Fond funciar. Decizia nr. 1135/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1135/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 1135/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Decembrie 2015
PREȘEDINTE – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. I.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1135/2015
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de M. Gh. M. împotriva sentinței civile nr. 321 din 16 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimații C. L. De Fond Funciar R., C. Județeană Iași De Fond Funciar, C. L. P. De Fond Funciar, Stațiunea De C. Dezvoltare Pentru Viticultură Și Vinificație Iași, C. M. Iași Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor, având ca obiect fond funciar plângere împotriva hotărârii Comisiei F.F. - cerere reexaminare amendă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 12 noiembrie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 19 noiembrie 2015, 25 noiembrie 2015 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de fata constata următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.05.2010 sub nr,_ reclamanta M. Gh. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze Hotărârea nr.197/2008 precum și Hotărârea nr.414/2010 ca nelegale și netemeinice .
În motivarea în fapt a cererii sale reclamanta a arătat că în mod greșit i s-a respins cererea nr. 173/2005 prin care a solicitat reconstituirea dreptului său de proprietate pentru 5 ha teren în tarlaua Rufeni după defunctul său tată P. D. care a decedat in anul 23.03.1988.Reclamanta a susținut că s-a reținut greșit faptul că nu ar fi făcut dovada proprietății asupra terenului de 5 ha.
La data de 26.10.2010 reclamanta depune la dosarul cauzei precizări scrise prin care arată că plângerea a fost formulată în calitate de moștenitoare a tatălui său P. D. și din eroare s-ar fi consemnat în plângere că aceasta a formulat-o în calitate de moștenitoare a mamei sale P. D. (f.42 ds vol I).
La data de 23.11.2010 reclamanta prin Note scrise depuse la dosar arată că înțelege să precizeze plângerea în sensul că terenul solicitat a aparținut mamei acesteia P. D., care l-a moștenit de la tatăl său A. L. decedat în anul 1945 (f.48 dosar vol I).
Prin sentința civilă nr.321 din 16.01.2015 Judecătoria Iași a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași cu sediul in mun Iasi . nr.48 județ Iasi, și respinge plângerea formulată de petenta M. M. în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual activă.
A respins acțiunea formulată de reclamanta M. M. cu domiciliul în satul Vulturi ., în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, cu sediul in mun Iasi . 60 jud Iasi, C. L. DE FOND FUNCIAR R., cu sediul in . judet Iasi, C. L. DE FOND FUNCIAR P., cu sediul in ., judet Iasi, C. M. DE FOND FUNCIAR IAȘI cu sediul in mun Iasi, Bvd S. cel M. si Sfânt nr.11 jud Iasi, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr.414/2010 emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași, ca neîntemeiată.
A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
Reclamanta este moștenitoarea numiților P. D. și P. D., astfel cum rezultă din copiile certificate ale actelor de stare civilă depuse la dosar, filele 25,26,I.
Autorii reclamantei au decedat la 23.03.1988 ( P. D.) și respectiv la 23.12.1999 (P. D.) așa cum rezultă din copiile celor două certificate de deces depuse la fila 24 dosar.
P. D. a fost fiica lui A. L. după cum rezultă din mențiunile certificatului său de deces.
Astfel cum rezultă din copia filei de registrul agricol pusă la dispoziția instanței de C. L. de Fond Funciar P. (f.222,I/152,II) și din adeverința 1819/22.07.1997 emisă de C. L. de Fond Funciar P. (f.58 ds) autorii reclamantei, P. D. și D., figurau în rolul Agricol al satului V. aferent anilor 1959-1962 cu suprafața totală de 2,98 (în anul 1960). Coroborarea mențiunilor din rolul agricol al părinților cu copiile filelor de registrul agricol depuse la filele 156 și 160 dosar II, conduce la concluzia că reclamanta și fratele acestei, I. fiind căsătoriți aveau roluri agricole separate.
În temeiul Legii nr.18/1991, autoarea reclamantei, P. D., a formulat cerere de reconstituire pentru terenul deținut în proprietate de aceasta conform rolului agricol, obținând emiterea titlu proprietate nr._/22.07.1996 pentru suprafața de 2,5810 ha teren în satul V. . ds,I).
Reclamanta formulează, la rândul său în anul 1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren proprie, înscrisă în rolul agricol al satului V. . al soțului, M.) și obține reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,8950 ha teren prin emiterea titlu proprietate nr._/31.05.2001 (f.219,I, f.175-183,II).
Fratele reclamantei formulează, la rândul său, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul înscris în rolul său agricol, fiindu-i emis titlu proprietate nr._/11.12.2001 pentru suprafața de 1,3000 ha teren pe raza satului Vulturi .,I).
Odată cu apariția Legii nr.247/2005, reclamanta formulează la data de 14.09.2005 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren situată în Tarlaua Rufeni, cererea fiind adresată C. L. de Fond Funciar R. (fila 163 dosar I). Reclamanta formulează cererea în calitate de moștenitoare a numitei P. D., mama acesteia și indică vecinătățile suprafeței de teren ca fiind V. D-tru, R. Z., V. V. și A. S. (pe laturile N,E,S,V).
În cererea sa reclamanta precizează că are posesia terenului, în afara celui ocupat de vie și că nu deține alt titlu de proprietate pe raza comunei R..
Reclamanta atașează în susținere declarațiile autentificate nr.1319/23.03.1998 dată de R. Z. și B. I., nr.1741/09.09.2005 dată de Rustli I. și nr. 1742/09.09.2005 dată de R. Z. (f.165,167, I).
La 12.01.2007 C. L. de Fond Funciar R. îi comunică reclamantei adresa 181/12.01.2007 cu solicitarea să completeze cererea cu acte care dovedesc proprietatea, acte de stare civilă și de a se prezenta la sediul Primăriei împreună cu martorii ce au dat declarațiile autentificate având asupra copia actelor de proprietate pentru terenul învecinat cu cel ce face obiectul cererii sale de reconstituire (f.172,173 dosar). Nu rezultă că reclamanta ar fi dat curs acestei cereri.
Prin Hotărârea nr.197/2008, C. L. de Fond Funciar, comunicată reclamantei la data de 22.01.2008, respinge cererea de reconstituire depusă de reclamantă reținând că aceasta este nedovedită, nefiind făcută dovada proprietății asupra terenului, declarațiile martorilor fiind neconforme potrivit art.31 din H.G. nr.890/2005 (f.161 I).
La 29.01.2008 reclamanta contestă această propunere a Comisiei Locale de Fond Funciar R., arătând că declarațiile date de martori sunt autentificate, terenul îl deține deja în posesie (f.158,I).
Prin Hotărârea nr.414/04.02.2010 a Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, analizând actele de stare civilă, copia rolului agricol, declarațiile de martori, respinge contestația reclamantei, reținând faptul că nu s-a făcut dovada proprietății deoarece declarațiile martorilor nu respectă cerințele art.6 pct.1 ind.3 din Legea nr.1/2000(f.157 ds).
Împotriva acestei hotărâri formulează plângerea de față reclamanta susținând faptul că nelegal s-a reținut de cele două comisii faptul că nu a făcut dovada proprietății asupra terenului solicitat.
Ca elemente de noutate, față de ceea ce a susținut și probat reclamanta în procedura administrativă derulată în fața celor două comisii de fond funciar, în fața instanței de judecată aceasta a adus următoarele precizări: 1.terenul revendicat provine de la P. D. care la rândul său l-a primit de la tatăl acesteia A. L. decedat în anul 1945, terenul nu a fost inscris in rolul agricol; 2. prezintă certificatul eliberat sub numărul 2066/19.08.1997 de Direcția Generală a Arhivelor Statului conform căruia în evidența financiară a proprietăților agricole din ., pe anii 1943-1949 A. L. din satul V. figurează cu suprafața totală de teren de 5,40 ha arabil (f.59 dosar I).
ÎN D.
Conform art.53 din potrivit dispozițiilor art.53 din Legea nr.18/1991 „Hotararile comisiei judetene asupra contestatiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privata asupra terenului, conform dispozitiilor cuprinse in cap. II, si cele asupra masurilor stabilite de comisiile locale se comunica celor interesati prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. (2) Impotriva hotararii comisiei judetene se poate face plangere la judecatoria in a carei raza teritoriala este situat terenul, in termen de 30 de zile de la comunicare.”
Având în vedere că obiectul judecății îl reprezintă plângerea formulată de reclamantă impotriva hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Iași prin care s-a validat propunerea C. L. de Fond Funciar R. de respingere a cererii sale de reconstituire a dreptului pentru suprafața de 5 ha teren, instanța reține că excepția lipsei de calitate procesual pasivă invocată de pârâta Stațiunea de C. Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Iași se impune a fi admisă iar acțiunea promovată în contradictoriu cu aceasta respinsă in consecință deoarece această pârâtă nu are atribuții în procedura administrativă care premerge validării dreptului.
Pe fondul plângerii instanța reține că potrivit disp.art.8 din Legea nr.18/1991 „ Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se gasesc in patrimoniul cooperativelor agricole de productie se face in conditiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. (2) De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite.”
Conform art.11 din legea nr.18/1991 „Suprafata adusa in cooperativa agricola de productie este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de inscriere in cooperativa, registrul agricol de la data intrarii in cooperativa, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaratii de martori.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si in ceea ce priveste suprafetele preluate de cooperativele agricole de productie in baza unor legi speciale sau in orice mod de la membrii cooperatori.”
Potrivit art.6 din Legea nr.1/2000, modificată prin dispozițiile Legii nr.247/2005 „ (1) La stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si forestiere, in conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orasenesti, municipale si comisiile judetene, constituite potrivit legii, vor verifica in mod riguros existenta actelor doveditoare prevazute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicata, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tinandu-se seama si de dispozitiile art.11 alin. (1) si (2) din aceeasi lege. (1^1) Titlurile de proprietate obtinute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 18/1991 si existenta libera a vechilor amplasamente fac dovada absoluta a proprietatii, obligand comisiile de fond funciar sa procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.(1^2) Consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neinsotite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate. (1^3) In situatia in care nu mai exista inscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta in reconstituirea dreptului de proprietate cand aceasta se face pe vechile amplasamente si cand martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau mostenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.”
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt dedusă judecății instanța reține caracterul nefondat al plângerii formulată de reclamantă împotriva hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar prin care s-a respins cererea de reconstituire formulată de reclamantă.
Motivul ce a stat la baza respingerii l-a reprezentat faptul că reclamanta nu a dovedit în mod corespunzător dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren solicitate iar acest motiv s-a dovedit a fi întemeiat inclusiv în urma cercetării judecătorești efectuată în cadrul plângerii de față.
Astfel, reține instanța faptul că prin precizările scrise depuse la dosar (f.48, fila 101 dosar vol.I, fila 101 dosar vol II) precum și prin cele oral făcute în fața instanței la termenul din 11.03.2014 (f.29, dosar vol.II) reclamanta a susținut că suprafața de teren de 5 ha, care face obiectul cererii de reconstituire respinsă prin hotărârile atacate cu plângere în cauza de față, a aparținut bunicului acesteia din partea autoarei sale D., respectiv numitului A. L., decedat în anul 1945. A susținut că familia bunicului său a fost o familie înstărită ce a avut în proprietate mari suprafețe de teren. Ulterior, terenul a fost deținut, conform susținerilor reclamantei, de mama acesteia P. D. fără înscriere în registrul agricol.
Aceste susțineri nu au fost dovedite.
Reclamanta nu a prezentat vreun act de proprietate a autorului primar, A. L..
Certificatul eliberat sub numărul 2066/19.08.1997 de Direcția Generală a Arhivelor Statului nu ține loc de act de proprietate având valoarea declarativă. Așadar acesta nu face dovada certă a proprietății deși atestă că în evidența financiară a proprietăților agricole din ., pe anii 1943-1949 A. L. din satul V. figura cu suprafața totală de teren de 5,40 ha arabil.
A. L. a decedat in anul 1945.
Reclamanta nu a dovedit calitatea de moștenitor (chiar de unic moștenitor) a mamei sale după A. L., de natură să explice trecerea în patrimoniul autoarei sale D. a vreunei suprafețe de 5 ha teren ca moștenire de la tatăl său.
Conform declarațiilor martorilor audiați în cauză U. S. și Ș. N. (f.60 și 71 ds I) la înființarea cooperativelor agricole de producție terenul era deținut de părinții reclamantei P. D. și D..
Cu toate acestea instanța reține că mențiunile rolului agricol al părinților reclamantei (rol comun) nu susțin ideea că o asemenea suprafață de teren a revenit numitei P. D. de la tatăl acesteia A. L.; aceștia nu au declarat nicio suprafață de teren în tarlaua cunoscută sub denumirea „Rufeni”.Dacă după decesul numitului A. L., în anul 1945, întreaga suprafață de teren de 5 ha cu care acesta figura în evidența financiară a proprietăților agricole din ., pe anii 1943 - 1949, ar fi revenit fiicei sale P. D., firesc ar fi fost ca în rolul agricol aferent anilor 1959 - 1962 această suprafață de teren să apară menționată suplimentar în acest rol agricol.
Or, conform rolului agricol al părinților reclamantei aceștia dețineau la nivelul anului 1960, 2,98 ha teren agricol, pentru această din urmă suprafață de teren, mama petentei formulând cerere de reconstituire ce a fost admisă și urmată de emiterea titlului de proprietate.
În ceea ce privește declarațiile martorilor depuse de reclamantă în cursul procedurii administrative instanța reține că în mod corect s-a reținut prin hotărârea Comisiei Județene, contestată in cauza de față, faptul că acestea nu îndeplinesc cerințele art.6 din Legea nr.1/2000 câtă vreme dintre cei trei martori propusi - Bosanceanu I., R. Z. si R. I. - numai R. Z., autoare a declaratiei autentificate sub numărul 1742/09.l09.2005, s-a declarat proprietar mărginaș la terenului de 5 ha pretins de reclamantă (f.21-22 dosar vol I).
Chiar și cu privire la declarația acestei martore instanța reține că dovada calității sale de proprietar vecin pe unde dintre laturi nu a fost efectiv făcută prin prezentarea vreunui titlu de proprietate al acestei martore care sa ateste vecinătatea cu terenul solicitat.
Instanța remarcă și faptul că în cursul procedurii administrative reclamanta nu a dat curs solicitării făcută de C. L. de Fond Funciar R., căreia i-a adresat cererea de reconstituire, de a se prezenta cu martorii ce au dat declarații având asupra lor titlurile de proprietate pentru identificarea terenului (f. 172,173 dosar ).
În cursul cercetării judecătorești s-au audiat, la cererea reclamantei un număr de trei martori: U. S. (f.60 dosar), Ș. N. (f.71 dosar vol I), V. G. (f.248 dosar) însă declarațiile acestor martori nu se coroborează, vecinătățile fiind inconsecvent indicate.
Spre exemplificare, în timp ce martora U. S. plasează proprietatea Stefanovici pe latura de sud, martorul Ș. arată că terenul său este situat pe latura de est a proprietății reclamantei. De asemenea, martora U. S. arată că proprietatea tatălui acesteia, S. A., este situată la est față de terenul pretins de reclamantă, în timp ce în cererea sa de reconstituire reclamanta arăta că S. A. este vecinul său pe latura de vest.
În acest context probator, în care reclamanta nu exhibă niciun act de proprietate anterior anului 1991 iar declarațiile martorilor propuși de reclamantă indică în mod diferit vecinătățile suprafeței de teren, expertul desemnat cu identificarea suprafeței de teren nu a putut furniza decât date relative/incerte ale pretinsului amplasament. Expertul a plecat de la o schiță a terenului pusă la dispoziția acestuia de reclamantă și de la faptul material al posesiei pretins exercitată de reclamantă asupra unei părți de acest teren (răspuns la obiecțiuni fila 104 dosar vol II).
Mai mult decât atât, instanța reține că inclusiv această schița pusă la dispoziția expertului de reclamantă (Anexa 3 la raportul de expertiză, fila 67 dosar vol II, fără o dată certă și fără alte elemente care să-i ofere concretețe), prezintă alte vecinătăți ale terenului decât cele din cererea de reconstituire inițială sau decât cele indicate de martorii audiați.
La cele două expertize efectuate în dosar reclamanta a formulat numeroase critici, reproșând în mod constant lucrărilor de specialitate lipsa preciziei/caracterul incert al concluziilor formulate.
Instanța reține că în contextul în care reclamanta însăși se află în posesia unui număr limitat de date privind situația juridică trecută a terenului pretins, expertiza în specialitate topografie cadastru și geodezie nu a putut să suplinească prin ea însăși aceste lacune, expertul fiind chemată să răspundă unor aspecte strict tehnice. Avizarea unui plan de amplasament (cerere reiterată de reclamantă) la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași nu conferă vreo certitudine asupra proprietății. Avizarea nu este în măsură să confirme vecinătățile trecute sau prezente ci poate atesta strict dacă planul de amplasament a fost întocmit de expert corect din punct de vedere tehnic.
Conform expertizei efectuate de expert C. C. terenul în suprafață de 5 ha indicat de reclamantă se afla atât pe teritoriul administrativ al comunei R. (acolo unde reclamanta a formulat inițial cererea sa de reconstituire) cât și pe teritoriul administrativ al mun.Iași și al comunei P. iar în prezent acesta se află exclusiv pe teritoriul administrativ al mun. Iași și al comunei P..
Conform expertizei și relatiilor furnizate de pârâtele comisii, parte din această suprafață de teren este liberă din punct de vedere juridic iar parte a fost reconstituită în proprietate altor persoane.
Reclamanta a susținut constant faptul că deține posesia asupra unei suprafețe de 4 ha din totalul celor 5 ha solicitate (f.101,102 dosar) însă faptul posesiei materiale asupra terenului nu conferă, conform legii funciare reparatorii, un drept la reconstituire asupra terenului.
Nici existența liberă a unui amplasamentului solicitat nu face în sine dovada proprietății și nu dă dreptul la reconstituire deoarece conform dispozițiilor art.6 din Legea nr.1/2000 fac dovada absolută a dreptului de proprietate titlurile emise anterior anului 1991 unite cu existența liberă a amplasamentului terenului din titlul prezentat.
Pentru motivele expuse instanța a constatat găsește plângerea formulată împotriva Hotărârii nr.414/2010 emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe in termen legal a declarat recurs reclamanta M. Gh. M., criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate si netemeinicie.
Primul motiv de recurs privește greșita apreciere a probelor. Greșit instanța i-a respins plângerea formulată împotriva Hotărârilor Comisiei Județene de fond funciar nr. 197/2008 si 414/2010. A formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha ce a aparținut bunicului sau, L. A., întemeiata pe disp. Legii 247/2005 cu referire la art. 6 din Legea 1/2000. Cererea sa trebuia analizata prin prisma disp. Art. 6 alin 1 indice 3 din Legea 1/2000 si apreciază ca este îndreptățită si dovedită.
A solicitat in cererea nr. 173/2005 reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament ce a aparținut bunicului sau, amplasament pe care il are in posesie. Deși a stăruit, nu s-a găsit un titlu de proprietate al bunicului sau pentru acest teren. A depus in susținere certificatul 2066/1997 eliberat de Arhivele Statului Iași care confirma ca bunicul sau figura in evidenta financiară a proprietăților agricole in anii 1943 -1949 cu suprafața de 5,40 ha.
Această dovadă declarativă a completat-o cu martori.
In instanța au fost audiați martorii vecini ai terenului care au confirmat ca amplasamentul solicitat este vechiul amplasament al bunicului său si faptul că terenul a fost proprietatea acestuia. Chiar dacă intre declarațiile martorilor exista contradicții cu privire la punctele cardinale, aceste aspecte nu pot înlătura faptul că suprafața de teren deținută de recurentă a aparținut bunicului său.
A depus si schița terenului întocmită de comisia locală care arată configurația terenului si vecinătățile, confirmata de expertizele de la dosar.
Acest probatoriu face dovada certa a faptului ca terenul este vechiul amplasament al bunicului sau . Existența liberă a suprafeței de teren aflate in posesia sa confirmată atât de comisiile locale cât si de expertize dovedesc susținerile sale, respectiv ca terenul a aparținut bunicului.
Al doilea motiv de recurs privește motivarea instanței de fond care a reținut ca nu a dovedit calitatea de moștenitor a mamei sale dupa A. L.. Susține ca a depus acte de stare civila care dovedesc calitatea de moștenitoare a mamei sale si implicit a bunicului sau. Depune in completare acte de stare civilă. Nu are relevanta daca mama sa a fost sau nu unica moștenitoare a lui A. L. pentru a justifica deținerea terenului anterior înființării CAP si nici pentru formularea cererii de reconstituire. Declarațiile martorilor U. si Ș. confirma faptul ca părinții săi au deținut terenul pana la înființarea Cap-ului, prin urmare fac dovada ca terenul nu a ieșit din patrimoniul familiei pana la colectivizare. Nu are relevanta nici faptul ca terenul nu a fost înscris in registrul agricol al părinților săi. Registrele agricole au valoare declarativa. Faptul ca terenul nu apare in registrul agricol al parintilor sai in perioada 1959-1962 poate conduce la o prezumție mai apropriata de adevar decat cea stabilita de instanța si anume aceea ca terenul a fost preluat de către stat odata cu înființarea Cap-urilor si GAC –urilor in anii 1959-1962.
Solicită admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței, admiterea cererii, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha situata pe raza comunei P. si a municipiului Iași, .> Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Prin întâmpinare intimata C. Municipala de fond funciar Iași a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței. Susține ca instanța de fond a pronunțat o soluție legala si temeinica, cu o motivare corecta. Reclamanta nu probat nici dreptul de proprietate, nici calitatea de moștenitor, nefăcând astfel dovada calitatii de persoana indreptatita la reconstituire. Reclamanta a precizat ca terenul solicitat a aparținut mamei sale, Păduret D., care l-a moștenit pe tatal sau. Reclamanta nu a dovedit calitatea de unic moștenitor a mamei sale dupa A. L., nu a probat trecerea in patrimoniul său a vreunei suprafețe de teren ce a aparținut acesteia. Parintii reclamantei au deținut conform rolului agricol la nivelul anului 1960 suprafața de 2,98 ha teren agricol, pentru care mama reclamantei a formulat cerere de reconstituire si s-a eliberat si titlu de proprietate.
Nu au fost depuse înscrisuri noi in recurs.
Recursul este nefondat si va fi respins pentru următoarele considerente.
Motivul de recurs privind greșita apreciere a probelor de către instanța de fond in ceea ce privește dovada calității de proprietar a autorilor reclamantei este nefondat.
Instanța de fond a administrat un amplu probatoriu, analizat in detaliu, coerent si judicios in cercetarea tuturor aspectelor de natura îndreptățirii la reconstituire a reclamantei. Au fost analizate înscrisurile depuse, corelate datele invocate de părți privind evidențele terenurilor ce au aparținut bunicului, respectiv părinților reclamantei, concluziile expertizelor, cu o analiza exhaustivă in fapt si in drept . Tribunalul isi însușește integral considerentele instanței, intrucat au corespondent in probele administrate si reflectă aplicarea judicioasă a normelor legale incidente.
Suplimentar, Tribunalul stabilește următoarele.
Recurenta susține eronat faptul ca a formulat cerere de reconstituire după bunicul sau, A. L.. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 173/14.09.2005 (fila 19, vol I, dosar fond) înscrie solicitarea reclamantei in calitate de moștenitor al mamei sale, P. D.. Tot astfel se precizează si in contestația nr. 407 din 2.01.2008 depusa la Primăria comunei R., jud. Iași, ca si in precizarea adusa cererii de chemare in judecata de față ( fila 48 ds. Fond, vol I).
Cererea de reconstituire determină limitele în care si comisiile investite in procedura administrativă si instanța investită cu controlul jurisdicțional al hotărârilor acestora cercetează îndreptățirea reclamantei la reconstituire. Indicarea in cererea de reconstituire ca persoană de la care provine terenul a numitei P. D. limitează cercetarea numai la determinarea suprafețelor de teren pe care aceasta le-a avut in proprietate si de care a fost deposedata de către stat, respectiv la stabilirea calității de moștenitor a reclamantei in relație cu aceasta. Măsura reparatorie a reconstituirii dreptului de proprietate este recunoscuta, potrivit art. 8 alin (2) din Legea 18/1991, membrilor cooperatori care au adus teren in cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat in orice mod teren de către aceasta precum si moștenitorilor acestora.
Așadar, determinând in proces persoana de la care s-a preluat terenul de către stat după care s-a formulat cererea de reconstituire ca fiind numita P. D., verificarea realității acestei preluări si a întrunirii condițiilor de moștenitor a reclamantei se va face prin raportare la P. D. si nu la autorii acesteia. Prin urmare probatoriul care indică date referitoare la întinderea dreptului de proprietate al numitului L. A., tatăl reclamantei, este nerelevant, pentru că nu acesta a fost indicat ca persoană deposedată de teren in cererea de reconstituire, în consecință măsura reparatorie prevăzută de lege nu este destinată eventualilor săi moștenitori.
Pentru acest motiv se constată nefondate criticile formulate de recurenta privind concluziile instanței de fond asupra relației dintre terenul pentru care A. L. figurează in evidențele financiare ale proprietăților agricole in anii 1943-1949 și terenul solicitat prin cererea de reconstituire. Prin acestea recurenta aduce in judecată aspecte străine limitelor învestirii sale. Daca cercetarea administrativă a îndreptățirii la reconstituire s-a realizat conform cererii de reconstituire, cu referire la autoarea P. D., controlul jurisdicțional nu poate viza îndreptățirea după L. A., pentru că nu s-a formulat cerere de reconstituire după A. L.. Pentru același motiv nu este fondată nici susținerea recurentei potrivit căreia posesia terenului unită cu dovezile aduse in proces fac dovada proprietății bunicului său.
Dreptul de proprietate al numitului L. A. este relevant in proces numai in măsura in care s-ar fi dovedit că acesta a fost transmis prin moștenire fiicei sale, P. D. și a subzistat in patrimoniul acesteia pana la preluarea terenului de către stat.. Corect reține instanța de fond că această dovadă nu s-a realizat.
Consemnările privind terenul deținut de A. L. in anii 1943-1949 nu obliga la concluzia transferului de proprietate pentru același teren către mama recurentei, bazată pe simpla relație de rudenie dintre cei doi. Corect retine instanța de fond ca nu există dovezi in acest sens iar împrejurarea ca registrul agricol consemnează pentru părinții reclamantei la nivelul anului 1960 suprafața de 2,98 ha permite concluzia ca aceasta era limita proprietății lor la acea dată, așadar că atât li s-a preluat de CAP. Coroborarea datelor rolului agricol pentru P. D. și P. D. pentru anii 1959-1962 denotă faptul că aceștia au figurat inițial (1959) cu 4,98 ha teren ( inclusiv terenul aflat pe raza altor comune), pentru ca in anul 1961 să figureze cu 2,98 ha, iar in anul 1962 cu 0,30 ha. Martorii audiați în instanță nu fac vorbire despre împrejurarea ca terenul descris in depozițiile lor nu a fost înscris in rol. Singura declarație în acest sens aparține numitului Bosanceanu I. (fila 21), nerelevantă câtă vreme nu se coroborează cu restul depozițiilor. Așadar nu există temeiuri obiective, conferite de probele administrate, pentru a se reține că P. D. și soțul acesteia (cu rol comun) au avut in proprietate și alte suprafețe de teren decât cele înscrise in rol, respectiv că terenurile înscrise in rol sunt altele decât cele care au aparținut in anii 1943-1949 lui A. L., corectate cu înstrăinările legal făcute până la preluarea de către stat.
Pentru terenurile înscrise in rolul agricol al părinților reclamantei s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și s-a dispus reconstituirea în limita suprafeței de 2,83 ha. ( fila 150, Vol.II, ds. fond).
Nici susținerile recurentei privind obligativitatea instanței de a se întemeia doar pe declarațiile martorilor vecini nu sunt fondate. Pe lângă contradicțiile dintre declarații, corect reținute de instanța de fond, tribunalul reține că dispozițiile speciale ale art. 6 alin 13 din Legea 1/2000 nu se aplică.
Potrivit art. 6 alin 1 indice 2 din Legea 1/2000 consemnările efectuate intre anii 1945 si 1990 în registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate.
Potrivit art. 6 alin 1 indice 3 in situația in care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor citate tribunalul constata ca proba cu martori este instituita de legiuitor ca o facilitate de natura probatorie pentru ipotezele care nu sunt de natura a prilejui litigii viitoare, admisibila in condiții speciale, clar determinate de lege. Astfel, proba cu martori poate fi primită numai atunci când nu exista niciun înscris si doar atunci când reconstituirea se face pe vechiul amplasament. Ca situație de excepție, aceasta se aplică doar in condițiile reglementate de lege, de strictă interpretare. Aparțin accepțiunii termenului legal de înscris și consemnările efectuate in registrele agricole, întrucât dispozițiile speciale privind probatoriul constituit exclusiv din depoziții de martori reprezintă o ipoteza subsidiară ipotezelor reglementate in alineatele (1)- (12) ale art. 6 din Legea 1/2000, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a articolului 6 . Câtă vreme există consemnări ale registrelor agricole pentru persoana deposedată de teren și nu s-a probat - potrivit considerentelor expuse - că terenul solicitat a aparținut autoarei reclamantei peste limita a ceea ce s-a consemnat in registrele agricole, dispozițiile speciale ale art. 6 alin 13 din Legea 1/2000 nu sunt aplicabile. Forța probatorie a depozițiilor martorilor este cea prevăzută de dreptul comun, adică impune corelarea cu restul probelor administrate.
Precizarea legii din art. 6 alin (12) Legea 1/2000 privind valoarea declarativă a consemnărilor cu privire la proprietate din registrele agricole nu face decât să delimiteze forța probatorie a acestora in materia legilor de fond funciar, nu să excludă relevanța lor.
In considerarea celor expuse Tribunalul stabilește că reclamanta nu a făcut dovada îndreptățirii la reconstituire pentru încă 5 ha teren ca moștenitor după P. D. întrucât limita terenului preluat de la aceasta și soțul său de CAP este dată de consemnările registrului agricol, care nu au fost înlăturate prin probele administrate, teren raportat la care s-a dispus deja reconstituirea.
Pentru considerentele expuse Tribunalul constată nefondat recursul, pe care in temeiul art. 312 alin (1) Cod pr.civilă îl va respinge, menținând sentința judecătoriei Iași ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile 321/16.01.2015, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.12.2015.
Președinte, C. D. | Judecător, Doinița T. | Judecător, I. D. |
Grefier, G. I. |
Red. și tehn./T.D./29.01.2016/2 ex
Judecătoria Iași: D. C. E..
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 545/2015. Tribunalul IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
