Evacuare. Decizia nr. 645/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 645/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 21023/245/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Mai 2015
Președinte - G. C.
Judecător C. I.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 645/2015
Pe rol fiind judecarea apelul declarat C. G. și C. R. împotriva sentinței civile nr._ din 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații C. D. F., C. C., având ca obiect evacuare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns ambii apelanți, respectiv C. G. și C. R., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul de registratură apelanții au înaintat la dosar cerere prin care arată că înțeleg să renunțe la cererea de apel.
Interpelanții fiind, apelanții prezenți arată că înțeleg să renunțe la cererea de apel.
La solicitarea instanței se legitimează apelanții, respectiv C. G. cu cartea de identitate ., nr._, cnp_ și C. R. cu cartea de identitate ., nr._, cnp_, după care instanța ia o declarație, punctul de vedere fiind consemnat în procesul verbal atașat alăturat la dosar.
Ambii apelanți solicită să se ia act de cererea de renunțare la apel.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr._/20.11.2014 pronuntata de Judecatoria Iasi s-au dispus urmatoarele:
Respinge cererea formulată de reclamanții C. G., având CNP_, și C. R., având CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat B. G., din Iași, Aldo Office Center, .. 4, . 5, . nr. 6, în contradictoriu cu pârâții C. D.-F., având CNP_, și C. C., având CNP_, ambii cu domiciliul în ..
Obligă reclamanții să plătească pârâților 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ /2013 din 13.06.2014 și precizată la data de 09.07.2014, reclamanții C. G. și C. R. au chemat în judecată pârâții C. D.-F. și C. C., solicitând instanței să dispună evacuarea pârâților din imobilul situat în ., ..11, .. Au solicitat reclamanții obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat, în esență, că la data de 23.05.2013 au vândut pârâților imobilul situat în ., ..11, ., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2363/2013, păstrând un drept de abitație viager asupra apartamentului vândut, urmând ca aceștia să intre în stăpânirea de fapt a imobilului după decesul reclamanților.
Arată reclamanții că au fost de acord ca pârâții să locuiască cu ei dar pe parcurs au apărut grave neânțelegeri, fiind agresați fizic și verbal, fiindu-le aduse injurii, conviețuirea fiind imposibilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1033-1048 N.C. proc. Civ.
Acțiunea a fost legal timbrată. Alăturat cererii, au fost anexate înscrisuri, în copie certificată, f.16-38
Pârâții au formulat întâmpinare prin a solicitat respingerea cererii motivat, în esență, de următoarele considerente:
Situația de fapt reală este cu totul alta decât cea expusă în acțiunea introductivă de instanță. Reclamanții sunt părinții pârâtului C. D. F., singurul lor copil. în anul 2004, reclamanții au achiziționat o casă la nivel de fundație și stâlpi, edificată pe un teren obiect al unui contract de concesiune încheiat cu Consiliul Local M.. La acel moment, C. D. F. era căsătorit cu numita C. O. E., căsătorie care a fost desfăcută prin divorț în anul 2012, după separarea în fapt în 2011. Reclamanții, împreună cu C. D. F. și cu fosta soție, au convenit să finalizeze împreună construcția casei, edificând două unități locative, separate, fiecare cu intrare distinctă, în care să locuiască, cele două familii. În anul 2005, au început construcția casei de locuit, C. D. și fosta soție au luat un credit în acest sens, de 30.000 euro, banii folosindu-i pentru construcția casei. Reclamantul C. G. se ocupa efectiv de construcție, în sensul că el supraveghea muncitorii iar C. D. dădea doar banii.
Cu banii din credit a fost ridicată casa la roșu iar apoi cu bani din economiile pârâtului C. D. (aproximativ 100.000 lei), au fost realizate finisajele, în perioada 2006-2007. Înțelegerea era ca fiecare familie să-și finanțeze partea sa de casă dar pârâtul C. D. dădea banii iar C. G. îi folosea pentru plata materialelor și a muncitorilor, după cum credea el de cuviință.
Tot conform înțelegerii cu reclamanții, părinții săi, pentru că pârâtul C. D. și fosta soție au edificat partea lor din imobil cu banii lor și cu munca lor, părinții trebuiau să le facă acte pe partea de casă ce le aparținea, după finalizarea construcției.
Nu s-a pus niciodată problema să locuiască împreună, ci fiecare familie urma să locuiască în partea ei de casă. Aceste unități locative erau diferite, total separate între ele, fără trecere dintr-o casă în alta, ba chiar și cu un spațiu între cele două apartamente, spațiu în care reclamantul și-a amenajat o magazie.
În anul 2007 s-au mutat în casă pârâtul C. D. F. și fosta soție. Din 2007 până în prezent, reclamanții locuiesc în apartamentul nr. 2 - adică în casa lor, unitate locativă separată de a pârâților iar aceștia din urmă au locuit în apartamentul nr. 1 - partea lor de imobil.
În anul 2011, C. D. s-a separat în fapt de prima soție iar în anul 2012 s-a declarat desfăcută căsătoria prin divorț. Ulterior a început o relație cu pârâta C. C. și s-au mutat împreună în imobil. Căsătoria pârâților s-a încheiat după nașterea fiul lor, adică la data de 2.03.2013.
Pârâtul C. D. și părinții mei, reclamanții în cauză, în calitate de proprietari ai imobilului pentru care au fost folosiți banii, s-au angajat prin convenție - angajament de plată să achite ratele la credit, în proporție egală. După această convenție, pârâtul C. D. a continuat să achite ratele ca și până atunci iar la data de 25.03.2013 a achitat integral creditul, anticipat, folosind bani dați de părinții soției sale, C. E..
După achitarea integrală a creditului cu banii proveniți de la familia pârâtei C. E., i- au rugat pe reclamanți, din nou, să încheiem actele pentru partea lor din casă, conform înțelegerii iar discuțiile cu privire la încheierea actului au continuat mai multe săptămâni iar părinții noștri au fost până la urmă de acord să încheie actul, dar doar dacă în act se menționa clauza de întreținere și clauza de abitație viageră în favoarea lor, deși aceștia nu aveau nevoie de un spațiu de locuit, nu au locuit niciodată în partea din casă aparținând pârâților, ci exclusiv în partea lor, separată. S-a procedat la dezmembrarea imobilului în cele două unități locative din care era format și la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 2363/23.05.2013 prin care reclamanții înstrăinau către pârâți apartamentul nr. l din acest imobil. Nu s-a achitat preț pentru imobilul dobândit, pentru că toate părțile cunoșteau faptul că imobilul fusese edificate de către ele, prin banii și munca lor.
Nici un moment nici înainte și nici după încheierea actului nu s-a pus problema cap pârâții să nu locuiască în imobilul cumpărat sau ca reclamanții, părinții lor, să se mute din apartamentul lor în apartamentul pârâților.
Acțiunea în evacuare este inadmisibilă. Aceasta este specifică raporturilor juridice de locațiune, raporturi de obligații, ce au ca efect transmiterea folosinței unui bun . În cazul de față, este vorba nu de un raport personal obligațional, ci de un drept real de abitație, consemnat în contractul de vânzare cumpărare. În acest caz, mijlocul legal de apărare a dreptului de abitație este acțiunea confesorie de abitație, conform art. 754, raportat la art. 705 și art. 696 c.civ.
Acțiunea confesorie este o acțiune reală în recunoașterea și respectarea unui drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate (cum este și dreptul de abitație).
Titularul dreptului de abitație are deschisă calea acțiunii confesorii, nu calea acțiunii în evacuare - în acțiunea confesorie, nudul proprietar putând să se apere dacă dovedește, cum este situația și în speța de față, că nu a fost pus în executare și în aplicare dreptul de abitație, că acesta nu satisface nevoile de locuit ale titularilor, care au și folosesc o altă locuință, astfel că în aceste condiții nu pot opune dreptul lor, dobândit prin contract, dreptului de proprietate al pârâților și faptului posesiei acestora asupra apartamentului - posesie care a fost anterioară actului de vânzare cumpărare și care a continuat, conform înțelegerii părților.
Cererea de evacuare este nefondată. Pârâtul C. F. locuiește în imobil încă de la data edificării sale. De la data căsătoriei cu pârâta C. C., locuiesc împreună în imobil, împreună cu fiul pârâtei, G. - de 7 ani și aici s-a născut și trăiește fiul lor O. I., în prezent în vârstă de 2 ani. A fost și este casa lor, chiar dacă a fost construită conform unei autorizații emise pe numele părinților reclamanți. Este singurul lor domiciliu, domiciliul familiei noastre.
Dreptul la respectarea domiciliului este protejat de art. 71 c.civ. și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, texte care apără dreptul la viață privată, în cuprinsul căruia se regăsește și dreptul la domiciliu și la protejarea acestuia. Evacuarea pârâților din imobil ar însemna o încălcare gravă a dreptului la viață privată, care impune verificarea proporționalității între necesitatea acestei încălcări și scopul urmărit. Verificând acest raport de proporționalitate, observând situația reală de fapt dedusă judecății (în care invocarea dreptului de abitație de către reclamanți este una abuzivă în condițiile în care aceștia au casa lor în care locuiesc și nu au nevoie de alt spațiu de locuit), instanța va reține, fără îndoială, că măsura evacuării pârâților din domiciliu nu este necesară, este disproporționată față de scopul urmărit. Pierderea domiciliului este o ingerință majoră în dreptul la viață privată, astfel că o asemenea măsură trebuie să aibă un caracter rezonabil și să fie proporțională cu scopul urmărit (dreptul de abitație al reclamanților care se invocă a fi respectat prin admiterea acestei cereri de evacuare să impună încălcarea dreptului la domiciliu și viață privată al pârâților).
Acțiunea reclamanților este nefondată: dreptul lor de abitație prevăzut în contract echivalează cu folosința imobilului pentru asigurarea nevoilor de locuit ale titularilor. Conform art. 750 c.civ., esența acestui drept (caz particular al dreptului de uz) este aceea că el asigură acoperirea nevoilor de locuit ale titularului și familiei sale iar dacă această nevoie nu există, atunci dreptul de abitație rămâne fără efecte juridice, cel puțin până la apariția nevoii de spațiu de locuit. Titularii unui drept de abitație nu-1 pot invoca în modul abstract, fără a-1 folosi apoi pentru satisfacerea nevoilor de locuit ale lor și ale familiilor lor. Titularii dreptului de abitație nu-1 pot ceda, nu-1 pot închiria, nu-1 pot arenda (conform art. 752 c.civ.). Din aceste dispoziții rezultă clar că acesta este un drept personal folosit de titularii săi pentru nevoile proprii de locuit. A invoca acest drept în contra nudului proprietar în condițiile în care titularii nu au vreo nevoie de spațiu de locuit și în condițiile în care înțelegerea dintre părți a fost ca proprietarii să locuiască în acest imobil este un abuz de drept, în sensul dispozițiilor art. 15 c.civ.: "Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe".
La termenul de judecată din 02.10.2014 instanța a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare de fond.
Au fost administrate proba cu înscrisurile depuse în copie la dosar, planșe foto, interogatoriile părților și proba testimonială, fiind audiați martorii G. E. și B. S..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile și a probatoriului administrat, instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art.1033 alin. 1 NCPC, dispozițiile prezentului titlu se aplică în litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.
Acțiunea în evacuare are ca finalitate redobândirea atributului folosinței, aceasta putând fi folosită împotriva locatarului a cărui titlu locativ a expirat și, cu atât mai mult împotriva toleratului, cel care nu deține un titlu locativ.
În speță, din înscrisurile depuse la dosar, contractul de vânzare cu drept de abitație viager și cu clauză de întreținere autentificat sub nr.23.05.2013, f.16-20, reiese că pârâții C. D. F. și C. C. au cumpărat de la reclamanții C. G. și C. R. apartamentul nr.1, situat în intravilanul satului M., ..11, ., în beneficiul reclamanților-vânzători fiind păstrat dreptul de abitație viager asupra apartamentului vândut.
Cu toate că și-au rezervat dreptul de abitație asupra apartamentului înstrăinat pârâților, reclamanții nu au exercitat și nu exercită în fapt acest drept, din probatoriul administrat în cauză, actul de dezmembrare autentificat sub nr.2362/2013 din 23.05.2013, f.66-67 și contractul de vânzare cu drept de abitație viager și cu clauză de întreținere autentificat sub nr.23.05.2013, reiese că apartamentul nr.2, situat în satul M., ..11, .. Iași a rămas proprietatea reclamanților.
Din răspunsurile reclamanților la interogatoriu și declarațiile martorilor reiese că reclamanții locuiesc în apartamentul nr. 2, pe care îl au în proprietate iar pârâții locuiesc în apartamentul nr.1, pe care îl dețin în proprietate, cele două apartamente fiind unități locative de sine stătătoare, individualizate prin actul de dezmembrare autentificat sub nr.2362/2013 din 23.05.2013 și contractul de vânzare cu drept de abitație viager și cu clauză de întreținere autentificat sub nr.23.05.2013. Mai mult, de la edificarea imobilului format din cele două apartamente, reclamanții și pârâții nu au locuit niciodată împreună.
Procedura specială de evacuare reglementată de disp. art. 1033-1048 C.pr.civ. este incidentă în cazul în care părțile au încheiat un contract de locațiune, precum și în situația în care imobilul este ocupat fără drept. În cauza de față, dispozițiile legale în temeiul cărora a fost promovată acțiunea nu sunt aplicabile, pârâții neavând calitate de locatari sau foști locatari ori persoane care ocupă imobilul fără drept, aceștia având drept de proprietate asupra imobilului de unde se cere evacuarea.”
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantii C. G. si C. R., care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca actiunea in evacuare este specifica raporturilor de locatiune, insa este admisibila in toate situatiile in care se dovedeste incalcarea dreptului de proprietate asupra unui imobil prin acte de folosinta ce pot fi considerate abuzive, in masura in care nu sunt dovedite prin nici un titlu.
La termenul de judecată din 11.05.2015, apelantii au aratat ca renunta la judecata cererii de apel, solicitând sa se ia act de această declarație.
Avand in vedere principiul disponibilitatii, ce guverneaza procesul civil si manifestarea expresa de vointa a apelantilor, in temeiul dispozitiilor art.406 NCPC, tribunalul va lua act de renuntarea la judecata cererii de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea de către apelanții C. G. și C. R. la apelul declarat împotriva sentinței civile nr._ din 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.05.2015.
Președinte, G. C. | Judecător, C. I. | |
Grefier, E. D. B. |
Red 6 ex, IC/IC
19.05.2015
Judecator fond M. G. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 735/2015. Tribunalul IAŞI | Uzucapiune. Sentința nr. 1145/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
