Pretenţii. Decizia nr. 131/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 36669/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31 Ianuarie 2014
Președinte - C. C. E.
Judecător – F. E. C.
Judecător – C. G.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 131
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de revizuenta P. A. împotriva sentinței civile nr. 2112/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați C. A., C. V., având ca obiect pretenții plată prejudiciu lipsă folosință - revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.01.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 31.01.2014, când
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2112/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, cerere de revizuire promovată de către revizuenta P. A. în contradictoriu cu intimații C. A. și C. V..
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că prin sentința civilă nr. 5755/23.03.2011 pronunțată de Judecătoria Iași respinsă cererea principală formulată de reclamanta – pârâtă P. A. în contradictoriu cu pârâții – reclamanți C. A. și C. V. și a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți C. A. și C. V. în contradictoriu cu reclamanta – pârâta P. A., fiind obligată reclamanta-pârâtă P. A. să plătească pârâților –reclamanți suma de 1552 lei, precum și suma de 138,16 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, dispunându-se compensarea celorlalte cheltuieli de judecată efectuate de părți. Pentru a se pronunța în acest sens, Judecătoria Iași a reținut că, prin sentința civilă nr._/28.11.2003 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2000, rămasă irevocabilă la 06.01.2006, pârâtul C. A. a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei P. A. și numiților P. I. și P. V. suprafața de 1509,203 m.p. teren delimitat în raportul de expertiză întocmit de expert S. Corneluș de punctele 508,509,510-B-A-508, că pârâtul C. A. nu s-a conformat acestei obligații, astfel că coproprietarii P. A., P. I. și P. V. au declanșat executarea silită în dosarul nr. 16/2009 al Biroul Executorului Judecătoresc B. G., prin procesul verbal din 27 aprilie 2009 al executorului judecătoresc menționat coproprietarii P. fiind declarați puși în posesie cu terenul de 1509,203 m.p., stăpânit la acea dată de pârât. De asemenea, s-a reținut faptul că, prin sentința civilă 2283/31.01.2011 pronunțată în dosarul_, pârâtul C. A. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1654 lei, cu titlul de contravaloare a lipsei de folosință a terenului de 1509,203 m.p., reprezentând contravaloarea netă obținută prin deducerea cheltuielilor efectuate de pârât pentru obținerea recoltei de struguri din intervalul 29.04.2006 – 29.04.2009, faptul că reclamanta – pârâtă nu a dovedit susținerile sale, în sensul că, după momentul la care a fost pusă în posesie de către executorul judecătoresc, s-ar fi produs o nouă tulburare din partea pârâților, inclusiv prin însușirea recoltei de struguri din 2009, ci, dimpotrivă, în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._ este consemnată constatarea expertului în sensul că, la nivelul lunii mai 2010, terenul nu era stăpânit de pârât, care s-a conformat dispozițiilor executorului. S-a apreciat că nu s-a dovedit că pârâții ar fi folosit terenul după data de 27.04.2009, motiv pentru care cererea principală a reclamantei a fost respinsă. Totodată, în considerentele sentinței civile a cărei revizuire se solicită s-a precizat că, în ceea ce privește cererea reconvențională a pârâților – reclamanți, aceasta este doar în parte întemeiată, întrucât, atât timp cât în dosarul nr._ a fost avută în vedere suma de 1526 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor agricole, în sensul reducerii corespunzătoare a sumei acordate reclamantei cu titlul de contravaloare a recoltelor de struguri după cum s-a arătat anterior, nu se justifică a fi obligată reclamanta să plătească vreo sumă pentru respectivele lucrări. În privința aracilor puși în martie 2009, instanța ce a pronunțat sentința civilă nr. 5755/23.03.2011 a reținut că este vorba despre o investiție de o valoare foarte mare (1000 lei) raportat la valoarea (brută) a recoltei susceptibilă a fi realizată în toamna 2009 de aproximativ 1060 lei (cât timp părțile au achiesat la concluziile expertizei din dosarul_ ), că această expertiză atestă că, în medie, toate cheltuielile cu manopera și materialele în cultura viei hibrid dau (doar) 48% din valoarea brută a recoltei anuale, că reclamanta –pârâtă a negat că ar fi dobândit recolta de viță de vie din 2009, fapt pentru care s-a apreciat că reclamanta – pârâtă nu poate fi obligată la despăgubiri sub acest aspect și că pârâții trebuie să suporte riscul unei investiții realizată după ce luaseră cunoștință despre declanșarea executării silite de către reclamantă și a cărei utilitate pentru reclamantă, în special din punct de vedere valoric, nu a fost dovedită. S-a reținut că, potrivit declarației martorului O., propus de pârâți, acești araci sunt perisabili, respectiv putrezesc și este necesară înlocuirea, și deci nu este vorba despre o investiție care să profite reclamantei pe termen lung, că față de declarațiile martorilor audiați, îndeosebi a martorului O. C., rezultă că, în limitele suprafeței de 1509,203 m.p., pârâții – reclamanți soți au plantat, pe cheltuiala lor, 700 butași de vie în 2007, primenind via existentă, iar în 2006-2007 au plantat 40 de pruni și 20 salcâmi, nedovedindu-se numărul total de 34 salcâmi invocat de pârâții-reclamanți. De asemenea, în considerentele sentinței civile a cărei revizuire se solicită se precizează că, întrucât acțiunea în revendicare a fost soluționată în favoarea familiei P. și în defavoarea pârâtului prin hotărâre definitivă și deci executorie în dosarul de apel, la momentul realizării acestor plantații pârâții nu aveau temei pentru a se considera proprietari asupra terenului, fiind deci de rea-credință, că reclamanta-pârâtă urmărește o exploatare rațională a întregii plantații de viță de vie (care include butașii puși de pârâți) în sensul unei dezafectări treptate și ordonate și instalarea de parcele cu ecosistem de pajiște, că această viziune este deservită în speță nu prin obligarea/autorizarea pârâților de a ridica butașii puși de ei, pentru că în mod evident identificarea va ridica probleme și va perpetua starea de conflict, ci prin reținerea întregii plantații de către reclamantă cu obligarea la a plăti pârâților contravaloarea muncii și materialelor pentru cei 700 butași, că, în acest sens pârâții au solicitat suma de 700 lei, necontestată de reclamantă și apreciată de ea ca rezonabilă, aceeași soluție impunându-se în cazul pomilor (40 de pruni și 20 salcâmi) și a sumelor de 500 lei și 352 lei (stabilită proporțional pentru 20 de salcâmi pornind de la suma și cantitatea avansate de reclamantă), cu mențiunea că reclamanta-pârâtă și-a exprimat voința de menținere a pomilor pentru a evita eroziunea solului și sancțiuni din partea organelor de specialitate. Împotriva sentinței civile nr. 5755/23.03.2011 a Judecătoriei Iași a fost exercitată calea de atac a recursului, soluționat prin decizia civilă nr. 2653/19 octombrie 2011 a Tribunalului Iași, în sensul respingerii ca nefondat a recursului declarat de către P. A. și admiterii recursului declarat de către C. A. și C. V., modificării în parte a sentinței recurate, înlăturării dispozițiilor privitoare la compensarea cheltuielilor de judecată și obligării pârâtei P. A. la plata către reclamanții C. A. și C. V. a sumei 343 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A mai reținut instanța de fond că potrivit disp. art. 322 pct. 1 – 5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă;
4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză;
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În ceea ce privește hotărârea judecătorească ce formează obiectul cererii de revizuire, prima instanță a reținut că aceasta îndeplinește condiția „evocării fondului”, întrucât raportul juridic dedus judecății în dosarul nr._/245/2010 a fost examinat prin prisma probelor administrate în cauză, iar prin decizia civilă nr. 2653/19.10.2011 a Tribunalului Iași, sentința civilă nr. 5755/2303.2011 a Judecătoriei Iași a fost modificată exclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată, situația de fapt reținută de Judecătoria Iași rămânând neschimbată. De asemenea, sentința civilă supusă revizuirii este irevocabilă prin decizia civilă nr. 2653/19.10.2011 a Tribunalului Iași.
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut că acesta poate fi invocat atunci când există contrarietate în cadrul dispozitivului, nu și atunci când contrarietatea ar apărea între considerente și dispozitiv ori între considerente și probele administrate în cauză ori ivite ulterior sau dacă este necesară lămurirea dispozitivului. Revizuenta a arătat că dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice întrucât „este necesară și predarea imobilelor pentru care a plătit: pomi, butuci de viță de vie”, fiindu-i poprite sume de bani din pensie pentru niște bunuri inexistente în realitate. Analizând însă dispozitivul sentinței ce formează obiectul cererii de revizuirii, instanța de fond a reținut că acesta nu cuprinde dispoziții contrare, respingerea cererii principale conciliindu-se cu admiterea în parte a cererii reconvenționale și obligarea reclamantei-pârâte la plata unor sume de bani.
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, s-a reținut că acesta constituie o aplicare a principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat. Textul de lege menționat are în vedere trei ipoteze: cea dintâi privește situația în care instanța s-a pronunțat din eroare asupra unor lucruri ce nu s-au cerut (extra petita); cea de a doua primește aplicare atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate în proces, indiferent dacă aceste cereri au caracter principal, accesoriu ori incidental (minus petita); cea de a treia vizează situația când instanța a dat mai mult decât ceea ce a cerut (plus petita). Revizuenta a invocat în dovedirea acestui motiv împrejurarea că instanța ce a pronunțat sentința ce constituie obiectul revizuirii ar fi primit cererea completatoare pe care pârâții – reclamanți au formulat-o, încălcându-se disp. art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, că ar fi fost admisă cererea reconvențională care nu exista la data petiției, precum și împrejurarea că a fost respinsă proba cu expertiza de specialitate. Or, s-a reținut de prima instanță că pronunțarea asupra unei cereri reconvenționale sau asupra unei cereri completatoare nu poate fi asimilată unui caz de extra petita, instanța ce a pronunțat sentința civilă nr. 5755/23.03.2011 a Judecătoriei Iași fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate în proces, indiferent de natura lor. Împrejurarea că instanța ar fi comis o greșeală de judecată, în sensul că ar fi primit și soluționat o cerere cu încălcarea dispozițiilor legale ori că ar fi admis în mod nelegal un capăt de cerere întrucât pretenția ar fi fost contrară normelor de drept substanțial sau că ar fi respins o cerere de încuviințarea unei probe nu se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă, s-a reținut că acesta poate fi invocat atunci când, printr-o hotărâre cu o singură condamnare, debitorul a fost obligat să predea un lucru cert și determinat care a pierit, scopul revizuentului fiind să obțină contravaloarea lucrului pierit. Or, sentința civilă ce formează obiectul revizuirii conține o singură condamnare, care constă în obligarea reclamantei-pârâte la plata unei sume de bani către pârâții-reclamanți. Cum obligația de plată a unei sume de bani este o obligația de a da, ce privește nu un lucru cert și determinat, ci un lucru de gen (sumă de bani), care nu este susceptibil de a pieri, instanța a constatat că este neîntemeiat motivul de revizuire analizat, susținerile revizuentei cu privire la privire la existența butucilor de vie și pomilor fructiferi fiind lipsite de relevanță în privința aspectului analizat.
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, acesta are în vedere trei ipoteze deosebite: cea dintâi privește situația când soluția din hotărârea atacată este consecința lipsei de obiectivitate a judecătorului sau a comportării martorului care a depus mincinos sau a expertului ce a denaturat adevărul în raportul său; cea ce a doua se referă la situația în care hotărârea pronunțată s-a dat pe baza unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății; a treia ipoteză are în vedere sancționarea disciplinară a magistratului pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau cu gravă neglijență. Revizuenta a invocat faptul că sentința civilă a cărei revizuire o solicită a fost dată în baza unor declarații mincinoase făcute de către martorii propuși de către adversarii săi, C. A. și C. V.. În procesul civil finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr. 5755/2011 a Judecătoriei Iași a fost administrată proba testimonială, martorii C. C. și O. C. fiind audiați la propunerea pârâților-reclamanți. Deși împotriva acestor doi martori revizuenta a formulat plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prin referatul întocmit în 22 iunie 2012 de către Poliția orașului P. Iloaiei s-a propus neînceperea urmăririi penale împotriva lui C. C. și O. C., iar prin rezoluția pronunțată în 29 noiembrie 2012 de P. de pe lângă Judecătoria Iași în dosarul nr._/P/2011 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a din Codul de procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de C. C. și O. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de mărturie mincinoasă și fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât faptele nu există. Or, cât timp împotriva martorilor C. C. și O. C. nu s-a pornit urmărirea penală, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 din codul de procedură civilă nu își găsește aplicarea.
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut că în prezenta cauză se invocă ipoteza când, la pronunțarea hotărârii atacate, nu s-au avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluția dată. Revizuenta a susținut prezenta cerere și prin împrejurarea că s-au descoperit înscrisuri ce constau în declarațiile date de pârâți în fața organelor de cercetare penală, declarații ce conțineau refuzul acestora de a elibera terenul, înscrisuri ce nu au putut fi folosite de către revizuentă cât timp nu cunoștea dacă aveau să fie menținute în timpul judecării procesului penal ce a format obiectul dosarului nr._/245/2011. Instanța de fond a apreciat că declarațiile date de către C. A. și C. V. în fața organelor de cercetare penală nu îndeplinesc cerințele la care se referă art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă întrucât, pe de o parte, aceste declarații ce datează din septembrie 2010 și ianuarie 2011, existau la data pronunțării sentinței nr. 5755/2011 și, deci, puteau fi prezentate de revizuentă în procesul civil finalizat cu pronunțarea sentinței a cărei revizuire o solicită, neputând fi reținută cerința imposibilității de prezentare din motive independente de voința revizuentei. Pe de altă parte, s-a apreciazat că aceste înscrisuri reprezintă declarațiile date de către soții C. A. și C. V. în cursul procesului penal în care au fost cercetați în calitate de învinuit, ulterior inculpați, declarații ce nu ar fi putut avea în nici un caz un caracter determinant în pronunțarea sentinței civile nr. 5755/2011 a Judecătoriei Iași.
Pentru toate aceste considerente, s-a reținut că cererea de recizuire formulată de către revizuenta P. A. este inadmisibilă, motiv pentru care nu mai este necesară analiza excepției tardivității invocată de către intimați.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs revizuienta P. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că prin recurarea sentinței civile nr. 5755/2011, prin contestația la executare nr._, prin reclamația nr. 6666/P/2010 și plângerea nr._/P/2011, s-a întrerupt cursul prescripției.
Mai susține recurenta că debitorii au făcut „investiții” (plantații) pe terenul său după un an de la data pronunțării deciziei în dosarul de revendicare (_/2000), fiind ajutați de ginerele lor tocmai pentru a avea un martor în dovedirea cererii de despăgubiri pe care urmau să o formuleze în situația în care erau obligați la eliberarea terenului în litigiu. În plus, prin plantarea viței-de-vie și prin lăsarea unor puieți de salcâm, intimații au urmărit mărirea suprafeței grădinii, pentru a putea pretinde ulterior o suprafață egală din grădina sa, ca teren aferent casei de locuit. Referitor la pomii fructiferi, recurenta susține că intimații au tăiat un cireș și un nuc plantați pe terenul său, alăturat suprafeței în litigiu, precum și o parte din prunii existenți la data la care au ocupat grădina. De altfel, nu i s-a permis accesul pe suprafața de teren identificată de executorul judecătoresc pentru a observa dacă există sau nu prunii. În plus, recurenta precizează că un nepot al său împreună cu o altă persoană i-au comunicat faptul că nu au constatat ca pe terenul în litigiu să existe pruni plantați în anii 2005 – 206 sau butuci de vie plantați în anul 2007, contrar susținerilor intimaților. Recurenta mai susține că nu și-a exprimat dorința de a se folosi de via respectivă, că ar fi tăiat butucii și că nu putea exista o producție de struguri în condițiile în care via nu era îngrijită.
Recurenta arată și faptul că nu poate fi admisă o cerere de pretenții fără administrarea probei cu expertiză de specialitate pentru aprecierea producției realizate pe un teren, luându-se în considerare doar aprecierile unor martori, rude de gradul I și III. În aceste condiții, concluzionează recurenta că instanța a încălcat prevederile art. 114 alin. 1, art. 115 alin. 1, art. 186 alin. 2, art. 189 și art. 199, ignorând disp. art. 201 alin. 1 și 2 și art. 244 alin. 1 și 2.
Recurenta învederează faptul că instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire o solicită a respins cererea sa de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în perioada în care au existat procesele, deși din dosarul nr._ rezulta că intimații nu eliberaseră terenul respectiv, solicitând ridicarea bornelor puse de executor. În dosarul nr._ a fost efectuată o expertiză de către expertul J. R., care a avut ca obiectiv stabilirea productivității viței-de-vie doar pentru perioada anterioară anului 2009, nu și pentru anul 2010. La data când expertul J. R. a efectuat această expertiză (17.07.2010), era înregistrată plângere nr. 6666/P/2010 pentru nerespectarea hotărârii judecătorești. Nu a putut prezenta însă în dosarul nr._/245/2010 declarațiile soților C. (nici cele date în fața procurorului în luna ianuarie 2011), întrucât nu a avut acces la dosar. Acest dosar a avut posibilitatea să-l studieze doar după ce a fost înregistrat pe rolul judecătoriei, la acel moment solicitând și eliberarea de copii. Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut însă că aceste declarații nici nu ar fi avut relevanță înainte de condamnarea inculpaților. Recurenta arată că expertul J. R. nu a vrut să sublinieze starea deplorabilă a viei și a terenului și faptul că intimații nu i-au permis accesul pe teren, însă a modificat schița după care s-a efectuat executarea silită, încercând să dea o altă orientare suprafeței de 0,15 ha teren.
Mai susține recurenta că certificatul de grefă privind condamnarea pârâților din dosarul nr._/245/2011 poate fi folosit în locul sentinței, întrucât sentința pronunțată în iulie 2012 a fost redactată în luna septembrie și a fost învestită cu formula executorie în luna februarie 2013, după redactarea deciziei pronunțate în recurs.
Cât privește cercetarea penală a martorilor, împreună cu soții C., recurenta susține că inițial s-a pronunțat soluție de neîncepere a urmăririi penale. A contestat rezoluția primită în luna ianuarie 2013 și, întrucât nu a primit răspuns în termenul legal, în baza art. 2781 alin. 2 Cod penal, s-a adresat judecătoriei (la data de 05.02.2013).
Recurenta susține și faptul că referirile instanței de fond la „extra petita” sunt părtinitoare deoarece intimații nu știau de existența copacilor, până la momentul audierii martorilor. De asemenea, raportat la declarațiile martorilor, nu a considerat necesar să descrie tehnologia întreținerii unei podgorii și a ocrotirii mediului natural. În plus, noțiunea de „exploatare” este diferită de noțiunea de „desființare/dezafectare”. Prin tăierea eșalonată se înțelege tăierea în timp a butucilor de vie, neputând fi vorba de obținerea vreunei producții de struguri de la butucii rămași și neîngrijiți o perioadă de timp.
Recurenta mai învederează faptul că prevederile Codul civil nu trebuie aplicate „cuvânt cu cuvânt”, instanța de judecată putând să soluționeze cauza pe baza prezumțiilor, având la îndemână cele trei dosare (1709/2009, 9409/2010,_/2010). Constatându-se contradicțiile dintre schițele întocmite de către experți, numărul butucilor indicat în diferite înscrisuri, se impunea efectuarea unei expertize de specialitate.
Pentru toate aceste considerente, recurenta a susținut că se impune desființarea titlului executoriu și a sentinței civile nr. 5755/2011, întoarcerea executării silite și despăgubirea sa pentru lipsa de folosință a terenului începând cu luna aprilie 2009. De asemenea, recurenta a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor morale.
În dovedirea recursului, recurenta a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa nr._/19.10.2003, raport de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr._, decizia penală nr. 1330/11.12.2012 a Curții de Apel Iași, sentința penală nr. 2016/03.07.2012 a Judecătoriei Iași, sentința civilă nr._/31.05.2012 a Judecătoriei Iași, raport de expertiză tehnică efectuat în dosarul nr._, un formulat comandă client nou Bakker, decizia civilă nr. 2288/08.11.2010 a Tribunalului Iași, declarațiile intimaților C. A. și C. V. din 28.07.2010 și din 29.09.2010, procesele verbale din 26.01.2011.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 5755/23.03.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta – pârâtă P. A. în contradictoriu cu pârâții – reclamanți C. A. și C. V., a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți C. A. și C. V. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă P. A. și a fost obligată reclamanta – pârâtă să achite pârâților – reclamanți suma de 1552 lei. De asemenea, a fost obligată reclamanta – pârâtă să achite pârâților – reclamanți suma de 138,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, dispunându-se compensarea celorlalte cheltuieli de judecată efectuate de părți. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut de către instanță că prin sentința civilă nr._/28.11.2003 a Judecătoriei Iași (dosar nr._/2000), irevocabilă, pârâtul C. A. a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei P. A. și numiților P. I. și P. V. suprafața de 1509,203 mp teren delimitat în raportul de expertiză întocmit de expert S. Corneluș de punctele 508,509,510-B-A-508. Potrivit sentinței civile nr. 4597/22.03.2010 (dosar nr._ ), pârâtul C. A. nu s-a conformat acestei obligații, astfel că coproprietarii P. A., P. I. și P. V. au declanșat executarea silită în dosarul 16/2009 al B. B. G.. Prin procesul verbal al executorului judecătoresc din 27.04.2009 coproprietarii P. au fost declarați puși în posesie cu terenul de 1509,203 mp, stăpânit la acea dată de pârât. Prin sentința civilă 2283/31.01.2011 (dosar_ ) pârâtul C. A. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1654 RON cu titlul de contravaloare a lipsei de folosință a terenului de 1509,203 mp, reprezentând contravaloarea netă obținută prin deducerea cheltuielilor efectuate de pârât pentru obținerea recoltei de struguri din intervalul 29.04._09, stabilită conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert J. R. (3180 lei minus 1526 lei). S-a mai reținut de către instanță că reclamanta-pârâtă nu a dovedit faptul că, după momentul la care a fost pusă în posesie de către executorul judecătoresc – 27.04.2009, s-ar fi produs o nouă tulburare din partea pârâților, inclusiv prin însușirea recoltei de struguri din 2009. Dimpotrivă în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._ este consemnată constatarea expertului C. C. în sensul că la nivelul lunii mai 2010 terenul nu era stăpânit de pârât, care s-a conformat dispozițiilor executorului. În consecință, cât timp nu s-a dovedit că pârâții ar fi folosit terenul după data de 27.04.2009, cererea principală a reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut că aceasta este întemeiată în parte. Astfel, cât timp în dosarul nr._ a fost avută în vedere suma de 1526 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor agricole, în sensul reducerii corespunzătoare a sumei acordate reclamantei cu titlul de contravaloare a recoltelor de struguri după cum s-a arătat anterior, s-a reținut că nu se justifică obligarea reclamantei la plata unei sume pentru respectivele lucrări. Totodată, s-a reținut că, raportat la declarațiile martorilor audiați, în limitele suprafeței de 1509,203 mp pârâții – reclamanți au plantat, pe cheltuiala lor, 700 butași de vie în 2007, primenind via existentă, iar în 2006-2007 au plantat 40 de pruni și 20 salcâmi, însă la momentul realizării acestor plantații pârâții nu aveau temei pentru a se considera proprietari asupra terenului, fiind deci de rea-credință (raportat la soluționarea acțiunii în revendicare). De asemenea, s-au reținut disp. art. 494 Cod civil, precum și faptul că reclamanta urmărește o exploatare rațională a întregii plantații de viță de vie (care include butașii puși de pârâți) în sensul unei dezafectări treptate și ordonate și instalarea de parcele cu ecosistem de pajiște. Or, s-a reținut că această viziune este deservită în speță nu prin obligarea/autorizarea pârâților de a ridica butașii puși de ei pentru că în mod evident identificarea va ridica probleme și va perpetua starea de conflict, ci prin reținerea întregii plantații de către reclamantă cu obligarea la a plăti pârâților contravaloarea muncii și materialelor pentru cei 700 butași, respectiv a sumei de 700 lei, necontestată de reclamantă și apreciată ca rezonabilă de către aceasta. Instanța a mai reținut că aceeași soluție se impune în cazul pomilor ( 40 de pruni și 20 salcâmi) și a sumelor de 500 lei și 352 lei (stabilită proporțional pentru 20 de salcâmi pornind de la suma și cantitatea avansate de reclamantă), menționându-se faptul că reclamanta și-a exprimat voința de menținere a pomilor pentru a evita eroziunea solului și sancțiuni din partea organelor de specialitate. Pentru aceste considerente, a fost admisă cererea reconvențională în limita sumei de 1552 lei.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs atât reclamanta – pârâtă P. A., cât și pârâții – reclamanți C. A. și C. V.. Prin decizia civilă nr. 2653/19.10.2011 a Tribunalului Iași a fost respins recursul declarat de reclamanta – pârâtă P. A., a fost admis recursul declarat de pârâții – reclamanți C. A. și C. V. și s-a dispus modificarea sentinței civile nr. 5755/23.03.2011 a Judecătoriei Iași numai în ceea ce privește dispozițiile referitoare la cheltuielile de judecată.
Prin acțiunea introductivă, înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Iași, recurenta a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 5755/23.02.2011 a Judecătoriei Iași, în temeiul disp. art. 322 pct. 1, 2, 3, 4, 5 și 7 Cod procedură civilă. Prin decizia nr. 1525/19.11.2012 a Curții de Apel Iași s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientă împotriva sentinței civile nr. 5755/23.02.2011 a Judecătoriei Iași, în temeiul disp. art. 322 pct. 1, 2, 3, 4, 5 Cod procedură civilă, în favoarea Judecătoriei Iași.
Pe cale de consecință, instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 5755/23.03.2011 a Judecătoriei Iași, în temeiul disp. art. 322 pct. 1, 2, 3, 4, 5 Cod procedură civilă.
Potrivit disp. art. 322 pct. 1, 2, 3, 4, 5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
- dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
- dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri, care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
- dacă obiectul pricinii nu se află în ființă;
- dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijentă în acea cauză.
- dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Astfel, potrivit art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă, se poate dispune revizuirea unei hotărâri dacă dispozitivul acesteia cuprinde dispoziții potrivnice, care nu se pot aduce la îndeplinire. Art. 322 pct. 1 se referă la situația în care dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece, dacă s-ar executa una din dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte. Or, în speță, instanța de recurs constată că dispozitivul sentinței civile nr. 5755/2011 nu cuprinde dispoziții potrivnice, fiind respinsă cererea principală și admisă în parte cererea reconvențională. De altfel, revizuienta, în susținerea acestui motiv de revizuire, nu indică dispozițiile potrivnice care nu se pot aduce la îndeplinire, menționând doar faptul că nu pot fi aduse la îndeplinire dispozițiile sentinței civile nr. 5755/2011 întrucât este necesară și predarea bunurilor pentru care a plătit, respectiv pomi și viță de vie.
Potrivit disp. art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut. Cele trei ipoteze ale textului de lege menționat vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât. Fiind o expresie a aplicării principiului disponibilității în procesul civil, art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă nu se referă la temeiurile cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea principală, de pârât prin cererea reconvențională sau de către ceilalți participanți prin cererile lor. Revizuienta, în susținerea acestui motiv de revizuire, a susținut faptul că intimații au formulat o cerere completatoare peste termenul prevăzut de lege, precum și faptul că a fost respinsă proba cu expertiză de specialitate. Or, cum în mod corect a reținut instanța de fond, pronunțarea asupra unei cereri reconvenționale sau asupra unei cereri completatoare nu poate fi asimilată unui caz de extra petita (pronunțare asupra unor lucruri care nu s-au cerut), instanța fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor formulate într-un proces. În plus, împrejurarea că s-ar fi comis o greșeală de judecată prin soluționarea unei cereri cu încălcarea dispozițiilor legale sau prin respingerea unor probe, nu constituie motiv de revizuire a hotărârii în baza disp. art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă. De asemenea, nici criticile revizuientei cu privire la momentul la care a fost formulată cererea completatoarea de către pârâți nu pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de disp. art. 322 pct. 2.
În ceea ce privește disp. art. 322 pct. 3 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri se poate cere atunci când obiectul pricinii nu se mai află în ființă. Astfel, sintagma „obiectul pricinii nu se află în ființă” desemnează ideea de dispariție fizică a bunului. Revizuirea pentru acest motive se poate cere numai în ipoteza în care debitorul a fost obligat să predea un lucru cert și determinat, care a pierit după darea hotărârii. Or, în speță, prin sentința civilă nr. 5755/2011 reviuzienta a fost obligată la plata unei sume de bani (obligație de a da ce privește un bun care nu este susceptibil a pieri), astfel încât instanța de recurs constată că în mod corect instanța de fond a reținut că acest motiv de revizuire nu este întemeiat. Motivele invocate de revizuientă în susținerea acestui motiv de revizuire, referitoare la existența/inexistența unor butuci de vie/pomi, nu prezintă relevanță în cauză, în condițiile în care sentința civilă nr. 5755/2011 cuprinde doar obligația reclamantei de plată a unei sume de bani.
În ceea ce privește disp. art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține că potrivit acestor dispoziții legale se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijentă în acea cauză. Revizuienta a invocat în susținerea acestui motiv de revizuire faptul că sentința a cărei revizuire o solicită a fost dată în baza unor declarații mincinoase la martorilor audiați la propunerea intimaților, fără a proba însă aceste susțineri. Astfel, împotriva martorilor C. C. și O. C., audiați în dosarul nr._/245/2010, revizuienta a formulat plângere penală, iar prin referatul întocmit la data de 22.06.2012 de către Poliția orașului P. Iloaiei s-a propus neînceperea urmăririi penale. Ulterior, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași pronunțată la data de 29.11.2012 în dosarul._/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. C. și O. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de mărturie mincinoasă și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în temeiul disp. art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală (fapta nu există).
În condițiile în care nu s-a reținut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, instanța de recurs constată că în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește disp. art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Referitor la prima teză a art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține că înscrisurile doveditoare invocate ca temei al revizuirii trebuie să existe la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și să aibă un caracter determinat în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi putut conduce la o altă soluție decât cea pronunțată. Revizuienta a invocat prima teză a art. 322 pct. 5, respectiv descoperirea unor înscrisuri, făcând referire la declarațiile date de intimați în fața organelor de urmărire penală. Or, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, instanța de recurs reține că aceste declarații date de intimați cu ocazia cercetărilor penale efectuate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare hotărâre judecătorească, nu au un caracter determinant în pronunțarea sentinței civile nr. 5755/2011. În plus, nu s-a probat nici imposibilitatea prezentării acestor înscrisuri în dosarul în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită.
Pe cale de consecință, instanța de recurs constată că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientă, reținând cu motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 322 pct. 1 – 5 Cod procedură civilă.
Totodată, instanța de recurs reține și faptul că susținerile recurentei din cererea de recurs vizează fondul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 5755/2011 a Judecătorie Iași, neavând relevanță în această etapă procesuală.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de revizuienta P. A. împotriva sentinței civile nr. 2112/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C.C.E. F.E.C. C.G. M.G.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 02.04.2014
Judecător fond: M. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 107/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1715/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
