Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 511/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 511/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2409/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Iunie 2014

Președinte - M. C.

Judecător - E.-C. P.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 511/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta C. C. și pe intimații I. I. C. și I. E. R., având ca obiect constatare nulitate act juridic absolută și relativă contracte.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 19.09.2012 prin Încheierea nr. 60 As, iar cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către intimați fiind anulată ca netimbrată la data de 12.12.2012, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a cererii de apel.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, declarat de către apelanta C. C. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Iași la data de 12.10.2011, analizând cu prioritate excepția invocată, tribunalul constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că prezenta cauză a fost suspendată la data de 19.09.2012 prin Încheierea nr. 60 As, ulterior acestui moment, la data de 12.12.2012, instanța anulând ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către intimați. Tribunalul reține că de la această dată nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de un an, din vina părților .

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu .

Față de aceste împrejurări, tribunalul consideră întemeiată excepția de perimare, urmând să o admită și, în consecință, să constate perimat prezentul apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul disp. art. 248 Cod Procedură Civilă admite excepția de perimare și, în consecință, constată perimată judecata apelului formulat de către C. C. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Iași la data de 12.10.2011.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2014.

Președinte,

M. C.

Judecător,

E.-C. P.

Grefier,

O. S.

Red./ Tehnored.: C.M. / S.O.

2 ex. / 19.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 511/2014. Tribunalul IAŞI