasată pe linia de hotar ce desparte proprietatea acestora de cea a pârâților.
Pentru construcțiile cu destinație spațiu comercial, instanța a reținut că au fost edificate în baza unor autorizații de construire, însă acestea sunt amplasate pe linia de hotar ce desparte proprietățile părților.
În această situație, cum actul administrativ în baza căruia s-au edificat construcțiile nu a fost desființat, reclamanții au fost considerați constructori de bună credință și au beneficiat de prevederile art.622 cod civil pentru a li se permite accesul prin folosirea fondului pârâților să efectueze lucrări de tencuire și întreținere a imobilului construcție (magazin) proprietatea reclamanților pentru a evita degradarea construcției.
S-a apreciat că deși reclamanții au ocupat suprafața de 21 m.p. proprietatea pârâților până la clarificarea situației terenului deținut fără acte, se pot face lucrări de tencuire și întreținere a construcției.
De asemenea, s-a încuviințat reclamanților, potrivit art.1529 Cod civil să înlăture lemnele depozitate de către pârâți pe construcția reclamanților de la stradă spre interiorul terenului aferent imobilului proprietatea pârâților. Aceste lemne au fost depozitate anterior sesizării instanței și au fost identificate și cu ocazia cercetării judecătorești, depozitarea acestora pe zidul (peretele) construcției proprietatea reclamanților afectează construcția și nu împiedică efectuarea lucrărilor de întreținere a acesteia.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la groapa săpată de pârâți în apropierea construcției reclamanților, s-a respins întrucât la momentul cercetării la fața locului, groapa era astupată și prezenta un pericol pentru construcție.
De asemenea, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să nu mai inunde vreo suprafață de teren aflată în apropierea construcției reclamanților, deoarece nu s-a făcut dovada acestui fapt.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal și motivat, atât reclamanții B. A. și B. T. cât și pârâții Z. A. și Z. M..
În apelul lor, reclamanții B. A. și B. T. critică sentința instanței de fond pe care o apreciază ca netemeinică și nelegală solicitând eliminarea din considerentele hotărârii a mențiunii că ,,reclamanții au ocupat suprafața de 21 mp proprietatea pârâților, solicitând admiterea capătului de cerere privind autorizarea lor de a astupa groapa săpată de pârâți lângă fundația imobilului și solicitând obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de ei la fond.
În ceea ce privește pe pârâții Z. A. și Z. M., aceștia critică sentința instanței de fond pe care o apreciază ca netemeinică și nelegală, neexistând temeiuri de fapt sau de drept care să justifice admiterea cererii reclamanților. Astfel, nu se indică dacă s-au avut în vedere prevederile vechiului sau noului Cod civil, iar instituțiile juridice invocate nu se regăsesc în situația de fapt reținută de instanța de fond.
Tribunalul, examinând sentința apelată și față de motivele de apel invocate de părți, apreciază apelul reclamanților ca fondat pentru următoarele considerente.
Reclamanții au solicitat instanței de fond să fie autorizați să acopere groapa săpată de pârâtul Z. A. lângă fundația imobilului construcție magazin proprietatea lor, instanța de fond respingând această cerere și reținând că ,,la momentul cercetării la fața locului groapa era astupată și prezintă un pericol pentru construcție”. Susținerea este contradictorie și nu justifică soluția adoptată și nu este susținută nici de procesul-verbal de cercetare locală din 1.10.2014, unde se arată că groapa necesită acoperirea cu pământ pentru nivelare. În consecință, tribunalul apreciază necesar a se admite acest capăt de cerere al reclamanților.
Cât privește susținerea din considerente că ,,reclamanții au ocupat suprafața de 21 mp proprietatea pârâților” aceasta nu are nici o consecință juridică în dispozitivul sentinței instanței de fond.
Cât privește apelul pârâților Z. A. și Z. M. acesta este nefondat.
În cauză, reclamanții și-au întemeiat acțiunea, care a și fost soluționată de instanța de fond pe baza prevederilor Noului Cod civil, aplicabile conform dispozițiilor art.59-114 din Legea 71/2011.
Ca atare, în baza art.297 Cod procedură civilă va admite apelul declarat de reclamanții B. A. și B. T. împotriva sentinței civile nr.1272/8.10.2014 a Judecătoriei Urziceni pe care o va schimba în parte, în ceea ce privește cererea reclamanților de autorizare a acoperirii unei gropi pe care o va admite și va autoriza pe reclamanți să acopere, pe cheltuială proprie, groapa aflată pe terenul pârâților.
Va menține celelalte soluții ale sentinței apelate.
Va respinge ca nefondat apelul pârâților Z. A. și Z. M..
Văzând și prevederile art.299 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.297 Cod procedură civilă admite apelul declarat de reclamanții B. A. și B. T., domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr.1272/8.10.2014 a Judecătoriei Urziceni pe care o schimbă în parte, în ceea ce privește cererea reclamanților de autorizare a acoperirii unei gropi pe care o admite și autorizează pe reclamanți să acopere, pe cheltuială proprie, groapa aflată pe terenul pârâților.
Menține celelalte soluții ale sentinței apelate.
Respinge ca nefondat apelul pârâților Z. A., domiciliat în . și Z. M., domiciliat în Urziceni . nr.1, județul Ialomița.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.02.2015.
PreședinteJudecătorGrefier
Red.T.I.
Tehnored. Z.N.
6 ex/04.03.2015
Jud fond O. E.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1709/2015. Tribunalul... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








