Obligaţie de a face. Decizia nr. 110/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 29433/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31 Ianuarie 2014
PREȘEDINTE – A. C.
JUDECĂTOR – T. P.
JUDECĂTOR – S. M.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 110/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către D. P. împotriva sentinței civile nr. 1521 din 29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind R. G., având ca obiect reziliere contract restituire sumă.
Componența nominală a completului de judecată R.15 și R.15FF, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii judecătorului M. M., conform dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu judecătorul planificat pe lista de permanență, respectiv judecător S. M., conform procesului verbal nr. 417 din data de 27 ianuarie 2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. D. F. pentru intimat, lipsă fiind recurentul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată cauza la primul termen de judecată. În temeiul art. 159 și 1591 alin.4 Cod procedură civilă constată că este competentă material, general, teritorial să soluționeze prezenta cerere. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat, netimbrat.
Având în vedere că s-a luat cauza la amânări iar recurentul nu este prezent pentru a face dovada achitării taxei de timbru astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, urmează a lăsa cauza pentru a fi strigată la ordine.
Avocat D. D. F. pentru intimat depune la dosar împuternicirea avocațială ./_/2014 și învederează instanței că a solicitat a se striga cauza la amânări deoarece trebuie să se prezinte și la alte instanțe pentru susținerea unor alte cauze. Solicită a se anula cererea de recurs ca netimbrată, cu cheltuieli de judecată, urmând ca în situația în care se va prezenta recurentul și va face dovada achitării taxei de timbru, instanța să dispună în consecință.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Instanța, având în vedere că recurentul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru, din oficiu invocă excepția netimbrării cererii și rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1521/29.01.2013, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
Admite cererea formulată de reclamantul R. G. în contradictoriu cu pârâtul D. P..
Dispune rezilierea contractului de închiriere încheiat la data de 10.05.2012.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7132 lei (echivalentul a 1580 euro la data introducerii cererii) reprezentând avans chirie, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data scadenței-10.06.2012 și până la data introducerii cererii-29.11.2012.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1699 lei, reprezentând 696 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, și 1000 lei-onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 10.05.2012, părțile au încheiat contract de închiriere cu privire la imobilul situat în Iași, ., ., ., pe o perioadă de 12 luni, pentru o chirie de 180 euro. Conform contractului, reclamantul a achitat un avans de 1080 euro la data de 10.05.2012 și încă 500 euro la 17.05.2012 (f.9).
Reține instanța că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția reclamantului bunul închiriat, întrucât prezumția de culpă instituită în sarcina pârâtul nu a fost răsturnată de către acesta.
În temeiul art. 1270 cod civil, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată, fiind făcută dovada neîndeplinirii obligației de către pârât, fapt care îndreptățește pe cealaltă parte în speță reclamanta, care și-a executat angajamentul - respectiv achitarea avansului din chirie, să solicite, fie executarea obligației, fie desființarea convenției -în temeiul art. 1516 cod civil cu restabilirea situației anterioare.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă,
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul D. P..
Acesta a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciara de timbru în sumă de 348 lei și timbru judiciar în sumă de 3 lei.
Până la termenul acordat în acest sens, 31.01.2014, recurentul nu a făcut dovada că și-a îndeplinit această obligație legală.
Conform dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează ,potrivit disp. art. 20 alin 3 din Legea 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii.
Cum în speță recurentul D. P. nu a achitat taxa de timbru pusă în vedere, recursul va fi anulat ca netimbrat.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul D. P. împotriva sentinței civile nr. 1521 din 29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.C. T.P. S.M.
GREFIER,
I.G.
Red: T.P.
T.P./ex.2
19.02.2014
Jud.fond: R. M. F.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 100/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 116/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








