Acţiune în constatare. Sentința nr. 521/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 521/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3232/312/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 521 F
Ședința publică din data de 07.04.2015
Completul constituit din:
Președinte: D. C. – T.
Grefier: N. J.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții M. A. – I. și M. D., ambii cu domiciliul în mun. Slobozia, . 33, ., apt. 15, județul Ialomița și cu domiciliul procesual ales în mun. Slobozia, ., ., județul Ialomița (la Cabinet Avocat C. A.) M. B., ., parter, județul Ialomița în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în mun. București, șoseaua P., nr. 42, etajele III – VIII și X, sector 2 și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA SLOBOZIA, cu sediul în mun. Slobozia, . MB9, . Ialomița, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamanta P. C. – A. doamna avocat C. A., pârâta S.C. V. România S.A. fiind reprezentată prin domnul avocat Kehaiyan M..
Procedura fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Instanța, din oficiu, invocă necompetența materială, având în vedere faptul că obiectul celor două capete de cerere este evaluabil în bani, iar valoarea este sub 200.000 lei, și acordă cuvântul apărătorilor părților pe această excepție.
Avocat C. A., pentru reclamanți, având cuvântul, arată că este de părere că Judecătoria Slobozia este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, având în vedere că într-un dosar similar Curtea de Apel București s-a pronunțat foarte clar în sensul că Judecătoria Slobozia este instanța competentă, raportat la valoarea obiectului contractului, nefiind loc de nicio interpretare, toată acțiunea fiind analizată ca un întreg raportat la sume de bani, iar valoarea este sub 200.000 lei.
Avocat Kehaiyan M., pentru pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea excepției întrucât în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv clauza prevăzută în art. 10 nu ar avea un obiect evaluabil în bani și că potrivit art. 95 din Noul Cod de procedură civilă Tribunalul Ialomița ar fi instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, considerându-se lămurită, în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe excepția invocată din oficiu.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 30.06.2014, sub numărul_, reclamanții M. A. I. și M. D. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA SLOBOZIA, au solicitat ca în baza probelor ce vor fi administrate să se constate nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale înscrise în convenția de credit nr._/03.07.2007 astfel: art. 3 lit. d (data ajustării dobânzii), art. 5 lit. a (comision de risc) din capitolul ‚,Condiții speciale ale convenției,, art. 8.1 lit. a liniuța a doua și o treia, lit. c, d, art. 10.1 și art. 10.2 din Condițiile generale ale convenției și să se dispună obligarea paratei la calcularea și încasarea ratelor în funcție de valoarea monedei în care a fost contractat creditul la data semnării convenției de creditare și anume 03.07.2007, raportat la decizia Curții Europene de Justiție, adică prin încasarea valorii de vânzare a creditului.
În motivare reclamanții au arătat în esență că în luna iulie a anului 2007 au contractat un credit de nevoi personale nr._/03.07.2007 cu ipotecă de la V. S.A. prin Sucursala Județeană Ialomița, pe o perioadă de 300 luni, contract conform căruia dobânda era teoretic fixă, dar cu posibilitatea unilaterală a ajustării acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. d din Condițiile speciale. Moneda în care a fost contractat creditul a fost francul elvețian ( CHF), iar valoarea creditului a fost de 46.800 CHF.
In cuprinsul pct. 5 din Condiții speciale se menționează la nivelul anului 2007 existenta unui comision de risc. Acest comision de risc a fost înlăturat prin interpretarea dispozițiilor legale ale OUG nr. 50/2010 în speță art. 35 și art. 36.
Pentru că această sumă era deja inclusă în graficul de rambursare și pârâta a dorit încasarea sa în orice condiții a transformat acel comision de risc într-un comision de administrare.
O data cu apariția OUG nr. 50/2010 care reglementează faptul că in termen de 90 de zile de la . toate contractele în derulare ar trebui să își alinieze clauzele contractuale în conformitate cu dispozițiile legale, au solicitat pârâtei prin nenumărate adrese eliminarea comisionului de risc astfel cum acesta era inclus în cuprinsul contractului.
Din dorința de a promova prezenta acțiune în instanță au parcurs și procedura prealabilă a medierii însă pârâtele nu au avut nici o reacție, deși aveau cunoștință că în alte cazuri a propus eliminarea comisionului de risc.
In ceea ce privește respectarea dispozițiilor legale, în speță art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, pârâtele și-au motivat acest aspect prin faptul că au schimbat denumirea acestuia și că astfel se impune achitarea în continuare a acestui comision, plătit și la acest moment formulării acțiunii, sub o altă denumire.
Reclamanții au invocat prevederile art. 966 cod civil și art. 968 Cod civil, privind cauza contractului, arătând că sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.
Pentru motivele învederate pe larg în cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut că sunt abuzive clauzele prevăzute în art.3 lit. d, clauza din art. 5 lit. a din Convențiile speciale, precum și cele cuprinse în art. 8 .1 lit. a, liniuța a doua și a treia, lit. c și d din condițiile speciale, care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursarea imediată împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției.
De asemenea s-a susținut caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în nart. 10.1 și art. 10.2 din condițiile generale ale convenției, referitoare la costurile suplimentare.
Pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a depus întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slobozia, raportat la art. 95, pct.1 din Codul de procedură civilă, excepția lipsei capacității de folosință a Sucursalei Volkbank România S.A., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți, ca neîntemeiată.
A relevat în esență că potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 și art. 99 din Codul de procedură civilă, în opinia sa competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Ialomița.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a învederat în esență că în cauză nu sunt întrunite condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească clauzele contractuale pentru a putea fi analizate de instanțele de judecată și a fi considerate abuzive.
A relevat pe larg criteriile prevăzute de legile speciale (Legea 193/2000, Anexa la această lege și Directiva Consiliului Europei nr. 93/13/CE/15.04.1993) potrivit cărora se analizează caracterul abuziv al clauzelor contractuale și a concluzionat că făcând parte din costul total al împrumutului, clauzele contractuale legate de comisioane nu pot fi modificare sau înlăturate prin voința instanței de judecată, care nu poate aprecia asupra costurilor comerciale impuse de un profesionist.
Stabilirea costului unui credit ține de politica internă și de piață a fiecărui profesionist, instanța de judecată neputând să se substituie acestuia și să reaprecieze asupra oportunității perceperii unui comision sau a unei dobânzi.
Pentru toate motivele evocate în întâmpinare s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2805 din 27 noiembrie 2014 Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A.
A declinat competența de soluționare a cererii, formulată de reclamanții M. A. I. și M. D. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. ROMÂNIA S.A. - SUCURSALA SLOBOZIA în favoarea Tribunalului Ialomița.
S-a reținut că în cauza de față, cererea de chemare în judecată are mai multe capete de cerere.
În privința primului petit al acțiunii s-a constatat că obiectul unora dintre clauzele pentru care se solicită constatarea nulității este cuantificabil în bani, cum este cazul art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, care se referă la comisionul de risc, iar celelalte articole din convenție, respectiv art. 3 lit. d) din condițiile speciale, art. 8 lit. a liniuța a doua și a treia, lit. c și lit. d precum și art. 10.1 si 10.2 din condițiile generale, nu sunt evaluabile in bani .
De asemenea, al doilea petit al cererii de chemare în judecată ce vizează obligarea paratei la calcularea și încasarea ratelor în funcție de valoarea monedei în care a fost contractat creditul la data semnării convenției de creditare și anume 03.07.2007, este neevaluabil in bani.
În aceste condiții, s-a apreciat apreciem că în cauză se găsește situația expres prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă – existența mai multor capete principale de cerere, care atrag competența a doua instanțe diferite: capătul de cerere evaluabil în bani fiind de competenta judecătoriei, iar capetele de cerere al căror obiect este neevaluabil în bani fiind de competenta tribunalului.
In susținerea acestui punct de vedere s-au indicat următoarele texte legale:
Enumerarea limitativă prevăzută în art. 94 Cod procedură civilă cuprinde doar competența aplicabilă capătului de cerere evaluabil în bani și anume lit. j) "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea pârtilor, profesioniști sau neprofesioniști."
Din aceste dispoziții legale instanța a considerat că rezultă competența materială a judecătoriei, pentru capătul de cerere care se referă la comisionul de risc.
Capetele de cerere neevaluabile în bani din prezenta acțiune, nu se pot include în niciuna din prevederile art. 94 Cod procedură civilă, rezultând că asupra acestora se exercita o competenta materiala superioara, și anume aceea a tribunalului.
In apărarea acestei afirmații s-au indicat dispozițiile imperative ale art. 95 pct.1, din Codul de procedură civilă.
În aprecierea instanței, din modul în care este reglementată competența materială a judecătoriei prin dispozițiile art. 94 Cod procedură civilă coroborat cu prevederile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, rezultă că în actuala reglementare, judecătoria a devenit o instanță de excepție în ceea ce privește judecata în primă instanță.
In concepția actualului Cod de procedură civilă, plenitudinea de competență pentru judecata în primă instanță este conferită tribunalului, care conform art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, este competent să soluționeze, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenta altor instanțe.
Așadar, judecătoria soluționează doar cererile expres și limitativ prevăzute de lege ca fiind de competenta sa. Prin urmare, normele care instituie competenta judecătoriei sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse prin analogie.
Mai mult decât atât, s-a reținut că sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori se regăsește în cuprinsul dispozițiilor din Legea nr. 193/2000, aceste dispoziții fiind invocate și de reclamanți în cererea formulată .
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 193/2000 prevăd că: În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.
(3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) și (4) sunt aplicabile.
(4) Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.
De asemenea, art. 14 din aceeași lege stabilește următoarele ,, Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.,, .
S-a apreciat că din dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu transpare intenția legiuitorului de a acorda competență distinctă în favoarea a doua categorii de instanțe cu grad diferit – judecătorii și tribunale - în funcție de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevăzute la art. 8 din lege și asociațiile pentru protecția consumatorului sau consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care s-a considerat că prezenta acțiune vizând constatarea clauzelor abuzive este de competența tribunalului.
În aceste condiții, având în vedere că obiectul cererii atrage competența materială a Tribunalului, instanța a reținut că în baza art. 113, alin. 1, pct. 8 Cod procedură civilă, din punct de vedere teritorial, prin raportare la solicitarea reclamanților, competent este Tribunalul Ialomița.
La această instanță cauza a fost înregistrată la data de 11.03.2015, iar la termenul din data de 07.04.2015 s-a invocat din oficiu necompetența materială a Tribunalului Ialomița, excepția fiind soluționată cu precădere conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă.
Tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 101 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia, sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.
Potrivit alin. 2, aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Cum prin cererea formulată reclamanții solicită constatarea nulității absolute a clauzei abuzive privind comisionul de risc, care are o valoare totală de 4.744 lei, conform graficului de rambursare credit depus în copie la dosar, față de dispozițiile legale menționate și de prevederile art. 98 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, care statuează ca regulă determinarea competenței după valoarea obiectului cererii arătate în capătul principal, tribunalul consideră că aceasta este valoarea în raport de care se stabilește competența de soluționare a acestui capăt de cerere, chiar dacă prin acesta se solicită constatarea nulității și a unor clauze care nu ar fi evaluabile în bani.
Întrucât în art. 94 pct. 1 lit. j din Noul Cod de procedură civilă se prevede că judecătoriile judecă în primă instanță cererile evaluabile în bani de până la 200.000 lei inclusiv, tribunalul consideră că instanța competentă material să soluționeze acest capăt principal este judecătoria.
Cel de-al doilea capăt de cerere, care este tot un capăt principal și care are un titlu comun cu primul, are drept obiect o obligația de a face, care, în conformitate cu dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h din Noul Cod de procedură civilă, revine în competența de soluționare în primă instanță tot judecătoriei.
Tribunalul apreciază că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.12 alin.1 din Legea nr. 193/2000, întrucât acest text de lege are în vedere situația în care Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor sau alte organe de control, în urma încheierii unui proces - verbal de constatare, sesizează instanța de judecată pentru a obliga profesionistul să modifice contractele încheiate cu consumatorii. Or, în speță, după cum se poate observa, acțiunea nu a fost formulată de niciunul dintre organele de control prevăzute la art. 8 din Legea 193, ci de către consumatori, iar în această situație acest act normativ nu conține prevederi referitoare la instanța competentă material.
În consecință, reținând că în cauză ambele capete de cerere principale, rezultând din același titlu și având o strânsă legătură revin în competența de soluționare a unei instanței de același grad, respectiv judecătoria, tribunalul, declarându-se necompetent, urmează a admite excepția invocată din oficiu și a declina competența de soluționare a cauzei, în condițiile art. 132 alin. (1) și (3) din Noul Cod de procedură civilă, în favoarea Judecătoriei Slobozia, instanță competentă teritorial, după domiciliul consumatorului, respectiv domiciliul reclamanților, în conformitate cu prevederile art. 116 raportat la art. 113 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
Constatând în condițiile art. 133 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă ivit conflict negativ de competență, conform art. 134 – 135, va dispune suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Văzând și dispozițiile art.132 alin. 3 din Noul cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții M. A. I. și M. D., ambii cu domiciliul în mun. Slobozia, . 33, ., apt. 15, județul Ialomița și cu domiciliul procesual ales în mun. Slobozia, ., ., județul Ialomița (la Cabinet Avocat C. A.) M. B., ., parter, județul Ialomița în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în mun. București, șoseaua P., nr. 42, etajele III – VIII și X, sector 2 și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA SLOBOZIA, cu sediul în mun. Slobozia, . MB9, . Ialomița, în favoarea Judecătoriei Slobozia.
Constată ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 134 din Noul cod de procedură civilă, suspendă judecata cauzei și înaintează dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. / tehnored.: D.C.T.
2 ex. / 15.04.2015
| ← Pretenţii. Hotărâre din 02-04-2015, Tribunalul IALOMIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 298/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
