Revendicare imobiliară. Sentința nr. 101/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 101/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 1848/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Ianuarie 2014
Președinte - M. A.
Grefier - L. G. O.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 101/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe revizuent R. I. și pe intimat S.C. P. T. S.R.L.PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ACORD SPRL, având ca obiect revendicare imobiliară .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, revizuientul R. I. a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. P. T. SRL revizuirea sentinței civile nr. 304/23.04.2003 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 8587/2001.
Temeiul de drept al cererii îl constituie art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă ca urmare a descoperirii înscrisului intitulat „Notă de Constatare” privind constituirea „Asociației economice intercooperatiste pentru activități industriale, construcții și prestări de servicii H.-Județul Iași”, emis de către Consiliul Popular al județului Iași – Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Iași și de către Uniunea Județeană a Cooperativelor Agricole de Producție județul Iași precum și a înscrisului reprezentat de „Adresa nr. 1436 din 25 aprilie 1980” emisă de Consiliul Popular al Județului Iași– Direcția Generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Iași.
În fapt, arată revizuientul în motivarea cererii, că prin sentința civilă nr. 304/23.04.2003 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 8587/2001, prima instanță a respins acțiunea de constatare a nulității deciziei nr. 171/09.08.2001 a S.C. „P.” SA prin care aceasta din urmă a respins cererea de restituire în natură a imobilului clădit și neclădit în suprafață de 44.460 mp situat în Iași, .. 87, fosta proprietate a autorilor săi, R..
Sentința civilă nr. 304/23.04.2003 a rămas definitivă prin decizia nr. 162/19.12.2003 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia nr. 9714/24.11.2006 a Î.C.C.J.
Ulterior rămânerii definitive și irevocabile a sentinței a cărei revizuire a solicitat-o, la dosarul cauzei nr._/245/2010 aflat pe rolul Tribunalului Iași, S.C. „P.” SA a depus înscrisurile sus-menționate, despre care a luat cunoștință la data de 17.01.2012, motiv pentru care a promovat în termen legal cerere de revizuire.
Pentru a invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
A. Partea interesată să prezinte un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
Precizează că depunerea acestor înscrisuri la dosarul nr. 8587/2001 i-a fost imposibilă până la data de 17.01.2012 când a intrat în posesia lor, până la acea dată având doar calitatea de recurent – persoană care tinde să devină intervenient în dosarul nr._/245/2010 și neavând calitatea de a solicita copii după actele din acest dosar. Aceste înscrisuri au fost depuse la dosarul nr._/245/2010 ca probă de către intimata S.C. „P.” SA actual S.C. „P. T.” SRL.
B. Înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă.
Înscrisurile susmenționate reprezintă probe utile și pertinente soluționării prezentei cauze motivat de faptul că prin intermediul acestor înscrisuri dovedește fără nici un dubiu că Asociația Economică Intercooperatistă pentru Activități Industriale, Construcții și Prestări Servicii H. Iași, antecesoarea S.C. „P.” SA, actualmente transformată prin reorganizare în S.C. „P. T.” SRL, a preluat încă de la înființare clădirile fostei fabrici de cărămidă R. din Iași, .. 86, folosindu-le ca sediu administrativ, aceste clădiri fiind într-o stare de funcționare adecvată pentru desfășurarea activității aceste instituții încă din anul 1979, așa cum rezultă din nota de constatare sus-menționată.
De asemenea, prin adresa nr. 1436/25.04.1980 se confirmă existența acestor construcții atunci când I.M.C. este înființată de către Consiliul Popular al județului Iași – Direcția generală pentru Agricultură și Industrie Alimentară Iași: „urmare a indicațiilor primite din partea conducerii județene, urmează ca A.E.I.A.I.C.I.P.S. H. să preia spre exploatare secția H. aparținând de unitatea dvs.”
Astfel, din cuprinsul acestor înscrisuri noi, contrar celor susținute de pârâtă și argumentate cu diverse expertize prin care s-a susținut că S.C. „P.” SA nu mai deține în prezent nici una din clădirile fostei Fabrici de C. R., care ar fi fost demolate la bombardamentele din cel de al doilea război mondial, iar clădirile care sunt în prezent pe teren ar fi fost construite de către A.E.I.S.C.I.P. H., rezultă că aceasta din urmă, antecesoarea pârâtei S.C. „P.” SA, a preluat clădirile Fabricii de C. R., care satisfăceau pe deplin la acel moment al înființării, în perioada anilor 1979-1980, necesitățile reclamate de organizarea acestei unități.
Aceste fapte se coroborează și cu cele ce rezultă dintr-un alt înscris existent la dosarul cauzei, respectiv din Matricola nr. 2 (impozitul pe clădiri) unde se demonstrează că familia R. era plătitoare de impozite pe clădiri în perioada 1944-1949.
De asemenea, în cuprinsul deciziei nr. 171/09.08.2001, pârâta S.C. „P.” SA arată că la înființarea sa în anul 1980 ar fi preluat o singură clădire în demolare cu suprafața de 2099 mp. Or, înscrisurile pe care le invocă în cadrul prezentei cereri de revizuire, demonstrează că la data înființării A.E.I.S.C.I.P. H. existau în incinta Fabricii de C. R. mai multe construcții aflate într-o stare foarte bună care satisfăceau pe deplin necesitățile reclamate de organizarea acestei societăți.
C. Înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită.
Înscrisurile sus-menționate existau încă din anul 1980 la data înființării A.E.I.S.C.I.P. H. în condițiile în care hotărârea a cărei revizuire o solicită este emisă ulterior, la data de 23.04.2003 și a rămas definitivă la data de 24.11.2006.
D. Înscrisul nu a putut fi invocat în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie că a fost reținut de partea potrivnică intenționat sau involuntar, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Această condiție a fost dezvoltată la punctul A.
E. Înscrisul să fie determinant în sensul că dacă ar fi cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Modul de îndeplinire a acestei condiții a fost dezvoltat la analiza punctului B de mai sus.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea prezentei cereri așa cum a fost formulată.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării prezentei cereri de revizuire.
Susține intimata că revizuientul avea cunoștință de pretinsul act nou invocat încă din 31.05.2011 ca urmare a depunerii acestuia la dosarul nr._/245/2011 de către S.C. „P.” SA în anexele 2, respectiv 6.
Pe fond, solicită respingerea cererii de revizuire arătând că R. I. a mai formulat o cerere de revizuire în baza aceluiași temei legal (art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă) cu referire la aceleași acte depuse în dosarul nr._/245/2011.
S-au depus acte în dovedirea, respectiv combaterea cererii și s-a dispus atașarea dosarului de fond.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele cererii de revizuire invocate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, instanța constată următoarele:
Excepția tardivității cererii de revizuire este nefondată, urmând a fi respinsă.
„Actul nou” invocat de revizuient în prezenta cauză și depus la dosar nu se regăsește în anexele depuse la data de 31.05.2011 de S.C. „P.” SA în dosarul nr._/245/2011.
Astfel, prezenta cerere de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de art. 324 alin. 1 pct.4 Cod procedură civilă, în condițiile în care a luat cunoștință de acesta la data de 17.01.2012.
Pe fondul litigiului, reține tribunalul că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă este necesar ca înscrisul nou care se invocă să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
„Înscrisul nou” invocat și prezentat de revizuientul R. I. este un înscris oficial, publicat și intrat în circuitul civil, provenind de la diferite instituții, astfel că nu se poate susține că ar fi fost ascuns de intimată.
Mai mult, reține tribunalul că de aceste înscrisuri (anexe) se face vorbire și în cuprinsul deciziei civile nr. 139/2003 a Tribunalului Iași, litigiul purtându-se între aceleași părți.
Astfel, din analiza dosarului rezultă că după apariția Legii nr. 10/2001, R. I. și familia sa au formulat mai multe acțiuni între care și cea în care s-a pronunțat sentința irevocabilă nr. 304/23.04.2003.
Prin această sentință s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții R. D. M., R. Iosefa, R. I. și B. H. în contradictoriu cu S.C. „P.” SA Iași având ca obiect anularea deciziei nr. 171/2001 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului clădit și neclădit în suprafață de 44.460 mp situat în Iași, .. 87 – anexa 3.
Pentru a se pronunța astfel, instanța, pe baza tuturor probatoriilor administrate în cauză, a stabilit că în ceea ce privește terenul, acesta a fost restituit în natură pe numele R. Iosefa – mama revizuientului, lângă S.C. „Phonix” SA Iași, teren de care aceasta a și dispus, înstrăinându-l către alte persoane. În ceea ce privește clădirile vechii fabrici R., s-au depus la dosar acte oficiale care au demonstrat că au fost bombardate și distruse în întregime. S-a depus în acest, încă o dată, „fișa imobilului (proprietății) bombardat din 29 august 1944-anexa 4”.
Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Iași, decizia nr. 162/19.12.2003 pronunțată în dosarul nr. 3802/203 – anexa 5 și prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/1/2004 prin decizia nr. 9714/24.11.2006 – anexa 6.
Actele noi invocate de revizuient nu dovedesc faptul că ar mai fi rămas în picioare vreo singură clădire din fosta fabrică R., astfel cum s-a dovedit cu documente oficiale că, Cooperativa Reconstrucția a realizat clădiri noi, iar ulterior S.C. P. SA (fostă AEICPS H.) a adăugat altele.
În anul 2012, R. I. a formulat cerere de revizuire, depunând, ca „act nou”, „Nota de prezentare privind constituirea....” și „Adresa 1436 din 25.04.1980” emisă de Consiliul Popular al Județului Iași.
Aceste acte nu sunt de natură să modifice în vreun mod sentința irevocabilă, întrucât respingerea acțiunii reclamanților privind revendicarea unor clădiri și a terenului în suprafață de 44.640 mp s-a dispus de către instanță, determinat de faptul că s-a dovedit fără putință de tăgadă că absolut toate imobilele fostei fabrici de cărămizi R. au fost bombardate și distruse în totalitate, iar terenul a fost reconstituit în totalitate mamei revizuientului, R. H. în anul 1991, pe un teren alăturat, pe care aceasta l-a și înstrăinat către S.C.”DAS” SRL Iași.
Astfel, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, urmează a respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul R. I., menținând sentința civilă nr. 304/2003 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării cererii de revizuire.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul R. I. împotriva sentinței civile nr.304/2003 a Tribunalului Iași,sentință pe care o menține.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2014.
Președinte, Grefier,
M. A. L. G. O.
Red. M.A.
Tehnored. M.M.D.
4 ex./28.02.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 53/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 120/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








