Acţiune în constatare. Decizia nr. 12/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 12/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Ianuarie 2015
Președinte - A. M. C.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții A. LUCREȚIA și A. C. în contradictoriu cu intimata C. A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 06.11.2013 prin Încheierea nr. 77 A.S., după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, declarat de către apelanții A. Lucreția și A. C. împotriva sentinței civile nr._/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, analizând cu prioritate excepția invocată, tribunalul constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06.11.2013, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1, pct. 2 Cod procedură civilă. Tribunalul reține că de la această dată nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de un an, din vina părților .
Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu .
Față de aceste împrejurări, tribunalul consideră întemeiată excepția de perimare, urmând să o admită și, în consecință, să constate perimat prezentul apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.248 Cod procedură civilă, constată perimat apelul formulat de apelanții A. Lucreția și A. C. împotriva sentinței civile nr._/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.01.2015.
Președinte, C.A.M. | Judecător, C.M. | |
Grefier, S.O. |
Red./ Tehnored.: C.A.M. / S.O.
2 ex. / 16.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul IAŞI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 76/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








