Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 878/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 878/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1089/245/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 15 Septembrie 2015

Președinte - D. M.

Judecător I. E. B.

Judecător M. M.

Grefier Getuța M.

DECIZIA CIVILA Nr. 878/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent G. R. și pe intimat G. B. - C., având ca obiect ordonanță președințială stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat L. pentru apelanta, intimatul personal si asistat de avocat C..

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; avocat L. depune la dosar împuternicire avocațiala pentru apelanta.

Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă constată că este competentă material, general și teritorial în soluționarea cauzei. Constată recursul formulat și motivat în termen, semnat, legal taxat, după care acorda cuvântul la probe.

Apărătorii părților învederează instanței ca nu au alte probe de solicitat .

Nemaifiind alte probe de solicitat sau excepții de invocat, instanța constata terminata cercetarea judecătorească si acorda cuvântul în dezbateri .

Avocat L. pentru recurentă, având cuvântul solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat, solicitând a se constata ca soluția data de Judecătoria Iași este una nelegala si netemeinica, apreciindu-se în mod greșit faptul ca soluționarea dosarului ce are ca obiect ordin de protecție ar avea înrâurire asupra prezentei cauze. Arata apărătorul apelantei faptul ca dosarul ce are ca obiect ordin de protecție, are fixat al doilea termen de judecata, cele doua acțiuni au obiecte diferite, iar modul de soluționarea a dosarului_ al Judecătoriei Iași, nu influențează cu nimic soluționarea prezentului dosar.

Prin urmare solicita instanței a dispune admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond si trimiterea cauzei la Judecătoria Iași in vederea continuării judecării cauzei. Solicita obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata, sens în care depune la dosar chitanța prin care face dovada achitării onorariului de avocat.

Avocat C. pentru intimat, având cuvântul, solicita respingerea recursului, recurenta a promovat pe rolul instanțelor doua cereri cu caracter provizoriu. În ambele cereri s-a solicitat luarea unor masuri cu caracter provizoriu, pana la soluționarea definitiva a dosarului_/245/2014 având ca obiect stabilire program de vizitare a celor trei minori rezultați din casatoria părților.

În mod corect instanța de fond a considerat ca in speța sunt aplicabile disp. art. 413 alin. 1 Cod procedura civilă, întrucât stabilirea programului de vizita al minorilor, chiar si cu caracter provizoriu, depinde de soluția ce va fi pronunțata in dosarul nr._ .

Apreciază apărătorul intimatului faptul ca susținerea părții adverse, potrivit căreia cele doua dosare nu au legătura intre ele, este nefondata. Apreciază ca soluția instanței de fond, prin care a dispus suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă a ordinului de protecție, este una legală si temeinică,deoarece modalitatea provizorie de exercitare a legăturilor cu minorii trebuie stabilita funcție de soluția ce se va da in dosarul nr._ .

Prin urmare, pune concluzii de respingerea a recursului, menținerea încheierii pronunțata in data de 13 mai 2015 de către Judecătoria Iasi și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 13.05.2015 Judecătoria Iași a suspendat judecata cererii de chemare în judecată în prezenta cauză până la soluționarea definitivă a dosarului_ a Judecătoriei Iași.

Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iasi la data de 19.01.2015 sub nr._ reclamanta G. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. B. - C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească un program de vizitare provizoriu pentru minorii rezultați din căsătoria părților.

La termenul de judecată din data de 28.04.2015, pârâtul a adus la cunoștința instanței faptul că pe rolul Judecătoriei Iasi se afla cauza înregistrată sub nr._ privind pe aceleași părti având ca obiect „ordin de protecție”, astfel cum rezultă din dovada depusă la dosar, susținând că se impune suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea ordinului de protecție.

Constatând ca fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 413 alin.(1) pct.1 C.pr.civ., potrivit cărora instanța poate suspenda judecarea cauzei atunci când dezlegarea sa depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți, instanța urmează să dispună suspendarea judecății, până când hotărârea pronunțată în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Iasi va deveni definitivă, conform dispozițiilor art 413 alin. (2) C.pr.civ.”

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs reclamanta G. R., criticând încheierea de suspendare a judecății cauzei, arătând că, indiferent de solutia ce are ca obiect ordin de protectie, judecata in prezenta cauza putea continua, aceste actiuni avand obiecte diferite, vizand situatii faptice complet diferite, respectiv relatiile dintre tata si copii, in cazul ordonantei si relatiile dintre subsemnata si parat( fosti soti) in cazul dosarului_ .

Solicită, în consecință, admiterea recursului.

Intimatul G. B. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Arată acesta că în mod corect a fost suspendată judecata cauzei câtă vreme soluția în cauza de față depinde de soluția din cauza având ca obiect ordinul de protecție, copiii fiind minori, la o vârstă mică, neputându-se deplasa neînsoțiți, iar exercitarea programului de vizită la domiciliul lor ar fi imposibil de exercitat, recurenta având același domiciliu cu aceștia, deplasarea intimatului la domiciliul copiilor neputându-se realiza în situația instituirii unui ordin de protecție.

În drept, a invocat intimatul dispozițiile art. 205 cod procedură civilă.

În recurs nu au fost administrate probe.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursul este neîntemeiat, astfel că îl va respinge, pentru considerentele ce succed:

În prezenta cauză reclamanta G. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. B. - C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească un program de vizitare provizoriu pentru minorii rezultați din căsătoria părților până la soluționarea definitivă a cauzei având același obiect pe calea dreptului comun.

Prin cererea care face obiectul dosarului_ al Judecătoriei Iași, reclamanta G. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. B. – C. instituirea unui ordin de protecție, cauza nefiind definitiv soluționată la acest moment, apelul formulat având stabilit termen de judecată la data de 24.09._.

Față de obiectul în strânsă dependență al celor două cauze, ambele dosare urmărind, în fond, restrângerea dreptului pârâtului intimat de vizită a minorilor, respectiv păstrarea unei distanțe față de reclamantă și copii în situația instituirii unui ordin de protecție, Tribunalul apreciază faptul că în mod corect prima instanță a dispus suspendarea judecății cauzei. Respectarea în practică a programului de vizită ce urmează a fi stabilit în prezenta cauză ar putea fi imposibilă în situația în care în cauza având ca obiect ordinul de protecție acțiunea ar fi admisă, situație care l-ar împiedica în fapt pe pârâtul intimat să se apropie de domiciliul reclamantei recurente, unde locuiesc și copiii, iar dreptul de vizită stabilit pârâtului ar fi influiențat în sens negativ în sensul că acesta nu ar mai putea desfășura un asemenea program. Așadar, din această perspectivă, nu se poate reține că nu există legătură între cele două dosare, cum a susținut recurenta, subsecvent soluționării definitive a ordinului de protecție putând fi soluționat și dosarul având ca obiect stabilirea programului de vizită, acest program nedepinzând de nici un ordin de restricție, în cazul respingerii acțiunii, ori trebuind a fi stabilit astfel încât să nu încalce ordinul de restricție, în situația instituirii unui asemenea ordin.

Pentru aceste considerente, Tribunalul, în temeiul disp. art. 496 alin 1 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de G. R. împotriva încheierii Judecătoriei Iași de suspendare a judecății din 13.05.2015.

În temeiul dispozițiilor art. 453 cod procedură civilă, Tribunalul va obliga recurenta la plata către intimatul G. B. C. a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Respinge ca nefondat recursul declarat de G. R. împotriva încheierii Judecătoriei Iași de suspendare a judecății din 13.05.2015.

Obligă recurenta la plata către intimatul G. B. C. a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente recursului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 15.09.2015.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M.D. B.I.E. M.M. M.G.

Red./Tehnored. M.M.

2 ex/21.09.2015

Jud. fond C. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 878/2015. Tribunalul IAŞI