Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 769/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 769/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 5011/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Octombrie 2014
Președinte - D. M.
Judecător - A. M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 769/2014
Pe rol judecarea apelului formulat de către U. T. BANK SA PRIN SPRL BOSTINA ȘI ASOCIAȚII împotriva sentinței civile nr. 5894/2014 a Judecătoriei Iași, cauza având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) .
Susținerile apelantei au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 15.10.2014 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași în data de 12.02.2014, sub nr. mai sus menționat (în antet), petenta S.C. U. Ț. Bank S.A. a solicitat instanței să dispună, desființarea încheierilor de carte funciară nr._/13.01.2014, nr._/13.01.2014, nr._/13.01.2014 și nr._/13.01.2014 pronunțate de O.C.P.I. Iași în dosarele cu aceleași numere formate la 29.11.2013.
În motivare, a arătat următoarele:
La data de 15.09.2008 numita ABN Amro Bank România SA și-a schimbat denumirea în RBS Bank România SA.
La data de 30.04.2013 între RBS Bank România SA, în calitate de cedent, și petentă, în calitate de cesionar, a fost încheiat Contractul principal (înscris sub semnătură privată) având ca obiect transferul în patrimoniul petentei a activității bancare de retail a cedentului, incluzând cesiunea tuturor drepturilor cedentului născute în temeiul unor contracte de credit garantate cu ipotecă imobiliară împreună cu toate drepturile accesorii precum și toate garanțiile aferente, inclusiv contractele de ipotecă mobiliară și imobiliară. Contractul a fost definitivat la data de 05.08.2013, ca urmare a obținerii acordului BNR.
La data de 01.09.2013, în temeiul unei fuziuni prin absorbție patrimoniul RBS Bank România SA a fost transferat către The Royal Bank of Scotland PLC, Edinburgh, Sucursala România, și că aceasta din urmă, în calitate de succesor legal a RBS Bank România SA, la data de 26.09.2013 a semnat cu petenta Contractul autentificat sub nr.4415/26.09.2013, confirmând prin acesta și transferul în patrimoniul petentei a drepturilor de ipotecă imobiliară constituite în vederea garantării creanțelor cesionate în temeiul Contractului principal definitivat la data de 05.08.2013.
Prin contractul din 26.09.2013, a autorizat pe notarul public să înregistreze cesiunea ipotecilor imobiliare în Cărțile funciare relevante, cereri respinse de BCPI Iași, soluție menținută și în urma reexaminării încheierilor de respingere indicate.
În ceea ce privește motivarea soluției de respingere a cererii de notare în Cartea funciară, în mod eronat s-a reținut că ar fi avut loc cesiuni succesive de creanță și că cesionarul actual U. Ț. Bank SA are obligația înscrierii dobândirilor succesive anterioare, dovedite cu înscrisuri originale sau copii legalizate în condițiile în care a avut loc o singură cesiune, și anume cea a cărei notare s-a solicitat, fuziunea transfrontalieră intervenită nefiind o cesiune de creanță, între cele două noțiuni neexistând identitate.
Nici schimbarea denumirii din ABN AMRO Bank în RBS Bank nu reprezintă o cesiune de creanță, entitatea care și-a schimbat denumirea fiind aceeași, astfel cum rezultă din numărul de înregistrare în registrul comerțului și codul unic de înregistrare fiscală.
Sub același aspect, nu este vorba în speță despre ipoteza unor cesiuni succesive, sens în care nu are obligația înscrierii în cartea funciară a schimbării denumirii cedentului și nici a fuziunii transfrontaliere prin absorbție.
În ceea ce privește motivul de respingere constând în aceea că anexa în care se individualizează creanța ar fi ilizibilă, este de lăsat la aprecierea instanței acest caracter al anexei, dar nu se poate susține o asemenea idee, de vreme ce alte instanțe și birouri de carte funciară au admis cererile de înscriere pe baza unei anexe identice.
În drept, a invocat prevederile art. 31 alin.3 și alin.4 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare.
În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri: încheierile de carte funciară nr._/13.01.2014 (f.9), nr._/13.01.2014 (f.14), nr._/13.01.2014 (f.19), și nr._/13.01.2014 (f.24), pronunțate de O.C.P.I. Iași în dosarele cu aceleași numere formate la 29.11.2013, contractul de confirmare a cesiunii de creanță încheiat între The Royal Bank of Scotland PLC Edinburgh - Romania Branch și petentă, autentificat sub nr.4415/26.09.2013 cu anexe (f.34 și urm.), încheieri OCPI de întabulare (f.58 și urm.), certificat de înregistrare mențiuni (f.76), încheierea nr._/15.09.2008 a Tribunalului București (f.77-78), certificat de înregistrare, certificat constatator, informare BNR, rezoluție nr._/21.05.2013 a Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (f.84), încheierea nr.249/04.06.2013 a Tribunalului București (f.87), proiect de fuziune transfrontalieră din 04.04.2013 (f.89).
Prin sentința civilă nr. 5894/22.04.2013 judecătoria Iași a respins ca neîntemeiată plângerea reținând următoarele argumente:
,,La data de 15.09.2008 numita ABN Amro Bank România SA și-a schimbat denumirea în RBS Bank România SA astfel cum rezultă din mai multe înscrisuri anexate de petentă: hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor ABN Amro Bank SA din 22.07.2008, certificatul de înregistrare mențiuni, încheierea nr._/15.09.2008 a Tribunalului București, certificat de înregistrare, certificat constatator (aflate la filele indicate mai sus).
Ulterior, la data de 30.04.2013 între RBS Bank România SA, în calitate de cedent, și între petentă, în calitate de cesionar, a fost încheiat contractul de cesiune de creanță, contract definitivat la data de 05.08.2014, iar la data de 01.09.2013, în temeiul unei fuziuni prin absorbție, patrimoniul RBS Bank România SA a fost transferat către The Royal Bank of Scotland PLC, Edinburgh, Sucursala România.
Aceasta, în calitate de succesor legal a RBS Bank România S.A., la data de 26.09.2013 a semnat cu petenta Contractul autentificat sub nr.4415/26.09.2013 confirmând prin acesta și transferul în patrimoniul petentei a drepturilor de ipotecă imobiliară constituite în vederea garantării creanțelor cesionate în temeiul Contractului principal definitivat la data de 05.09.2013 astfel cum rezultă din mai multe înscrisuri: notificare BNR, certificat de înregistrare, rezoluția nr._/21.05.2013 a Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, încheierea nr.249/04.06.2013 a Tribunalului București, proiect de fuziune transfrontalieră din 04.04.2013 (aflate la filele indicate mai sus).
Prin încheierile atacate de petentă, s-a dispus respingerea cererii de notare a cesiunii de creanță în favoarea sa cu privire la mai multe imobile, toate soluțiile fiind menținute prin încheierile de reexaminare subsecvente.
Potrivit motivărilor încheierilor inițiale, au existat două motive principale de respingere. În primul rând, s-a reținut că dreptul de ipotecă asupra imobilelor în speță este întabulat în favoarea creditorului ABN AMRO România SA, iar în contractul de cesiune anexat cererii calitatea de cedent o are "The Royal Bank of Scotland PLC, Edinburgh, Sucursala România", nefiind întrunite cerințele art.893 și art.894 Cod civil. În al doilea rând, s-a reținut caracterul ilizibil al anexei contractului de cesiune de creanțe, care urma să identifice cu certitudine creanța care face obiectul acestei cesiuni.
În cererea de reexaminare formulată de petentă, aceasta a arătat că soluția ar fi fost greșită, deoarece pornea de la premisa eronată că ar fi avut loc cesiuni succesive de creanță, când în realitate a avut loc o singură cesiune și că fuziunea transfrontalieră care a avut loc nu reprezintă o astfel de operațiune juridică, astfel încât ea nu trebuie înscrisă în cartea funciară și nu este necesară achitarea unui tarif pentru o astfel de înscriere. În privința celui de-al doilea motiv, petenta a arătat că alte oficii de cadastru (sau chiar același) au considerat că anexa este lizibilă.
La cererea de reexaminare, petenta a anexat înscrisuri în dovedirea schimbării denumirii la care s-a făcut referire mai sus.
În cuprinsul motivării sale de respingere a cererii de reexaminare, Registratorul șef a reținut că înscrierile în cartea funciară trebuie să respecte principiul disponibilității și că registratorul nu poate acorda petiționarului mai mult decât s-a cerut, petenta trebuind să solicite anterior cererii de notare a cesiunii de creanță, schimbarea denumirii creditorului în baza înscrisurilor justificative în original sau în copie legalizată.
A mai arătat Registratorul șef că petenta va mai trebui să solicite și notarea în cartea funciară a schimbării denumirii creditorului, în baza înscrisurilor justificative, ce vor fi depuse în original sau în copie legalizată, precum și a dovezii de plată a tarifului aferent. Soluția a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.893 și 894 C.Civ., respectiv art.28 alin.1 și 4 și art.29 alin.1 lit.f din legea 7/1996.
Totodată, s-a reținut din nou caracterul ilizibil al anexei contractului de cesiune de creanțe.
IV. Analiza fondului
Textul general pe care se fundamentează prezenta cerere îl reprezintă art.31 alin.3 și alin.4 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, potrivit cărora „împotriva încheierii registratorului-șef cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare.”.
Având în vedere că argumentația petentei a fost fundamentată în special pe greșita întemeiere în drept a soluțiilor de respingere, se impune mai întâi analiza acesteia.
Conform art.893 C.Civ, având nota marginală „persoanele împotriva cărora se poate face înscrierea drepturilor tabulare”, înscrierea unui drept real se poate efectua numai: a) împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută; b) împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, și-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.
Potrivit art.894 C.Civ., având nota marginală „înscrierea drepturilor reale în cazul actelor juridice succesive”, în cazul în care un drept supus înscrierii în cartea funciară a făcut obiectul unor cesiuni succesive fără ca înscrierile să fi fost efectuate, cel din urmă îndreptățit nu va putea cere înscrierea dreptului în folosul său decât dacă solicită, odată cu înscrierea acestuia, și înscrierea dobândirilor succesive anterioare pe care le va dovedi cu înscrisuri originale sau copii legalizate, după caz.
În ceea ce privește aceste ultime două texte, instanța consideră că au fost în aparență greșit indicate, deoarece, așa cum a subliniat și petenta, în speță nu au avut loc cesiuni succesive, ci doar o schimbare a denumirii creditorului cedent, plus o fuziune transfrontalieră (operațiuni juridice diferite), aspect de altfel reținut și de OCPI în motivările sale. În finalul acestei analize, instanța urmează totuși să verifice posibilitatea aplicării prin analogie a celui de-al doilea text.
Potrivit art.28 alin.1 din legea 7/1996, cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial.
A..4 stabilește că “înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se va transmite la biroul teritorial în circumscripția căruia este situat imobilul.”. „În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative: f. este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor stabilite prin lege sau a situației în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art.9 alin.4 și 5” [art.29 alin.1 lit.f din legea 7/1996].
Aceste temeiuri din legea 7/1996 au fost folosite de Registratorul șef pentru a justifica motivarea sa privind principiul de a nu da mai mult decât s-a cerut, respectiv pentru a susține că petenta trebuia să achite suma de bani reprezentând tarif aferent cererii de înregistrare a schimbării denumirii.
Această motivare a Registratorului șef privind limitele învestirii sau privind neplata respectivului tarif este mai degrabă superfluă, în condițiile în care petenta nu și-a modificat efectiv cererea în calea de atac a reexaminării, ci doar a argumentat în sensul că temeiurile inițiale au fost greșite și că ea nu ar fi trebuit să ceară înregistrarea altor mențiuni înainte de a cere notarea cesiunilor de creanță. Se pune însă problema dacă este corectă motivarea registratorului privind obligativitatea notării anterioare a schimbării denumirii cedentului.
Totodată, trebuie subliniat faptul că, din perspectiva pronunțării unei soluții de admitere în acest dosar, nu este suficient ca instanța să constate că temeiurile de drept reținute de autoritatea în discuție au fost greșite, fiind necesar a se verifica mai ales temeiurile de fapt, chiar dacă ar fi circumscrise altor temeiuri de drept, nereținute de organele OCPI.
Prin urmare, ce trebuie să verifice instanța este, în primul rând, dacă era necesar ca petenta din speță (creditor imobiliar cesionar) să pretindă mai întâi notarea în cartea funciară a schimbării denumirii cedentului de la care a dobândit creanța și a fuziunii transforntaliere. Apoi, trebuie să verifice dacă soluționarea cererii de reexaminare se putea face și pe baza unor înscrisuri suplimentare, în condițiile în care cele inițiale nu făceau nici măcar dovada schimbării denumirii cedentului. Nu în ultimul rând, trebuie verificat dacă anexa respectivă la contractul de cesiune era sau nu lizibilă.
Conform art.31 alin.2 teza a II-a din legea 7/1996, în fața registratorului șef, în vederea soluționării cererii de reexaminare, persoana interesată va putea completa dosarul cu documentele necesare, la solicitarea registratorului-șef. Prin urmare, completarea probatoriului în fața acestuia din urmă era permisă de lege, iar lacunele din documentația inițială nu puteau fi folosite ca argumente pentru respingerea cererii de reexaminare de către registrator.
În ceea ce privește obligativitatea notării anterioare a schimbării denumirii, alin.1 și 2 ale art.24 din legea 7/1996 prevăd că „înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea”, iar „condițiile și regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de prezenta lege și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale”.
Potrivit art.902 alin.1 din Codul civil, drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art.876 alin.2 devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. Din art.876 alin.2, reiese că „în cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară”.
În fine, art.902 alin.1 prevede 20 de situații sunt supuse notării în cartea funciară, fără ca enumerarea să fie limitativă.
Schimbarea denumirii persoanei juridice titulare a înscrierii sau a numelui persoanei fizice nu figurează printre aceste exemple și nici nu poate fi reperat în legislație un text care să stabilească expres această obligație (funcționarii OCPI au folosit interpretarea prin analogie, cu trimitere la transmiterile succesive de drepturi). Este cert că o astfel de chestiune ar putea face obiectul notării, însă face obiectul discuție dacă este și necesară această operațiune sau dacă viitoare notări sunt condiționate și de această mențiune. În esență, OCPI a considerat necesar acest aspect, deoarece opinia sa a fost că petenta ar fi trebuit să achite și tariful aferent.
Sub acest aspect, trebuie subliniat ca în speță nu se pune totuși problema unei simple schimbări a denumirii societății, ci a schimbării titularului dreptului înscris în cartea funciară.
Potrivit art.2514 alin.1 lit.a din Legea 31/1990, „fuziunea transfrontalieră, în sensul prezentei legi, este a. operațiunea prin care una sau mai multe societăți, dintre care cel puțin două sunt guvernate de legislația a două state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăți în schimbul repartizării către acționarii/asociații societății sau societăților absorbite de acțiuni/părți sociale la societatea absorbantă și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor/părților sociale astfel repartizate b. mai multe societăți, dintre care cel puțin două sunt guvernate de legislația a două state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăți pe care o constituie, în schimbul repartizării către acționarii/asociații lor de acțiuni/părți sociale la societatea nou-înființată și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor/părților sociale astfel repartizate c. o societate este dizolvată fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului său unei alte societăți care deține totalitatea acțiunilor sale/părților sociale sau a altor titluri conferind drepturi de vot în adunarea generală”.
Mai important, dispozițiile art._ alin.1 lit.a și c prevăd că „fuziunea are următoarele consecințe: transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită și societatea absorbantă/nou-înființată, cât și în raporturile cu terții, către societatea absorbantă/nou-înființată al tuturor activelor și pasivelor societății absorbite; societatea absorbită, respectiv societățile care formează noua societate prin fuziune încetează să existe”. Acest temei este menționat inclusiv în cuprinsul proiectului de fuziune depus la dosar la secțiunea „Data Efectivă” (f.123).
Nu există niciun dubiu cu privire la faptul că operațiunile premergătoare notării solicitate de petentă, cu excepția operațiunii prin care numita ABN Amro Bank România SA și-a schimbat denumirea în RBS Bank România SA, nu au reprezentat simple schimbări de denumire a titularului dreptului trecut în cartea funciară.
Atât din definiția, cât și din reglementarea efectelor fuziunii transfrontaliere, rezultă faptul că o noua societate preia atât locul, cât și patrimoniul celei anterioare.
În consecință, chiar dacă nici legea 30/1991, nici Codul Civil, nici legea 71/1996 nu prevăd expres acest aspect, orice astfel de operațiune poate și trebuie să fie notată în cartea funciară, mai ales atunci când se pune problema unor înscrieri ulterioare.
După cum s-a antamat, este necesar a se aprecia dacă uzitarea textului art.894 C.Civ. este corectă din perspectiva unei analogii pe care a făcut-o O.C.P.I. Iași. Opinia instanței este că aprecierea O.C.P.I. Iași a fost corectă, sub acest aspect, deoarece există o evidentă identitate de rațiune între situația avută în vedere expres de Codul Civil și situația fuziunii transfrontaliere, deoarece în această a doua ipoteză este vorba despre un transfer de patrimoniu, care include implicit și transferul dreptului înscris în cartea funciară și despre care este vorba în speță. Astfel, în accepțiunea Codului Civil, este în mod cert vorba despre „drepturi, fapte sau raporturi juridice” care au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.
Chiar dacă motivarea O.C.P.I. insistă destul de mult pe latura fiscală a problemei (eludarea plății tarifului aferent), este puțin probabil ca legiuitorul să fi avut în vedere un astfel de considerent la instituirea regulii menționate, fiind evident că principiul care a stat la baza acestei reguli a fost cel al securității raporturilor juridice, în aplicarea regulii prevăzute de art.893 C.Civ., pornind de la premisa că nu există o corespondență între titularul trecut în cartea funciară și persoanele trecute în actele prin care s-a transmis dreptul ce face obiectul înscrierii.
Prin urmare, atât pe baza interpretării prin analogie, cât și a celei teleologice, instanța conchide că notarea anterioară a fuziunii transfrontaliere era obligatorie.
În ceea ce privește motivarea soluției de respinge a registratorului șef constând în aceea că anexa contractului este ilizibilă, și aceasta apare ca justificată în opinia instanței, în condițiile în care mărimea caracterelor cu care a fost redactată aceasta din urmă este foarte redusă, iar calitate printării face ca multe dintre caractere să fie ilizibile. Mai mult, petenta nu a indicat nici pozițiile la care se găsesc despre care a fost vorba (ale căror imobile au făcut obiectul înscrierii), făcând și mai dificilă sarcina funcționarilor OCPI de verificare a condițiilor legale de notare.
Faptul că alte instanței sau birouri au considerat întemeiată cererea petentei, sub oricare dintre aspecte, nu constituie argumente viabile pentru admiterea acesteia, ci doar vădesc existența unei practici neunitare sau existența unor elemente de fapt diferite pe care le-au avut în vedere celelalte instituții (de exemplu, eventuala depunere a unor anexe mai lizibile)’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta U. Ț. BANK SA arătând că nu era obligată să înscrie în cartea funciară operațiunea de fuziune transfrontalieră anterior notării cesiunii de creanțe, în condițiile în care această cesiune și-a produs efectul translativ către U. la 05.08.2013 anterior datei de 1 septembrie, dată la care The Royal Bank of Scotland-Sucursala România a devenit succesor legal al RBS Bank România ca efect al fuziunii transfrontaliere. Titularul dreptului de ipotecă se schimbă prin cesiunea de creanță nu prin fuziune, fuziunea producând efecte doar cu privire la părțile care au agreat-o. U. nu a dobândit drepturi de ipotecă de la societatea absorbantă (Royal Bank of Scotland) ci de la societatea absorbită (RBS Bank Romania). Așadar la momentul fuziunii, în patrimoniul societății absorbante nu se mai regăseau drepturile accesorii de ipotecă, acestea fiind deja cesionate. Semnarea formei autentificate a contractului de cesiune semnată la 26.09.2013 între societatea absorbantă și U. nu a avut loc ca urmare a schimbării titularului dreptului de ipotecă ci ca urmare a faptului că prin fuziune societatea absorbantă a preluat obligațiile accesorii cei îi revenea potrivit contractului principal. La data autentificării acestei cesiuni, drepturile pe care RBS Bank Romania SA le deținea asupra imobilelor înscrise în Cartea funciară fuseseră deja transferate către U., nefăcând obiectul fuziunii prin absorbție. Societatea absorbantă și U. au încheiat din nou contractului în formă autentică doar pentru asigurarea opozabilității către terți a transferului deja efectuat prin contractul principal, confirmând doar transferul.
Sentința a fost dată fără a se ține seama de dispozițiile speciale incidente în materia contractelor de credit ipotecare (art. 25 alin. 3 din Legea nr. 190/1999) potrivit cărora în cazul cesiunii unei creanțe ipotecare, opozabilitatea față de terți a fiecărei transmiteri a dreptului de ipotecă aferent unei creanțe cesionate se realizează prin înscrierea acestei transmiteri la Arhiva Electronică de garanții Reale Imobiliare precum și prin notarea ei în cartea funciară. Așadar notarea este în scopul asigurării opozabilității dreptului și nu al întabulării dreptului.
Deși constatată prin două înscrisuri (unul din 05.08.2013 și altul autentic din 26.09.2013), cesiunea portofoliului de creanțe nu a reprezentat decât o singură operațiune juridică (negotium iuris), fiind vorba de același cedent, doar cu denumiri diferite la două date diferite. Așadar data cesiunii este de 05.08.2013, forma autentică fiind încheiată la 26.09.2013 în scopul notării în cartea funciară, având în vedere forma impusă de art. 36 alin. 19 din Legea nr._. Așadar nu e vorba de cesiuni succesive ci este vorba de un singur transfer din 05.08.2013, anterior fuziunii transfrontaliere din 01.09.2013.
Contrara celor reținute de prima instanță, anexa nr. 1 la contract nu are un caracter ilizibil ci este descifrabil.
Practica la alte instanțe din țară a fost în sensul admiterii cererii, motivele de respingere prezentate de către prima instanță fiind nerezonabile.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele motive:
Dacă prima instanță nu a condiționat notarea cesiunii de creanță de notarea schimbării denumirii din ABN Amro Bank România în RBS Bank România SA, totuși a condiționat-o de notarea prealabilă a fuziunii transfrontaliere survenită la 01.09.2013 între RBS Bank Edingburg Sucursala România (societate absorbantă) și RBS Bank România SA, societate absorbită.
Apelantul nu contestă caracterul translativ de proprietate al fuziunii transfrontaliere ci susține doar faptul că această fuziune a intervenit ulterior cesiunii de creanțe, astfel încât nu putea fi vorba de cesiunii succesive anterioare care să trebuiască a fi fie notate și ele odată cu ultima cesiune de creanță.
Or în mod corect OCPI Iași și prima instanță au condiționat notarea cesiunii din 29.06.2013 de notarea prealabilă a fuziunii transfrontaliere, în condițiile în care, din cuprinsul încheierilor depuse la dosar cât și din cuprinsul actelor aflate la dosar rezultă că în cererea de notare adresată OCPI, petenta a solicitat notarea cesiunii în baza cesiunii autentificate survenite la 26.09.2013 iar nu în baza cesiunii din 30.04.2013. Ba chiar și în cuprinsul contractului autentificat din 26.09.2013 se face vorbire doar de un ,,proces verbal din 05.08.2013 de finalizare a unor condiții suspensive’’, și nu de un contract de cesiune în toată puterea cuvântului. Lipsindu-i forma autentică acest proces verbal din 05.08.2013 nu îi este opozabil OCPI. Acesta este și motivul pentru care este impusă forma autentică de art. 36 alin. 19 din Legea 7/1996. Impunând forma autentică tocmai în vederea garantării datei cesiunii, este evident că registratorul nu poate nota o cesiune cu o dată anterioară celei autentificate. Data înscrisului sub semnătură privată este opozabilă doar părților.
În consecință, cum la data de 26.09.2013 (data autentificării cesiunii) intervenise deja fuziunea transfrontalieră (la 01.09.2013) și cum în Cartea funciară a imobilului ipoteca era notată în favoarea ABN AMRO Bank, cum notarea nu poate produce efecte decât împotriva celui deja înscris la momentul cererii noii înscrieri, era evident necesară dovada cesiunilor anterioare (respectiv fuziunea transfrontalieră), neputându-se considera că la data fuziunii transfrontaliere cesiunea avusese deja loc, în condițiile în care actul prin care s-a solicitat fuziunea era ulterior fuziunii. Față de OCPI, care este terț față de cesiune, cesiunea nu există decât din momentul autentificării ei, argument care decurge din această condiție a prezentării formei autentificate.
Instanța mai reține că în mod corect a apreciat prima instanță că petentul nu a făcut dovada unei cesiuni a drepturilor cu privire la imobilele înscrise în cărțile funciare menționate.
Astfel deși i s-a pus în vedere petenta a refuzat să depună copii lizibile de pe anexa de contract coroborat cu indicarea poziției în tabelul anexă astfel încât instanța și registratorul de carte funciară nu au putut verifica dacă într-adevăr a existat o cesiune și a creanței garantate cu ipotecă asupra imobilului cu cartea funciară respectivă. Depunerea contractului de cesiune, fără a face dovada legăturii între cartea funciară a imobilului respectiv și o cesiunea de creanță nu este suficientă pentru a aprecia că în portofoliul de creanțe a existat și o creanță garantată cu ipotecă asupra imobilului cu cartea funciară respectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de U. Ț. BANK SA împotriva sentinței civile nr. 5894/22.04.2014 a Judecătoriei Iași pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.10.2014.
Președinte, D. M. | Judecător, A. M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red./Tehnored.: M.D. / S.O.
3 ex. / 15.12.2014
Judecător fond: Z. L. F. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 350/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 476/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
