Fond funciar. Decizia nr. 653/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 653/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 1373/866/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Mai 2015
Președinte - A. M. C.
Judecător - D. M.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 653/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții B. A., T. DĂNUȚI, P. H. J., P. H. LEONAȘ în contradictoriu cu intimatele C. C. DE FOND FUNCIAR I. N., REPREZ.PRIN PRIMAR și C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR, REPREZ.PRIN PREFECT, având ca obiect fond funciar, obligația de a face.
Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința publică din data de 05.05.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.05.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civila înregistrata pe rolul Judecătoriei P. sub nr._, reclamantii B. A., T. Danuti, P. H. J. si P. H. Leonas au solicitat, in contraductoriu cu paratele C. Locala de fond funciar a . C. Judeteana de Fond Funciar Iasi, obligarea acestora la intocmirea documentatiei prealabile emiterii titlului de proprietate pentru suprafata de 5,36 ha teren reconstituit pe numele mostenitorilor defunctului P. H. I..
In motivarea actiunii se arata ca, in fapt, P. I. H., decedat, are ca mostenitori pe T. E., P. H. I., P. H. P., P. H. V., P. C., P. Leonas, B. A. si P. E.. In baza Hotararii nr. 42 din 09.08.1991 a Comisiei Judetene Iasi s-a reconstituit initial suprafata de 4,42 ha teren, ulterior fiind reconstituita si diferenta de pana la 5,36 ha teren, suprafata cu care P. H. I. a fost inscris in CAP.
La solicitarile mostenitorilor de a se proceda la punerea in posesie cu suprafata reconstitutia, comisia locala a intocmit o fisa pentru suprafetele primite in proprietate, respectiv pentru suprafata de 5,36 ha, insa aceasta fisa nu a fost semnata de membrii comisiei. In prezent, dupa mai bine de 23 ani de la reconstituire, beneficiarii nu au intrat in posesia titlului de proprietate, nu au fost pusi in posesie efectiva si nici intocmit documentatia necesara intocmirii titlului.
In drept, se invoca disp. art. 5 din HG 890/2005, art. 27 din Legea nr. 18/1991, art. 33 si art. 36 din HG 890/2005, art. 22 din Legea nr. 1/2000.
Prin intampinare, parata C. Judeteana Iasi de Fond Funciar, invocand disp. art. 5 lit. i) din HG 890/2005, arata ca punerea in posesie, prin delimitare de teren, a persoanelor indreptatite este in sarcina comisiei locale, iar potrivit art. 36 din acelasi act normativ, documentatile intocmite de comisiile locale de fond funciar (procese-verbale de punere in posesie, s.a.) in vederea emiterii titlurilor de proprietate catre persoanele indreptatite se depun de catre aceste comisii la Oficiul de cadastru si Publlcitate Imobiliara Iasi care efectueaza verificarile cadastrale si competeaza tilurile de proprietate. Prin urmare, pana in momentul in care C. Locala de Fond Funciar I. N. va intocmi si va depune la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Iasi documentala prealabila emiterii titlului de proprietate, corect intocmita (verificata inclusiv de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Iasi din punct de vedere tehnic), C. Judeteana se afla in imposibilitatea emiterii titlului de proprietate.
Prin sentința civilă nr.2822/07.10.2014 Judecătoria P. a respins ca prematură acțiunea, reținând următoarele argumente:
,,Din cuprinsul adeverintei tip cu nr. 815 din data de 15.08.1991, instanța reține că prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Iasi, cu nr. 42/ 09.08.1991 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe numele mostenitorilor T. E., P. H. I., P. H. P., P. H. V., P. C., P. Leonas, B. A. si P. E., pentru o suprafata de 4,42 ha teren, prevazuta in anexa 3 a, pozitia 51.
Din cuprinsul anexei de validare 3 a, instanta constata ca exista rectificata suprafata de teren reconstituita, fiind mentionata suprafata totala de 5,36 ha teren, in loc de 4,42 ha teren la care face referire adeverinta tip de reconstituire.
Contrar celor sustinute de catre reclamanti prin actiunea introductiva, din documentatia aflata la dosarul cauzei nu rezulta daca si in ce masura a fost admisa vreo plangere impotriva Hotararii nr. 42/1991 si reconstituit mostenitorilor diferenta de pana la 5,36 ha teren.
Insa, apreciaza instanta, acest aspect nu este necesar a fi lamurit, in conditiile invocarii exceptiei prematuritatii formularii prezentei actiuni, ce face de prisos necesitatea constatarii, in prealabil, a intinderii dreptului de proprietate reconstituit mostenitorilor defunctului P. H. I..
Retine insa instanta ca, din poziția procesuală adoptata de catre C. Locala I. N.- care nu recunoaste intocmirea vreunei fise a suprafetelor date in proprietate, vazând continutul intampinarii Comisiei Județene Iași, se înțelege că nici la momentul formulării acțiunii de față reclamantilor nu li s-a emis titlul de proprietate și nici măcar nu s-a procedat la întocmirea documentatiei prealabile emiterii acestui titlu.
Este în mod clar și evident că pârâtele din cauza de fată poarta întreaga culpa în întârzierea definitivării procedurii de reconstituire, lipsind vreme de mai bine de 23 ani mostenitorii beneficiari ai reconstituirii de posibilitatea de a dispune de toate prorogativele dreptului lor de proprietate recunoscut în baza Legii nr. 18/1991.
Insa, în cadrul acestui context dedus judecății, instanța, deși ar aprecia în principiu ca fiind îndreptățiti reclamantii la un astfel de demers juridic al reclamantului, este obligată să aibă in vedere intreaga legislație aplicabilă la momentul solutionarii prezentului litigiu.
Astfel, la data de 20 mai 2013 a intrat in vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lege care, in esență, stabilește termene și modalități concrete de realizare a procedurii de retrocedare a proprietăților funciar, în natură sau prin acordare de măsuri compensatorii, punerile în posesie și eliberarea titlurilor neputând depăși data de 1 ianuarie 2016 ( art. 11 alin.1).
Unul dintre scopurile legii este acela de a se proceda la inventarierea, in cadrul fiecărei unitati administrativ-teritoriale, a tuturor suprafetelor de teren disponibile, raportat la numarul cererilor de atribuire, pentru a se putea constata, astfel, daca si in ce masura este posibila restituirea terenurilor in natura sau in echivalent, dupa caz.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, în termen de 30 de zile de la . prezentei legi, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale se constituie prin ordin al prefectului, C. locală pentru inventarierea terenurilor". În art. 6 alin. 1 din același act normativ, se prevede că "în termen de 180 de zile de la data constituirii,. C. prevăzută la art. 5 întocmește situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială.
Dispozițiile art. 7, din acest act normativ, obliga ca până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, sa se suspende emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.
Singura exceptie derogatorie de la aceasta suspendare vizeaza, trivit alin.2, cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
Solicitarea reclamantilor de a se proceda la punerea in posesie cu terenul reconstituit, intocmirea documentatiei necesare emiterii titlului de proprietate si emiterea acestuia fac parte din activitatile la care dispozitiile Legii nr. 165/2013, respectiv ale art. 7 din acest act normativ, fac referire si care se suspenda până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local.
În concluzie, cererea de intervenție a instanței în ceea ce privește respectarea obligației finale de întocmire a titlului de proprietate, în raport de dispozițiile art. 7 alin. 1 și de termenul limită instituit de Legea nr. 165/2013, respectiv 1.01.2016 ( art. 11 alin. 1) la care procedura pretinsă de reclamantă trebuie să se finalizeze, este prematur formulată.
O eventuala ignorare de catre instanta a acestor dispozitii ar putea conduce la admiterea actiunii reclamantului, care insa nu ar putea fi pusa in executare. De asemenea, nu se cunoaste la acest moment in ce masura suprafetele solicitate de catre reclamanti- si chiar inscrise in acea fisa a suporafetelor primite in proprietate, dar pentru care nu i s-a emis proces verbal de punere in posesie, vor face parte sau nu din suprafetele de teren aflate la dispozitia comisiei locale de fond funciar, existand posibilitatea ca instanta sa dispuna punerea in posesie si emiterea titlului pentru o anumita suprafata de teren – apreciata ca fiind vechi amplasament – care, in urma centralizarii situatiei, sa se constate ca nu poate face obiectul restituirii in natura.
Astfel, apreciaza instanta, ca scopul suspendarii tuturor procedurilor de reconstituire este acela de a se cunoaste daca si in ce masura este posibila restituirea in natura, eventual de fostele amplasamente, pentru a se evita perpetuarea unor situatii litigioase create de necunoasterea de catre comisiile de fond funciar a disponibilului de teren pe care il au in raport cu reconstituirile definitivate deja pana la acest moment.
Dupa definitivarea centralizarilor, respectiv dupa reluarea activitatii comisiilor de fond funciar privitor la punerile in posesie si intocmirea documentatiilor, reclamantii vor fi in masura sa revina in demersul lor, in sensul solicitarii punerii in posesie, intocmirea documentatiei si emiterea titlului de proprietate, cu posibilitatea la acel moment de a identifica cu certitudine si suprafata de teren pentru care este indreptatit la reconstituire’’.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții B. A., T. Dănuți, P. H. J. și P. H. Leonaș solicitând respingerea excepției prematurității și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria P.. Arată că nu sunt operante disp. Legii nr. 165/2013; greșit a reținut prima instanță că prin . acestei legi instanța nu mai poate cerceta temeinicia acțiunii promovate și că în cauză sunt aplicabile disp. art. 7 din Legea nr. 165/2013. Nu s-a solicitat punerea în posesie, care s-a făcut deja, ci întocmirea fișelor suprafețelor primite în proprietate. Nu este necesar a se aștepta din partea Comisiei locale a unei situații centralizatoare la nivel local atât timp cât amplasamentul este deja stabilit, singura operațiune necesară fiind cea de semnară a fișei și emitere a titlului. Fișa a și fost întocmită dar nu a fost semnată de toți membrii comisiei. Fiind o reconstituire pe vechiul amplasament, amplasamentul fiind liber, scopul suspendării procedurii de reconstituire este străin de cauza de față.
Prin întâmpinare C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iași a cerut respingerea apelului arătând că prima instanță a respectat disp. art. 6 alin. 1 și art. 7 din Legea nr. 165/2013; nu se justifică solicitarea apelanților pentru emiterea titlului de proprietate pentru 5,36 ha teren ci doar pentru 4,42 ha. Până în momentul în care C. Locală va întocmi și va depune la OCPI documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate corect întocmită, C. Județeană este în imposibilitatea emiterii titlului.
În apel nu au fost administrate noi probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că apelul este fondat urmând a fi admis pentru următoarele motive:
Prima instanță a făcut o interpretare eronată a disp. art. 11 din Legea nr. 165/2011, deducând din obligația Comisiei de soluționare a tuturor cererilor de reconstituire până la 01.01.2016 existența unei suspendări implicite a procedurilor de reconstituire până la acea dată.
Or de suspendarea procedurilor de reconstituire se ocupă disp. art. 7 din Legea nr. 165/2013 din care rezultă că termenul de suspendare este de 210 zile (30 zile termen pentru constituirea comisiilor și 180 zile terme pentru realizarea situațiilor centralizatoare), termenul curgând de la data intrării în vigoare a legii (20 mai 2013). În consecință aceasta este data în raport de care se poate aprecia dacă procedura de reconstituire mai este suspendată sau nu. Instanța de apel constată că cererea a fost formulată și soluționată de prima instanță după expirarea termenului de 210 zile, așadar după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor de reconstituire.
Scopul art. 11 din Legea nr. 165/2013 este acela de a se asigura că până la data de 01.01.2016 toate cererile vor fi soluționate, însă nu decurge de aici implicit că până la acea dată toate cererile vor rămâne și în nelucrare, o astfel de consecință neputând fi logică. Așadar între data la care a expirat termenul de 210 zile și data de 01.01.2016, soluționarea cererilor de reconstituire nu este suspendată, putându-se aprecia de la caz la caz dacă, cu privire la o anumită cerere, Comisiile s-au aflat într-o pasivitate culpabilă de la momentul investirii lor, și dacă cererile de obligare la emiterea documentației este întemeiată.
În consecință, instanța de apel apreciind că excepția prematurității nu este temeinică, va trimite cauza la Judecătoria P. pentru a aprecia asupra fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de B. A., T. DĂNUȚI, P. H. J., P. H. LEONAȘ împotriva sentinței civile nr. 2822/07.10.214 a Judecătoriei P. pe care o anulează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei P..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.05.2015.
Președinte, A. M. C. | Judecător, D. M. | |
Grefier, O. S. |
Red.: M.D.
8 ex. / 27.05.2015
Judecător fond: P. N.-E.
| ← Acţiune confesorie. Decizia nr. 651/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 660/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








