Acţiune în constatare. Decizia nr. 76/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 76/2015
Dosar nr._ ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Ianuarie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - S. F.
Judecător - O. I.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 76/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurenta P. M. în contradictoriu cu intimații S. C. și S. V. (L.), având ca obiect acțiune în constatare.
Susținerile recurentei au avut loc în ședința publică din data de 06.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13.01.2015 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin sentința nr.2135/02.09.2013, Judecătoria P. a dispus:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți.
Admite excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei, invocate de pârâți.
Respinge acțiunea în constatarea existenței unui drept formulată de reclamanta P. M., domiciliată în oraș B., ., jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâții S. C., domiciliat în . și S. V., domiciliat în ., ca fiind promovată de o persoană lipsită de interes și calitate procesuală activă.
Obligă reclamanta să plătească pârâților suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut:
Prin cererea îmregistrată la data de 11.05.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamanta P. M. a chemat în judecată pârâții S. M. și S. V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța:
- să dispună împărțirea averii rămasă de pe urma defunctei S. C., decedată 24 aprilie 2008 și ieșirea din indiviziune;
- să constate că suprafața de teren de 0,95 ha menționată în titlul de proprietate nr._/ 17.06.1996 a fost proprietatea defunctei S. C..
În motivarea acțiunii reclamanta arată că este fiica defunctei S. C. din prima căsătorie a acesteia cu numitul Triof I.. După decesul lui Triof I. Săîrghie C. s-a căsătorit cu S. I.. Cel de-al doilea soț locuia în M. și nu a venit în căsătorie cu nici un fel de bunuri, în schimb S. C. deținea în proprietate terenuri, iar împreună cu primul soț construise și o casă de locuit în Gîștești- P.. terenul în suprafață de 0,95 ha ce a aparținut defunctei S. C. a fost primit de aceasta de zestre când s-a căsătorit cu Triof I.. Cu cel de-al doilea soț defuncta nu a mai construit imobile și nu au dobândit împreună alte terenuri.
Mai arată reclamanta că la apariția legii 18/1991 S. I. a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, pe numele său, pentru suprafața de 0,95 ha teren ce a aparținut de fapt lui S. C.. Aceasta din urmă nu a verificat dacă apare și ea în titlu. Ulterior decesului lui S. C. a decedat și S. I., pârâții din cauză fiind frații defunctului din urmă și moștenitorii acestuia.
Mai arată reclamanta că masa succesorală a defunctei S. C. este compusă din casa de locuit din Gîștești- P., . și suprafața de teren de 0,95 ha teren din titlul de proprietate nr._/1996 emis pe numele S. I.. Cotele de moștenire sunt de ¾ pentru reclamantă și ¼ pentru pârâți în calitate de succesori ai soțului supraviețuitor S. I.. Solicită atribuirea tuturor bunurilor din intravilan.
În drept: art. 728 Cod civil.
Alăturat acțiunii au fost depuse: certificat de căsătorie reclamant (f.8), certificat de deces S. C. (f.9), acte de stare civilă reclamant (f.10), titlul de proprietate nr._/ 1996 – 0,95 ha- S. Gh. J. (f.11), rol agricol Triof C. (f.12).
Instanța a solicitat de la OCPI Iași și Comisia Județeană Iași documentația ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/ 1996, acestea fiind depuse la filele 13-21 dosar.
Reclamanta a formulat precizări la acțiune prin care arată că prenumele corect al pârâtului S. M. este de fapt S. N., iar prenumele corect al defunctului S. I. este J.. Mai arată reclamanta că pârâții mai au un frate, respectiv S. C., însă nu cunoaște dacă și acesta a acceptat moștenirea defunctului S. J. pentru a sta în judecată. Solicită a se pune în vedere pârâților să indice care dintre frați a acceptat moștenirea defunctului pentru a se stabili cadrul procesual corect.
Mai arată reclamanta că temeiul de drept al celui de al doilea capăt de cerere constaă în prevederile art. 31 din Copdul Familiei, respectiv art. 553, 555 și 340 din Noul Cod Civil. Terenul a fost bun propriu al defunctei S. C. și raportat la primul soț și față de cel de-al doilea soț (f. 22-24).
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivat pe neacceptarea tacită sau expresă a moștenirii lăsată de S. C. și lipsei de interes față de cel de-al doilea capăt de cerere, motivat de faptul că reclamanta trebuia să solicite constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/ 1996, dovada dreptului de proprietate făcându-se cu titlul de proprietate (f.28).
Pârâții au depus la dosar Certificat de legatar nr. 44/ 30.03.2012 după defunctul S. J. (f.25), certificat de deces S. J. (f.26), testament S. J. (f.32), autorizație de construire grajd nr. 32/ 1983 (f. 33), contract de vânzare-cumpărare (f.34).
Reclamanta și-a modificat acțiunea arătând că înțelege să cheme în judecată pârâții Sîrghei C. și S. V..
Prin încheierea de ședință din 21.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect „constatarea că suprafața de teren de 0,95 ha menționată în titlul de proprietate nr._/ 1996 a fost proprietatea defunctei S. C.”. Conform încheierii excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare și completările la întâmpinare au rămas aferente capătului de cerere privind partajul succesoral, în dosarul nr._ .
În urma disjungerii a fost format prezentul dosar cu nr._ .
La solicitarea instanței (f. 43) reclamanta a formulat precizări la acțiunea disjunsă prin care arată că solicită să se constate că suprafața de 0,95 ha menționată în titlul de proprietate nr._/ 1996 a fost bunul propriu al defunctei S. C., dobândit anterior căsătoriei cu S. J., bun ce și-a păstrat calitatea de bun propriu și la deces (f.48).
Prin notele de ședință înaintate la dosar de pârâți pentru termenul din 20.05.2013 (f.60-61) aceștia au invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, motivat de neacceptarea moștenirii lui S. C. de către reclamantă și excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de neurmarea de către S. C. a procedurii legii 18/1991 și a faptului că dovada dreptului de proprietate se face cu titlul de proprietate.
La termenul din 20.05.2013 instanța a unit excepțiile cu fondul cauzei și a admis reclamantei suplimentarea probatoriului cu probele testimonială și interogatoriu având ca teză probatorie acceptarea tacita a moștenirii lui S. C. de către reclamantă (f.65).
Răspunsul dat de pârâți la interogatoriu se regăsește la filele 72-75 dosar.
La termenul din data de 17.06.2013, după administrarea probei cu interogatoriu și înainte de administrarea probei testimoniale, apărătorul pârâților a recuzat președintele completului de judecată (f.76,77).
Prin încheierea din data de 21.06.2013 cererea de recuzare a fost respinsă (f.81).
La termenul din 02.09.2013 instanța a respins motivat cererea pârâților de suplimentare a probatoriului și a dispus audierea martorilor încuviințati reclamantei la termenul din 20.05.2013.
Declarațiile martorilor A. V. și Bugiuianu G. au fost consemnate și depuse la dosar la filele 89, 90.
Alte probe nu au mai fost administrate.
Primind concluziile părților asupra excepțiilor invocate de pârâți și asupra fondului, cauza a fost reținută spre soluționare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar reclamanta P. M. este fiica defuncților Triof I. și Triof (căsătorită ulterior S.) C. (f. 10 dosar).
Potrivit rolului agricol de la fila 12 dosar Triof C. a adus în CAP în anul 1959 suprafața de 0,95 ha teren pe raza actualului municipiu P., suburbia Gîștești.
După căsătoria intervenită între Triof C. și S. J. rolul agricol a fost modificat în sensul că a fost trecut drept cap al familiei noul soț, S. J..
La apariția legii 18/1991 S. J. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,95 ha prevăzută în rolul agricol deschis în 1959 pe numele Triof C.. Cererea de reconstituire a fost formulată de S. J. în nume propriu și nu în calitate de mandatar al soției sale C..
Prin Hotărârea Comisiei Județene Iași cu nr. 53/ 1991 cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de S. J. a fost admisă, acesta fiind înscris în anexa 2a poziția 1 aferentă suburbiei Gîștești, mun. P..
La data de 17.06.1996 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 0,95 ha teren pe numele S. J..
Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat instanței să constate că suprafața de teren de 0,95 ha teren menționată în titlul de proprietate nr._/ 1996 eliberat pe numele S. J. a fost bunul propriu al defunctei sale mame, S. C., dobândit de aceasta din urmă anterior căsătoriei cu S. J., bun ce avea calitatea de bun propriu și la data decesului lui S. C. (f. 48 dosar).
Ca și temei de drept al acestei cereri reclamanta a indicat prevederile art. 31 Cod familiei, art. 280 vechiul Cod civil, art. 553, 555 și 340 din noul Cod civil.
Conform art. 31 Codul familiei :” Nu sînt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecãrui soț: a) bunurile dobîndite înainte de încheierea cãsãtoriei; b) bunurile dobîndite în timpul cãsãtoriei prin moștenire, legat sau donație, afarã numai dacã dispunatorul a prevãzut ca ele vor fi comune (…)”.
Conform art. 480 cod civil (vechi):”proprietatea este dreptul ce are cineva a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut (…)”.
Conform art. 340 Cod civil (nou):” nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț: a) bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut în mod expres că ele vor fi comune (…)”.
Conform art. 553 :”1) Sunt obiect al proprietății private toate bunurile de uz sau de interes privat aparținând persoanelor fizice (…). 2) Moștenirile vacante se constată prin certificat de vacanță succesorală și intră în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului (…). Imobilele cu privire la care s-a renunțat la dreptul de proprietate se dobândesc (…) de comună, oraș sau municipiu și intră în domeniul privat al acestora (…)”.
Conform art. 555 Cod civil (nou):” proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și pepetuu, în limitele stabilite de lege”.
Potrivit art. 34 și 55 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a noului cod civil prevederile art. 340 și 553 nu se aplică în speța de față. Prevederile art. 555 reprezintă o definiție ce este similară celei prevăzute de art. 480 din vechiul cod civil.
Față de modul de formulare al acțiunii și față de prevederile legale invocate în susținerea acesteia, independent de aplicarea efectivă a textelor citate fondului cauzei, instanța constată că acestea configurează în mod vădit natura juridică a acțiunii formulate de reclamantă: acțiune în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, respectiv a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,95 ha teren din titlul_/1996 în patrimoniul defunctei S. C..
Raportat la natura juridică a acțiunii instanța observă prevederile art. 111 Cod procedură civilă (vechi, aplicabil speței): ”partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea cere realizarea dreptului”.
Important este de reținut că reclamanta nu cere constatarea existenței unui drept al său, ci solicită constatarea existenței dreptului de proprietate în patrimoniul mamei sale defuncte la data introducerii acțiunii.
Pentru a putea cere constatarea existenței acestui drept în locul titularului presupus al dreptului (S. C.) reclamanta trebuie să facă dovada că defuncta i-a transmis în vreun mod legal dreptul la o astfel de acțiune.
În materie succesorală, singurul mod de transmitere a dreptului la acțiune din patrimoniul defunctului în patrimoniul altei persoane este prin acceptarea pură și simplă a moștenirii.
Or, S. C. a decedat la data de 24 aprilie 2008 (certificat de deces f.9 dosar), iar reclamanta nu a acceptat expres moștenirea lăsată de mama sa.
Din datele dosarului nu rezultă că reclamanta ar fi acceptat tacit pur și simplu moștenirea mamei sale.
Reclamanta nu a depus la dosar nici un act autentic sau privat din care să rezulte acceptarea expresă a moștenirii lăsată de S. C..
Din declarațiile martorilor audiați în cauză chiar la propunerea reclamantei (A. V. –f.89, Bugiuianu G. –f.90) rezultă că reclamanta nu a făcut nici un act de administrare, conservare sau dispoziție cu privire la bunurile succesorale, nu a preluat nici un bun din casa părintească, nu a lucrat terenurile și nu s-a îngrijit de gospodărie după decesul mamei sale.
Conform art. 689 Cod civil (vechi, aplicabil raportat la data deschiderii moștenirii – 2008) :” acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare”, iar potrivit art. 690 din același cod :” actele curat conservatorii, de îngrijire sau de administrație provizorie nu sunt acte de primire a moștenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitatea de erede”.
Singurul care a acceptat tacit moștenirea lăsată de S. C. a fost soțul supraviețuitor al acesteia S. J., decedat ulterior la data de 17.02.2012 (f.25 dosar). Soțul supraviețuitor a rămas în casă, chiar îngrijit de un terț cum rezultă din declarațiile martorilor și a încasat cel puțin în parte arenda aferentă terenului deținut.
Tot din declarațiile martorilor rezultă și faptul că reclamanta a părăsit casa părintească la vârsta de 20 de ani (aproximativ în anul 1968) locuind în mod statornic de atunci în localitatea B., jud. Prahova (f.8,10).
Nu pot fi calificate drept acceptare tacită nici acordul reclamantei la îngrijirea soțului supraviețuitor de către terțul indicat de martori și nici permisiunea din partea reclamantei acordate lui S. J. de a rămâne în casa părintească după decesul lui S. J..
Aceste atitudini nu pot reprezenta acte pe care nu le-ar fi putut face decât în calitatea sa de erede și care să lase a se presupune neapărat intenția de acceptare ci, dimpotrivă, ar putea fi interpretate chiar ca intenție de renunțare la moștenire și de permitere a celeilalte persoane cu vocație la moștenire să preia toate bunurile succesorale.
În contextul prezentat instanța constată că, în lipsa acceptării moștenirii lui S. C. de către reclamanta P. M., aceasta nu se poate substitui în dreptul mamei sale pentru a putea cere constatarea existenței dreptului de proprietate ce a aparținut mamei sale, dreptul la acțiune inclus în patrimoniul defunctei nefiindu-i transmis reclamantei datorită neacceptării succesiunii.
Raportat la actele dosarului și raționamentul de mai sus instanța constată întemeiate excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate de pârâți, iar raportat la motivele invocate de pârâți, neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii instanța constată că pârâții au motivat excepția raportat la faptul că nici reclamanta și nici mama sa nu au urmat procedura prevăzută de legea 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar dovada dreptului de proprietate se face prin titlul de proprietate ce a fost însă emis pe numele S. J. și nu pe numele S. C..
În argumentarea excepției pârâții confundă existența dreptului de proprietate cu dovada acestuia. Dreptul poate să existe într-o formă diferită de cea prezentată de actul pe care-l atestă. Nici un titlu de proprietate nu reprezintă dovada absolută a dreptului de proprietate. Reclamanta a cerut constatarea existenței dreptului de proprietate în patrimoniul mamei sale, nu a revendicat terenul pentru a fi elocventă dovada dreptului de proprietate făcută cu titlu de proprietate.
Nici urmarea sau nu a procedurii prevăzute de legea 18/1991 nu constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii în constatarea existenței unui drept. Legea fondului funciar este o lege de reparație ce nu presupune decât în anumite cazuri izolate nașterea unui drept de proprietate nou ce nu a existat anterior aplicării legii (de ex. constituirile).
Drepturile de proprietate sunt reconstituite („reînviate”) prin intermediul aplicării legii 18/1991, iar în unele cazuri doar recunoscute formal (de ex. art. 23 ce arată că „sunt și rămân în proprietatea privatã a cooperatorilor sau, dupã caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodãrești, precum și curtea și gradina din jurul acestora”). Drepturile vizate de legea 18/1991 au existat în trecut, au fost modificate sau restrânse în perioada comunistă, iar prin legea de reparație sunt doar recunoscute din nou în plenitudinea lor.
Față de cele prezentate instanța constată că excepția inadmisibilității invocată de pârâți, pentru considerentele arătate de aceștia, nu este întemeiată și astfel va fi respinsă.
Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamanteiinstanța urmează a o admite întrucât, cum am arătat, reclamanta nu a acceptat moștenirea mamei sale. Astfel, chiar presupunând că acțiunea ar fi fost admisă în tot sau în parte, dreptul de proprietate a cărui existență a cerut a se constata ar fi intrat în patrimoniul defunctei S. C., patrimoniu de care însă reclamanta nu se poate bucura și pe care nu-l poate accesa întrucât nu a acceptat moștenirea și nu poate primi nici un bun succesoral. Cu alte cuvinte, reclamanta nu ar avea nici un folos efectiv de obținut, nejustificând astfel interes legitim, născut și actual.
Pe cale de consecință excepția lipsei de interes va fi admisă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei instanța constată că aceasta este strâns legată de justificarea interesului, întrucât potrivit art. 111 Cod procedură civilă citat mai sus acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept poate fi formulată doar de o persoană ce justifică un interes. Cum s-a reținut deja că reclamanta nu justifică interes, iar calitatea procesuală activă a acesteia este definită de art. 111 C.proc.civ prin prisma interesului, rezultă că reclamanta nu poate avea nici calitate procesuală activă.
Pe cale de consecință și excepția lipsei calității procesuale active va fi admisă.
Raportat la soluțiile primite de excepții acțiunea va fi respinsă ca fiind promovată de o persoană lipsită de interes și calitate procesuală activă, iar fondul cauzei nu mai poate fi analizat conform art. 137 Cod procedură civilă.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanța constată că reclamanta este cea căzută în pretenții iar pârâții au solicitat cheltuielile de judecată suportate, ce se ridică la suma de 500 lei (onorariu avocat –f.31 dosar), astfel încât instanța va obliga reclamanta să plătească pârâților suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. A arătat că motivele reținute de instanță sunt contradictorii și străine pricinii și chiar nu există o motivare în condițiile în care reclamanta a invocat prevederile Codului civil de la 1864 sub imperiul căruia a survenit decesul mamei sale și a solicitat, în calitate de moștenitoare, să se constate că terenul a fost bun propriu al mamei sale și face parte din masa de împărțit. Reclamanta a invocat că a avut o înțelegere cu S. J. ca acesta să rămână în casa mamei ei până la deces, acceptând, în condițiile în care locuia în Prahova, ca o persoană fără posibilități locative să stea împreună cu S. J. și să-l întrețină. Reclamanta însă a păstrat legătura cu S. J., a venit deseori, s-a ocupat de praznicele tradiționale atât după mama sa cât și după S. J. și a primit recoltă de pe teren fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 689 Cod civil reținut de instanță. Reclamanta nu a considerat necesar să demonstreze că în calitate de fiică a primit bunuri mobile la decesul mamei sale ci a considerat că este suficient să demonstreze înțelegerea pe care a avut-o cu S. J. care, omenește, a fost lăsat să locuiască în casa care a fost a reclamantei și a mamei ei. Reclamant a fost nevoită să locuiască în jud.Prahova pentru că așa i s-a impus defunctei de către S. J. însă nu a dorit niciodată să renunțe la succesiunea mamei ei în calitate de unică fiică. Imobilul casă de locuit era impropriu pentru a fi locuit de reclamantă iar împrejurarea că reclamanta a acceptat ca S. J. să locuiască până la deces reprezintă o dovadă de acceptare a succesiunii și nu, așa cum reține instanța, de renunțare și de permitere a celeilalte persoane cu vocație succesorală să preia toate bunurile succesiunii. Instanța nu a analizat în mod judicios probatoriul administrat și a admis în mod greșit excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active, având în vedere și faptul că, dacă aprecia în sens contrar susținerii reclamantei precum că terenul a aparținut lui S. C., ar fi trebuit să se pronunțe pe fond și nu pe excepție.
Prin cererea cu caracter de întâmpinare depusă la 30.05.2014 pârâții au solicitat respingerea recursului.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând lucrările cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a admis excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în formularea acțiunii reținând că reclamanta nu a făcut dovada acceptării moștenirii mamei sale S. C..
Textele de lege aplicabile în această privință au fost corect reținute, respectiv art. 689 și 690 din Codul civil de la 1865 în vigoare la data decesului și deschiderii moștenirii (” acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare”,” actele curat conservatorii, de îngrijire sau de administrație provizorie nu sunt acte de primire a moștenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitatea de erede”.) însă, apreciază Tribunalul, ele nu au fost corect aplicate în speță față de probatoriul administrat.
Reclamanta a susținut că a acceptat tacit succesiunea mamei sale prin faptul că a folosit terenul pe care este situată casa de locuit primind recolte și prin faptul de a-i permite lui S. J. să locuiască în casă până la deces. Față de răspunsurile pârâților la întrebările nr. 10 și 11 la interogatoriu, Tribunalul reține că aceștia nu au contestat ca atare aceste susțineri ci au arătat numai că nu au cunoștință. Martora A. V. a arătat că reclamanta, după decesul mamei sale, nu a lucrat pâmântul folosit anterior de defunctă, însă reține Tribunalul, reclamanta nu a susținut că ar fi fost implicată nemijlocit în efectuarea lucrărilor agricole, ci numai că a primit recolta în calitate de moștenitoare, susținere care, după cum s-a arătat, nu a fost contestată de pârâți la pârâți la interogatoriu și nici contrazisă de probele administrate. Însă determinant în speță este, în aprecierea Tribunalului, statutul reclamantei de participant la deciziile luate cu privire la casa de locuit. Astfel martora A. V. a declarat că, după decesul lui S. C., S. J. și reclamanta au discutat și au stabilit ca până la decesul lui S. J. acesta să rămână pe terenul și în casa în care a locuit și defuncta. Mai mult, acest statut s-a perpetuat chiar după moartea lui S. J. ( a cărui moștenire nu o poate privi pe reclamantă) când Cârpă P. a continuat să locuiască în respectiva casă cu acordul reclamantei și al pârâților. În sine faptul că reclamanta s-a implicat, că i s-a cerut permisiunea sau cel puțin a fost consultată de celelalte persoane interesate cu privire la situația casei de locuit denotă că aceasta și-a asumat și i-a fost recunoscută calitatea de moștenitoarea a mamei sale, pentru că numai în calitate de moștenitoare putea avea acest statut, conținutul concret al deciziilor astfel luate ( în speță ca nu reclamanta ci S. P. și Cârpă P. să locuiască în imobil) fiind în sine lipsit de relevanță și urmând a fi înțeles în contextul în care reclamanta avea domiciliul stabil în jud. Prahova.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 3 rap la art. 304 pct.9 și 304 ind.1 C.proc.civ și considerând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, Tribunalul va admite recursul, va casa în parte sentința, va modifica soluția referitoare la excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în sensul respingerii lor și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe cu menținerea dispoziției de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii ( care nu a făcut obiectul recursului).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de recurs formulată de reclamanta P. M. împotriva sentinței civile nr. 2135/02.09.2013 pronunțată de Judecătoria P. pe care o casează în parte și în consecință:
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Iași.
Menține dispoziția instanței de fond relativă la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.
Irevocabilă.
Pronunțată în sedință publică azi, 20.01.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, S. F. | Judecător, O. I. |
Grefier, O. S. |
O.I.I. 23.04.2015 2 EX
Jud. fond. P. R. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 12/2015. Tribunalul IAŞI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
