Pretenţii. Decizia nr. 298/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 298/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2926/312/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
DECIZIA CIVILĂ NR. 298 A
Ședința publică din data de 21.04.2015
Completul constituit din:
Președinte: D. C. – T.
Judecător: T. I.
Grefier: N. J.
Pe rol, soluționarea apelului civil declarat de apelantul-pârât S. S., domiciliat în mun. Slobozia, . 14, ., județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2709/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Ialomița (A.J.V.P.S.), având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelantul-pârât S. S. domnul avocat S. M., iar pentru intimata-reclamantă Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportiv Ialomița domnul avocat D. C. – O..
Procedura fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Întrebați fiind, atât apărătorul ales al apelantului-pârât cât și apărătorul ales al intimatei-reclamante declară pe rând că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Instanța ia act, constată dezbaterile deschise și acordă cuvântul pe rând apărătorilor părților.
Avocat S. M., pentru apelantul-pârât, având cuvântul, arată că solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea hotărârii pronunțată de Judecătoria Slobozia în sensul respingerii acțiunii, din punctul său de vedere pretențiile solicitate de reclamantă nu sunt justificate, instanța de fond interpretând în mod greșit probele administrate și stabilind în mod eronat că apărările formulate nu pot fi reținute, fără a face nici un demers în vederea verificării susținerilor pârâtului.
Apelantul s-a transferat la un alt fond de vânătoare în anul 2012, respectiv la A.V.P.S. Bendiș, îndeplinindu-și toate obligațiile ce decurg din calitatea sa de membru, achitând în anul 2011 taxele și cotizațiile aferente către A.J.V.P.S., iar ulterior anului 2012 către A.V.P.S. Bendiș.
Consideră că acțiunea formulată împotriva sa este nefondată și trebuie respinsă, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Avocat D. C. – O., pentru intimata-reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de către instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Potrivit statului singurele modalități prin care un membru al asociației își poate pierde calitatea este renunțare, excludere sau radiere, consiliul A.V.P.S. nu a emis o astfel de hotărâre privind excluderea apelantului, și de asemenea nu există nici cerere de renunțare din partea acestuia.
La dosarul cauzei a fost depus statutul și prevederi din acesta cu privire la aspectele invocate, precum și hotărârea privind transferul membrilor de la fondul Strachina pe un alt fond, cu mențiunea că la momentul la care apelantul a devenit membru al A.J.V.P.S. Ialomița el a devenit membru al A.V.P.S. Ialomița, aceasta fiind singura entitate care are personalitate juridică, iar fondurile și le repartizează asociația după cum dorește.
Instanța, considerându-se lămurită, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slobozia la 13.02.2015 pârâtul S. S. a formulat apel împotriva sentinței civile nr.2709/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ .
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 12.06.2014 sub nr. unic de dosar_, reclamanta A.V.P.S. IALOMIȚA a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1900 lei, reprezentând cotizație și alte obligații statutare pentru anii 2012 și 2013. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că pârâtul este membru al asociației petentei, fiind posesor al carnetului de membru vânător, astfel încât îi revine obligația de a achita anual o cotizație. De asemenea, a precizat că pârâtul nu și-a mai respectat această obligație din anul 2012. Totodată, a arătat că începând cu anul 2011, nivelul cotizației era de 800 lei, iar obligațiile statutare de 100 lei, iar începând cu anul 2013, nivelul cotizației era 900 lei, iar obligațiile statutare de 100 lei.
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare peste termen prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat, în esență, că a fost membru al reclamatei din anul 2011 la grupa de vânători a Fondului de Vânători Strachina și a achitat cotizația de membru pentru anul 2011.
A menționat că în anul 2012 fondul de vânătoare Strachina a fost transferat către AVPS BENDIS, iar el a rămas în continuare la acest fond.
A precizat că din anul 2012 este membru al Asociației BENDIS, și a plătit la noua asociație cotizația în anul 2012 și 2013.
Judecătoria Slobozia, prin sentința civilă nr.709/19.11.2014 a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Ialomița în contradictoriu cu pârâtul S. S..
A obligat pârâtul să plătească reclamatei suma de 1900 lei reprezentând cotizație de membru vânător și obligații statutare pentru anii 2012 și 2013.
A obligat pârâtul să plătească reclamatei suma de 138 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că potrivit art.6 din Statut, calitatea de membru încetează prin renunțarea pe baza cererii depuse de membru, prin radiere sau prin pronunțarea sancțiunii excluderii de către Consiliul AVPS a persoanei ca urmare a constatării unuia dintre cazurile prevăzute de alin. 4 a aceluiași articol.
Totodată, instanța a reținut că dobândirea calității de membru al unei alte asociații de către persoana în cauză, nu atrage de drept pierderea calității de membru, cu atât mai mult cu cât reclamanta nici măcar nu poate pronunța excluderea în cazul în care organizația la care se înscrie ulterior membrul este afiliată AGVPS.
De ademenea, instanța a constatat că nici pierderea unui fond de vânătoare de către reclamantă nu are ca efect pierderea calității de membru a celor care făceau parte din grupa de vânătoare aferentă fondului, ci astfel cum reiese din Hotărârea nr. 601/19.08.2011 a Consiliului AVPS (fila 45), grupele au fost repartizate pe alte fonduri (grupa nr. 14 Strachina fiind mutată la grupa nr. 9 Platonești).
Cu toate că pârâtul a invocat calitatea de membru al unei alte asociații, acesta nu a făcut dovada pierderii calității de membru al AVPS Ialomița prin niciuna dintre modalitățile prevăzute (la dosar nu există nici o eventuală cerere de renunțare a pârâtului la această calitate și nici o hotărâre a asociației de radiere sau de excludere a acestuia). Pe cale de consecință, instanța a apreciat că pârâtul era membru al reclamantei în anii 2012 și 2013 pentru care se solicită plata cotizației și a altor obligații statutare, iar, pe cale de consecință, este dator să își execute obligațiile ce derivă din calitatea sa de membru al AVPS Ialomița.
Împotriva acestei sentința a formulat prezentul apel, în termen legal și motivat, pârâtul S. S..
În apelul său acesta critică sentința instanței de fond pe care o apreciază ca netemeinică și nelegală, instanța de fond aplicând greșit prevederile art.8 din Statutul AVPS Ialomița, el neavând obligația plății cotizației întrucât începând cu anul 2012 grupa de vânători a fondului de vânătoare Strachina, al cărei membru era, fiind transferată către AVPS Bendiș, unde a și achitat cotizația începând cu anul 2012.
Tribunalul, examinând sentința apelată și față de motivele de apel invocate, apreciază apelul ca nefundat.
Conform art.1 alin.2 din Statutul AVPS Ialomița aceasta este constituită pe principiul liberei asocieri din totalitatea vânătorilor și pescarilor sportivi înscriși în evidențele sale care aderă la statut și se obligă să îl respecte. Conform art.6 (1) din același Statut, calitatea de membru al AVPS Ialomița încetează prin renunțare, radiere sau excludere.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, nu s-a făcut dovada, după anul 2011, a pierderii calității de membru AVPS Ialomița de către apelantul S. S. prin vreuna din modalitățile prevăzute de art.6 (1) din Statut, pierderea unui fond de vânătoare de către reclamantă neavând ca efect pierderea calității de membru a celor care făceau parte din grupa de vânătoare aferentă acelui fond conform Hotărârii 601/19.08.2011 a AVPS Ialomița.
Ca atare, tribunalul, în baza art. 480 Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, apelul declarat de S. S. împotriva sentinței civile nr. 2709/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Văzând și prevederile art. 634 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 480 Cod procedură civilă respinge, ca nefondat, apelul declarat de S. S., domiciliat în mun. Slobozia, . 14, ., județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2709/19.11.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.: T.I.
Tehnored.: Z.N.
4 ex. / 29.04.2015
Jud. fond: O. A.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 521/2015. Tribunalul IALOMIŢA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|








